DECIZIE Nr. 4
din 12 ianuarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 286, art. 287 si art. 288 din Legea
nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, art. 75 si art. 77 din Legea nr.
168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca si ale art. 164 din Codul
de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 127 din 24 februarie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 286,'art. 287 şi art. 288
din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, art. 75 şi art. 77 din
Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi
ale art. 164 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Petrom" - S.A. din
Bucureşti în dosarele nr. 2.687/120/2008, nr. 4.540/120/2008, nr.
7.466/120/2007, nr. 5.155/120/2008, nr. 7.087/120/2007, nr. 4.845/120/2008
şi nr. 4.564/120/2008 ale Curţii de Apel Ploieşti - Secţia
conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Curtea, având în vedere că excepţiile de
neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 4.860D,866D/2009 au obiect
identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune
conexării dosarelor.
Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 4.861 D- 4.866D/2009 la
Dosarul nr. 4.860D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere
jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, pune
concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 29 aprilie 2009, pronunţate în
dosarele nr. 2.687/120/2008, nr. 4.540/120/2008, nr. 7.466/120/2007, nr.
5.155/120/2008, nr. 7.087/120/2007, nr. 4.845/120/2008 şi nr.
4.564/120/2008, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia conflicte de
muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 286, art.
287 şi art. 288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, art. 75
şi art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor
de muncă şi ale art. 164 din Codul de procedură civilă. Excepţia
a fost ridicată de Societatea Comercială „Petrom" - S.A. din
Bucureşti cu ocazia soluţionării recursurilor formulate
împotriva unor sentinţe civile având ca obiect drepturi băneşti.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că normele criticate sunt de un formalism excesiv, de
natură să afecteze grav efectivitatea exercitării drepturilor
recunoscute de lege atât pentru angajat, cât şi pentru angajator şi
să restrângă nejustificat dreptul la apărare al angajatorului,
care este pus într-o situaţie de dezechilibru faţă de angajatul
care are calitatea de reclamant. Autorul excepţiei invocă faptul
că intervalul de timp dintre data primirii citaţiei şi data
termenului de judecată este prea scurt pentru ca un angajator să
îşi exercite dreptul la apărare şi să se achite de sarcina
probei care îi revine. De asemenea, faptul că prevederile art. 164 din
Codul de procedură civilă lasă la aprecierea instanţei
posibilitatea conexării cauzelor şi nu obligă la luarea unei astfel
de măsuri, ceea ce ar conduce la o economie de timp şi cheltuieli,
precum şi la o judecată unitară, este de natură să
aducă atingere dreptului la apărare. Astfel, dispoziţiile legale
atacate încalcă, în opinia autorului, şi principiul
efectivităţii juridice.
De asemenea, se mai susţine că obligarea
angajatorului de a suporta nelimitat întreaga sarcină a probei vine în
contradicţie cu normele constituţionale ce configurează
alcătuirea sistemului judiciar bazat pe egalitate de tratament,
imparţialitate şi echitate procesuală, determinându-l să
realizeze o probaţiune diabolică, mai mult decât
împovărătoare, cu consecinţa suportării efectelor
administrării unor probe speciale în interesul adversarilor procesuali,
cum ar fi, cu titlu de exemplu, expertizele, care în cazul unor
coparticipanţi procesuali ajung la costuri uriaşe, suportate de
angajator.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia conflicte
de muncă şi asigurări sociale îşi
exprimă opinia în sensul că prevederile de lege criticate sunt
constituţionale, legiuitorul putând institui, în considerarea unor
situaţii deosebite, reguli speciale de procedură şi
modalităţi corespunzătoare de exercitare a drepturilor
procesuale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului
nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale
criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă,
potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost
sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 286,'art. 287 şi art. 288 din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr.
168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 164
din Codul de procedură civilă, dispoziţii ce au următorul
conţinut:
- Art. 286 din Legea nr. 53/2003 -' Codul muncii: „(1)
Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se
judecă în regim de urgenţă.
(2)Termenele de judecată nu pot fi mai mari de
15 zile.
(3)Procedura de citare a părţilor se
consideră legal îndeplinită dacă se realizează cu cel
puţin 24 de ore înainte de termenul de judecată.";
- Art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: „Sarcina
probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat
să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de
înfăţişare.";
- Art. 288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: „Administrarea
probelor se face cu respectarea regimului de urgenţă, instanţa
fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care
întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.";
- Art. 74 din Legea nr. 168/1999: „(1) Cererile
referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se judecă în
regim de urgenţă.
(2) Termenele de judecată nu pot fi mai mari
de 10 zile.
(3) Părţile sunt legal citate, dacă
citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu o zi înaintea
judecării.";
- Art. 75 din Legea nr. 168/1999: „In cazul în care
sunt contestate măsuri unilaterale dispuse de unitate, aceasta are
obligaţia ca, până la prima zi de înfăţişare, să
depună dovezile în baza cărora a luat măsura
respectivă.";
- Art. 77 din Legea nr. 168/1999: „(1) In cazul în
care judecata continuă, administrarea probelor se va face cu respectarea
regimului de urgenţă al judecării conflictelor de drepturi.
(2) Instanţa poate să decadă din
beneficiul probei admise partea care întârzie nejustificat administrarea
acesteia.";
- Art. 164 din Codul de procedură civilă: „Părţile
vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea
aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad,
în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte
părţi şi al căror obiect şi cauză au între
dânsele o strânsă legătură.
Intrunirea poate fi făcută de
judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o.
Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi
învestită, afară numai dacă amândouă părţile cer
trimiterea lui la una din celelalte instanţe.
Când una din pricini este de competenţa unei
instanţe, şi părţile nu o pot înlătura, întrunirea se
va face la acea instanţă."
In opinia autorului excepţiei de
neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3)
privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la
apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau
al unor libertăţi şi art. 124 privind înfăptuirea
justiţiei, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, prin raportare la art. 11
alin. (2) şi art. 20 din Constituţie referitoare la raporturile
dintre tratatele internaţionale în materia drepturilor omului şi
dreptul intern.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că textele de lege criticate au mai constituit obiect
al controlului de neconstituţionalitate, în raport cu aceleaşi
critici şi aceleaşi texte din Constituţie şi din
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
In acest sens, sunt deciziile nr. 1.015 din 7 iulie
2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6
august 2009, sau nr. 1.404 din 3 noiembrie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 18 ianuarie 2010, prin care Curtea a
analizat excepţia de neconstituţionalitate invocată de
acelaşi autor ca în prezenta cauză, cu privire la acelaşi
obiect, decizii prin care au fost respinse ca neîntemeiate criticile de
neconstituţionalitate formulate, pentru considerentele acolo
reţinute.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură
să conducă la schimbarea jurisprudenţei Curţii, şi
având în vedere identitatea de raţionament, atât soluţia, cât şi
considerentele deciziilor menţionate îsi păstrează valabilitatea
si în cauza de fată.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d)
şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3,
al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 286, art. 287 şi art. 288 din Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii, ale art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind
soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Petrom" - S.A. din Bucureşti în dosarele nr.
2.687/120/2008, nr. 4.540/120/2008, nr. 7466/120/2007, nr. 5.155/120/2008, nr.
7.087/120/2007, nr. 4.845/120/2008 şi nr. 4.564/120/2008 ale Curţii
de Apel Ploieşti - Secţia conflicte de muncă şi
asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 12 ianuarie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora