Decizia Nr.384 din 26.04.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373¹ alin. 2, alin. 4 pct. 3 şi alin. 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Loredana Mihaela Simedre în Dosarul nr. 10.982/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.044D/2011.La apelul nominal se prezintă personal autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, constatându-se lipsa celeilalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, prezentând situaţia de fapt a speţei şi arătând totodată că nu au fost respectate termenele procedurale de către instanţa de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că sunt norme de procedură şi nu sunt de natură a afecta prevederile constituţionale invocate, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Sentinţa civilă nr. 13.849/2011 din 4 august 2011, pronunţată în Dosarul nr. 10.982/299/2011, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373¹ alin. 2, alin. 4 pct. 3 şi alin. 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Loredana Mihaela Simedre într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale întrucât încheierea prin care se încuviinţează executarea silită se dă fără citarea părţilor, astfel încât debitorul nu are posibilitatea de a se apăra împotriva acestei cereri a creditorului.De asemenea, arată că, la momentul introducerii cererii de încuviinţare a executării silite, creditorul şi executorul judecătoresc ar trebui să dovedească caracterul cert şi lichid al creanţei urmărite, ori, dacă ar fi fost constatată, s-ar fi putut dovedi încă de la momentul încuviinţării executării silite faptul că, în ce priveşte creanţa din titlul executoriu, aceasta nu îndeplineşte calităţile cerute de lege, respectiv nu era certă şi nici lichidă. Or, textul de lege, în opinia autoarei, este incorect formulat şi lasă loc la interpretări, astfel încât este posibilă încuviinţarea executării silite cu privire la o creanţă care nu este certă, astfel cum este şi în speţa de faţă.Totodată, consideră că este afectat şi echilibrul procesual dintre părţi, golind de conţinut normele imperative din Constituţie, îngreunând, în mod sistematic, soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 373¹ alin. 2, alin. 4 pct. 3 şi alin. 5 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:Instanţa de executare încuviinţează executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviinţare a executării silite. [...] Instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă: [...] 3. creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă;[...] Încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 24 care consacră dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) potrivit căruia „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“ şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, este menţionat art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:1. Asupra prevederilor criticate Curtea s-a mai pronunţat, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 1.548 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2012, Decizia nr. 1.063 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 28 octombrie 2011, sau Decizia nr. 812 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010.Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate instituie reguli speciale de procedură privind exercitarea căilor de atac. Raţiunea pentru care legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silită este aceea a celerităţii ce se justifică în această etapă procesuală. Astfel, creditorul este lipsit de interes să atace o hotărâre prin care i s-a admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile, în raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestaţiei la executare, care este o procedură contencioasă, în cadrul căreia se administrează probe cu respectarea principiului contradictorialităţii ce guvernează procesul civil.Or, Curtea a reţinut că procedura încuviinţării executării silite este o procedură necontencioasă, în cadrul căreia instanţa de executare competentă verifică doar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 373¹ din Codul de procedură civilă, fiind guvernată de regulile prevăzute de art. 331 şi următoarele din Codul de procedură civilă.Prevederile art. 373¹ din Codul de procedură civilă în integralitatea lor nu pot fi interpretate şi aplicate în mod izolat, ci numai coroborate cu celelalte dispoziţii procedurale privind executarea silită, astfel că, în cazul încuviinţării executării silite, debitorul are dreptul să formuleze contestaţie la executare, în condiţiile art. 399 şi următoarele din Codul de procedură civilă, unde îşi poate formula toate apărările pe care înţelege să se sprijine, astfel încât şi din această perspectivă dreptul la apărare nu este încălcat.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.2. În ceea ce priveşte susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit căreia textul de lege criticat este incorect formulat şi lasă loc la interpretări, astfel încât este posibilă încuviinţarea executării silite cu privire la o creanţă care nu este certă, astfel cum este şi în speţa de faţă, Curtea observă că acestea sunt probleme ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, care nu intră în competenţa Curţii Constituţionale. Este atributul exclusiv al instanţei de judecată să stabilească dacă, în cauza dedusă judecăţii, încuviinţarea silită s-a făcut cu respectarea condiţiilor cerute de lege, respectiv dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373¹ alin. 2, alin. 4 pct. 3 şi alin. 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Loredana Mihaela Simedre în Dosarul nr. 10.982/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2012.PREŞEDINTE,PETRE LĂZĂROIUMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu