Decizia Nr.379 din 26.06.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 590 din 07 august 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Mihalache Stănescu în Dosarul nr. 866/327/2014 al Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 156D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 411D/2014, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Marin Constantinescu în Dosarul nr. 2.774/63/2014 al Tribunalului Dolj - Secţia penală.4. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Viorel Găină, cu delegaţie depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocatul prezent şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 411D/2014 la Dosarul nr. 156D/2014, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei. Apreciază că dispoziţiile de lege criticate contravin principiului egalităţii consacrat de prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece se creează o discriminare între persoanele definitiv condamnate şi cele care se află în stare de judecată. În susţinerea celor afirmate invocă cele constatate de Curte prin Decizia nr. 89 din 27 februarie 2003.7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că nu este înfrânt principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, legiuitorul având în vedere prevalenţa principiului autorităţii de lucru judecat. Totodată, reţine că legiuitorul a înţeles să instituie o aplicare globală a legii penale mai favorabile. În stabilirea legii penale mai favorabile legiuitorul a instituit anumite criterii. Totodată, nu se poate reţine că persoanele definitiv condamnate şi cele care se află în stare de judecată sunt în aceeaşi situaţie, astfel încât nu se poate vorbi de o încălcare a principiului nediscriminării.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:8. Prin Încheierea din data de 21 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 866/327/2014, Judecătoria Tulcea - Secţia civilă şi penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Mihalache Stănescu cu ocazia soluţionării unei cereri de aplicare a legii penale mai favorabile.9. Prin Încheierea din data de 24 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.774/63/2014, Tribunalul Dolj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Marin Constantinescu cu ocazia soluţionării unei cereri de aplicare a legii penale mai favorabile.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale încălcând principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile. De asemenea, arată că dispoziţiile criticate instituie o discriminare între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate şi cele care săvârşind faptele în aceleaşi condiţii nu au fost condamnate, aplicându-li-se noile dispoziţii, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă a diferenţei de tratament între persoanele aflate în situaţii identice, comparabile sau similare. În continuare, se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 86/2003.11. Judecătoria Tulcea - Secţia civilă şi penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Or, o persoană condamnată definitiv nu poate să se afle într-o poziţie de egalitate juridică cu o persoană aflată în cursul urmăririi penale/judecăţii. Rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti produce un efect pozitiv, care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii şi poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunţării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ în sensul că împiedică o nouă urmărire şi judecată pentru faptele şi pretenţiile astfel soluţionate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat. Tocmai de aceea, art. 6 alin. (1) din Codul penal instituie obligativitatea legii penale mai favorabile, doar în contextul reducerii pedepsei aplicate la maximul de pedeapsă prevăzut de noua lege (judecătorul procedând doar la o verificare comparativă a pedepselor şi nicidecum la o rejudecare efectivă a cauzei).12. Tribunalul Dolj - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că nu se poate susţine încălcarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, întrucât, în mod evident, nu sunt în situaţii identice persoanele condamnate definitiv şi persoanele ale căror cauze nu sunt soluţionate încă. Conform dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 din Codul penal în vigoare de la 1 februarie 2014, aplicarea legii mai favorabile în cazul pedepselor definitive nu se va realiza la fel cu aplicarea legii penale mai favorabile în cauzele aflate în curs de judecată, la data intrării în vigoare a noului cod. Tratarea diferită a noţiunii de lege penală mai favorabilă după cum există o hotărâre definitivă sau cauza este în curs de judecată nu este însă o noutate a legislaţiei şi nici a teoriei sau practicii judiciare, existând chiar curente doctrinare care exclud orice intervenţie într-o hotărâre definitivă.13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.14. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la aplicarea legii penale în timp, Curtea Constituţională a reţinut că prin aplicarea legii penale în timp se înţelege ansamblul de norme juridice penale prin care se reglementează aplicarea legii penale în raport cu timpul săvârşirii infracţiunii şi cu timpul tragerii la răspundere penală a celor ce au săvârşit infracţiuni. Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de aspecte, determinarea nefiind un proces abstract, ci unul concret în raport direct cu fapta comisă şi cu autorul ei. Aşa fiind, procesul nu vizează determinarea dispoziţiilor mai favorabile, ci a legii mai favorabile, şi poate fi făcut numai de către instanţa de judecată, singura competentă să decidă cu privire la sensul, înţelesul şi modul de aplicare a normelor criticate. În atare condiţii, este evident că aceste dispoziţii nu cuprind norme de natură a încălca principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ele aplicându-se tuturor persoanelor ce cad sub incidenţa lor. Mai mult, dispoziţiile legale criticate reprezintă o consacrare a principiului constituţional potrivit căruia „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile“.15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu următorul conţinut: „(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.“18. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile şi art. 16 privind egalitatea în drepturi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate trebuie privite în coroborare cu cele ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevăd că „Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi“.20. Curtea observă că, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, nepublicată în Monitorul Oficial al României la momentul pronunţării prezentei decizii, a analizat o serie de critici identice aduse dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, iar cele statuate cu acel prilej se aplică mutatis mutandis şi cauzei de faţă.21. Astfel, Curtea a observat că autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică încălcarea principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile, identificând simultan, ca lege penală mai favorabilă, atât dispoziţiile Codului penal, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, cât şi dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Codul penal din 1969.22. Curtea a reţinut existenţa anumitor deosebiri între aplicarea principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei şi aplicarea aceluiaşi principiu în situaţia în care legea nouă intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă.23. Astfel, Curtea a observat că în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanţa trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancţiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi şi să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabilă, luând în considerare şi analizând faptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014).24. De asemenea, Curtea a observat existenţa anumitor diferenţe şi în ceea ce priveşte aplicarea retroactivă a legii noi, ce intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite. Astfel, Curtea a reţinut că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai uşoară, dar sancţiunea aplicată fie să depăşească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fie să nu depăşească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unei sancţiuni care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raţionament nu mai subzistă în cea de-a doua ipoteză.25. Curtea a apreciat că în cea de-a doua ipoteză este vorba despre punerea în balanţă a dreptului unei persoane condamnate la aplicarea legii penale mai favorabile, descris mai sus, şi alte drepturi sau valori constituţionale, precum principiul securităţii raporturilor juridice şi autoritatea de lucru judecat, care pot contracara parţial sau complet acest drept. Astfel, legiuitorul având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate şi valorile care justifică această încălcare a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.26. Luând în considerare cele statuate în jurisprudenţa proprie, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitor la principiul autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie.27. Având în vedere că art. 6 din Codul penal, supus criticii de neconstituţionalitate în prezentul dosar, reglementează doar aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, iar art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal consfinţeşte renunţarea de către legiuitor la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, argumentele pe care se fundamentează soluţia pronunţată de Curtea Constituţională în Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014 sunt pe deplin aplicabile şi în cauza de faţă.28. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea observă că autorii excepţiei deduc neconstituţionalitatea textului de lege criticat dintr-un pretins tratament discriminatoriu între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate sub imperiul acelei legi, şi cele care, săvârşind faptele în aceleaşi condiţii, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica dispoziţiile în vigoare începând cu 1 februarie 2014.29. În ceea ce priveşte principiul egalităţii, Curtea observă că, în mod constant, în jurisprudenţa sa a statuat că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să-şi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă.30. Curtea constată că, în cauza de faţă, persoanele nu se regăsesc în situaţii identice (unele persoane au fost condamnate definitiv, altele nu au fost condamnate definitiv), astfel că se justifică în mod obiectiv şi rezonabil tratamentul juridic neomogen la care se referă autorii excepţiei, principiul egalităţii în faţa legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.31. Analizând situaţia persoanelor condamnate definitiv şi a celor în curs de judecată, Curtea reţine că, în concret, fiecare dintre aceste persoane beneficiază într-un mod efectiv de legea penală mai favorabilă aplicabilă la momentul judecării cauzelor respective. Acest element, alături de caracterul definitiv al condamnărilor, determină diferenţa dintre situaţia persoanei condamnate pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969 şi persoanele care se află în curs de judecată.32. Pentru argumentele expuse mai sus, Curtea nu poate reţine nici criticile formulate cu privire la încălcarea prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihalache Stănescu în Dosarul nr. 866/327/2014 al Judecătoriei Tulcea - Secţia civilă şi penală şi de Marin Constantinescu în Dosarul nr. 2.774/63/2014 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Tulcea şi Tribunalului Dolj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 26 iunie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu