Decizia Nr.393 din 03.07.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) şi (2) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 598 din 11 august 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ingrid-Alina Tudora	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 33 alin. (1) şi (2), precum şi a celor ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Izraelian Jesmine Hasmic, Menzildjian Lidia Nilda şi Menzildjian Anelga în Dosarul nr. 50.142/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 625D/2013.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, când a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Având în vedere acest aspect, Ministerul Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013. Referitor la prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 95/2014 şi nr. 122/2014, iar în ceea ce priveşte prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, arată că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât aceste prevederi de lege nu sunt aplicabile în cauză.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 30 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 50.142/3/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 33 alin. (1) şi (2), precum şi a art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost invocată de Izraelian Jesmine Hasmic, Menzildjian Lidia Nilda şi Menzildjian Anelga într-o cauză având ca obiect „soluţionare notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001“, în contradictoriu cu pârâtul municipiul Bucureşti, prin primarul general.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că aplicarea prevederilor art. 4, art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 unui litigiu în curs de soluţionare ar conduce la aplicarea retroactivă a legii noi, cu încălcarea principiului „tempus regit actum“, având în vedere că acţiunea introductivă a fost formulată sub imperiul vechii reglementări, respectiv a Legii nr. 10/2001. Apreciază astfel că este firesc ca litigiile pornite în temeiul legii vechi să urmeze regimul juridic existent la data formulării acţiunii.6. Autorii excepţiei apreciază că prin aplicarea retroactivă a dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 litigiilor în curs de judecată se ajunge la încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, consacrat de Constituţia României, precum şi a art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea discriminării. Consideră că intervenţia legislativă în procesele în care participă statul este o formă a inegalităţii de arme, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil. Împrejurarea că a intervenit o lege nouă, care acordă entităţilor noi termene pentru soluţionarea administrativă a unor cereri formulate în urmă cu 12 ani, nu poate fi considerată a fi compatibilă cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale care consacră dreptul la un proces echitabil, sub aspectul duratei procedurii. Sub acest aspect, apreciază că există o inegalitate în drepturi între persoanele care s-au putut adresa instanţei de judecată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi cele care, ulterior apariţiei acestei legi, trebuie să aştepte epuizarea unei noi proceduri administrative care se va întinde pe o perioadă îndelungată de timp, datorită termenelor instituite de noul act normativ, în care entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În acest context, arată că prin art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 165/2013 ( ipoteză în care se regăsesc autorii excepţiei), se stabileşte un termen de minimum 4 ani în care o persoană ar putea acţiona în justiţie pentru refuzul entităţii administrative de a-i soluţiona cererea. Aceşti 4 ani rezultă din calculul termenului de 36 de luni care curge de la data de 1 ianuarie 2014, la care se adaugă cele 6 luni prevăzute de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Aşa fiind, arată că prevederile art. 33 alin. (1) lit. c) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 aduc atingere şi dreptului de acces la justiţie, drept a cărei exercitare nu este posibilă în interiorul termenelor stabilite de textele de lege criticate.7. De asemenea, autorii excepţiei apreciază că aplicarea art. 4 din Legea nr. 165/2013 proceselor în curs de soluţionare ar reprezenta şi o încălcare a art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sub aspectul valorificării „speranţei legitime“.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 4 coroborate cu cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, întrucât, de cele mai multe ori, instanţele judecătoreşti, în aplicarea acestor prevederi legale, au respins ca prematur introduse acţiunile, deşi cererile de chemare în judecată au fost formulate în anii precedenţi, anterior intrării în vigoare a noului act normativ. Faţă de această situaţie, Avocatul Poporului arată că art. 4 raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013, care dispune că noile dispoziţii se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi, are caracter retroactiv, întrucât acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 830/2008.10. Avocatul Poporului consideră că art. 4 din Legea nr. 165/2013 încalcă şi principiul egalităţii în drepturi, întrucât impune un tratament diferit între persoanele aflate în aceeaşi situaţie, şi anume cele care au introdus cereri de chemare în judecată pentru a solicita soluţionarea pe fond a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001. Ca atare, apreciază că prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 10/2001.11. De asemenea, apreciază că prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 33 alin. (1) şi (2) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 aduc atingere şi accesului la justiţie, deoarece, prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizarea a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, generează respingerea acţiunii. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 6/1992.12. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, precum şi a celorlalte critici formulate, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu pot fi reţinute.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut prin dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 4, art. 33 alin. (1) şi (2) şi cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Din motivarea excepţiei, Curtea reţine că autorii acesteia critică prevederile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33 alin. (1) şi (2) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prevederi de lege care constituie astfel obiectul excepţiei de neconstituţionalitate asupra căruia Curtea urmează a se pronunţa.Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:

– Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică [...] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, [...] la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

– Art. 33 alin. (1) şi (2): „(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:a)în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;b)în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;c)în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.“;

– Art. 35 alin. (2): „În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.“16. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, precum şi art. 78 referitor la intrarea în vigoare a legii. De asemenea, prin raportare la art. 11 şi art. 20 din Constituţie, aceştia susţin că sunt încălcate şi prevederile art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia susţin că aplicarea prevederilor art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 unui litigiu aflat în curs de soluţionare, pe rolul instanţelor, ar conduce la aplicarea retroactivă a legii noi, cu încălcarea principiului „tempus regit actum“, având în vedere că acţiunea introductivă a fost formulată sub imperiul vechii reglementări, respectiv a Legii nr. 10/2001. Analizând critici similare, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, apreciind că aplicarea retroactivă a reglementării de lege criticate generează încălcarea dreptului la un proces echitabil şi al egalităţii armelor în procesul civil. Prin această decizie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. 18. Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizării Curţii Constituţionale şi momentul pronunţării instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, excepţia de neconstituţionalitatea a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă. 19. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz. 20. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că acest text de lege reglementează căile de atac de care beneficiază persoana care se consideră îndreptăţită, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013. Având în vedere stadiul procesual al litigiului, şi anume refuzul nejustificat al entităţii învestite de a răspunde în termenul legal notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, Curtea constată că prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Aceasta deoarece „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. Aşa fiind, având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei...[...]“, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă. 21. Faţă de critica de neconstituţionalitate a art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, autorii excepţiei susţin că există o inegalitate în drepturi între persoanele care s-au putut adresa instanţei de judecată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi cele care, ulterior apariţiei acestei legi, trebuie să aştepte epuizarea unei noi proceduri administrative care se va întinde pe o perioadă îndelungată de timp, datorită termenelor instituite de noul act normativ. În legătură cu acest aspect, Curtea s-a mai pronunţat, în acest sens fiind Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014. Prin această decizie, Curtea a reţinut că, deşi prin art. 33 din Legea nr. 165/2013 este consacrat un tratament diferit pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie, instituindu-se termene diferite (12 luni, 24 de luni, respectiv 36 de luni) de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a acestora, acest tratament nu poate fi considerat discriminatoriu dacă are o justificare obiectivă şi rezonabilă. 22. Referitor la evaluarea existenţei sau nu a discriminării în cazul aplicării unui tratament diferit la situaţii analoage, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „[...] tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare [...] este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere“( a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). 23. Prin decizia precitată, Curtea a constatat că termenele introduse prin prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în acelaşi timp un scop legitim. Acestea sunt termene pe care legiuitorul şi le-a asumat şi pe care trebuie să le respecte, fără a interveni pentru amânarea aplicării lor, pentru că, în acest fel, s-ar goli de conţinut dreptul consacrat de norma criticată şi s-ar anula însuşi scopul legii. Ca atare, Curtea a constatat existenţa unui raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. 24. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 165/2013, la stabilirea termenelor prevăzute de prevederile art. 33 din acest act normativ s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale şi umane pentru ca autorităţile locale şi centrale să îşi îndeplinească obligaţiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri şi posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entităţile învestite de lege. Aşa fiind, Curtea a constatat că tratamentul juridic diferenţiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă şi rezonabilă, astfel încât nu se constituie într-o încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 raportat la dispoziţiile art. 16 din Constituţie este neîntemeiată. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Izraelian Jesmine Hasmic, Menzildjian Lidia Nilda şi Menzildjian Anelga în Dosarul nr. 50.142/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 iulie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora