Decizia Nr.384 din 26.06.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 228 alin. 6 teza a patra şi art. 245 alin. 1 lit. c1) din Codul de procedură penală din 1968
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 568 din 31 iulie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Afrodita Laura Tutunaru	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 228 alin. 6 teza a patra şi art. 245 alin. 1 lit. c¹) din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Fin.Co.Ge.Ro SpA din Italia în Dosarul nr. 1.622/118/2012 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 206D/2014.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Ionel Haşoti din cadrul Baroului Constanţa, cu delegaţie la dosar, şi lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Municipiul Constanţa a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia. În acest sens reiterează cererea sa de a se analiza excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 228 alin. 6 teza a patra şi art. 245 alin. 1 lit. c¹) din Codul de procedură penală din 1968 în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2011. De asemenea, apreciază că prevederile legale sunt neconstituţionale, deoarece nu se face niciun fel de distincţie cu privire la temeiurile ce au stat la baza pronunţării soluţiei de netrimitere în judecată. În realitate, obligaţia Ministerului Public de a sesiza instanţa civilă competentă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris nu corespunde niciunui interes public, câtă vreme încadrarea acestei stări de fapt în sintagma „şi în alte cazuri expres prevăzute de lege“ stabilită de fostul art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu are caracter temporar. Lipsa de temporalitate este de natură să afecteze principiul securităţii raporturilor juridice civile, întrucât procurorul poate oricând introduce o acţiune de defăimare a unui act civil.5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de extindere a controlului dispoziţiilor legale criticate în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2011, deoarece acest neajuns ar fi putut fi remediat prin exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale. De altfel, instanţa de contencios constituţional este ţinută de limitele sesizării astfel cum au fost stabilite prin încheierea instanţei de drept comun.6. Pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece autorul excepţiei face o confuzie între obligaţia procurorului de a apăra un drept şi ipoteza în care acesta pronunţă o soluţie de netrimitere în judecată. Acţiunea penală este diferită de acţiunea civilă şi în ipoteza în care procurorul sesizează instanţa o face pentru că are indicii cu privire la plăsmuirea unui act. Pe de altă parte, în cadrul unui proces echitabil, judecătorul decide dacă procurorul are dreptate sau nu, părţile interesate fiind introduse în cauză. În sfârşit, cu privire la dispoziţiile legale criticate, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 147 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 14 mai 2013, care îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 12 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.622/118/2012, Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 228 alin. 6 teza a patra şi art. 245 alin. 1 lit. c¹) din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Fin.Co.Ge.Ro SpA din Italia într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în anulare a unui act administrativ.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece posibilitatea procurorului de a exercita acţiunea civilă nu este justificată de un interes de ordine publică, câtă vreme înscrisul rezultat din fals nu mai poate produce efecte decât pe plan civil, autorul faptei nemaiputând fi sancţionat penal. De asemenea, actele subsecvente încheiate în baza înscrisului falsificat au de suferit şi astfel este afectat şi dreptul de proprietate al părţilor ce au fost de bună-credinţă.9. În subsidiar, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile legale criticate pot fi considerate constituţionale numai în măsura în care dreptul procurorului este limitat temporal, pentru că, în caz contrar, „dreptul de proprietate al unor persoane de bună-credinţă ce au intrat într-un raport juridic cu un înscris fals poate fi afectat şi peste 500 de ani de la naşterea dreptului respectiv“. De aceea, mai apreciază autorul excepţiei, este afectat şi principiul securităţii raporturilor juridice civile.10. Dincolo de aceste susţineri, autorul excepţiei mai arată că, în situaţia în care s-ar aprecia că trebuie recunoscută calitatea activă a Ministerului Public de a introduce o acţiune civilă fără limitare temporală, atunci aceasta ar trebui să aibă caracterul unei posibilităţi şi nicidecum al unei obligaţii, aşa cum a interpretat textul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2011.11. Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, concluziile scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 228 alin. 6 teza a patra cu denumirea marginală Începerea urmăririi penale şi art. 245 alin. 1 lit. c¹) cu denumirea marginală Dispoziţii complimentare ordonanţei, ambele din Codul de procedură penală din 1968, care au următorul conţinut:

– Art. 228 alin. 6 teza a patra: „În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, dispune prin rezoluţie neînceperea urmăririi penale. În situaţia în care procurorul îşi însuşeşte argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală, motivarea rezoluţiei este facultativă sau poate cuprinde doar argumente suplimentare. Copie de pe rezoluţie şi de pe propunerea organului de cercetare penală se comunică persoanei care a făcut sesizarea, precum şi, după caz, persoanei faţă de care s-au efectuat acte premergătoare. Dispoziţiile art. 245 alin. 1 lit. c¹) se aplică în mod corespunzător.“

– Art. 245 alin. 1 lit. c¹): „(1) Prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra: [...]c¹) sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.“ 16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la obligaţia statului român de a-şi îndeplini cu bună-credinţă obligaţiile din tratatele la care este parte şi care, odată ratificate, fac parte din dreptul intern, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii a cetăţenilor, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (2) referitor la accesul liber la justiţie care nu poate fi îngrădit de nicio lege, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la garantarea şi ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate privată, precum şi a dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 referitor la Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 245 alin. 1 lit. c¹) din Codul de procedură penală din 1968 au mai fost supuse cenzurii sale din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 147 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 14 mai 2013, Curtea Constituţională a statuat că dreptul procurorului care a dispus soluţia de netrimitere în judecată de a avea calitatea procesuală activă pentru a solicita instanţei civile desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris nu afectează liberul acces la justiţie, întrucât judecata se va desfăşura în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, cu respectarea, în egală măsură, a drepturilor recunoscute de lege pentru toate părţile implicate în litigiu, pe baza administrării unor probe legale, utile, concludente şi pertinente soluţionării cauzei. 18. De asemenea, cu privire la rolul procurorului în activitatea judiciară, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 65 din 25 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 13 februarie 2007, că „prin participarea reprezentantului Ministerului Public se impune o garanţie în plus atât în sensul apărării ordinii de drept, a intereselor generale ale societăţii, cât şi în ideea apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor“. De aceea, Curtea a constatat că, în lipsa posibilităţii procurorului de a participa la judecarea unor cereri indiferent de domeniul căruia se circumscriu, se produce o nepermisă restrângere a rolului său constituţional. 19. Distinct de aceste argumente care îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, Curtea mai constată că posibilitatea sesizării instanţei civile competente de către procuror reprezintă şi o modalitate eficientă de rezolvare a unor probleme de interes public câtă vreme au în vedere actele administrative, fie că sunt individuale, fie că sunt cu caracter normativ şi care au fost emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a acesteia, care dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice. Nu în ultimul rând, potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, sunt asimilate actelor administrative şi „contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice“. În temeiul art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie, exercitându-şi atribuţiile ce le revin potrivit legii, procurorii nu urmăresc altceva decât interesele generale ale societăţii prin aceea că apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor în acord cu principul legalităţii ce le guvernează activitatea. În plus, aceştia nu au decât un drept de sesizare a instanţei civile competente, neavând puterea de a dispune cu privire la dezlegarea pricinii şi la eventualele consecinţe ce decurg din desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, întrucât toate aceste aspecte urmează a primi rezolvare după parcurgerea unui proces echitabil cu respectarea tuturor garanţiilor specifice pe care le implică. 20. Aceleaşi raţiuni justifică şi netemeinicia excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 228 alin. 6 teza a patra din Codul de procedură penală din 1968, întrucât legiuitorul nu a făcut altceva decât să statueze cu privire la incidenţa unei norme de trimitere şi în cazul în care soluţia de netrimitere în judecată vizează o neîncepere a urmăririi penale şi nu o scoatere sau încetare de sub urmărire penală. Diferenţa nu este, din perspectiva criticilor, decât terminologică, întrucât în ambele situaţii sunt aplicabile cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Fin.Co.Ge.Ro SpA din Italia în Dosarul nr. 1.622/118/2012 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 228 alin. 6 teza a patra şi art. 245 alin. 1 lit. c¹) din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 iunie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru