Decizia Nr.395 din 03.07.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2), art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27 alin. (1), art. 31 alin. (1) şi (2), art. 32, art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 576 din 01 august 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ingrid Alina Tudora	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4, art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27, art. 31-33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Rodica Victoria Carmen Constantinescu în Dosarul nr. 7.108/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 696D/2013.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că la dosar au fost depuse note scrise, atât de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, precum şi de către partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 232/2013. În ceea ce priveşte celelalte texte de lege criticate, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Decizia civilă nr. 4.147 din 14 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 7.108/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4, art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27, art. 31-33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Rodica Victoria Carmen Constantinescu în cursul judecăţii recursului declarat de recurenta-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) împotriva Sentinţei civile nr. 6.087 din 29 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013, care prevăd că dispoziţiile acestei legi se aplică şi cererilor aflate pe rolul instanţelor, precum şi art. 22 din acelaşi act normativ, care prevăd că Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor analizează dosarele care conţin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi propune Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii stabilite anterior, contravin principiului neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.7. De asemenea, arată că potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie prin echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, ceea ce contravine art. 16 din Constituţie, potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii. În acest sens, arată că până la apariţia Legii nr. 165/2013 se acordau despăgubiri în numerar sau acţiuni, astfel încât persoanele care au obţinut soluţionarea cererilor lor anterior acestei legi beneficiau de alte posibilităţi de despăgubire, pe când acum, după apariţia Legii nr. 165/2013, prin acceptarea punctelor sunt obligaţi să participe la licitaţii.8. În opinia autoarei excepţiei, art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 contravine art. 16 din Constituţie, deoarece creează inegalităţi între persoanele îndreptăţite şi sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite, deoarece până la apariţia acestei legi se aplica principiul restitutio in integrum şi se evaluau imobilele la valoarea de piaţă, în timp ce potrivit noii legi valoarea imobilelor se stabileşte în funcţie de grila notarială. Aşa fiind, apreciază că persoanele îndreptăţite sunt discriminate în funcţie de momentul soluţionării notificărilor sub aspectul cuantumului şi naturii reparaţiei acordate.9. De asemenea, susţine că art. 27 din Legea nr. 165/2013 este neconstituţional şi contravine art. 16 din Constituţie, deoarece prevede un termen de la care persoanele îndreptăţite îşi pot valorifica punctele, şi anume începând cu data de 1 ianuarie 2016. În acelaşi sens este şi critica referitoare la art. 31 din acelaşi act normativ, autoarea excepţiei apreciind că acest text de lege este neconstituţional, întrucât persoanele îndreptăţite trebuie să aştepte până în 2017 pentru a putea converti punctele în bani şi, chiar în acest caz, nu pot încasa despăgubirea integral, ci în tranşe.10. Cu privire la art. 32 din Legea nr. 165/2013, autoarea excepţiei susţine că acesta încalcă dispoziţiile art. 44 din Constituţie, care garantează dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului, deoarece condiţionează obţinerea calităţii de persoană îndreptăţită şi valorificarea dreptului de proprietate de depunerea într-un termen de decădere a unor înscrisuri care se găsesc în posesia autorităţilor statului, care nu au niciun interes să le elibereze. Dacă autorităţile nu eliberează înscrisurile, acest termen de decădere „se poate prelungi“, această împrejurare fiind însă la latitudinea şi aprecierea „conducătorului entităţii“ care nu are interes să acorde acest nou termen.11. În ceea ce priveşte prevederile art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, autoarea excepţiei apreciază că aduc atingere art. 21 din Constituţie, care consacră accesul la justiţie, deoarece instituie termene de soluţionare a unor cereri depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, persoana îndreptăţită putând să se adreseze în justiţie numai după expirarea termenelor prevăzute de lege, deci după un interval de ani de zile, timp în care nu îşi poate valorifica dreptul de proprietate.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.13. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin care s-a stabilit că unica măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, dacă restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv nu mai este posibilă, aduc atingere principiului egalităţii în drepturi.14. În ceea ce priveşte prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 coroborate cu art. 33 din acelaşi act normativ, apreciază că acestea sunt retroactive, întrucât în baza acestor norme legale, în cele mai multe cauze, a fost ridicată, din oficiu, excepţia prematurităţii acţiunilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. În aceste condiţii, apreciază că s-a acţionat asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând, în mod esenţial, regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Prin urmare, legea nouă nu poate interveni asupra proceselor în curs de judecată pe rolul instanţelor, întrucât o astfel de modificare nu face decât să creeze confuzii în înţelegerea şi aplicarea corectă a principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile.15. De asemenea, Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 4 raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere şi accesului liber la justiţie, deoarece prin adoptarea unor astfel de norme legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiţiei. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 6/1992.16. Referitor la celelalte critici de neconstituţionalitate, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu pot fi reţinute.17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut prin dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 1 alin. (2), art. 4, art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27, art. 31-33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Din examinarea notelor scrise ale autoarei excepţiei de neconstituţionalitate şi a argumentelor invocate în susţinerea acesteia, Curtea constată că, referitor la prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013, aceasta critică doar teza a doua a acestui articol, cu privire la aplicarea dispoziţiilor acestei legi şi cererilor aflate pe rolul instanţelor de judecată. În ceea ce priveşte art. 27 din Legea nr. 165/2013, autoarea excepţiei critică termenul de la care pot fi valorificate punctele, respectiv de la data de 1 ianuarie 2006, care se circumscrie alin. (1) al acestui articol, iar critica art. 31 din Legea nr. 165/2013 vizează termenul până la care persoanele îndreptăţite trebuie să aştepte valorificarea punctelor în bani, precum şi faptul că despăgubirea acordată în puncte se va acorda în tranşe, şi nu integral, critică care se regăseşte în cuprinsul alin. (1) şi (2) din acest articol. De asemenea, referitor la art. 35 din Legea nr. 165/2013, critica are în vedere faptul că, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013, persoana îndreptăţită se poate adresa justiţiei numai după expirarea termenelor prevăzute de lege, potrivit art. 35 alin. (2).Ca atare, în contextul celor mai sus reţinute, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2), art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27 alin. (1), art. 31 alin. (1) şi (2), art. 32, art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, asupra cărora Curtea urmează, astfel, a se pronunţa. Aceste prevederi de lege au următorul cuprins:

– Art. 1 alin. (2), în forma sa iniţială, criticată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, prevedea că „În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.“;

– Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică [...] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, [...] la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

– Art. 21 alin. (6): „Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.“;

– Art. 22: „Prin excepţie de la procedura de evaluare prevăzută de art. 21 alin. (6) şi (7), Secretariatul Comisiei Naţionale analizează dosarele care conţin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi propune Comisiei Naţionale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entităţii învestite de lege.“;

– Art. 27 alin. (1): „Punctele acordate prin decizia de compensare pot fi valorificate prin achiziţionarea de imobile din Fondul naţional la licitaţia publică naţională, începând cu data de 1 ianuarie 2016.“;

– Art. 31 alin. (1) şi (2): „(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor şi în numerar.
(2) În aplicarea alin. (1), deţinătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare şi nevalorificate în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile. Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.“;

– Art. 32: „(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.(4) Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.“;

– Art. 33: „(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a)în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri; b)în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri; c)în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).“;

– Art. 35 alin. (2): „În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.“20. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) potrivit căruia „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44 alin. (1) potrivit căruia dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că în cadrul procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, stabilită de art. 16 din capitolul V al titlului VII intitulat „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, erau parcurse mai multe etape, şi anume: etapa transmiterii dosarelor către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a înregistrării acestora, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul cererii de reconstituire, precum şi etapa evaluării. În această ultimă etapă, dacă după analizarea dosarului administrativ se constata că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul urma să fie transmis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedură care se finaliza prin emiterea, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi prin valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de Legea nr. 247/2005 în capitolul V¹, secţiunea 1, intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire“. 22. Din analiza actelor dosarului, Curtea constată că etapa procedurii administrative în care se află autoarea excepţiei de neconstituţionalitate este aceea de dosar administrativ transmis şi înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosar de despăgubiri care a intrat în etapa de analiză din punctul de vedere al legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a terenului revendicat. În această etapă, constatând că dosarul de despăgubiri este insuficient, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat completarea lui cu documente clarificatoare asupra situaţiei juridice a imobilului solicitat a fi restituit, documente în lipsa cărora nu s-ar putea derula, în continuare, celelalte etape ale procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor. Curtea reţine că, la data la care reclamanta a depus cererea de chemare în judecată, procedura de evaluare şi emitere a deciziilor reprezentând titlul de despăgubire era suspendată, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, ordonanţă de urgenţă care, prin articolul unic alin. (1), stabilea că emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ din Legea nr. 247/2005, se suspendă până la data de 15 mai 2013. 23. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (2), art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27 alin. (1), art. 31 alin. (1) şi (2), art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea apreciază că este necesar să se analizeze admisibilitatea acesteia prin prisma condiţiei existenţei legăturii cu soluţionarea cauzei a textelor de lege criticate, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. 24. Cu privire la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că aceste prevederi sunt criticate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate în forma lor iniţială, potrivit căreia, în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte. În acest context, autoarea excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin principiului egalităţii în drepturi, deoarece persoanele care au obţinut soluţionarea cererilor lor anterior Legii nr. 165/2013 au beneficiat de despăgubiri în numerar sau acţiuni, în timp ce, după apariţia Legii nr. 165/2013, potrivit articolului criticat, singura măsură reparatorie prin echivalent care se acordă este compensarea prin puncte. Faţă de aceste susţineri, Curtea apreciază că autoarea excepţiei este nemulţumită de faptul că nu mai poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de art. 3 lit. a), capitolul I, titlul VII din Legea nr. 247/2005, sub aspectul obţinerii de „despăgubiri în numerar sau acţiuni“, astfel cum acestea erau acordate de Fondul „Proprietatea“, iar sub imperiul Legii nr. 165/2013 ar beneficia numai de măsura compensării prin puncte. 25. În prezenta cauză, Curtea observă că autoarea excepţiei este beneficiara Hotărârii nr. 1.388 din 22 martie 2012, emisă de către Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, hotărâre prin care s-a validat propunerea Subcomisiei locale de fond funciar a sectorului 4 Bucureşti în vederea acordării de despăgubiri băneşti. Referitor la critica formulată cu privire la măsurile reparatorii acordate în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în forma lor iniţială, Curtea constată că acest text de lege a fost modificat prin Legea nr. 368/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, şi prevede că, în situaţia în care restituirea în natură nu mai este posibilă, în cazul particular al autoarei excepţiei, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte. Prin urmare, Curtea constată că soluţia legislativă iniţială criticată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu mai este în vigoare. De asemenea, având în vedere stadiul procesual al litigiului, şi anume faptul că dosarul administrativ se află la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, în etapa analizării dosarului, Curtea constată că prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în forma lor iniţială, nu au incidenţă în cauză. 26. În ceea ce priveşte art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, privind evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestei legi, autoarea excepţiei apreciază că acest text de lege este neconstituţional, întrucât creează inegalităţi între persoanele îndreptăţite sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite, deoarece până la apariţia Legii nr. 165/2013 se aplica principiul restitutio in integrum şi se evaluau imobilele la valoarea de piaţă, în timp ce acum valoarea imobilelor se stabileşte în funcţie de grila notarială. Faţă de această critică, Curtea remarcă faptul că modificarea criteriilor de evaluare a imobilelor reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională obligaţiile impuse statului român prin Hotărârea-pilot a Curţii Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, în vederea urgentării şi finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv. 27. De altfel, Curtea constată că în prezenta cauză nu s-a procedat încă la o evaluare a terenului revendicat, pentru a se putea pretinde că au fost folosite alte criterii de evaluare decât cele conţinute de legea veche, întrucât, la data sesizării Curţii Constituţionale, dosarul administrativ de despăgubiri al autoarei excepţiei se afla înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind analizat sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a terenului revendicat. În plus, faţă de critica formulată, Curtea reţine că este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorităţii învestite. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa, exemplu fiind Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituţională a statuat că, dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective. 28. Pentru aceleaşi considerente, Curtea apreciază că art. 22 din Legea nr. 165/2013, care prevede că, prin excepţie de la procedura de evaluare prevăzută de art. 21 alin. (6) şi (7), Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor analizează dosarele care conţin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi propune Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entităţii învestite de lege, nu are legătură cu soluţionarea cauzei. 29. În ceea ce priveşte prevederile art. 27 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, autoarea excepţiei susţine că acestea sunt neconstituţionale, deoarece prevăd termenul de 1 ianuarie 2016 de la care persoanele îndreptăţite îşi pot valorifica punctele acordate prin decizia de compensare, precum şi faptul că persoanele îndreptăţite sunt nevoite să aştepte până în 2017 pentru a putea converti punctele în bani, şi chiar în acest caz acestea nu pot încasa despăgubirea integral, ci în tranşe. Întrucât în cauza dedusă judecăţii Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu a emis încă decizia de compensare pentru autoarea excepţiei, Curtea constată că nu pot fi reţinute criticile cu privire la termenul de la care pot fi valorificate punctele acordate prin decizia de compensare. Ca atare, prevederile art. 27 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 nu au incidenţă în stadiul procedurii administrative în care se află autoarea excepţiei. 30. Referitor la susţinerile privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 4 raportate la cele ale art. 33 şi 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că art. 33 din Legea nr. 165/2013 instituie termenele (de 12, 24 sau 36 de luni) în care entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, în timp ce art. 35 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede căile de atac de care beneficiază persoana îndreptăţită în situaţia în care entitatea învestită de lege nu emite decizia, în termenele legale prevăzute la art. 33. În acest context, Curtea reţine că termenul de „entitate învestită de lege“, prevăzut de art. 33 din Legea nr. 165/2013, se referă, în speţă, la autoritatea învestită cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, şi anume comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar nu Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), cum s-ar deduce din susţinerile autoarei excepţiei. Având în vedere faptul că autoarea excepţiei este beneficiara Hotărârii nr. 1.388 din 22 martie 2012, emisă de către Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care s-a validat acordarea de despăgubiri băneşti, nu se poate vorbi despre vreun refuz al entităţii învestite de a soluţiona cererea autoarei excepţiei, astfel încât invocarea prevederilor art. 33 şi 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu au incidenţă în cauză. 31. Ca atare, pentru motivele expuse, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (2), art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27 alin. (1), art. 31 alin. (1) şi (2), art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă. 32. Cu privire la art. 32 din Legea nr. 165/2013, autoarea excepţiei susţine că acest text de lege condiţionează obţinerea calităţii de persoană îndreptăţită şi valorificarea dreptului de proprietate de depunerea într-un termen de decădere a unor înscrisuri aflate în posesia autorităţilor statului, autorităţi care nu au niciun interes să le elibereze. În acest context, Curtea reţine că, în prezenta cauză, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (unde se află înregistrat dosarul administrativ al autoarei excepţiei, fiind analizat sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a terenului revendicat), a solicitat ca dosarul să fie completat cu documente clarificatoare ale situaţiei juridice a terenului solicitat. Acest demers are ca temei legal prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, care prevăd că Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante. Astfel, prin art. 32 din Legea nr. 165/2013, legiuitorul a instituit un termen de decădere în procedura administrativă, termen în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică, în scris, documentele necesare soluţionării cererii sale, acest termen fiind prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii. 33. Faţă de critica autoarei excepţiei referitoare la termenul instituit prin art. 32 din Legea nr. 165/2013, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, exemplu fiind Decizia nr. 851 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 28 septembrie 2011, „pentru raţiuni ce ţin de realizarea unui just echilibru între interesul general şi interesul particular şi de asigurarea securităţii raporturilor juridice civile, legiuitorul poate opta pentru stabilirea unor termene de decădere înăuntrul cărora titularii dreptului la obţinerea unor compensaţii să îşi poată valorifica dreptul astfel reglementat până în momentul împlinirii acestora, sub sancţiunea pierderii lui, fără a fi încălcate prevederile art. 44 din Constituţie“. Totodată, potrivit art. 32 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate. Ca atare, nu pot fi reţinute susţinerile autoarei excepţiei potrivit cărora „înscrisurile se găsesc în posesia autorităţilor statului, care nu au niciun interes să le elibereze“. Cu atât mai mult, această critică este neîntemeiată, cu cât potrivit art. 36 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 165/2013, nerespectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 165/2013, deci şi a termenului de 30 de zile în care instituţiile deţinătoare trebuie să elibereze înscrisurile solicitate, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni. Prin urmare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 din Legea nr. 165/2013 este neîntemeiată, în raport cu criticile formulate. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2), art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27 alin. (1), art. 31 alin. (1) şi (2), art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Rodica Victoria Carmen Constantinescu în Dosarul nr. 7.108/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 iulie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora