DECIZIE Nr.
383 din 13 aprilie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 5, art. 248 1 raportat la
art. 146 din Codul penal, precum si a dispozitiilor art. 7 din Legea nr.
39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 313 din 13 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre
Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Marinela Mincă -
procuror
Afrodita Laura Tutunaru -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 5, art. 2481
raportat la art. 146 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art.
7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea
criminalităţii organizate, excepţie ridicată de Ovidiu
Lucian Tender în Dosarul nr. 4.429/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti
- Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi
familie.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public,
care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la
jurisprudenţa în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1.028 din 3 iulie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 4.429/2/2009, Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori
şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 5, art. 2481
raportat la art. 146 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art.
7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii
organizate, excepţie ridicată de Ovidiu Lucian Tender în dosarul
de mai sus.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că art. 215 alin. 5 şi art. 2481 raportat la
art. 146 din Codul penal încalcă dispoziţiile constituţionale
ale art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi (12),art. 73 alin. (3) lit.
h) şi art. 11 şi art. 20 raportat la art. 6 şi art. 7 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, deoarece echitatea procesului penal este
grav afectată prin aceea că paguba materială nu poate fi legal
stabilită decât în urma judecării definitive a fondului. Dacă se
porneşte de la premisa potrivit căreia consecinţele deosebit de
grave sunt determinate de cuantumul pagubei materiale cauzate prin presupusa
infracţiune, este clar că se nesocoteşte şi principiul
prezumţiei de nevinovăţie. In plus, textele contestate nu
satisfac nici exigenţele de previzibilitate şi accesibilitate,
valoarea pagubei neputând fi stabilită în abstract, ci fiind apreciată
de la caz la caz, în baza unor prevederi din legi extrapenale, ca rezultat al
unui calcul care nu putea fi cunoscut de făptuitor în momentul
săvârşirii faptei. In acest fel, textele intră în
contradicţie cu prevederile care instituie principiul „nicio pedeapsă
nu poate fi stabilită şi aplicată decât în condiţiile
şi în temeiul legii", ori cu cele care stabilesc că „prin lege
se reglementează infracţiunea, pedeapsa şi regimul de
executare" şi cu prevederile art. 11 şi art. 20 din
Constituţie care, stabilind preeminenţa Convenţiei pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
consacră principiul „nicio pedeapsă fără lege".
Cât priveşte excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 39/2009,
este de observat că autorul excepţiei nu a motivat-o în niciun fel.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a
penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 215 alin. 5 şi art. 2481 raportat la
art. 146 din Codul penal este nefondată. Cât priveşte
neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 39/2009, în
absenţa unor critici concrete, instanţa a menţionat că
nu-şi poate exprima vreo opinie.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 5 cu denumirea marginală Inşelăciunea,
art. 2481 cu denumirea marginală Abuzul în serviciu în
formă calificată raportat la art. 146 cu denumirea marginală
Consecinţe deosebit de grave din Codul penal, precum şi art. 7
din Legea nr. 39/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003, care au următorul conţinut:
-Art. 215 alin. 5 din Codul penal: „Inşelăciunea
care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare
de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.";
- Art. 2481 din Codul penal: „Dacă
faptele prevăzute în art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe
deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi.";
- Art. 146 din Codul penal: „Prin consecinţe
deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de
200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii,
cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre
unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane
juridice sau fizice.";
-Art. 7 din Legea nr. 39/2003: „(1) Iniţierea
sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau
sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu
închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin.
(1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru
infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului
infracţional organizat.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1)
au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni grave, se
aplică regulile de la concursul de infracţiuni."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost
supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu
prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.051 din 9 octombrie 2008, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008,
Curtea Constituţională a respins ca nefondată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin.
5 din Codul penal, statuând că art. 146 din Codul penal cuprinde o
normă cu caracter explicativ prin care se lămureşte
înţelesul expresiei „consecinţe deosebit de grave". Această
reglementare este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a
prevăzut consecinţele deosebit de grave ca element circumstanţial
în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni.
Totodată, Curtea a constatat că este
neîntemeiată şi susţinerea autorului excepţiei referitoare
la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie,
deoarece aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în
legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu
şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor,
adică în materia dreptului substanţial. Nici din cuprinsul art. 21
alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 al
Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii
Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea
cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii
asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din
câmpul dreptului substanţial.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate
referitoare la încălcarea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. h) din
Constituţie, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată,
deoarece infracţiunea de înşelăciune este reglementată în
Codul penal, lege organică, în deplină concordanţă cu
prevederile constituţionale invocate.
Referitor la critica de neconstituţionalitate
privind previzibilitatea şi accesibilitatea normei penale şi la
încălcarea principiului legalităţii incriminării, Curtea
reţine că dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor
constituţionale şi nici celor ale art. 7 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, ci, dimpotrivă, prin explicarea conţinutului
noţiunii „consecinţe deosebit de grave" în textul art. 146 din
Codul penal se asigură caracterul de previzibilitate şi
accesibilitate al normei juridice penale.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente
noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe,
considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează
valabilitatea şi în cauza de faţă, inclusiv în ceea ce
priveşte excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art.
2481 din Codul penal.
In sfârşit, Curtea constată că autorul
excepţiei nu a motivat în ce constă pretinsa contrarietate a
dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 39/2009 cu Constituţia. Or,
potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, „Sesizările trebuie
făcute în formă scrisă şi motivate". Iată
de ce Curtea urmează a respinge ca inadmisibilă această
excepţie, ea neputându-se substitui autorului pentru argumentarea
excepţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 5, art. 2481
raportat la art. 146 din Codul penal, excepţie ridicată de Ovidiu
Lucian Tender în Dosarul nr. 4.429/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti
- Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi
familie.
2. Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 39/2003
privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate,
excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi
instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 13 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru