Decizia Nr.402 din 19.06.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (21) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale, excepţie ridicată de Societatea Arteta - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 1.490/62/2015 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.455D/2016.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul Ovidiu Sergiu Bucurei, administrator al societăţii, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care depune concluzii scrise.4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere faptul că dispoziţiile criticate sunt clare, precise şi nu sunt în contradicţie cu prevederile constituţionale invocate în susţinerea acesteia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 17 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.490/62/2015, Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (21) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale, excepţie ridicată de Societatea Arteta - S.R.L. din Braşov într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri prin care solicită anularea unui act administrativ prin care s-a respins solicitarea privind scutirea de la plată a unor dobânzi, penalităţi de întârziere şi accesorii de orice natură aferente obligaţiilor fiscale principale pentru o anumită perioadă de timp.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu îndeplinesc condiţiile de calitate a legii, nu asigură securitatea juridică şi, prin prisma art. 56 alin. (2) din Constituţie, instituie o discriminare vădită între persoana care, cu bună-credinţă, şi-a achitat debitele în virtutea legii în dinamica legislativă (cu riscul intrării în incapacitate de plată spre a achita anumite creanţe ce aveau să devină imposibil de executat ulterior datorită cumulării penalităţilor) şi cea care a rămas în pasivitate, aşteptând o „graţiere fiscală" din partea statului. De asemenea, menţionează că dispoziţiile legale criticate se găsesc în totală contradicţie cu raţiunile care au stat la baza adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013, cu scopul legislativ şi motivaţia avută în vedere la momentul adoptării acesteia.7. Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Textul legal criticat este clar şi previzibil, nu încalcă principiul securităţii juridice, nu creează prejudicii materiale agenţilor economici şi nu este în contradicţie cu scopul enunţat în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013. Discriminarea invocată nu este dovedită în cauză, agentul economic care şi-a achitat debitele, cum de altfel este şi firesc, nu se regăseşte în aceeaşi situaţie cu cel care înregistrează datorii la bugetul general consolidat al statului.8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Normele criticate sunt clare, neputându-se invoca încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală şi nici pe cele ale art. 56 alin. (2) deoarece nu instituie o sarcină fiscală, dimpotrivă, reprezintă instituirea unor facilităţi fiscale.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. V alin. (21) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 3 iunie 2013, care au următorul cuprins: „(21) Contribuabilii care au de încasat sume, ca urmare a unei cereri de rambursare cu termenul de plată depăşit, de la autorităţile competente beneficiază de amânarea la plată, în limita sumei solicitate la rambursare, în vederea scutirii, a dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau accesoriilor de orice natură, aferente obligaţiilor fiscale principale scadente după depunerea cererii de rambursare în cauză, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:a)obligaţiile fiscale principale care au generat dobânzi, penalităţi de întârziere sau accesorii de orice natură sunt stinse la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă;b)dobânzile, penalităţile de întârziere sau accesoriile de orice natură sunt datorate şi nestinse la data depunerii cererii;c)contribuabilii au renunţat la dreptul de a percepe sau încasa dobânzi, penalităţi sau accesorii de orice natură, aferente creanţelor de încasat de la autoritatea competentă în cauză."13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta referitoare la calitatea legii, şi art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013 a fost adoptată ţinând cont de prioritatea obiectivului de creştere a performanţei colectării veniturilor bugetare, în cadrul căruia un rol important revine şi măsurilor de constrângere pentru neconformarea la plata obligaţiilor fiscale, pentru crearea premiselor relansării economice prin reducerea poverii fiscale din sarcina contribuabilului în sensul reglementării cadrului legal privind calculul accesoriilor creanţelor fiscale, astfel încât să se realizeze o diminuare a nivelului penalităţilor de întârziere datorate pentru plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale, dar şi o motivare a conformării la plata acestor obligaţii. Totodată s-a avut în vedere şi faptul că mărirea termenelor în cadrul cărora un contribuabil are obligaţia de a achita sumele care constituie condiţie de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată reprezintă o măsură care vine în sprijinul mediului de afaceri întrucât ar conduce la creşterea lichidităţilor aflate la dispoziţia acestora, iar, prin introducerea posibilităţii acordării eşalonării la plată în perioada de valabilitate a acesteia şi pentru obligaţiile fiscale stabilite ca urmare a inspecţiei fiscale, se previne acumularea de noi datorii. Instituirea măsurii de amânare la plată în cazul contribuabililor care au de încasat sume de la autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene în baza contractelor de finanţare încheiate cu acestea reprezintă o facilitate menită să conducă la stimularea activităţii economice, pe de o parte, şi la absorbţia fondurilor Uniunii Europene care este o prioritate-cheie a Guvernului, pe de altă parte. 15. Astfel, potrivit art. V alin. (21) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013, contribuabilii care au de încasat sume, ca urmare a unei cereri de rambursare cu termenul de plată depăşit, de la autorităţile competente beneficiază de amânarea la plată, în limita sumei solicitate la rambursare, în vederea scutirii, a dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau accesoriilor de orice natură, aferente obligaţiilor fiscale principale scadente după depunerea cererii de rambursare în cauză, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, anumite condiţii. Aceste condiţii constau în faptul că: obligaţiile fiscale principale care au generat dobânzi, penalităţi de întârziere sau accesorii de orice natură sunt stinse la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă; dobânzile, penalităţile de întârziere sau accesoriile de orice natură sunt datorate şi nestinse la data depunerii cererii; contribuabilii au renunţat la dreptul de a percepe sau încasa dobânzi, penalităţi sau accesorii de orice natură, aferente creanţelor de încasat de la autoritatea competentă în cauză. 16. Aşadar, din evaluarea textului menţionat şi criticat în prezenta cauză, Curtea observă că prin acesta se instituie anumite facilităţi fiscale, care constau în amânarea la plată, în vederea scutirii, a dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau accesoriilor de orice natură, aferente obligaţiilor fiscale principale scadente după depunerea cererii de rambursare în cauză, în anumite condiţii, astfel cum acestea sunt prevăzute în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013, pentru contribuabilii care au de încasat sume, ca urmare a unei cereri de rambursare cu termenul de plată depăşit, de la autorităţile competente. 17. Ca atare, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, aplicând considerentele de principiu reţinute de instanţa de contencios constituţional, cu referire şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce priveşte calitatea legii, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-19, Curtea reţine că prevederile art. V alin. (21) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013 întrunesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, respectând condiţiile de calitate a legii şi de securitate juridică. Astfel, normele criticate sunt aduse la cunoştinţă publică, fiind publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, se aplică pentru viitor şi precizează cu suficientă claritate destinatarii săi, întinderea şi modalităţile de exercitare a drepturilor prevăzute de textul criticat. 18. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Constituţie, ca urmare a instituirii unei discriminări între persoanele care şi-au achitat debitele şi cele care înregistrează datorii la bugetul general consolidat al statului, Curtea observă că, pe de o parte, potrivit art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală, cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. Pe de altă parte, principiul egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (a se vedea Decizia nr. 82 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 13 aprilie 2012). Principiile constituţionale amintite implică un complex de condiţii de care legiuitorul este ţinut atunci când instituie anumite obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor, întrucât fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze [...] pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993). Prin urmare, aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice. 19. Or, analizând prevederile criticate, precum şi ansamblul legislativ în materie, Curtea observă că acele categorii de persoane între care se pretinde o anumită discriminare nu se află în aceeaşi situaţie juridică, aspect ce reiese chiar din critica autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv persoanele care s-au achitat de sarcinile fiscale, instituite prin acte normative adoptate în aplicarea prevederilor art. 56 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, şi art. 139 din Constituţie, care prevăd că impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, şi persoanele care nu şi-au îndeplinit obligaţiile fiscale. Mai mult, prevederile criticate nu instituie anumite impuneri, ci stabilesc anumite facilităţi fiscale, în virtutea calităţii contribuabililor, respectiv cei care au de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene în baza contractelor de finanţare încheiate cu acestea, şi care pot solicita amânarea la plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv a obligaţiilor accesorii, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau transmise spre recuperare acestei autorităţi, în condiţiile stabilite prin lege. 20. În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că nicio normă constituţională nu interzice acordarea de facilităţi fiscale unor categorii de contribuabili, în scopul bunei înfăptuiri a politicii economice, fiscale şi sociale a statului. Tot astfel, nicio normă constituţională nu interzice stabilirea condiţiilor de acordare sau de retragere a facilităţilor fiscale prevăzute în beneficiul unor contribuabili în funcţie de necesităţile perioadei de referinţă (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 760 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 23 februarie 2016, Decizia nr. 5 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2018, Decizia nr. 622 din 3 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 949 din 24 noiembrie 2006). 21. De asemenea, Curtea a subliniat faptul că, în materie fiscală, regula o reprezintă plata obligaţiilor fiscale, amnistia având un caracter de excepţie (a se vedea Decizia nr. 5 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2018, paragraful 17). Ca atare, acestor considerente se circumscriu şi normele criticate în prezenta cauză, legiuitorul stabilind anumite facilităţi fiscale pentru contribuabilii care au de încasat sume, ca urmare a unei cereri de rambursare cu termenul de plată depăşit, de la autorităţile competente, în virtutea marjei de apreciere pe care o au statele în materie fiscală, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 22. Curtea constată că, în sensul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013, au fost adoptate şi alte acte normative, prin care s-a stabilit o „amnistie fiscală" sau s-au anulat diferenţele de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului ca urmare a depăşirii plafonului şi neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru anumite perioade, spre exemplu Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 24 septembrie 2014, Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale etc., legi care au fost supuse controlului de constituţionalitate, iar instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate, sens în care sunt, spre exemplu, şi Decizia nr. 760 din 5 noiembrie 2015, precitată, Decizia nr. 5 din 18 ianuarie 2018, precitată, paragraful 17, reţinându-se că este incidentă regula exceptio est strictissimae interpretationis, potrivit căreia atunci când o normă juridică instituie o excepţie de la regulă, aceasta nu poate fi extinsă şi la alte situaţii pe care norma juridică nu le prevede, aşa încât amnistia fiscală instituită prin prevederile unor acte normative şi condiţiile prevăzute de acestea pentru beneficiul scutirilor nu poate fi extins, neputând fi convertit într-un drept fundamental. 23. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (21) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale, în raport cu art. 1 alin. (5) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Arteta - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 1.490/62/2015 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. V alin. (21) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 iunie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu