DECIZIE Nr. 393 din 16 octombrie 2003
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 133 alin.
(1) din Legea nr. 10/1972 - Codul muncii
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 899 din 16 decembrie 2003
Nicolae Popa - presedinte
Nicolae Cochinescu - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Ioan Vida - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Madalina Stefania Diaconu - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 133 alin. (1) din Legea nr. 10/1972 - Codul muncii, exceptie
ridicata de Societatea Comerciala "Danubiana - Roman" - S.A. din
Roman si de Societatea Comerciala "Romecanica" - S.R.L. din Roman in
Dosarul nr. 2.462/2002 al Curtii de Apel Bacau - Sectia civila.
La apelul nominal se constata lipsa autorilor exceptiei si a partilor
Blanaru Mihai si Sindicatul Liber Mecanica U.S.L. Group Agrana, fata de care
procedura de citare este legal indeplinita.
Presedintele dispune sa se faca apelul si in Dosarul nr. 374C/2003. La
apelul nominal in acest dosar se constata, de asemenea, lipsa autorilor
exceptiei, Societatea Comerciala "Danubiana - Roman" - S.A. din Roman
si Societatea Comerciala "Romecanica" - S.R.L. din Roman, precum si a
partilor Blaga Gheorghe si Sindicatul Liber Mecanica U.S.L. Group Agrana, fata
de care procedura de citare a fost legal indeplinita.
Din oficiu, Curtea pune in discutie problema conexarii celor doua cauze,
avand in vedere ca, in ambele dosare, obiectul exceptiei de
neconstitutionalitate este acelasi.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca nu se opune conexarii.
Curtea, in temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicata, coroborat cu
art. 164 din Codul de procedura civila, dispune conexarea Dosarului nr.
374C/2003 la Dosarul nr. 373C/2003.
Avand cuvantul pe fondul cauzei, reprezentantul Ministerului Public pune
concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neintemeiata,
aratand ca Legea nr. 10/1972 - Codul muncii a fost abrogata prin Legea nr.
53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 72 din 5 februarie 2003. Noul Cod al muncii nu mai pastreaza decat partial
prevederile anterioare, astfel incat critica de neconstitutionalitate formulata
in cauza de fata a ramas fara obiect.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin incheierile din 9 septembrie 2002, pronuntate in dosarele nr.
2.462/2002 si nr. 2.463/2002, Curtea de Apel Bacau - Sectia civila a sesizat
Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 133 alin. (1) din Codul muncii, exceptie ridicata de Societatea Comerciala
"Danubiana - Roman" - S.A. din Roman si de Societatea Comerciala
"Romecanica" - S.R.L. din Roman in cadrul unor litigii de munca
legate de desfacerea unor contracte de munca. Sesizarea a fost trimisa Curtii
Constitutionale la 4 august 2003, dupa respingerea de catre Curtea Suprema de
Justitie a recursului declarat impotriva incheierii de sesizare si de
suspendare a judecatii.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorii acesteia sustin ca
dispozitiile art. 133 alin. (1) din Codul muncii se manifesta ca o expresie a
"doctrinei socialist-comuniste", deoarece obliga unitatea angajatoare
ca, in cazul desfacerii contractului de munca pentru motivele prevazute de art.
130 alin. (1) lit. a) - c), e) si f) din Codul muncii, sa ofere salariatului
respectiv un alt loc de munca, corespunzator pregatirii sale, solicitand in
acest scop sprijinul organului ierarhic superior si al organelor de repartizare
in munca ori sa ia masuri pentru recalificarea salariatului in cauza. Nu se are
in vedere faptul ca actuala Constitutie consacra dreptul la munca, iar nu
obligatia de a avea un loc de munca. Contrar principiilor economiei de piata,
"se incearca a se trece din responsabilitatea exclusiva a statului in
responsabilitatea unor persoane juridice luarea unor masuri privind asistenta
persoanelor in gasirea unui loc de munca, ba mai mult, chiar in calificarea
acestora". In opinia autorilor exceptiei dispozitiile legale criticate
contravin prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) - statul de drept,
democratic si social; ale art. 38 alin. (1) si (2) - dreptul la munca si la
protectia sociala a muncii; ale art. 43 - obligatia statului de a asigura un
nivel de trai decent; ale art. 134 alin. (1) si (2) lit. a), b) si f) -
economia de piata si, in consecinta, trebuie considerate ca fiind abrogate prin
art. 150 alin. (1) din Constitutie.
Curtea de Apel Bacau - Sectia civila apreciaza ca exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 133 alin. (1) din Codul muncii
"este intemeiata in raport de schimbarile legislative esentiale care au
avut loc din momentul adoptarii acestui text de lege si pana in prezent".
In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua
Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere
asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul considera ca exceptia este inadmisibila, potrivit dispozitiilor
art. 23 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicata, intrucat Legea nr.
10/1972 - Codul muncii nu mai este in vigoare, fiind abrogata expres prin Legea
nr. 53/2003.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii
nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit
dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1),
ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze
exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
133 alin. (1) din Legea nr. 10/1972 - Codul muncii, care au urmatoarea
redactare: "In cazul in care contractul de munca urmeaza sa fie desfacut
din initiativa unitatii pentru motivele prevazute in art. 130 alin. (1) lit. a)
- c), e) si f), aceasta este obligata sa ofere persoanelor in cauza trecerea in
alta munca corespunzatoare, solicitand in acest scop sprijinul organului
ierarhic superior si al organelor de repartizare in munca sau, dupa caz, sa ia
masuri pentru recalificarea acestor persoane."
In sustinerea neconstitutionalitatii textului de lege criticat au fost
invocate urmatoarele prevederi constitutionale:
- Art. 1 alin. (3): "Romania este stat de drept, democratic si social,
in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera
dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta
valori supreme si sunt garantate.";
- Art. 38 alin. (1) si (2): "(1) Dreptul la munca nu poate fi
ingradit. Alegerea profesiei si alegerea locului de munca sunt libere.
(2) Salariatii au dreptul la protectia sociala a muncii. Masurile de
protectie privesc securitatea si igiena muncii, regimul de munca al femeilor si
al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul saptamanal,
concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii grele, precum si alte
situatii specifice.";
- Art. 43: "(1) Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare
economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de
trai decent.
(2) Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la
asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte
forme de asistenta sociala prevazute de lege.";
- Art. 134: alin. (1) si (2) lit. a), b) si f): "(1) Economia Romaniei
este economie de piata.
(2) Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie;
b) protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si
valutara; [...]
f) crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii.";
- Art. 150 alin. (1): "Legile si toate celelalte acte normative raman
in vigoare, in masura in care ele nu contravin prezentei Constitutii."
Examinand exceptia de neconstitutionalitate prin raportarea criticilor
formulate la dispozitiile si principiile constitutionale, Curtea constata
urmatoarele:
Legea nr. 10/1972 - Codul muncii a fost in intregime abrogata de la data de
1 martie 2003 prin art. 298 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie
2003. Dispozitiile art. 133 alin. (1) din Legea nr. 10/1972 sunt pastrate numai
partial de noul Cod al muncii. Astfel, art. 64 prevede ca: "(1) In cazul
in care concedierea se dispune pentru motivele prevazute la art. 61 lit. c) si
d), precum si in cazul in care contractul individual de munca a incetat de
drept in temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligatia de a-i propune
salariatului alte locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregatirea
profesionala sau, dupa caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de
medicina a muncii.
(2) In situatia in care angajatorul nu dispune de locuri de munca vacante
potrivit alin. (1), acesta are obligatia de a solicita sprijinul agentiei
teritoriale de ocupare a fortei de munca in vederea redistribuirii
salariatului, corespunzator pregatirii profesionale sau, dupa caz, capacitatii
de munca stabilite de medicul de medicina a muncii, urmand sa ii comunice
salariatului solutiile propuse de agentie.
(3) Salariatul are la dispozitie un termen de 3 zile lucratoare de la
comunicarea angajatorului conform prevederilor alin. (1) si (2) pentru a-si
manifesta expres consimtamantul cu privire la noul loc de munca oferit.
(4) In cazul in care salariatul nu isi manifesta expres consimtamantul in
termenul prevazut la alin. (3), precum si in cazul in care agentia teritoriala
de ocupare a fortei de munca nu poate indeplini obligatia prevazuta la alin.
(2), angajatorul poate dispune concedierea salariatului.
(5) In cazul concedierii pentru motivul prevazut la art. 61 lit. c)
salariatul beneficiaza de o compensatie, in conditiile stabilite in contractul
colectiv de munca aplicabil sau in contractul individual de munca, dupa
caz."
Conform noii reglementari legale, obligatiile angajatorului sunt impuse
pentru trei situatii in care urmeaza a se dispune concedierea salariatului,
respectiv cand, prin expertiza medicala, "se constata inaptitudinea fizica
si/sau psihica a salariatului" pentru indeplinirea atributiilor
corespunzatoare locului de munca ocupat, cand "salariatul nu corespunde
profesional locului de munca in care este incadrat" si cand contractul de
munca a incetat de drept "ca urmare a admiterii cererii de reintegrare in
functia ocupata de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru
motive neintemeiate, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti
de reintegrare". Aceste obligatii constau in oferirea unui alt loc de
munca corespunzator, daca exista unul vacant in unitate, in solicitarea
sprijinului agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca si comunicarea
catre salariat a propunerilor facute de agentie.
Oferirea unui alt loc de munca este obligatorie numai daca exista asemenea
loc de munca vacant in unitate. Nu s-a mai pastrat obligatia de a solicita
sprijinul organului ierarhic superior si a organelor de repartizare in munca si
nici aceea de a lua masuri pentru recalificarea persoanelor ale caror contracte
individuale de munca ar urma sa fie desfacute.
In aceste conditii Curtea constata ca nu mai au obiect criticile de
neconstitutionalitate formulate de autorii exceptiei, iar noile reglementari
legale sunt in concordanta cu dispozitiile si principiile Constitutiei.
Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin.
(2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin.
(1) si (3) si al art. 25 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 133 alin. (1)
din Legea nr. 10/1972 - Codul muncii, exceptie ridicata de Societatea
Comerciala "Danubiana - Roman" - S.A. din Roman si de Societatea
Comerciala "Romecanica" - S.R.L. din Roman in dosarele nr. 2.462/2002
si nr. 2.463/2002 ale Curtii de Apel Bacau - Sectia civila.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 16 octombrie 2003.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat asistent,
Madalina Stefania Diaconu