Decizia Nr.399 din 24.03.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Cornel Stoian în Dosarul nr. 87/109/2010 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, lipsind partea Instituţia Prefectului Judeţului Argeş, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, sens în care depune concluzii scrise la dosar.Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 26 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 87/109/2010, Curtea de Apel Piteşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Cornel Stoian cu ocazia soluţionării recursului formulat de Instituţia Prefectului Judeţului Argeş împotriva Sentinţei civile nr. 107/CAF din 5 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Argeş - Secţia civilă - Complet specializat contencios administrativ şi fiscal.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 103 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 contravine prevederilor constituţionale ale art. 1, 11, 15, 16, 21, 25, 26, 52 şi 53. În acest sens, arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate „reglementează un cadru ipotetic, acela al indiciilor care antamează o prezumţie de vinovăţie în obţinerea permisului de conducere şi atribuie autorităţii emitente posibilitatea de a suspenda exercitarea unui drept constituţional care, până la dovedirea încălcării dispoziţiilor legale în materie, nu poate fi îngrădit“. De asemenea, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate intră în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 126/1997 pentru ratificarea Convenţiei europene cu privire la efectele internaţionale ale interzicerii exercitării dreptului de a conduce un vehicul cu motor, adoptată la Bruxelles la 3 iunie 1976, şi cele ale art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi reglementează două instituţii de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, una ca sancţiune contravenţională şi alta ca sancţiune administrativă, ceea ce contravine prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la apărare. Consideră că prin textul de lege criticat se restricţionează un drept legitim, fără ca persoana vătămată să se poată adresa justiţiei pentru apărarea dreptului său, în cadrul unui proces echitabil şi soluţionat într-un termen rezonabil. În fine, autorul excepţiei invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, concretizată în Hotărârea din data de 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Escoubet vs. Belgia.Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 103 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, dispoziţii introduse prin articolul unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2009 pentru completarea art. 103 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 2 martie 2009, având următorul cuprins: „În situaţia în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a sesizat instanţa de judecată potrivit art. 114 alin. (1) lit. e), autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti. În acest caz, titularul este obligat să se prezinte la unitatea de poliţie pe raza căreia domiciliază, are reşedinţa sau, după caz, rezidenţa normală, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de conducere.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 referitoare la statul român, art. 11 referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 referitoare la universalitatea legii, art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 25 privind dreptul la libera circulaţie, art. 26 referitoare la viaţa intimă, familială şi privată, art. 52 referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei şi art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea constată că domeniul de aplicare al acestui text constituţional este circumscris restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzute de Legea fundamentală, iar nu restrângerii exerciţiului oricărui drept subiectiv, chiar dacă el izvorăşte dintr-un act normativ. Textul de lege criticat nu restrânge drepturi sau libertăţi constituţionale, ci stabileşte posibilitatea autorităţii emitente a permisului de conducere de a dispune, prin ordin, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, atunci când această autoritate a sesizat instanţa de judecată în vederea anulării permisului de conducere obţinut cu nerespectarea prevederilor legale.Pe de altă parte, este de observat că alin. (1) al art. 53 din Constituţie prevede, între alte situaţii, că exerciţiul unor drepturi poate fi restrâns şi pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.Astfel, între exercitarea dreptului de a conduce autovehicule de către unele persoane pentru care există indicii privind dobândirea permisului de conducere fără a fi absolvit un curs de pregătire sau fără parcurgerea etapelor de examinare teoretică şi practică ori prin susţinerea formală a acestora şi ocrotirea interesului general care se identifică în acest caz cu necesitatea menţinerii siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, legiuitorul a înţeles să dea prioritate celui din urmă.De altfel, măsura propusă de textul de lege criticat este una temporară, ce operează până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune anularea permisului de conducere. În cazul în care instanţa de judecată constată că nu poate dispune anularea permisului de conducere, acesta fiind obţinut cu respectarea normelor legale, va respinge cererea introdusă de autoritatea emitentă a permisului de conducere, urmând ca aceasta din urmă să facă aplicarea art. 113 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi să dispună restituirea permisului de conducere titularului.În ceea ce priveşte critica autorului excepţiei referitoare la invocarea prevederilor art. 21 şi ale art. 52 din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cel interesat, inclusiv autorul excepţiei, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.Faţă de invocarea prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie, Curtea observă că autorul excepţiei nu a indicat dispoziţiile internaţionale considerate a fi încălcate de art. 103 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, astfel că nu poate fi reţinută nici această critică de neconstituţionalitate.De asemenea, în ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei a prevederilor art. 1, 15 şi 26 din Constituţie, Curtea reţine că aceste dispoziţii constituţionale nu au relevanţă în cauza dedusă controlului.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia textul criticat intră în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 126/1997 şi cele ale art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, Curtea constată că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Aşa fiind, se reţine că eventuala contradicţie existentă între dispoziţiile unor legi în vigoare nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate.De altfel, asupra dispoziţiilor art. 103 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 raportate la aceleaşi prevederi constituţionale şi cu motivare similară, Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii, precum Decizia nr. 329/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2010, constatând că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele acestor decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Cornel Stoian în Dosarul nr. 87/109/2010 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 martie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman