DECIZIE Nr.
381 din 13 aprilie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 321 alin. 2 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 305 din 11 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Oana Cristina Puică -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 alin. 2 din Codul
penal, excepţie ridicată de Gheorghe Rusu (fost Corduneanu) şi
Dan-Marius Mancaş (fost Răscuţoi) în Dosarul nr. 4.870/245/2009
al Judecătoriei laşi - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă că autorul
excepţiei Dan-Marius Mancaş (fost Răscuţoi) a transmis
Curţii o cerere de amânare în vederea angajării unui
apărător.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de
acordare a unui nou termen.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a
judecării cauzei.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind
inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 23 iunie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 4.870/245/2009, Judecătoria laşi - Secţia
penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 alin. 2 din Codul
penal. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Rusu (fost
Corduneanu) şi Dan-Marius Mancaş (fost Rascuţoi) cu ocazia
soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată
pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunii prevăzute
de art. 321 alin. 2 din Codul penal.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorii acesteia
susţin că art. 321 alin. 2 din Codul penal încalcă dreptul la un
proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât nu prevede niciun
criteriu în vederea stabilirii caracterului „grav"al faptei de
ultraj contra bunelor moravuri şi tulburare a ordinii şi
liniştii publice săvârşite în varianta agravată,
lăsând loc abuzurilor de tot felul.
Judecătoria Iaşi - Secţia penală
apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 321 alin. 2 din Codul penal sunt
constituţionale, invocând, în acest sens, deciziile Curţii
Constituţionale nr. 1.092/2007 şi nr. 541/2009.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum
şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate
cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 321 alin. 2 din Codul penal, modificate
prin Legea nr. 169/2002 privind modificarea şi completarea Codului penal,
a Codului de procedură penală şi a unor legi speciale,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 18
aprilie 2002, având următorul cuprins: „Dacă prin fapta
prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniştea şi ordinea
publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani."
In susţinerea
neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul
excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces
echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare şi
ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că autorii excepţiei solicită, în
realitate, completarea textului de lege criticat, în sensul de a reglementa
criterii în vederea stabilirii caracterului „grav" al faptei de
ultraj contra bunelor moravuri şi tulburare a ordinii şi
liniştii publice săvârşite în varianta agravată. O asemenea
solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a
Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii
actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea
modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 alin. 2 din Codul
penal, excepţie ridicată de Gheorghe Rusu (fost Corduneanu) şi
Dan-Marius Mancaş (fost Răscuţoi) în Dosarul nr. 4.870/245/2009
al Judecătoriei laşi - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 13 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică