Decizia Nr.40 din 05.02.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 şi 80 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială Interland Company - S.R.L. din Baloteşti în Dosarul nr. 44.666/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.522D/2012.La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul Constantin Jaravete, cu procură judiciară depusă la dosar, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care prezintă situaţia de fapt a cauzei, solicitând admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată. Totodată, depune note scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât soluţia legislativă criticată constituie o aplicare, în cadrul procedurii falimentului, a prevederilor Codului civil privind acţiunea pauliană, prin care se stabileşte dreptul creditorilor de a ataca actele frauduloase încheiate de debitori în dauna lor, menţionând în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 1 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 44.666/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială Interland Company - S.R.L. din Baloteşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate nu conferă dreptul creditorilor de a formula individual o acţiune de anulare a unui act fraudulos, indiferent de calea procedurală aleasă şi de motivele invocate, instituindu-se, astfel, o îngrădire a accesului liber la justiţie.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 79 şi 80 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:

– Art. 79: „Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.“;

– Art. 80: „(1) Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin următoarele acte:a)acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar;b)operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;c)acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;d)acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer; e)constituirea ori perfectarea unei garanţii reale pentru o creanţă care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii;f)plăţile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii;g)actele de transfer sau asumarea de obligaţii efectuate de debitor într-o perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenţia de a ascunde/întârzia starea de insolvenţă ori de a frauda o persoană fizică sau juridică faţă de care era la data efectuării transferului unor operaţiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la îndeplinire a unui acord de compensare bilaterală (netting), realizate în baza unui contract financiar calificat, ori a devenit ulterior debitor, în sensul prezentei legi.(1¹) Prevederile alin. (1) lit. d)-f) nu sunt aplicabile actelor încheiate, cu bună-credinţă, în executarea unui acord cu creditorii, încheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor debitorului, sub rezerva ca acordul să fi fost de natură a conduce, în mod rezonabil, la redresarea financiară a debitorului şi să nu aibă ca scop prejudicierea şi/sau discriminarea unor creditori. Prevederile de mai sus se aplică şi actelor juridice încheiate în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad-hoc. (2) Următoarele operaţiuni, încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate şi prestaţiile recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor:a)cu un asociat comanditat sau cu un asociat deţinând cel puţin 20% din capitalul societăţii comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, atunci când debitorul este respectiva societate în comandită, respectiv o societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere limitată; b)cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic; c)cu un acţionar deţinând cel puţin 20% din acţiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acţionarilor, atunci când debitorul este respectiva societate pe acţiuni; d)cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acţiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă; e)cu orice altă persoană fizică ori juridică, deţinând o poziţie dominantă asupra debitorului sau a activităţii sale; f)cu un coindivizar asupra unui bun comun“.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la universalitate, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 135 alin. (1) referitor la economia României şi ale art. 136 alin. (5) referitoare la proprietate. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că asupra prevederilor art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei s-a mai pronunţat, sens în care este Decizia nr. 713 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 15 septembrie 2011, sau Decizia nr. 361 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 19 mai 2010, şi Decizia nr. 716 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 17 iulie 2009, prin care Curtea a constatat că acestea sunt constituţionale. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că soluţia legislativă criticată constituie o aplicare, în cadrul procedurii falimentului, a prevederilor Codului civil privind acţiunea pauliană, prin care se stabileşte dreptul creditorilor de a ataca actele frauduloase încheiate de debitori în dauna lor. Spre deosebire de titularii acţiunii pauliene, şi anume creditorii, titularul acţiunii în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor săi poate fi administratorul sau lichidatorul desemnat în cauză. Totodată, Curtea a constatat că, în acest fel, este sancţionată tocmai reaua-credinţă în exercitarea de către debitori a drepturilor lor, prin acte juridice încheiate în dauna creditorilor. Dacă scopul părţilor contractante sau cel puţin al debitorului la încheierea actului juridic respectiv l-a constituit fraudarea creditorilor, atunci actul are o cauză ilicită, iar, potrivit prevederilor Codului civil, acesta nu poate avea niciun efect. Tot astfel, Curtea a reţinut că, potrivit art. 81 din Legea nr. 85/2006, acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 şi 80 din legea criticată, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator ca titular de drept în termenul prevăzut de lege, însă comitetul creditorilor poate introduce la judecătorul-sindic o astfel de acţiune, dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu o face, astfel încât nemulţumirea autorului excepţiei de neconstituţionalitate nu îşi are niciun suport legal. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială Interland Company - S.R.L. din Baloteşti în Dosarul nr. 44.666/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 februarie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu