DECIZIE Nr.
406 din 10 aprilie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. (3) si (6) din Regulamentul
privind transportul pe caile ferate din Romania, aprobat prin Ordonanta
Guvernului nr. 7/2005
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 381 din 20 mai 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (3) şi (6) din Regulamentul
privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa
Guvernului nr. 7/2005, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tehnic
B" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 11.610/325/2007 al Judecătoriei
Timişoara.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile de lege criticate
nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 20 noiembrie
2007, pronunţată în Dosarul nr. 11.610/325/2007, Judecătoria Timişoara a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 64 alin. (3) şi (6) din Regulamentul privind transportul pe
căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005. Excepţia
a fost ridicată de Societatea Comercială „Tehnic B" - S.R.L. din Timişoara
într-o cauză civilă având ca obiect pretenţii comerciale.
In motivarea excepţiei autorul
acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt contrare art. 21
din Constituţie. In acest sens, arată că obligaţia de a depune în original sau
în copii legalizate actele necesare pentru a dovedi temeinicia reclamatiei
împiedică accesul liber la justiţie, întrucât poate apărea problema unei
nesoluţionări a reclamatiei administrative în timp util sau chiar o
nesoluţionare, situaţie în care actele s-ar putea pierde şi astfel acestea nu
ar mai putea fi utilizate într-o eventuală acţiune în justiţie. De asemenea,
arată că există anumite tipuri de acte care nu se supun procedurii legalizării
de către notar, iar în cazul celor care pot fi legalizate, reclamanţii trebuie
să suporte costurile legalizării, fapt ce apare ca nejustificat atât timp cât
au calitatea de persoane prejudiciate. De asemenea, arată că obligativitatea
formulării reclamaţiilor administrative este contrară dispoziţiilor
constituţionale care prevăd că jurisdicţiile speciale administrative sunt
facultative şi gratuite. In sfârşit, mai susţine că termenul de 3 luni pentru depunerea reclamatiei administrative este prea scurt.
Judecătoria Timişoara apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, sens în care arată că
stabilirea unor condiţii pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu
constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiţie şi la un proces
echitabil.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. In acest sens, arată că
prin realizarea procedurii speciale a reclamatiei administrative, prealabilă
acţiunilor în justiţie, se asigură soluţionarea cu celeritate - şi fără niciun
fel de taxă - între părţile interesate, a numeroase probleme ce se pot ivi în
cursul transporturilor, degrevându-se, totodată, instanţele judecătoreşti de
multe alte litigii care s-ar adăuga celor existente. Aceste prevederi nu
încalcă accesul liber la justiţie întrucât stabilirea unor condiţionări pentru
introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a acestui drept
fundamental, aşa cum s-a arătat în mod constant atât în jurisprudenţa Curţii
Constituţionale, cât şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, art. 3, art. 10 şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 64 alin. (3) şi (6) din Regulamentul privind
transportul pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr.
7/2005, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 11
octombrie 2006, dispoziţii potrivit cărora: „(3) Reclamaţiile administrative
rezultate din contractul de transport al mărfurilor sunt obligatorii şi trebuie
adresate operatorului de transport feroviar, în scris, în termen de 3 luni de
la data încheierii contractului de transport, conform art. 37 alin. (2).
Reclamaţia se depune separat pentru fiecare expediţie. [...]
(6) Reclamantul este obligat să depună, odată cu
reclamaţia şi exemplarul corespunzător al scrisorii de trăsură, şi celelalte
acte doveditoare, necesare pentru a justifica temeinicia reclamatiei, inclusiv
cele de constatare a pagubei, în original sau în copii legalizate. Proba
valorii, de regulă, se face cu factura de cumpărare."
Autorul excepţiei consideră că aceste prevederi de lege
sunt contrare art. 21 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie referitoare la
accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce
priveşte dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Regulamentul privind transportul pe
căile ferate din România, Curtea constată că autorul excepţiei critică
prevederile acestui text de lege din prisma a două aspecte. Un prim aspect
priveşte caracterul obligatoriu al reclamaţiilor administrative, în timp ce al
doilea aspect are în vedere termenul de trei luni în care trebuie formulată
reclamaţia administrativă, termen care, în opinia autorului excepţiei, este
prea scurt.
Cu privire la primul aspect,
Curtea reţine că reclamaţia administrativă reglementată de textul de lege
criticat nu constituie o jurisdicţie specială administrativă în sensul art. 21
alin. (4) din Constituţie. Astfel, aşa cum Curtea a statuat şi prin Decizia nr.
307 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 666 din 26 iulie 2005, „jurisdicţiile speciale administrative reprezintă o activitate
jurisdicţională realizată de un organ de jurisdicţie ce funcţionează în cadrul
unei instituţii a administraţiei publice sau al unor autorităţi administrative
autonome, care se desfăşoară conform procedurii imperative prevăzute într-o
lege specială, procedură asemănătoare cu cea a instanţelor de judecată,
desfăşurată însă paralel şi separat de aceasta", elemente ce nu
caracterizează procedura reclamatiei administrative criticate de autorul excepţiei. De altfel, tot prin
decizia amintită, Curtea a arătat că „nicio dispoziţie constituţională nu
interzice ca, prin lege, să se instituie o procedură administrativă
prealabilă."
In ceea ce priveşte al doilea aspect, Curtea reţine, în
acord cu cele statuate şi prin Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, că
exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un
anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe,
cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare
valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui
o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept,
absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinţă fie negarea, fie
amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora
statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură.
Observând termenele scurte pe care art. 50 din
Regulament le prevede pentru executarea contractului de transport, Curtea
apreciază că durata termenului de formulare a reclamaţiei administrative este
suficientă pentru ca cei interesaţi să îşi poată realiza în mod efectiv
drepturile lor.
In continuare, analizând art. 64 alin.(6) din
Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, Curtea constată că autorul excepţiei critică acele
prevederi prin care se instituie obligativitatea de a depune în original sau în
copii legalizate actele necesare pentru a justifica temeinicia reclamaţiei.
Faţă de aceste susţineri, Curtea reţine, în mod
asemănător considerentelor mai sus arătate, că exercitarea unor drepturi poate
fi supusă anumitor condiţionări justificate în mod obiectiv şi care pot avea
drept scop însăşi valorificarea mai bună a drepturilor invocate, aşa cum este
în cazul de faţă. Astfel, raţiunea obligaţiei de a depune documentele în
original sau în copie este tocmai aceea de a atesta, fără nici un dubiu,
temeinicia drepturilor invocate pe calea reclamaţiei administrative,
asigurându-se în acest fel şi celeritatea în soluţionarea acestei reclamaţii.
De altfel, susţinerea autorului excepţiei cum că prin
respectarea acestei obligaţii se pierd documentele care sunt necesare şi în
susţinerea unei acţiuni în justiţie soluţionarea acestei proceduri apare ca
nefondată, de vreme ce art. 68 alin. (4) teza a treia din Regulament prevede că
dovada restituirii documentelor este în sarcina părţii care invocă acest lucru.
In sfârşit, Curtea observă că nimic nu îl împiedică pe
cel interesat să solicite de la partea adversă restituirea sumelor plătite
pentru legalizarea documentelor odată cu soluţionarea cererilor de valorificare a drepturilor sale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin.(4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 64 alin. (3) şi (6) din Regulamentul privind transportul pe
căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005,
excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tehnic B" - S.R.L. din
Timişoara în Dosarul nr. 11.610/325/2007 al Judecătoriei Timişoara.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea