DECIZIE Nr. 375 din 6 iulie 2005
referitoare la sesizarile de neconstitutionalitate a Legii privind reforma in
domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente*)
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 591 din 8 iulie 2005
*) Decizia este reprodusa in facsimil.
Curtea Constitutionala a fost sesizata, in temeiul dispozitiilor art. 146
lit. a) din Constitutia Romaniei si ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 pentru
organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu privire la
neconstitutionalitatea Legii privind reforma in domeniile proprietatii si
justitiei, precum si unele masuri adiacente, de catre un grup de 101 deputati
si 39 senatori, dupa cum urmeaza:
- deputati: Viorel Hrebenciuc, Dan Ioan Popescu, Valeriu Stefan Zgonea,
Bogdan Nicolae Niculescu-Duvaz, Constantin Nita, Constantin Amarie, Petru
Andea, Ecaterina Andronescu, Mihai Cristian Apostolache, Nicolae Badalau,
George Baesu, Nicolae Banicioiu, Eugen Bejinariu, Dumitru Bentu, Ioan Bivolaru,
Razvan-Petrica Bobeanu, Ovidiu Branzan, Ioan Buda, Catalin Ovidiu Buhaianu
Obuf, Romeo Gheorghe Leonard Cazan, Ion Calin, Gheorghe Chiper, Filonas Chis,
Ioan Cindrea, Titus Corlatean, Gabriela Cretu, Vasile Emilian Cutean, Iosif
Dan, Marin Diaconescu, Corneliu Ioan Dida, Valer Dorneanu, Doina Micsunica
Dretcanu, Cristian Sorin Dumitrescu, Zamfir Dumitrescu, Mihai Dumitru, Ion
Dumitru, Mircea Dusa, Monalisa Galateanu, Filip Georgescu, Ion Giurescu, Aurel
Gubandru, Iulian Iancu, Florin Iordache, Costica Macaleti, Iulian Claudiu
Manda, Eduard-Stelian Martin, Catalin Lucian Matei, Alexandru Mazare, Vladimir
Alexandru Manastireanu, Sorin Dan Mihalache, Teodora Dorina Mihailescu, Miron
Tudor Mitrea, Manuela Mitrea, Vasile Mocanu, Ion Mocioalca, Tudor Mohora, Emil
Radu Moldovan, Ioan Munteanu, Tiberiu-Ovidiu Musatescu, Rodica Nassar, Adrian
Nastase, Aurel Nechita, Gabriela Nedelcu, Dan Nica, Eugen Nicolicea, Vasile
Cosmin Nicula, Teodor Nitulescu, Gabriel Oprea, Rovana Plumb, Radu Podgorean,
Victor-Viorel Ponta, Claudiu Adrian Pop, Viorel Pupeza, Vasile Puscas, Mihaela
Adriana Rusu, Victor Sanda, Ion Sasu, Marian Florian Saniuta, Gheorghe Sarb,
Daciana Octavia Sarbu, Marian Sarbu, Mugurel Liviu Sarbu, Mihail Sireteanu,
Vasile Filip Soporan, Ioan Stan, Ion Stan, Alecsandru Stiuca, Constantin
Tamaga, Mihai Nicolae Tanasescu, Petru Tarniceru, George Alin Teodorescu, Liviu
Timar, Pavel Todoran, Florentina Marilena Toma, Mihai Tudose, Valeriu Alexandru
Ungureanu, Aurelia Vasile, Petru Gabriel Vlase, Aurel Vladoiu, Catalin Voicu,
Florea Voinea;
- senatori: Mircea Geoana, Dan-Mircea Popescu, Ilie Sarbu, Cristian
Diaconescu, Aristide Roibu, Antonie Iorgovan, Serban Nicolae, Angel Tilvar,
Ioan Chelaru, Vasile Ioan Danut Ungureanu, Doru Ioan Taracila, Ion Radoi, Ion
Florescu, Petru Serban Mihailescu, Vasile Dincu, Viorel Arcas, Traian Novolan,
Otilian Neagoe, Petre Daea, Ion Moraru, Aurel Gabriel Simionescu, Ion Vargau,
Vasile Ion, Doina Silistru, Viorel Stefan, Sever Ster, Ion Toma, Adriana Ticau,
George Cristian Maior, Adrian Paunescu, Ion Iliescu, Ion Solcanu, Alexandru
Athanasiu, Ovidiu Teodor Cretu, Cristian Radu Georgescu, Radu Catalin Mardare,
Corina Cretu, Nicolae Vacaroiu.
Aceasta sesizare a fost trimisa Curtii Constitutionale cu Adresa nr. 51/666
din 22 iunie 2005 a secretarului general al Camerei Deputatilor, fiind
inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 4111 din 22 iunie 2005 si
formeaza obiectul Dosarului nr. 555A/2005.
Pentru exercitarea controlului prealabil de constitutionalitate asupra
aceleiasi legi, Curtea Constitutionala a primit si sesizarea nr. 116 din 24
iunie 2005 din partea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, inregistrata la
aceeasi data, care formeaza obiectul Dosarului nr. 565/2005.
Secretarul general al Senatului, cu Adresa nr. 2033 din 27 iunie 2005, a
transmis Curtii Constitutionale sesizarea de neconstitutionalitate privind
aceeasi lege, sustinuta de un grup de 25 de senatori, dupa cum urmeaza:
Verginia Vedinas, Gheorghe Funar, Aurel Ardelean, Carol Dina, Claudiu
Tanasescu, Viorel Senior Duca, Irina Loghin, Corneliu Vadim Tudor, Liviu-Doru
Bindea, Valentin Dinescu, Gheorghe Viorel Dumitrescu, Constantin Gaucan, Ilie
Ilascu, Nicolae-Marian Iorga, Viorica Georgeta Pompilia Moisuc, Ilie Petrescu,
Petru Stan, Ovidiu Teodor Cretu, Antonie Iorgovan, Mihail Popescu, Serban
Nicolae, Otilian Neagoe, Ion Moraru, Serban Mihailescu si Cristian Radu
Georgescu. Aceasta sesizare a fost inregistrata la data de 27 iunie 2005 si
formeaza obiectul Dosarului nr. 567A/2005.
Avand in vedere ca obiectul celor trei sesizari vizeaza aceeasi lege,
Curtea a dispus conexarea celor trei dosare.
Autorii sesizarilor considera ca legea criticata este neconstitutionala
deoarece incalca procedura de adoptare a legii, prevederile constitutionale cu
privire la proprietate si cele referitoare la independenta justitiei si
inamovibilitatea judecatorilor.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,
sesizarea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului,
precum si Guvernului, pentru a putea prezenta punctele lor de vedere, pana la
data stabilita pentru dezbatere.
Guvernul, in punctul de vedere transmis cu nr. 5/3916, nr. 5/3989 si nr.
5/4079/C.P.T. din 4 iulie 2005, apreciaza ca toate criticile formulate prin
cele trei sesizari sunt neintemeiate pentru urmatoarele considerente:
A. I. In legatura cu obiectiile de neconstitutionalitate de principiu,
privind legea in ansamblul ei.
Proiectul de lege asupra caruia Guvernul si-a angajat raspunderea in
temeiul art. 114 alin. (1) din Constitutie este o lege complexa si
cuprinzatoare, titlurile in care este structurata fiind parti componente ale
unui intreg unitar, subsumandu-se aceleiasi conceptii unice de legiferare.
Este lipsita de relevanta si critica potrivit careia legea in cauza
cuprinde modificari si completari ale unor legi organice. In ultima instanta,
actul normativ, a carui constitutionalitate este contestata, este o lege a
Parlamentului, si Parlamentul Romaniei adopta in mod obisnuit legi organice.
Cat priveste afirmatia din sesizarea de neconstitutionalitate, potrivit
careia nu ar exista identitate intre situatia prezentata de autori si situatia
asupra careia Curtea Constitutionala s-a pronuntat deja prin Decizia nr. 147
din 16 aprilie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
279 din 21 aprilie 2003, pronuntata in Dosarul nr. 175A/2003, aceasta nu este
intemeiata. Obiectul acestui dosar l-a constituit sesizarea de
neconstitutionalitate asupra Legii privind unele masuri pentru asigurarea
transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in
mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, una dintre obiectiile
de neconstitutionalitate principale fiind aceea ca Guvernul si-a asumat
raspunderea asupra mai multor legi si nu asupra unui singur proiect de lege cum
este cerut de art. 114 alin. (1) din Constitutia revizuita [fost art. 113 alin.
(1)].
Asupra acestei obiectii de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala
s-a pronuntat afirmand ca ea "(...) nu poate fi primita deoarece
legiuitorul poate sa reglementeze printr-o lege un grup complex de relatii
sociale, in vederea obtinerii unui rezultat dezirabil la nivelul intregii societati.
(...) Astfel de reglementari nu se abat de la regulile intocmirii unui proiect
de lege, asa cum sunt stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de
tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, insa prin
complexitatea lor nu au aceeasi alcatuire ca un proiect de lege consacrat
reglementarii unei singure materii. Avand in vedere scopul unic al noii
reglementari cuprinse in Legea privind unele masuri pentru asigurarea
transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in
mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, modul in care aceasta
este structurata nu este de natura sa afecteze, asa cum sustin autorii
sesizarii, dispozitiile art. 113 din Constitutie si nici pe cele ale art. 3 si
12 din Legea nr. 24/2000.".
Similitudinea intre cele doua situatii este evidenta si facil de
demonstrat. Sustinerea din sesizare potrivit careia reglementarile din legea in
discutie nu se circumscriu unui scop unic - prin aceasta deosebindu-se de
situatia anterioara asupra careia s-a pronuntat Curtea Constitutionala - nu
este intemeiata.
Astfel, in ceea ce priveste scopul Legii privind reforma in domeniul
proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, acesta transpare
cu claritate din expunerea de motive si este reprezentat de imperativul
respectarii angajamentelor asumate de Romania in procesul de aderare la Uniunea
Europeana. Astfel, se arata ca "in vederea respectarii angajamentelor
asumate de Romania pentru aderarea la Uniunea Europeana in materia proprietatii
este deosebit de importanta finalizarea procesului de restituire a imobilelor
preluate in mod abuziv de catre regimul comunist". Referitor la masurile
privind reforma in justitie, "realizarea unui sistem judiciar independent,
impartial, credibil si eficient" este prezentata drept un deziderat
principal, fiind de notorietate faptul ca indeplinirea acestuia constituie o
conditie sine qua non a aderarii. Reforma in domeniul proprietatii si al
justitiei este o parte componenta a reformei de ansamblu a societatii, pe care
actualul Guvern s-a angajat sa o infaptuiasca inca de la inceputul mandatului
sau. In plus, aceasta reforma, asupra careia Guvernul si-a angajat raspunderea
in fata Parlamentului potrivit procedurilor constitutionale si regulamentare,
este una dintre etapele de finalizare a procesului de aderare a Romaniei la
Uniunea Europeana.
Este evident ca, fata de contextul actual pe plan european, orice
deficienta constatata in aceasta directie poate conduce la activarea clauzei de
salvgardare si la amanarea datei aderarii, cu consecinte extrem de negative
asupra dezvoltarii societatii romanesti pe termen mediu si, mai ales, lung.
Asadar, afirmatia din sesizare conform careia legea atacata "nu se
circumscrie unui scop unic" nu se sustine intrucat, asa cum am aratat,
este evident ca finalitatea reglementarilor propuse in lege conduce la
obtinerea unui rezultat dezirabil la nivelul intregii societati, in scopul
realizarii masurilor necesare aderarii Romaniei la Uniunea Europeana la data de
1 ianuarie 2007. Din logica intregii reglementari rezulta ca nu proprietatea si
justitia fac obiectul legii, ci reforma in vederea integrarii europene in
aceste domenii. Reforma astfel reglementata raspunde unui scop unic urmarit de
Guvern atunci cand a recurs la procedura prevazuta la art. 114 alin. (1) din
Constitutie.
Cat priveste solicitarea autorilor sesizarii adresata Curtii
Constitutionale de a verifica daca prin modalitatea de angajare a raspunderii
nu s-a urmarit, contrar principiilor constitutionale, transformarea Guvernului
in autoritate legiuitoare a tarii si eludarea pe aceasta cale a dezbaterilor
parlamentare, se apreciaza ca aceasta nu poate fi retinuta atat timp cat insasi
Constitutia Romaniei consacra procedura angajarii raspunderii Guvernului, fara
a o conditiona in vreun fel de momentul sau motivul pentru care Guvernul
recurge la aceasta procedura. Angajarea raspunderii constituie un act prin
excelenta politic, a carui oportunitate este la latitudinea exclusiva a
Guvernului, Parlamentul avand la dispozitie exercitarea controlului parlamentar
pe calea motiunii de cenzura.
Evidentiem ca problematica complexitatii legilor asupra carora Guvernul isi
poate asuma raspunderea a fost amplu dezbatuta pana in prezent cu diferite
ocazii.
In acest context se apreciaza ca este important si edificator de subliniat
opinia domnului prof. univ. dr. Antonie Iorgovan cu privire la problema legilor
complexe in contextul angajarii raspunderii in conditiile art. 114 din
Constitutie, exprimata intr-o lucrare de referinta in domeniu -
"Constitutia Romaniei Revizuita, Comentarii si Explicatii" - Mihai
Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muram, Elena Simina Tanasescu - editura
All Beck, Bucuresti 2004, la paginile 218 - 219:
"Este in afara de orice indoiala ca, de vreme ce legiuitorul nu a
inteles sa faca distinctie nici in procesul de adoptare a Constitutiei, nici in
procedura de revizuire a acesteia, ramane la latitudinea Guvernului sa
contureze dimensiunile si continutul acestui proiect de lege, discutia glisand
din sfera tehnicii legislative in sfera disputelor politice.
Opozitia parlamentara mai de fiecare data cand un Guvern sau altul si-a
angajat raspunderea, a criticat procedura si prin faptul ca era vorba de
"un pachet" de proiecte si nu despre un proiect propriu-zis,
evitandu-se dezbaterile parlamentare asupra unor probleme esentiale.
Probabil ca asemenea discursuri specifice limbajului politic dintre
opozitie si majoritatea parlamentara se vor purta si in continuare, dar textul
Constitutiei, cum s-a subliniat mai sus, lasa la latitudinea Guvernului
stabilirea obiectului de reglementare a proiectului de lege asupra caruia
intelege sa isi angajeze raspunderea si, corespunzator acestui obiect,
stabilirea formei tehnico-juridice a proiectului respectiv."
II. In legatura cu obiectiile de neconstitutionalitate privind prevederile
referitoare la proprietate
Cu privire la criticile referitoare la presupusa incalcare a prevederilor
constitutionale cuprinse in art. 8 (pluralismul politic), art. 9 (sindicatele),
art. 32 (dreptul la invatatura), art. 33 (accesul la cultura), art. 135 alin.
(2) lit. c) (asigurarea de catre stat a stimularii cercetarii stiintifice si
tehnologice nationale) - prin solutia de restituire in natura a tuturor imobilelor,
inclusiv a celor care, in prezent, au destinatii culturale, sociale etc.
Guvernul mentioneaza ca acestea nu pot fi retinute in masura in care sugereaza
ca exercitarea unora dintre prerogativele actualului stat de drept este
conditionata de perpetuarea abuzurilor comise de regimul comunist. Una dintre
principalele mize ale asumarii raspunderii a fost tocmai ideea implementarii
unor masuri de reparatie reala a abuzurilor din perioada comunista. Astfel,
printre scopurile modificarilor aduse Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic
al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, a fost si acela al extinderii sferei imobilelor ce pot fi restituite in
natura, cu consecinta diminuarii cuantumului despagubirilor si, implicit, a
degrevarii bugetului de stat. Acest proces implica desigur si costuri sociale
si politice care ar fi fost infinit mai mici daca el ar fi fost declansat inca
din anul 1990.
In acelasi context, critica privind presupusa incalcare a art. 53 alin. (2)
sau a art. 1 alin. (3) din Constitutie este de asemenea neintemeiata.
Respectarea dreptului de proprietate nu este compatibila cu ideea de
exercitare "proportionala" a acestui drept. In conditii care tin de
apararea interesului general, acest drept poate fi limitat, dar varianta de
"limitare prin nerestituire" experimentata cu abilitate vreme de 15
ani este inacceptabila.
Oricum este de observat ca actualul guvern nu a abdicat nici de la
obligatiile care ii revin in respectarea prevederilor constitutionale evocate.
In acest sens trebuie intelese unele masuri care limiteaza - doar temporar
totusi - libera exercitare de catre persoanele reimproprietarite a drepturilor
astfel configurate ca de exemplu obligatia lor de a mentine destinatia imobilelor
care in prezent au o utilitate publica sau sociala.
In plus, Guvernul considera ca dreptul de folosinta si cel de proprietate
asupra unor imobile sunt eventuale accesorii, absolut exterioare cadrului
constitutional privind pluralismul politic si celelalte valori invocate in
sesizare.
Referitor la critica privind incalcarea mai multor principii si texte
constitutionale - art. 1 alin. (3) si (4) - prin solutia de reconstituire a
dreptului de proprietate pe vechile amplasamente si de revocare a titlurilor de
proprietate acordate, considera ca acesta nu este intemeiata.
Astfel, una din modificarile substantiale aduse legilor fondului funciar
este eliminarea sintagmei "de regula" din continutul actual al Legii
nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
agricole si a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului
funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, in sensul introducerii
principiului respectarii vechiului amplasament pentru reconstituirea dreptului
de proprietate.
Guvernul subliniaza faptul ca solutia legislativa pe care o propune acum nu
difera in fapt de cea avuta in vedere de legiuitorul din 1991. Si are in vedere
faptul ca regula vechiului amplasament a fost enuntata in chiar forma initiala
a legii dar exceptiile de la aceasta regula nu au fost niciodata determinate,
ceea ce a generat in practica un numar urias de abuzuri. Si cetatenii care au
fost victima acestor abuzuri sunt aparati de prevederile constitutionale
invocate din art. 1 alin. (3) din Constitutie.
Repunerea in termen este justificata de drepturile suplimentare oferite
prin noua reglementare, care ar ramane inutilizabile in absenta unui nou
termen. Se mentioneaza ca drepturile suplimentare se refera la despagubirea in
natura (din terenuri proprietate de stat) pentru terenurile agricole si
respectiv acordarea unor suprafete mai mari de terenuri forestiere, tot din
proprietatea de stat.
Intrucat noua modificare nu afecteaza punerile in posesie de pana acum,
daca acestea au avut loc in mod legal, nu se poate vorbi de o perturbare a
securitatii circuitului juridic civil. Legea, asa cum a fost modificata, nu
pune in discutie anularea titlurilor de proprietate dobandite in mod legal de
persoane indreptatite, dar ii sanctioneaza pe cei care, ilegal, au obtinut
titluri de proprietate.
Nu se poate sustine ca repararea unei mari nedreptati istorice -
nationalizarea efectuata de regimul comunist - poate sa fie contrara art. 1
alin. (3) sau art. 135 alin. (2) din Constitutia Romaniei. Dimpotriva, tocmai
neclaritatea cu privire la adevaratii titulari ai dreptului de proprietate este
cea care afecteaza statul de drept. In numele stabilitatii juridice, nu se
poate accepta legalizarea unei nedreptati istorice si nici abuzurile comise in
aplicarea legilor fondului funciar pana in prezent.
Guvernul considera ca nu poate fi primita nici critica privind pretinsa
incalcare a principiului separatiei puterilor in stat, prevazuta in art. 1
alin. (4) din Constitutie, in sensul ca legea stabileste obligatia unei
autoritati administrative de a revoca un act, intrucat actele emise de
comisiile de fond funciar, care sunt autoritati publice cu activitate
administrativa sau administrativ-jurisdictionala, sunt acte administrative, iar
unul din principiile actelor administrative este si acela al revocabilitatii
acestora.
In acest fel se evita trimiterea cetatenilor direct in instanta, cu costuri
considerabile si alte consecinte nedorite. Cata vreme organul administrativ isi
poate rectifica propria greseala, este firesc ca acesta sa o poata face.
Posibilitatea - si nu obligatia - de a revoca titlurile emise ilegal nu are cum
sa fie contrara nici principiului separatiei puterilor in stat deoarece
autoritatea administrativa este aceea care decide asupra oportunitatii unui
astfel de act, in functie de conditiile concrete ale titlului de proprietate si
de eventualele cauze de nulitate ale acestuia.
Semnatarii sesizarii citeaza voit trunchiat prevederile de modificare a
Legii fondului funciar nr. 18/1991. Situatia nou reglementata este aceea in
care fostii proprietari, care aveau posesia terenului si primisera si
adeverinte de proprietate s-au vazut izgoniti de persoane care se prevalau de
titluri de proprietate nou emise, cu incalcarea reglementarilor din acel
moment.
Chiar si pentru aceste situatii de nedreptate extrema modificarea
legislativa a fost una prudenta, specificandu-se ca revocarea acelor titluri
cvasifictive poate opera numai in situatia in care acestea nu au intrat in
circuitul civil.
Daca respectivele titluri de proprietate au intrat in circuitul civil prin
acte de vanzare - cumparare sau in alt mod, fostul proprietar se va adresa
justitiei pentru constatarea nulitatii absolute a titlului respectiv, potrivit
prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997, modificata si completata.
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor care
consacra nulitatea absoluta a titlurilor emise, in sensul ca "aceasta
poate fi constatata de orice persoana interesata, si nu numai de instanta de
judecata", mentionam ca autorii sesizarii au interpretat gresit
modificarea adusa art. 3 alin. (2) din textul Legii nr. 169/1997 pentru
modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Trebuie remarcat
ca prin aceasta modificare a fost extinsa sfera persoanelor care pot invoca
nulitatea actelor emise cu incalcarea legii, solutionarea cererilor ramanand in
competenta exclusiva a instantelor judecatoresti.
Nefondata este si critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor ce
"realizeaza o ierarhizare a probelor, retinandu-se ca se prezuma ca
exprimand adevarul informatiile cuprinse in actele de preluare abuziva"
(formularea apartine semnatarilor sesizarii). In conformitate cu principiile
constitutionale ale dreptului la aparare si al accesului liber la justitie, s-a
dorit o usurare semnificativa a sarcinii probei.
S-a apreciat de asemenea ca actele normative folosite ca instrument de
spoliere a proprietarilor legitimi ar putea, in subsidiar sa fie invocate, in
mod simetric de catre aceiasi proprietari ca mijloc de proba subsidiar.
Initiatorii sesizarii vorbesc despre o ierarhizare a probelor, dar nu
inteleg deloc semnificatia normelor care dau o valoare probanta actelor de
expropriere numai in masura in care dreptul de proprietate nu poate fi dovedit
prin mijloacele de proba cunoscute (in primul rand prin acte autentice). De
asemenea omit sa precizeze care sunt in opinia domniilor lor normele
constitutionale care au fost incalcate in acest caz.
III. In legatura cu obiectiile de neconstitutionalitate privind prevederile
referitoare la justitie
Autorii sesizarii afirma ca, prin intreaga conceptie a noii reglementari,
se urmareste subordonarea politica a justitiei, a instantelor judecatoresti, a
parchetelor, a Consiliului Superior al Magistraturii, incalcandu-se, astfel,
dispozitiile constitutionale care ii acorda rolul de garant al independentei
justitiei.
In realitate, in baza noilor reglementari Consiliul Superior al
Magistraturii va fi consolidat si va putea sa joace cu adevarat rolul de garant
al independentei justitiei. Permanentizarea activitatii membrilor Consiliului
Superior al Magistraturii este, dupa cele mai elementare reguli logice, o
masura de consolidare a acestui organism. Se elimina astfel si conflictul de
interese care exista ca urmare a cumularii calitatii de membru cu aceea de
titular al unor functii din conducerea instantelor sau a parchetelor.
Fata de afirmatia din sesizare conform careia prin noua reglementare se
diminueaza rolul Consiliul Superior al Magistraturii in cariera magistratilor,
trebuie mentionat ca, de fapt, in continuare acesta:
- va propune numirea in functiile de judecator si procurori;
- va decide delegarea, detasarea, transferul si promovarea judecatorilor;
- va decide de asemenea detasarea, transferul si promovarea procurorilor;
- va numi in functii de conducere judecatorii si procurorii.
De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii va organiza si in viitor
(fara nici un amestec guvernamental):
- concursurile pentru accesul in magistratura;
- evaluarile judecatorilor si procurorilor dupa numirea in functie;
- concursurile pentru promovare.
Concursurile pentru numirea in functiile de conducere vor fi organizate tot
de Consiliul Superior al Magistraturii fara vreo contributie a ministrului
justitiei.
Asadar, Ministerul Justitiei nu va exercita nici un fel de control asupra
carierei si activitatii profesionale a judecatorilor si procurorilor, acestea
ramanand doar atribute ale Consiliului Superior al Magistraturii.
1. Cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate privind modificarea si
completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:
a) Se invoca o incalcare a principiul separatiei puterilor in stat prin
textul propus al art. 39 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 care instituie
obligativitatea prezentarii de catre Consiliul Superior al Magistraturii a
rapoartelor anuale asupra starii justitiei si asupra activitatii proprii.
Critica face, in mod voit abstractie de faptul ca art. 1 alin. (4) din
Constitutia Romaniei, republicata, consacra nu numai principiul separatiei, ci
si pe acela al echilibrului puterilor - legislativa, executiva si
judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale.
In incercarea de a da substanta ideii de echilibru intre autoritatea
legislativa si cea judecatoreasca doctrina s-a gasit adesea in impas. S-a
sustinut ca echilibrul se realizeaza prin respectarea de catre autoritatea
judecatoreasca a legilor elaborate de Parlament.
Obligatia respectarii legilor este insa una generala, iar realitatea este
ca reglementarile din anul 2004 au avut ca obiectiv exclusiv asigurarea unui
plus de independenta justitiei, precum si a unui anumit echilibru intre
autoritatea judecatoreasca si cea executiva.
Acest obiectiv a fost de altfel atins daca luam in considerare
prerogativele, limitate, pe care Presedintele Romaniei sau ministrul justitiei
le are in raport cu Consiliul Superior al Magistraturii.
Exista in schimb o deplina independenta si nici un element de echilibrare
in raporturile autoritatii judecatoresti cu Parlamentul, adica exact cu organul
reprezentativ suprem al poporului roman art. 61 alin. (1) din Constitutie.
Este de observat ca atributia Consiliului Superior al Magistraturii
referitoare la elaborarea raportului anual privind activitatea sa si a celui
privind starea justitiei si prezentarea acestora in fata Parlamentului nu
incalca in nici un fel separatia puterilor in stat.
Principiul separatiei puterilor in stat nu presupune o izolare a
respectivelor "puteri" ci, dimpotriva, o colaborare permanenta a
acestora, cu respectarea stricta a atributiilor fiecareia si cu luarea in
considerare a independentei autoritatilor publice in exercitarea atributiilor
prevazute de lege.
Prezentarea anuala a rapoartelor Consiliului Superior al Magistraturii
asupra activitatii proprii si asupra starii justitiei este necesara intrucat
masurile de asanare a legislatiei ori de organizare a justitiei se iau prin intermediul
activitatii de legiferare a Parlamentului Romaniei. In vederea elaborarii unei
legislatii moderne si eficiente, Parlamentul trebuie sa cunoasca evolutia si
problemele cu care se confrunta sistemul judiciar, pe baza unor date reale si
verificate statistic.
Pe de alta parte, prezentarea unui raport privind activitati realizate
anterior intocmirii raportului, nu poate afecta independenta Consiliului
Superior al Magistraturii intrucat, potrivit dispozitiilor legale in vigoare,
Parlamentul nu are si nu va avea nici in viitor posibilitatea de a interveni in
activitatea Consiliului Superior al Magistraturii si nici nu poate lua masuri
sanctionatorii sau de coordonare vizand magistratii sau activitatea acestora.
Asa cum reiese din ansamblul reglementarii, prezentarea unui raport de
activitate si a unuia asupra starii justitiei are un evident caracter de
informare si constituie un instrument necesar in asigurarea transparentei. In
plus, CSM este o autoritate publica si nu una oculta, iar toate autoritatile
publice au o raspundere publica (diferita de raspunderea juridica).
Institutiile lasate in afara controlului public tind sa se comporte abuziv.
Totodata, avand in vedere caracterul public si solemn al sedintelor
Parlamentului, ca autoritate de larga reprezentativitate sociala, prezentarea
unei informari constituie o masura necesara de informare a opiniei publice,
avand si un caracter de sensibilizare a populatiei. Prezentarea raportului in
Parlament nu face altceva decat sa faciliteze o dezbatere publica asupra unei
componente a administrarii justitiei, chestiune de mare interes public.
Nu in ultimul rand un astfel de raport are si o valoare practica de
necontestat deoarece permite CSM sa introduca pe agenda dezbaterilor
parlamentare si publice imperativele de ordin legislativ necesare pentru buna
functionare a justitiei.
In alta ordine de idei este de amintit ca o astfel de practica nu este
singulara deoarece si alte autoritati publice prezinta, de asemenea, rapoarte
Parlamentului, transmitand periodic informatii care pot contribui la
imbunatatirea si modernizarea legislatiei.
b) Se sustine, de asemenea, ca are loc o diminuare a rolului Consiliului
Superior al Magistraturii in ceea ce priveste cariera judecatorilor,
incalcandu-se, astfel, art. 125 alin. (2) din Constitutie.
Cu privire la aceasta sustinere, aratam ca, asa cum am precizat mai sus,
Consiliul Superior al Magistraturii isi pastreaza atributiile din reglementarea
actuala in ceea ce priveste cariera judecatorilor (numire, promovare,
transferare, sanctionare), fiind in deplina concordanta cu normele
constitutionale cuprinse in art. 125 alin. (2).
c) Nu poate fi sustinut nici faptul ca reglementarile propuse restrang
rolul Consiliului Superior al Magistraturii la un organism cu rol consultativ,
"la dispozitia ministrului justitiei si, implicit, a Presedintelui
Romaniei in functiune", ca urmare a eliminarii precizarii
"reprezentant al autoritatii judecatoresti" din art. 1 al Legii nr.
317/2004.
Potrivit capitolului VI - "Autoritatea judecatoreasca" din Titlul
III al Constitutiei, Consiliul Superior al Magistraturii este o parte a
autoritatii judecatoresti, alaturi de Ministerul Public si instantele de
judecata. Numai acestea din urma reprezinta insa puterea judecatoreasca. Art. 1
din Legea nr. 304/2004, atat in vechea reglementare, cat si in noua
reglementare, arata clar cine reprezinta puterea judecatoreasca: "Puterea
judecatoreasca se exercita de Inalta Curte de Casatie si Justitie si de
celelalte instante judecatoresti stabilite de lege".
In plus, potrivit Constitutiei, Consiliul Superior al Magistraturii este
"garantul independentei justitiei", calitate reglementata, de altfel
si prin modificarile la Legea nr. 317/2004.
In modificarile operate, rolul CSM este identic cu cel conferit de
Constitutie. Copierea unor texte din Legea fundamentala nu ar fi adus un plus
calitativ redactarii, ci dimpotriva, un minus. Neconstitutionala ar fi fost
numai afirmatia ca CSM nu este reprezentant al autoritatii judecatoresti. Nu
poate fi apreciata ca neconstitutionala necopierea unui text din Constitutie,
in conditiile in care toate textele din lege confirma acest atribut
constitutional.
Mai mult, ca sa fim rigurosi, expresia eliminata ("reprezentant al
autoritatii judecatoresti") era incorecta si chiar neconstitutionala,
pentru ca lasa sa se inteleaga in mod gresit ca CSM ar fi singurul reprezentant
al autoritatii judecatoresti. Or, potrivit capitolului VI din titlul III,
reprezentanti ai autoritatii judecatoresti sunt instantele de judecata si
Inalta Curte de Casatie si Justitie, Ministerul Public si CSM. Prin urmare, am
eliminat o expresie neconstitutionala.
Cu totul nejustificata este asertiunea potrivit careia redistribuirea
competentelor intre plenul Consiliului Superior al Magistraturii si sectiile
acestuia ar contraveni art. 134 din Legea fundamentala.
In realitate Constitutia consacra rolul Consiliului Superior al
Magistraturii de garant al independentei justitiei, insa, in acelasi timp lasa
in sarcina legii speciale reglementarea modului de impartire a atributiilor
intre plenul si sectiile Consiliului Superior al Magistraturii.
Noul demers se inscrie perfect in acest tipar constitutional care nu
stabileste care sunt atributiile plenului si care sunt cele ale sectiilor,
facand, asa cum am aratat trimitere la legea speciala a acestui organism.
Numai art. 134 alin. 2 din Constitutie se refera la sectiile CSM ca
"instante de judecata in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor
si procurorilor." Or, modificarile operate au pastrat acest atribut al
sectiilor asa incat nu exista nici o norma neconstitutionala.
Noua filozofie propusa prin proiect este rezultatul firesc al
permanentizarii activitatii membrilor Consiliului si raspunde totodata unor
cerinte absolut logice si rezonabile:
- reprezentantii judecatorilor vor hotari pentru judecatori;
- cei ai procurorilor, vor hotari pentru procurori;
- Plenul se va pronunta numai cu privire la problemele comune ale
judecatorilor si procurorilor.
Nici abrogarea art. 65 - 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul
Superior al Magistraturii nu poate fi considerata neconstitutionala. De altfel,
autorii sesizarii nici nu precizeaza ce dispozitie constitutionala ar fi
incalcata in acest caz.
De altfel textele citate si-au produs efectele, mentinerea lor nemaiavand,
de fapt, nici o relevanta in economia legii.
d) Este lipsita de suport si afirmatia potrivit careia modificarea adusa
Legii nr. 317/2004 ar contraveni prevederilor art. 133 alin. (4) din
Constitutie afectand retroactiv durata mandatului membrilor Consiliului
Superior al Magistraturii alesi in 2004.
Afirmatia este inexacta deoarece mandatul membrilor Consiliului Superior al
Magistraturii este, in continuare cel stabilit in art. 133 alin. (4) din
Constitutie, modificarea adusa Legii nr. 317/2004 fiind in sensul textului
constitutional.
Astfel, mandatul membrilor Consiliului ramane cel de 6 ani, insa, ca urmare
a permanentizarii activitatii acestora - aspect pe care Legea fundamentala nu
il interzice - modul de functionare a Consiliului devine unul incomparabil mai
eficient.
Faptul ca aceste reguli sunt diferite fata de cele existente la inceputul
mandatului membrilor in functie ai Consiliului nu incalca in nici un fel normele
constitutionale, care, asa cum am mai aratat, lasa pe seama legii speciale
organizarea si functionarea acestuia.
Fiind vorba de o lege speciala, nimic nu impiedica legiuitorul ca, in cazul
in care considera necesara o reasezare a regulilor de organizare si functionare
a unui organism, sa intervina legislativ, fara ca aceasta interventie sa fie
considerata retroactiva.
Noile dispozitii privind functionarea Consiliului vor fi aplicabile de la
data intrarii in vigoare a legii de modificare, membrii in functie avand, insa,
obligatia de a se adapta noilor reglementari.
In acelasi sens, s-a exprimat, in repetate randuri, Curtea Constitutionala,
statuand ca "(...) legea posterioara nu poate atinge dreptul nascut sub
imperiul legii anterioare, deoarece ar insemna ca legea noua sa fie aplicata
retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie si
cerintelor legate de asigurarea stabilitatii raporturilor juridice, insa poate
modifica regimul juridic al dreptului anterior. (...) Acesta este un aspect
care nu priveste existenta dreptului, ci regimul sau juridic." (Decizia
Curtii Constitutionale nr. 3 din 2 februarie 1993, publicata in Monitorul
Oficial nr. 95 din 17 mai 1993; Decizia Curtii Constitutionale nr. 5 din 23
februarie 1993, publicata in Monitorul Oficial nr. 129 din 17 iunie 1993.)
In consecinta "o lege nu este retroactiva atunci cand modifica pentru
viitor o stare de drept nascuta anterior si nici atunci cand suprima producerea
in viitor a efectelor unei situatii juridice constituite sub imperiul legii
vechi, pentru ca in aceste cazuri legea noua nu face altceva decat sa
reglementeze pentru perioada ulterioara intrarii ei in vigoare, adica in
domeniul ei propriu de aplicare." (Decizia Curtii Constitutionale nr. 294
din 6 iulie 2004, publicata in Monitorul Oficial nr. 887 din 29 septembrie
2004).
2. Cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate privind modificarea si
completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul magistratilor:
a) Referitor la critica privind neconstitutionalitatea art. 63 din Legea
nr. 303/2004 ca urmare a instituirii a doua noi cazuri de eliberare din
functie: incapacitatea profesionala si nepromovarea examenului, aceasta nu
poate fi retinuta.
In realitate motivul de eliberare din functie constand in incapacitatea
profesionala exista si in reglementarea actuala a art. 63 alin. (1) lit. d), in
timp ce prin modificarea propusa, la lit. h) a art. 63, se prevede eliberarea
din functie doar in cazul nepromovarii examenului prevazut la art. 31 alin. (14).
Aceasta din urma solutie a fost instituita numai pentru cazul intrarii in
magistratura fara concurs sau examen, potrivit art. 31 din Legea nr. 303/2004,
situatie in care s-a considerat necesara sanctionarea celui care, intrand in
magistratura fara concurs, nu isi indeplineste obligatia de a urma si absolvi
cursurile de perfectionare de 6 luni organizate de Institutul National al
Magistraturii.
Datorita caracterului exceptional al accederii in magistratura fara
concurs, posibilitate acordata anumitor categorii de persoane, este necesara
instituirea, totusi, a unor garantii cu privire la calitatea profesionala a
acestora, in scopul garantarii indeplinirii in mod eficient a actului de
justitie.
Cele doua motive de eliberare din functie nu impieteaza, astfel, in nici un
fel, asupra inamovibilitatii judecatorilor si, respectiv, independentei
procurorilor, iar singura "epurare" de care se poate vorbi este
"epurarea incompetentilor" care va putea fi operata exclusiv de catre
Consiliul Superior al Magistraturii.
In acest context consideram necesar sa subliniem o data in plus: Ministerul
Justitiei nu va exercita nici un fel de control asupra carierei si activitatii
profesionale a judecatorilor si procurorilor, fie ei incompetenti ori
straluciti din punct de vedere profesional si moral, acestea ramanand doar
atribute ale Consiliului Superior al Magistraturii.
b) In ceea ce priveste obiectiile fata de modificarile legislative privind
numirea in functii la toate instantele si incetarea mandatelor de conducere
actuale de 5 ani, acestea sunt lipsite de temei.
Modificarea Legii nr. 303/2004 este de esenta in ceea ce priveste numirea
in functii de conducere. Astfel, de la mandatul de 5 ani fara posibilitatea
reinvestirii se trece la un mandat de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii, o
singura data. Procedura de numire se modifica prin introducerea unui concurs
sau examen care testeaza abilitatile manageriale, de comunicare, de organizare
a resurselor umane, capacitatea de a lua decizii si de a-si asuma raspunderea.
Modificarea regulilor privind numirea si exercitarea functiilor de conducere in
timpul derularii mandatului impun incetarea acestuia, fara ca astfel sa se
aduca atingere vreunui principiu constitutional. Concursul prevazut la art. IV
din Titlul XVII este organizat ca urmare a modificarilor substantiale aduse
procedurii de numire in functiile de conducere la curtile de apel, tribunale,
judecatorii si la parchetele de pe langa acestea, precum si duratei mandatelor.
Noile reglementari sunt de aplicabilitate imediata, motiv pentru care
conducatorii instantelor si parchetelor respective nu mai pot fi considerati ca
indeplinesc criteriile pentru indeplinirea functiilor respective. Ei pot, insa,
sa participe la concurs, putand fi, astfel, reinvestiti in functie potrivit
noilor criterii de selectie.
Stabilitatea si continuitatea functionarii instantelor si parchetelor nu
vor fi incalcate, atata timp cat legea prevede ca, pana la numirea in functie
potrivit noilor criterii si proceduri, interimatul va fi asigurat de
judecatorul sau procurorul care a indeplinit aceasta functie sau, dupa caz, de
un alt judecator sau procuror numit de CSM.
In acest sens este si jurisprudenta Curtii Constitutionale care in Decizia
nr. 134/2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
392/10.05.2005, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 121/2003 pentru
modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996, precum si ale art. 17
alin. (1) si ale art. 18 din Legea concurentei nr. 21/1996 a decis ca
modificarea mandatului membrilor Consiliului Concurentei inainte de termen este
constitutionala.
In analizarea acestei chestiuni nu se poate face abstractie nici de
jurisprudenta prin care Curtea Constitutionala a raspuns dilemelor aparute in
anul 2002 cu ocazia reducerii duratei mandatului consilierilor de conturi ai
Curtii de Conturi care, potrivit Constitutiei, erau tot inamovibili si
independenti, ca si judecatorii.
Si atunci s-a vorbit despre eventuala neconstitutionalitate a unei astfel
de masuri invocand-se tot o presupusa incalcare a principiului
neretroactivitatii legii si chiar un asa numit atentat la principiul
inamovibilitatii, de care si respectivii consilieri beneficiau in baza unei
prevederi constitutionale exprese.
Toate aceste obiectiuni au fost inlaturate de catre Curtea Constitutionala
prin motivari de remarcabila acuratete si consecventa stiintifica inserate de
exemplu in deciziile:
- nr. 17/23 ianuarie 2002 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2002
- nr. 91/21 martie 2002 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 390 din 7 iunie 2002 si
- nr. 147/9 mai 2002 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 508 din 15 iulie 2002.
c) Lipsita de suport este si critica referitoare la neconstitutionalitatea
abrogarii primului alineat al art. 8 din Legea nr. 303/2004 care abroga
alineatul (1), referitor la interzicerea subordonarii judecatorilor si
procurorilor scopurilor sau doctrinelor politice.
Precizam ca eliminarea alin. (1) din cuprinsul art. 8 al Legii nr. 303/2004
se datoreaza lipsei de logica si de aplicabilitate a acestui text: de fapt,
nici o persoana nu se poate "subordona" unor "doctrine
politice", care nu sunt altceva decat idei, teorii din domeniul stiintelor
politice.
O persoana poate eventual sa simpatizeze cu o doctrina politica ori sa aiba
un crez politic, dar in mod evident, nu se poate "subordona" unei
idei.
Prin urmare, in respect fata de libertatea gandirii si a constiintei -
garantata de Constitutia Romaniei - a fost eliminata o prevedere care ar fi
putut transmite mesajul ca in Romania se incearca controlul gandurilor si al
constiintei.
Ceea ce este important in asigurarea independentei judecatorilor si
procurorilor este comportamentul, atitudinea, actiunea, adica exteriorizarea
ideilor.
Situatia in care o persoana actioneaza pe baza unor convingeri izvorate din
impartasirea unor doctrine politice este deja acoperita de reglementarea
propusa prin proiect referitoare la interdictiile si incompatibilitatile
aplicabile judecatorilor si procurorilor.
Garantii de nesubordonare sunt cuprinse in alin. (2) si (3) ale aceluiasi
articol, potrivit carora judecatorii si procurorii "nu pot sa faca parte
din partide sau formatiuni politice si nici sa desfasoare (sau sa participe la)
activitati cu caracter politic" si "sunt obligati ca in exercitarea
atributiilor sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea, in orice mod, a
convingerilor lor politice".
De asemenea, potrivit alin. (1) al art. 5 din proiect, "Judecatorii si
procurorii sunt obligati ca, prin intreaga lor activitate, sa asigure
suprematia legii, sa respecte drepturile si libertatile persoanelor, precum si
egalitatea lor in fata legii si sa asigure un tratament juridic
nediscriminatoriu tuturor participantilor la procedurile judiciare, indiferent
de calitatea acestora, sa respecte Codul deontologic al judecatorilor si
procurorilor si sa participe la formarea profesionala continua."
In plus, proiectul de modificare a Legii nr. 303/2004 prevede la art. 3
alin. (4) ca "orice persoana, organizatie, autoritate sau institutie este
datoare sa respecte independenta judecatorilor".
Adevarate garantii de nesubordonare sunt si prevederile privind
independenta judecatorilor si procurorilor, fiind prima data cand pentru
procurori se prevede in mod expres independenta.
d) Obiectia cu privire la incalcarea principiului separatiei puterilor
prevazut de art. 1 alin. (4) din Constitutie, a principiului independentei
judecatorilor, respectiv a principiului inamovibilitatii pentru judecatori
prevazut de art. 125 din Constitutie, precum si a principiului stabilitatii si
impartialitatii, in cazul procurorilor, prevazut de art. 132 alin. (1) din
Constitutie, prin anularea drepturilor castigate sau, dupa caz, restrangerea
exercitiului unor asemenea drepturi, nu este intemeiata.
Este lipsita de sens invocarea caracterului neconstitutional al alin. (1^2)
al art. 14 din Legea nr. 303/2004 care prevede ca pentru inscrierea la
concursul de admitere la Institutul National al Magistraturii, candidatul
plateste o taxa al carei cuantum se stabileste prin hotarare a Consiliului
Superior al Magistraturii, in functie de cheltuielile necesare pentru
organizarea concursului.
O astfel de reglementare nu poate fi considerata neconstitutionala in
raport cu principiul independentei si inamovibilitatii, ori dupa caz, al
stabilitatii, pentru simplul motiv ca aceasta taxa se plateste numai pentru
concursul de admitere la Institutul National al Magistraturii, deci anterior
dobandirii statutului de judecator sau procuror. Pentru concursurile de
promovare sau de numire in functiile de conducere nu este prevazuta plata
vreunei taxe, astfel incat nu se pune problema afectarii in vreun fel a
statutului judecatorilor si procurorilor.
Este de asemenea pe deplin constitutionala introducerea alin. (6) al art.
29. Departe de a fi o discriminare pe criteriul etnic, contrara art. 16 din
Constitutie, aceasta prevedere da substanta dreptului constitutional la
identitate prevazut de art. 6 din Legea fundamentala. Expresia acestui drept
constitutional se regaseste, de altfel, si in alte acte normative, dintre care
se mentioneaza Legea administratiei publice locale nr. 215/2001. O asemenea
dispozitie este intru totul constitutionala prin prisma art. 128 din
Constitutia Romaniei. De altfel, nu poate fi interpretata nici ca o incalcare a
egalitatii in drepturi deoarece, in aceasta privinta si jurisprudenta Curtii
Constitutionale este constanta in a arata ca modalitatea in care legiuitorul
intelege sa reglementeze felul in care sunt organizate instantele prin numirea
unor judecatori, este de competenta exclusiva a Parlamentului.
e) Nu contravin Constitutiei nici noile prevederi care dau posibilitatea
Presedintelui Romaniei sa refuze numirea judecatorilor si procurorilor propusi
de Consiliul Superior al Magistraturii.
Prevederea legala citata da eficienta prevederilor art. 1 alin. 3 din Constitutie
care caracterizeaza Romania ca stat "democratic".
Trebuie amintit ca spre deosebire de alte state, in Romania judecatorii si
procurorii nu sunt alesi prin vot popular.
Presedintele Romaniei insa este ales democratic, prin vot popular si prin
urmare este singurul exponent al vointei populare in raporturile cu autoritatea
judecatoreasca.
Aceasta ultima calitate justifica instituirea, in favoarea Presedintelui, a
unei "cai de atac" in cazul in care apreciaza ca propunerea CSM
privind numirea unui judecator sau procuror nu ar fi justificata si se impune a
fi reanalizata tot de catre CSM.
Esential este faptul ca, intr-o astfel de disputa, Consiliul Superior al
Magistraturii are ultimul cuvant, deci isi pastreaza integral si nestirbit dreptul
de a decide asupra chestiunii mentionate (Presedintele nu are posibilitatea
unui al doilea refuz in cazul renominalizarii aceleiasi persoane de catre CSM).
In termeni constitutionali acest tip de raport juridic dintre Presedinte si
CSM constituie o perfecta punere in practica legislativa a principiului
constitutional al "separatiei si echilibrului puterilor" pe care il
mentioneaza art. 1 alin. 4 din Legea fundamentala.
Analogia pe care semnatarii sesizarii o fac cu situatia in care
Presedintele nu poate sa refuze numirea unor ministri care au primit votul de
incredere de la Parlament este inexacta si mai cu seama irelevanta.
Spre deosebire de CSM, Parlamentul se constituie ca urmare a exprimarii,
prin vot, a vointei populare.
Mult mai adecvata ar fi analogia cu procedura conform careia Presedintele
poate refuza o singura data promulgarea unei legi adoptate de Parlament,
situatie in care respectiva lege este reexaminata de forumul legiuitor care o
poate adopta insa tot in forma initiala.
In plus, Guvernul apreciaza ca trebuie respectat principiul simetriei,
consacrat si aplicat in doctrina si practica juridica. Art. 125 alineatul 1 din
Constitutia Romaniei statueaza ca judecatorii sunt numiti de Presedintele
Romaniei. Or, principiul simetriei actelor functioneaza si in cazul actelor
Presedintelui, in sensul ca semnatura Presedintelui de numire a unui judecator
nu este una formala, ci una de substanta, neputandu-se sustine ca semnatura
Presedintelui este de fapt o simpla formalitate. Numirea unui judecator implica
o responsabilitate juridica pentru Presedintele Romaniei, fapt pentru care este
pe deplin explicabila posibilitatea refuzului numirii unei persoane.
Dimpotriva, se sustine ca si anterior acestor modificari posibilitatea ca
Presedintele Romaniei, in virtutea principiului simetriei mentionat mai sus,
putea refuza numirea unui judecator sau procuror. Or, textul nou nuanteaza
acest refuz, eliminand posibilitatea unui abuz al Presedintelui, in sensul ca
Presedintele Romaniei poate refuza o singura data numirea unui judecator sau
procuror, pe cand vechiul text nu prevedea o asemenea limitare, Presedintele
putand refuza nelimitat si fara a motiva numirea in functie a judecatorilor si
procurorilor.
Au de asemenea un deplin suport constitutional prevederile legale nou
introduse care stabilesc ca numirea principalelor functii de conducere din
Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parchetul National
Anticoruptie se face de catre Presedintele Romaniei, la propunerea Ministrului
Justitiei si cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit art. 94 litera c) din Constitutie, Presedintele are ca atributie
numirea in functii publice, iar aceasta numire se face in conditiile legii.
Nu exista nici un text constitutional care sa reglementeze numirea in
functiile de conducere din parchete, ceea ce inseamna ca aceasta se face in
conditiile reglementate de lege.
Referitor la numirea conducatorilor Parchetului de pe langa Inalta Curte de
Casatie si Justitie si, respectiv, Parchetului National Anticoruptie, potrivit
art. 132 alin. (1) din Constitutie, procurorii isi desfasoara activitatea
potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului
ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei. De aceea, ministrul justitiei
raspunde pentru eficienta parchetelor. In aceste conditii, ministrul justitiei
trebuie sa vegheze la conducerea parchetelor pe baza principiului
responsabilitatii si al eficientei.
Ministrul justitiei nu controleaza in nici un caz solutiile procurorilor,
acestia fiind independenti potrivit art. 4 alin. 1 din proiectul de modificare
a Legii nr. 303/2004, iar nu numai stabili, asa cum se prevede in actuala forma
a Legii nr. 303/2004. Independenta procurorilor este consacrata si prin art. 61
alin. 2 din modificarile aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea
judiciara.
In plus, dezbaterile din CSM - provocate de solicitarea avizului - aduc
transparenta acestor numiri si revocari, avand in vedere caracterul public al
sedintelor CSM, la care participa presa si oricine doreste. Se mentioneaza si
faptul ca cererea de revocare a procurorilor generali si a celorlalte persoane
carora li se aplica aceasta dispozitie se circumscrie unor cerinte de eficienta
mentionate explicit in art. 50 din Legea nr. 303, modificata, astfel incat nu
vor putea avea loc abuzuri.
Mai mult, modificarile propuse sunt in total acord cu documentele
internationale in materie si chiar se ridica deasupra standardelor europene.
Astfel, Recomandarea (2000)19 privind rolul procurorului in sistemul justitiei
penale, adoptata de Comitetul de Ministri al Consiliului Europei afirma in
articolul 11 ca parchetele vor da periodic si public socoteala pentru
activitatile lor si, in special, pentru cum au indeplinit prioritatile".
Iar in articolul 13 se recunoaste posibilitatea ca procurorii "sa faca
parte din executiv sau sa fie subordonati executivului" si se cer anumite
garantii, cum ar fi reglementarea prin lege a puterilor executivului asupra
procurorilor, transparenta in exercitarea puterilor executivului asupra
procurorilor, respectarea tratatelor internationale si a principiilor generale
de drept etc. Modificarile operate de proiectul de lege merg mai departe, in
sensul ca atribuie mult mai multa independenta procurorilor din Romania.
Procedura de numire si revocare a conducatorilor parchetului este conforma
cu procedura de numire si revocare din alte state membre ale Uniunii Europene,
precum Danemarca, Finlanda, Suedia, Germania, Irlanda, Olanda, Spania, Portugalia,
Cehia, Estonia, Slovenia si altele.
f) Referitor la sustinerea inlaturarii sau amputarii serioase a drepturilor
judecatorilor si procurorilor, autorii sesizarii nu fac referire decat la cel
privind pensionarea, aratand ca modificarile propuse incalca principiile
independentei si inamovibilitatii, respectiv al stabilitatii.
Afirmatia nu se poate retine deoarece si in sistemul reglementarii adoptate
in anul 2004 principiul era acela al pensionarii la "implinirea varstei
prevazute de lege", adica de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de
pensii si alte drepturi de asigurari sociale, care constituie dreptul comun in
materie de pensionare, iar mentinerea in functie peste acea limita de varsta
constituia exceptia, fiind conditionata de obtinerea unui aviz conform din
partea Consiliului Superior al Magistraturii.
Noua reglementare nu inlatura principiul existent ci doar exceptia, pornind
tocmai de la faptul ca dupa implinirea varstei legale judecatorul nu mai este
la fel de inamovibil si nici la fel de independent pentru ca intreaga sa
activitate profesionala depinde:
- mai intai de conducerea unei instante care face (sau nu) propunerea de
mentinere a sa in functie,
- apoi de membrii Consiliului Superior al Magistraturii care dau (sau nu)
avizul conform de mentinere in functie.
Solutiile unui astfel de judecator nu mai ofera nici ele garantia
corectitudinii si a obiectivitatii.
Se pare ca in viziunea initiatorilor sesizarii deplina independenta si
inamovibilitate a judecatorilor nu poate fi realizata decat daca sunt numiti
"pe viata".
Legea fundamentala nu utilizeaza insa aceasta sintagma mentionand ca
judecatorii sunt inamovibili "in conditiile legii" (art. 125 alin.
(1)), formulare care lasa legiuitorului libertate in definirea limitelor
inamovibilitatii.
Asa a gandit de altfel si guvernul precedent cand a initiat abrogarea Legii
nr. 92/1992 prin Legea nr. 303/2004. Cu acea ocazie limita maxima de mentinere
in activitate a judecatorilor instantei supreme pensionabili a fost redusa de
la 70 la 68 de ani, neconsiderandu-se acea reducere ca pe un atentat la
independenta sau inamovibilitatea respectivilor magistrati.
Oricum, eliminarea posibilitatii conditionate de a mai exercita functia de
magistrat dupa implinirea varstei legale de pensionare este in realitate o
garantie a "inamovibilitatii" si "independentei", prin
inlaturarea posibilitatii de santajare ori influentare a magistratului
pensionabil.
Referitor la aceeasi chestiune este de amintit ca:
- Legea fundamentala consacra un drept la pensie (art. 47 alin. (2)) care
corespunde obligatiei corelative a statului de a asigura cetatenilor "un
nivel de trai decent" (art. 47 alin. (1));
- mecanismul, derogatoriu, de calculare a pensiei de serviciu a magistratilor
raspunde pe deplin acestei din urma obligatii;
- nu exista nici o norma constitutionala care sa justifice instituirea unei
varste de pensionare mai ridicate pentru o categorie sociala sau profesionala,
- exista in schimb prevederile art. 16 alin. (1) care statueaza
"egalitatea cetatenilor in fata legii", deci si in fata Legii nr.
19/2000 care constituie dreptul comun in materie de pensionare, inclusiv in
ceea ce priveste limitele de varsta.
Sustinem asadar ca Legea nr. 303/2004, in forma sa initiala, redactata in
mare graba in urma cu un an, nu a tinut seama de principiul constitutional
instituit de art. 16 alin. (1) si ca doar prin noua reglementare se intra in
ordinea constitutionala.
Nu exista insa nici o baza constitutionala care sa restranga posibilitatea
legiuitorului de a reglementa rezonabil chestiunea varstei de pensionare a
judecatorilor. Dispozitia legala in discutie aplica exact art. 125 alin. (1)
din Constitutie care, in ceea ce priveste circumscrierea notiunii constitutionale
a inamovibilitatii, prevede ca aceasta cade in sarcina legii: "Judecatorii
numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, in conditiile legii",
iar in speta se discuta chiar de legile organizarii judiciare si statutului
magistratilor (lato sensu). In acest sens, Legea nr. 303/2004 prin art. 3 alin.
(1), asa cum era formulat si in vechea reglementare ca si in noua formulare,
preia "sarcina" constitutionala mai sus precizata statuand ca
"Judecatorii sunt inamovibili, in conditiile prezentei legi". Cu alte
cuvinte, daca acest art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 a fost considerat
constitutional pana acum (si nu are cum sa nu fie din moment ce chiar art. 125
alin. (1) din Constitutie lasa definirea inamovibilitatii in sarcina legii
organice), nu se vede de ce inamovibilitatea, raportata in cazul de fata la
pensionarea in conditiile legii a magistratilor, ar schimba caracterul
constitutional al acestui articol.
In aceeasi logica, faptul ca noua lege privind statutul judecatorilor si
procurorilor trimite la Legea pensiilor nu poate constitui o
neconstitutionalitate pentru ca o dispozitie dintr-un act normativ poate face
trimitere la alt act normativ de forta juridica egala, acesta din urma act
avand rolul de "act interpretativ", adica de act ce interpreteaza o
notiune, o sintagma sau un text de lege din norma interpretata. Cum Legea nr.
303/2004 si Legea nr. 19/2000 au aceeasi forta juridica (sunt legi organice,
Legea nr. 19/2000 a fost adoptata in cvorumul cerut legilor organice), acest
tip de trimitere este posibil, dispozitia privind pensionarea din Legea nr.
303/2004 fiind legea interpretata, iar dispozitiile Legii nr. 19/2000 fiind
normele de interpretare cu privire la varsta de pensionare a judecatorilor si
procurorilor. Asadar, aici nu este vorba de autoritati publice diferite
(magistrati si alte categorii de pensionabili), ci de norme de interpretare.
De altfel, chiar Legea nr. 303/2004 in vechea formulare s-a folosit de
aceasta modalitate (a trimiterii unei norme la o alta norma care o interpreteaza
pe prima), si anume fostul art. 83 alin. (1) (actualul art. 84 alin. (1) din
noua lege), care prevede: "Partea din pensia de serviciu care depaseste
nivelul pensiei din sistemul public al asigurarilor sociale se suporta din
bugetul de stat". Prin urmare, pentru calculul pensiei de serviciu al
magistratilor atunci cand aceasta depasea nivelul pensiei din sistemul public
al asigurarilor sociale, Legea statutului magistratilor trimitea la norma
generala, la aceeasi Lege nr. 19/2000. Or, in logica celor care au formulat
sesizarea, acest text de lege ar fi neconstitutional. Daca ar fi asa, pe cale
de consecinta, toate pensiile de serviciu care depasesc nivelul pensiei din
sistemul public al asigurarilor sociale de stat nu ar mai trebui suportate din
bugetul de stat. Prin urmare, partea care depaseste acest nivel nu ar mai putea
fi platita pentru ca nu ar exista un text legal care sa reglementeze aceasta
situatie. Ceea ce, desigur, i-ar defavoriza pe judecatorii de la ICCJ, intrucat
pensiile de serviciu ale magistratilor depasesc nivelul pensiei din sistemul
public al asigurarilor sociale prevazute de Legea nr. 19/2000.
In acelasi context trebuie subliniate noile privilegii instituite in
favoarea judecatorilor si procurorilor:
- au fost relaxate considerabil conditiile de pensionare anticipata a
judecatorilor si procurorilor care au o vechime minima de 15 ani daca diferenta
pana la 25 de ani este reprezentata de activitatea de avocat.
- iar pentru a elimina diferentele de tratament intre beneficiarii pensiei
de serviciu si ai celei de urmas, a fost prevazuta posibilitatea actualizarii
si a acesteia din urma, in raport cu veniturile judecatorilor si procurorilor
in functie.
g) Presupusa scoatere a procurorilor din sfera magistratilor si trecerea Ministerului
Public sub controlul politic al Presedintelui Romaniei si al ministrului
justitiei sunt simple afirmatii lipsite continut.
Proiectul nu face decat sa dea eficienta deplina reglementarii
constitutionale care se refera distinct la "statutul judecatorului"
si respectiv la "statutul procurorului".
Prevazand ca "magistratura este activitatea judiciara desfasurata de
judecatori in scopul infaptuirii justitiei si de procurori in scopul apararii
intereselor generale ale societatii", proiectul pune accent pe prevederile
constitutionale din art. 126 si art. 131.
Conform acestei definitii, atat procurorii cat si judecatorii raman
magistrati, dar se fac diferente clare pentru a da substanta rolului lor
diferit in activitatea judiciara.
Confuzia nedeterminata intre judecator si procuror, datorata folosirii
imprecise a termenului de "magistrat" si a abordarii de catre
legiuitor in mod nediferentiat a celor doua functii, fara a se avea in vedere
rolul real al judecatorilor si procurorilor, a condus la condamnarea Romaniei
la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cauzele Vasilescu c. Romaniei si
Pantea c. Romaniei.
Sunt importante adevaratele garantii ale independentei si impartialitatii
acestora, stabilite expres, prin norme juridice precise, iar nu prin formule
literare. Astfel, ar trebui privite dispozitiile art. 4 alin. (1) din proiectul
de modificare a Legii nr. 303/2004, potrivit carora procurorii sunt
independenti, iar nu numai stabili, asa cum se prevede in actuala forma a Legii
nr. 303/2004.
Adevarate garantii de independenta si nesubordonare sunt prevederile,
trecute cu vederea, care garanteaza independenta procurorilor in adoptarea
solutiilor si propunerea mecanismelor pentru punerea in aplicare a acestui
principiu.
Astfel, procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii,
in cadrul procedurii de verificare a conduitei judecatorilor si procurorilor,
interventia procurorului ierarhic superior, in orice forma, in efectuarea
urmaririi penale sau in adoptarea solutiei.
De asemenea, a fost prevazut in mod expres ca, in solutiile adoptate,
procurorul este independent. Introducerea acestui principiu are drept
consecinta acordarea posibilitatii procurorului care a adoptat o solutie
infirmata de procurorul ierarhic superior de a solicita controlul instantei
competente sa judece cauza in fond. Lucrarile repartizate pot fi trecute altui
procuror numai in cazul suspendarii sau al incetarii calitatii acestuia,
potrivit legii, ori, in absenta sa daca exista cauze obiective care justifica
urgenta. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, in
cadrul procedurii de verificare a conduitei judecatorilor si procurorilor,
masura dispusa de procurorul ierarhic superior (modificarea art. 61 din Legea
nr. 304/2004).
Si in acest caz Guvernul face referire la Recomandarea (2000)19 privind
rolul procurorului in sistemul justitiei penale, adoptata de Comitetul de
Ministri al Consiliului Europei.
3. Cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate privind modificarea si
completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara:
a) In opinia autorilor sesizarii dispozitiile privind art. 66 din Legea nr.
304/2004 sunt considerate neconstitutionale pe considerentul ca ar incalca
prevederile art. 132 din Legea fundamentala care defineste statutul
procurorilor.
Autorii sesizarii omit insa faptul ca textul pe care il critica a fost
completat cu enuntarea unor garantii ce elimina posibilitatea unor abuzuri
precum cele sesizate de autorii obiectiei de neconstitutionalitate.
O modificare esentiala, operata in textul alineatului al doilea al art. 66
in care se prevede in mod expres tocmai faptul ca acest control nu poate viza
masurile dispuse de procuror in cursul urmaririi penale si solutiile adoptate, precizare
care nu exista in reglementarea in vigoare.
Precizam ca art. 66 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 acorda si la momentul
actual posibilitatea pentru ministrul justitiei de a exercita, atunci cand
considera necesar, din proprie initiativa sau la cererea Consiliului Superior
al Magistraturii, un astfel de control.
Propunerea de modificare a acestui text reiese din eliminarea functiei de
procuror inspector, fapt care a condus la necesitatea ca aceasta atributie sa
fie exercitata de procurori anume desemnati in acest scop inclusiv de ministrul
justitiei. Dar, in continuare, ministrul justitiei nu dispune de un corp de
control, acesta efectuandu-se de procurorii din cadrul parchetelor. Textul
constitutional ("procurorii isi desfasoara activitatea ... sub autoritatea
ministrului justitiei" conform art. 132 alin. 1 din Constitutie) permitea
mai mult decat s-a inserat in lege.
Si in acest caz se face referire la Recomandarea (2000)19 privind rolul
procurorului in sistemul justitiei penale, adoptata de Comitetul de Ministri al
Consiliului Europei.
b) Cu privire la invocarea neconstitutionalitatii art. 75^1 din Legea nr.
304/2004, sunt de facut urmatoarele remarci:
Potrivit art. 132 alin. (1) din Constitutie, procurorii isi desfasoara
activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al
controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei. Constitutia nu
prevede sintagma "sub autoritatea administrativa" a ministrului
justitiei.
Guvernul din care face parte si ministrul justitiei raspunde de politica
penala a statului si de eficienta combaterii criminalitatii. Ministrul
justitiei raspunde pentru eficienta parchetelor, pentru ca altfel raspunderea
mentionata in propozitia anterioara este goala de continut.
In aceste conditii, ministrul justitiei trebuie sa vegheze la conducerea
parchetelor in baza principiului responsabilitatii si eficientei. Acesta nu
controleaza in nici un caz solutiile procurorilor, acestia fiind independenti
potrivit art. 4 alin. (1) din proiectul de modificare a Legii nr. 303/2004 si
art. 61 din modificarea operata pe Legea nr. 304/2004.
Prezentarea unui raport in fata Parlamentului nu reprezinta sub nici o
forma o nerespectare a echilibrului puterilor in stat ci, dimpotriva, o
reflectare a responsabilitatii pe care o datoreaza fiecare putere fata de
celelalte doua.
Prezentarea in fata unui for legislativ ales (Parlamentul) a unui raport nu
reprezinta o noutate. Putem exemplifica, in acest sens, cu Decizia Consiliului
2002/187/JHA prin care a fost infiintat EUROJUST.
Aceasta institutie ce reuneste autoritatile judiciare ale statelor membre,
competente in combaterea infractionalitatii transfrontaliere si a
criminalitatii organizate, prezinta Parlamentului European, anual, in scris, un
raport cu privire la activitatile si managementul sau, inclusiv al
managementului bugetar (art. 32). Cu aceeasi ocazie EUROJUST prezinta si
problemele legate de politica penala in cadrul Uniunii Europene.
Ca urmare, raportul anual prezentat ministrului justitiei de catre
Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parchetul National
Anticoruptie - prevazut in modificarile Legii nr. 304/2004 va fi baza evaluarii
eficientei manageriale a celor doua institutii si a conducatorilor lor.
Criteriile de evaluare pe care va trebui sa fie construit raportul anual
sunt redactate astfel incat sa se asigure obiectivitatea si tratamentul egal.
Ministrul justitiei va prezenta raportul in Parlament, creandu-se posibilitatea
dezbaterilor publice asupra eficientei manageriale/rezultatelor Parchetului de
pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parchetului National
Anticoruptie.
Dupa cum se cunoaste, Parlamentul nu are posibilitatea revocarii
procurorilor generali, asa incat dezbaterile parlamentare vor fi numai un
prilej de discutii publice, de intrebari si raspunsuri in fata organului
reprezentativ al poporului.
Eficienta parchetelor si in general administrarea justitiei sunt chestiuni
de mare interes public, iar o dezbatere publica anuala asupra acestor chestiuni
nu poate fi decat benefica societatii romanesti.
Raportul va fi prezentat, de asemenea Consiliului Superior al
Magistraturii.
In prezent, Parchetul National Anticoruptie prezinta un raport anual in
fata Consiliului Superior al Magistraturii care nu are competente in materie de
politici publice in domeniul penal sau in lupta impotriva coruptiei. De aceea,
Consiliul Superior al Magistraturii este in imposibilitatea de a lua masuri
pentru a remedia ineficienta institutionala a Parchetului National
Anticoruptie.
Practica a dovedit ineficienta actualului sistem: in martie 2005 PNA a
transmis raportul pentru 2004 Consiliului Superior al Magistraturii care nu a
luat in discutie eficienta si rezultatele ultimului an de activitate (absenta
cauzelor de coruptie la nivel inalt) si ca atare nu a luat nici o decizie in
acest sens. In actuala legislatie, principiul responsabilitatii este practic
lipsit de continut.
De altfel, solutia prezentarii unui raport anual catre Parlament a fost
instituita prin lege si in cazul altor institutii fundamentale ale statului,
precum Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. Din cuprinsul intregii reglementari
termenul de raport se refera la o informare a Parlamentului si nu la o
instituire a unei modalitati de cenzurare a activitatii procurorilor de catre
forul legiuitor.
c) Cu privire la sustinerea ca intreaga reglementare a organizarii si
functionarii Parchetului National Anticoruptie este neconstitutionala, se arata
urmatoarele:
Reglementarea propusa nu modifica locul si relatia Parchetului National
Anticoruptie cu instantele si parchetele, pe de o parte, si cu celelalte
autoritati publice, pe de alta parte, acesta continuand sa fie structura
autonoma in cadrul Ministerului Public, sub coordonarea procurorului general al
Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Interventia
legislativa in acest domeniu are ca scop eficientizarea si responsabilizarea
procurorilor din cadrul acestui parchet.
Numirea procurorilor prin ordin al Procurorului general al PNA nu are
semnificatia eludarii, astfel cum se sustine in sesizare, a reglementarii in
materia numirii procurorilor si judecatorilor (prin decret al Presedintelui
Romaniei), intrucat numirea la Parchetul National Anticoruptie intervine dupa
dobandirea statutului de procuror, conform legii.
d) Referitor la incalcarea art. 142 alin. (5) din Constitutie cu privire la
Curtea Constitutionala, se precizeaza urmatoarele:
Dispozitiile tranzitorii la titlul privind modificarea Legii nr. 304/2004
prevad ca dispozitiile privind pensionarea judecatorilor si procurorilor se
aplica si magistratilor-asistenti ai Curtii Constitutionale si personalului de
specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor prevazut la art.
73 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Necesitatea acestei precizari apare din faptul ca prin Titlul XVII al Legii
este reglementat statutul judecatorilor si procurorilor, statut care se aplica
prin asimilare si personalului asimilat acestora din cadrul Curtii
Constitutionale si al carui statut este reglementat printr-o alta lege - Legea
nr. 47/1992, republicata. Din acest motiv trebuia prevazuta in mod expres
aplicabilitatea noilor dispozitii si acestei categorii de personal.
B. Referitor la obiectiile de neconstitutionalitate ridicate de Inalta
Curte de Casatie si Justitie cu privire la Titlurile XV si XVII din legea
supusa controlului constitutionalitatii, care se refera la:
I. Incalcarea principiilor independentei si inamovibilitatii judecatorilor
prevazute in dispozitiile art. 124 alin. (3) si art. 125 alin. (1) din
Constitutie, precum si in cele ale art. 6 (1) din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 1 din Principiile
internationale ale independentei magistratilor (Milano 1985) si ale Rezolutiei
nr. 94/95 din 1994 a Comitetului de ministri al Consiliului Europei privind
independenta, eficienta si rolul judecatorilor;
II. Incalcarea principiului neretroactivitatii legii (art. 15 alin. 2 din
Constitutie);
III. Incalcarea art. 1 alin. (4) si a art. 133 alin. (4) din Constitutie
prin art. I pct. 42 din cap. XV, care impune Consiliului Superior al
Magistraturii obligatia de a prezenta anual un raport Parlamentului, conform
noului art. 39 alin. (6) din Legea nr. 317/2004.
Examinand obiectiile de neconstitutionalitate se constata ca acestea nu
sunt intemeiate pentru urmatoarele considerente:
I. Guvernul considera ca sunt neintemeiate obiectiile de
neconstitutionalitate privind incalcarea principiilor independentei si
inamovibilitatii judecatorilor prevazute in dispozitiile art. 124 alin. (3) si
art. 125 alin. (1) din Constitutie, precum si in cele ale art. 6 (1) din
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,
ale art. 1 din Principiile internationale ale independentei magistratilor
(Milano 1985) si ale Rezolutiei nr. 94/95 din 1994 a Comitetului de ministri al
Consiliului Europei privind independenta, eficienta si rolul judecatorilor;
1. In ceea ce priveste neconstitutionalitatea prevederii referitoare la
reducerea limitei de varsta pana la care magistratii pot fi mentinuti in
activitate, Guvernul considera ca aceasta nu poate fi retinuta pentru
argumentele prezentate la punctul A, sectiunea III - Obiectii de
neconstitutionalitate privitoare la justitie - punctul 2 litera f) din punctul
sau de vedere.
Se precizeaza ca aceeasi obiectie de neconstitutionalitate a fost ridicata
si in sesizarea formulata de 101 deputati si 39 senatori apartinand grupurilor
parlamentare ale PSD din Camera Deputatilor si din Senat ce formeaza obiectul
Dosarului Curtii Constitutionale nr. 555A/2005.
In completarea argumentelor la care a facut referire, Guvernul mentioneaza
ca nu este deloc rezonabila evocarea de catre judecatorii actualei instante
supreme a Deciziei nr. 25/20 septembrie 1934 a Sectiilor Unite a Curtii de
Casatie, hotarare pe care Titulescu o califica drept "rusinoasa" si
care l-a determinat pe Nicolae Iorga sa afirme ca "inaltii magistrati s-au
imbracat in robe de stamba". Oricum, situatiile sunt diferite, intrucat in
cazul de fata se elimina posibilitatea prelungirii conditionate a ocuparii functiei
dupa implinirea varstei legale de pensionare, intrucat aceasta conditionare il
face pe magistratul pensionabil sa fie santajabil, imprejurare care ii
afecteaza ab initio impartialitatea si independenta.
La fel de putin concludenta apare azi Hotararea nr. 1 din 3 mai 2005 a
Inaltei Curti de Casatie si Justitie (atasata in dosar) in care sunt evocati
factorii suplimentari de stres cu care se confrunta judecatorii pentru a se
ajunge la bizara concluzie ca "suprasolicitarea intelectuala" impune
o prelungire a duratei activitatii lor profesionale. Contradictia evidenta
dintre argument si concluzie anuleaza aceasta incercare de protejare a unui
interes pur personal, acela de a ocupa cat mai mult timp o functie.
2. Se afirma ca schimbarea bazei de calcul a pensiei de serviciu ar fi de
asemenea neconstitutionala.
Guvernul considera, cu certitudine, ca nu exista nici un impediment de
ordin constitutional care sa interzica o astfel de modificare a bazei de
calcul.
Luarea in calcul a unei perioade de 12 luni este constitutionala si, in
orice caz, mai echitabila in masura in care rasplateste cu o mai mare acuratete
eforturile profesionale constante, exprimate in valoarea remunerarii lor.
Oricum acest sistem mentine statutul privilegiat al judecatorilor si procurorilor
de care nici o alta categorie profesionala nu mai beneficiaza.
In ultima instanta, Guvernul apreciaza ca este si o chestiune de decenta sa
reaminteasca faptul ca modalitatea de calculare a pensiilor instituita prin
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de
asigurari sociale utilizeaza ca baza de calcul nivelul salarizarii de-a lungul
intregii perioade de activitate profesionala.
3. Referitor la afirmatia ca interdictia exercitarii functiei de magistrat
dupa implinirea varstei prevazute de Legea nr. 19/2000 este neconstitutionala,
aceasta nu poate fi sustinuta.
Guvernul apreciaza ca argumentele expuse in punctul sau de vedere raspund
in egala masura si acestei obiectiuni.
Autorii sesizarii se refera la o forma de discriminare fara a observa ca in
realitate judecatorii beneficiaza de un regim profesional in care atat nivelul
de salarizare cat mai ales conditiile de pensionare sunt in sensul unei
discriminari pozitive.
Fiind discriminatoriu acest regim nu poate fi aplicat decat in limite
strict prevazute de lege.
Ideea cumularii pensiei de serviciu pe care o incaseaza un magistrat cu
indemnizatia pe care acelasi magistrat o poate avea ramanand in functie este in
acest context vadit inechitabila si profund imorala.
Nu in ultimul rand este de remarcat ca judecatorii sau procurorii
pensionati pot realiza in continuare un astfel de cumul intre pensia de
serviciu si veniturile suplimentare obtinute din munca in alte activitati decat
acelea de magistrat.
II. In legatura cu incalcarea principiului neretroactivitatii legii (art.
15 alin. (2) din Constitutie):
1. Se sustine ca noua reglementare ar opera retroactiv afectand durata
mandatului membrilor CSM alesi in anul 2004.
In ceea ce priveste aceasta obiectie de neconstitutionalitate Guvernul
arata ca aceasta nu poate fi retinuta pentru argumentele prezentate la punctul
A, sectiunea III - Obiectii de neconstitutionalitate privitoare la justitie -
punctul 1 litera d) din punctul sau de vedere.
Se precizeaza ca aceeasi obiectie de neconstitutionalitate a fost ridicata
si in sesizarea formulata de 101 deputati si 39 senatori apartinand grupurilor
parlamentare ale PSD din Camera Deputatilor si din Senat ce formeaza obiectul
Dosarului Curtii Constitutionale nr. 555A/2005.
2. Se afirma ca modificarile legislative privind numirea in functii la
toate instantele si incetarea mandatelor de conducere actuale de 5 ani incalca
principiul neretroactivitatii legii.
Si in legatura cu aceasta obiectie de neconstitutionalitate Guvernul
considera ca nu poate fi retinuta pentru argumentele prezentate la punctul A,
sectiunea III - Obiectii de neconstitutionalitate privitoare la justitie -
punctul 2 litera b) din punctul sau de vedere.
Se precizeaza ca aceeasi obiectie de neconstitutionalitate a fost ridicata
si in sesizarea formulata de 101 deputati si 39 senatori apartinand grupurilor
parlamentare ale PSD din Camera Deputatilor si din Senat ce formeaza obiectul
Dosarului Curtii Constitutionale nr. 555A/2005.
III. Cu privire la incalcarea art. 1 alin. (4) si a art. 133 alin. (4) din
Constitutie prin art. I pct. 42 din cap. XV, care impune Consiliului Superior
al Magistraturii obligatia de a prezenta anual un raport Parlamentului, conform
noului art. 39 alin. (6) din Legea nr. 317/2004:
In ceea ce priveste aceasta obiectie de neconstitutionalitate Guvernul
sustine ca aceasta nu poate fi retinuta pentru argumentele prezentate la
punctul A, sectiunea III - Obiectii de neconstitutionalitate privitoare la
justitie - punctul 1 litera a) din punctul sau de vedere.
C. Referitor la sesizarea celor 17 senatori apartinand Grupului parlamentar
al PRM si 8 senatori apartinand grupului parlamentar al PSD ce constituie
obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 567A/2005, Guvernul considera ca
aceasta nu a fost depusa in termenul de 2 zile prevazut de art. 15 alin. (2)
teza finala din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale, republicata.
Guvernul arata ca Legea privind reforma in domeniile proprietatii si
justitiei, precum si unele masuri adiacente a fost adoptata de Parlament prin
angajarea raspunderii Guvernului in conformitate cu art. 114 alin. (1) din
Constitutia Romaniei. Angajarea raspunderii reprezinta o procedura parlamentara
prin care se urmareste adoptarea cu celeritate a unui proiect de lege. In
consecinta etapele procedurii de legiferare se parcurg in procedura de urgenta,
fiind evident ca termenul inauntrul caruia se poate sesiza Curtea
Constitutionala este de doua zile si incepe sa curga de la data anuntarii in
plenul celor doua Camere reunite si depunerea legii la secretarii generali ai
Camerei Deputatilor si Senatului.
Astfel, Legea privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei,
precum si unele masuri adiacente se considera adoptata de Parlament in temeiul
art. 114 alin. (3) din Constitutie, in data de 22 iunie 2005, data la care a
fost respinsa motiunea de cenzura depusa ca urmare a angajarii raspunderii.
Deci, data pana la care se puteau depune sesizari de neconstitutionalitate era
24 iunie 2005.
In aceste conditii, Guvernul considera ca sesizarea depusa in data de 27
iunie 2005 la Curtea Constitutionala, de 17 senatori apartinand grupului
parlamentar al PRM si 8 senatori apartinand grupului parlamentar al PSD, este
tardiva, termenul legal de depunere a sesizarii fiind depasit.
In acest context se mentioneaza opinia domnului prof. univ. dr. Ioan Vida
cu privire la angajarea raspunderii Guvernului in conditiile art. 114 din
Constitutie, exprimata in Manualul de legistica formala (Introducere in tehnica
si procedura legislativa), editia a II-a, revizuita si completata, ed. Lumina
Lex, Bucuresti, 2004, pagina 182, potrivit caruia "Daca in 2 zile nu este
atacata la Curtea Constitutionala, legea se trimite la promulgare ...".
Fata de cele prezentate, punctul de vedere al Guvernului este ca aceasta
sesizare nu poate fi admisa.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor
de vedere cu privire la sesizarile de neconstitutionalitate adresate Curtii
Constitutionale.
CURTEA,
examinand sesizarile de neconstitutionalitate, punctul de vedere al Guvernului,
rapoartele intocmite de judecatorii-raportori, dispozitiile criticate,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile din Legea nr.
47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta sa se
pronunte asupra sesizarilor de neconstitutionalitate, potrivit dispozitiilor
art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si ale art. 15 din Legea nr. 47/1992.
In ceea ce priveste legalitatea sesizarii, Curtea constata ca Legea privind
reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri
adiacente nu a fost promulgata. De aceea, potrivit art. 146 lit. a) din
Constitutie, nu exista impedimente pentru realizarea controlului de
constitutionalitate declansat prin cele trei sesizari.
Memoriile depuse la Curte de un grup de judecatori prin care se solicita
respingerea obiectiilor formulate in legatura cu legea supusa controlului nu
pot fi avute in vedere, deoarece autorii acestora nu se regasesc printre
subiectele prevazute de art. 146 lit. a) din Constitutie.
Curtea urmeaza sa examineze criticile de neconstitutionalitate privitoare
la procedura de adoptare a legii, cu privire la proprietate si cele referitoare
la independenta justitiei si inamovibilitatea judecatorilor, cu care a fost
investita.
I. In ceea ce priveste procedura de adoptare a legii, grupurile de deputati
si senatori sustin ca angajarea raspunderii Guvernului si adoptarea legii pe
aceasta baza s-au facut cu "incalcarea art. 114 alin. (1) din Constitutie
prin raportare la art. 61 alin. (1) si, respectiv, art. 2 alin. (1) din
Constitutie, cu observarea si a art. 102 alin. (1) din Constitutie".
In sustinerea criticii formulate, se arata, in esenta urmatoarele:
1. Desi dispozitiile art. 114 alin. (1) din Constitutie reglementeaza
posibilitatea angajarii raspunderii Guvernului asupra unui singur proiect de
lege, in cazul de fata, Guvernul si-a angajat raspunderea asupra unui pachet de
proiecte de lege, cum, de altfel, in mod constant si-a anuntat intentia si
scopul urmarit, intrucat in realitate, fiecare dintre cele 17 titluri ale legii
are semnificatia unui proiect de lege de sine statator, ceea ce excede textului
constitutional.
2. Legea astfel adoptata cuprinde modificari si completari de esenta la 9
legi organice privind regimul proprietatii, la 3 legi organice privind
organizarea judiciara, statutul magistratilor si Consiliul Superior al
Magistraturii, la doua coduri (penal si fiscal), precum si doua legi noi
privind renta viagera si procedura speciala de judecare a unor procese.
3. Formularea si structurarea legii in 17 titluri nu acopera incalcarea
dispozitiei imperative a art. 114 alin. (1) din Constitutie, asa cum acest text
trebuie interpretat prin raportare la art. 61, privind monopolul legislativ al
Parlamentului, cat si la art. 102 alin. (1) referitor la rolul Guvernului.
4. Acest mod de legiferare este considerat contrar si celor statuate in
jurisprudenta Curtii Constitutionale care "a apreciat" ca legiuitorul
poate sa reglementeze printr-o lege un grup complex de relatii sociale, in
vederea obtinerii unui rezultat dezirabil la nivelul intregii societati, dar a
conditionat valabilitatea demersului legislativ prin asumarea raspunderii de
existenta unui scop unic".
5. Dreptul Guvernului de a stabili continutul si structura proiectului de
lege, pentru care isi angajeaza raspunderea, nu este absolut, ci trebuie sa se
bazeze pe existenta unui scop unic. Aceasta modalitate de legiferare apare ca o
situatie de exceptie, justificata de existenta unei stari de tensiune intre
Guvern si Parlament, datorita careia Guvernul este in imposibilitatea
realizarii programului de guvernare, situatie ce, in cazul de fata, nu a
existat. Pentru aceste considerente trebuie examinat daca s-a justificat
recurgerea la procedura angajarii raspunderii, ori daca aceasta procedura s-a
utilizat doar ca un pretext pentru a se eluda dezbaterea parlamentara,
incalcandu-se principiul consacrat de art. 61 alin. (1) potrivit caruia
"Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica
autoritate legiuitoare a tarii".
Examinand criticile formulate, in raport cu prevederile constitutionale
invocate, Curtea Constitutionala isi insuseste punctul de vedere comunicat de
Guvernul Romaniei si constata ca nu se poate retine incalcarea normelor de
legiferare in modalitatea angajarii raspunderii Guvernului.
Nici o dispozitie a Legii fundamentale nu interzice ca printr-o lege sa fie
reglementate mai multe domenii ale relatiilor sociale. Astfel, Guvernul poate
opta ca intr-un proiect de lege, pe care il supune Parlamentului spre adoptare,
fie pe calea procedurii obisnuite de legiferare, fie prin angajarea raspunderii
in fata Parlamentului sa propuna reglementarea mai multor domenii prin
modificari, completari sau abrogari a mai multor acte normative in vigoare.
Curtea constata ca, prin proiectul de lege supus controlului s-a urmarit
realizarea unui scop unic, acela de reglementare unitara a mai multor domenii
care privesc monitorizarea Romaniei in cadrul procesului de aderare la Uniunea
Europeana, ceea ce confera ansamblului de reglementari unitate.
Nu se poate primi nici sustinerea, potrivit careia modul de legiferare
utilizat in cauza de fata ar fi contrar monopolului legislativ al Parlamentului
si ca Guvernul si-ar fi arogat puteri de legiferare. Argumentele invocate, in
acest sens, de autorii sesizarii vizeaza mai mult probleme ale delegarii
legislative, respectiv legate de exercitarea dreptului Guvernului de a emite
ordonante de urgenta, in temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din
Constitutie, ceea ce nu poate fi identificat cu prevederile art. 114 alin. (1)
din Legea fundamentala. De altfel, Curtea a validat in jurisprudenta sa,
procedeul utilizat in cazul de fata si potrivit caruia legiuitorul poate sa
reglementeze printr-o lege un grup complex de relatii sociale in vederea
obtinerii unui rezultat dezirabil la nivelul intregii societati, de ex. Decizia
Curtii Constitutionale nr. 147 din 16 aprilie 2003, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003 cu privire la
constitutionalitatea dispozitiilor Legii privind unele masuri pentru asigurarea
transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in
mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei. De altfel, conform
alin. (3) al art. 114, parlamentarii in cadrul procedurii angajarii raspunderii
Guvernului, pot formula amendamente la proiectul de lege prezentat, iar daca
acestea sunt acceptate de Guvern, proiectul de lege se considera adoptat
impreuna cu amendamentele respective.
Angajarea raspunderii Guvernului este o procedura parlamentara simplificata
de adoptare a unei legi. Aceasta procedura poate genera o motiune de cenzura
provocata de Guvern. In cazul in care cel putin o patrime din numarul total al
deputatilor si senatorilor nu sunt de acord cu angajarea raspunderii Guvernului
ori cu continutul proiectului de lege, acestia pot depune o motiune de cenzura,
iar daca motiunea este adoptata cu votul majoritatii deputatilor si
senatorilor, Guvernul suporta cea mai severa sanctiune, aceea a demiterii.
Curtea constata ca, prevederile art. 2 alin. (1) din Constitutie privind
suveranitatea invocate in cauza nu au relevanta. De asemenea, nu sunt incidente
in cauza nici prevederile art. 102 alin. (1) din Constitutie referitoare la
rolul Guvernului privind realizarea politicii interne si externe a tarii, precum
si exercitarea conducerii generale a administratiei publice.
II. Cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate referitoare la
proprietate
1. Prin criticile de neconstitutionalitate a dispozitiilor din lege care
reglementeaza restituirea in natura a tuturor imobilelor, inclusiv a celor care
au destinatie culturala, stiintifica, sociala etc., critici ce fac obiectul
Dosarului nr. 555A/2005 si al Dosarului nr. 567A/2005, se sustine ca
restituirea in natura a tuturor imobilelor, inclusiv a celor avand destinatiile
mentionate, reprezinta o incalcare a dispozitiilor constitutionale cuprinse in
art. 8 privind pluralismul si partidele politice, in art. 9 privind
sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale, in art. 32 privind
dreptul la invatatura, in art. 33 privind accesul la cultura, in masura in care
imobilele ce fac obiectul restituirii sunt sedii ale partidelor politice si ale
sindicatelor, ale unitatilor de invatamant sau de cultura etc. Totodata se
arata ca solutia de restituire legiferata incalca si dispozitiile art. 135
alin. (2) lit. c) din Constitutie potrivit carora "statul trebuie sa
asigure: [...] c) stimularea cercetarii stiintifice si tehnologice nationale, a
artei si protectia dreptului de autor".
Curtea isi insuseste punctul de vedere comunicat de Guvernul Romaniei si
constata ca aceste critici sunt neintemeiate. In primul rand, Curtea retine ca
forta principiilor care se degaja din cuprinsul art. 8 si 9 din Constitutie, ce
garanteaza organizarea democratica a vietii sociale sau contribuie la apararea
drepturilor si intereselor profesionale, nu este legata intrinsec de conditia
asigurarii de catre stat a sediilor pentru persoanele juridice in cauza.
Aceasta, intrucat, atat partidele politice, cat si organizatiile patronale sau
sindicale iau fiinta in temeiul dreptului la asociere, dispunand de patrimoniu
propriu. Desi ele sunt subiecte de drept public, nu se bucura, in mod esential,
de suportul material al statului, cu exceptia partidelor politice care pot
primi finantare de la bugetul de stat in limitele si in conditiile strict
reglementate de legea finantarii partidelor politice. Asadar, independenta
patrimoniala este de esenta partidelor politice si a persoanelor juridice
prevazute de art. 9 din Constitutie.
De altfel, in Titlul I, art. I punctul 39, este prevazut dreptul partidelor
politice de a beneficia de preemtiune la cumpararea imobilului.
In legatura cu sustinerea potrivit careia restituirea in natura a unor
imobile afectate unor activitati de utilitate publica - invatamant, cultura
etc. si care au fost preluate in mod abuziv, Curtea constata ca este
neintemeiata. Autorii sesizarii sustin ca dispozitiile din lege cu un asemenea
continut de reglementare sunt contrare art. 135 alin. (2) lit. c) din Constitutie.
Curtea observa insa ca aceste dispozitii pretins incalcate reglementeaza
obligatia statului sa asigure stimularea cercetarii stiintifice si tehnologice
nationale, a artei si protectia dreptului de autor, neavand relevanta in
solutionarea obiectiei de neconstitutionalitate.
Referitor la sustinerea autorilor sesizarii, in sensul ca restituirea
imobilelor in natura si acordarea de despagubiri persoanelor indreptatite este
contrara regulii proportionalitatii, consacrata de dispozitiile art. 53 alin.
(2) din Constitutie, Curtea observa ca acest principiu se aplica doar in cadrul
restrangerii exercitiului unor drepturi sau al unor libertati fundamentale.
Autorii sesizarii considera ca este incalcat acest principiu, intrucat
"intervine un conflict intre interesul personal al persoanei indreptatite
de a i se restitui in natura si interesul colectiv, interesul general, de a se
mentine functionarea unor institutii publice, a unor servicii publice".
Principiul proportionalitatii este cuprins in alin. (2) al art. 53 din
Constitutie privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor
libertati, avand urmatorul continut: "Restrangerea poate fi dispusa numai
daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie
proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod
nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a
libertatii". Legea criticata nu dispune restrangerea exercitiului unor
drepturi fundamentale ale cetateanului, ci acordarea unor reparatii pentru daunele
suferite de acei cetateni care au fost deposedati de imobile prin masuri
abuzive. Asa cum prevad dispozitiile constitutionale ale art. 53 alin. (1),
restrangerea exercitiului unor drepturi, prin lege, nu este conditionata de
interesul general, ci de "apararea securitatii nationale, a ordinii, a
sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor;
desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati
naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav".
Curtea Constitutionala retine ca legiuitorul a avut in vedere exercitarea
activitatilor din invatamant, cultura etc. De aceea, a prevazut, la Titlul I,
art. I punctul 37, ca in situatia restituirii acestor imobile, se mentine
afectatiunea pe o perioada de pana la 3 ani de la data emiterii deciziei,
pentru imobilele ocupate de institutii publice si de institutii culturale si,
respectiv, de pana la 5 ani de la data emiterii deciziei, pentru imobilele
ocupate de unitati si institutii de invatamant din sistemul de stat si de
unitati sanitare si de asistenta medico-sociala din sistemul public.
Parlamentul, in temeiul dispozitiilor art. 61 din Legea fundamentala
"[...] este unica autoritate legiuitoare a tarii", el este suveran sa
elaboreze politica de reforma economica si sociala a tarii, respectand cadrul
constitutional existent.
Cu privire la criticile de neconstitutionalitate formulate in Dosarul nr.
567A/2005, Curtea constata ca sustinerea potrivit careia dispozitiile legale
criticate sunt contrare prevederilor art. 30 din Constitutie, referitoare la
libertatea de exprimare si celor ale art. 31 din Constitutie, referitoare la
dreptul la informatie, "in masura in care imobilele retrocedate sunt sedii
ale unor institutii media" este neintemeiata, deoarece exercitarea
libertatii de exprimare si a dreptului la informatie nu are relevanta in
solutionarea cauzei.
Cu privire la sustinerea potrivit careia dispozitia legala criticata este
contrara prevederilor art. 10 din Constitutie, in masura in care
"imobilele retrocedate sunt sedii ale misiunilor diplomatice", Curtea
constata, de asemenea, ca nici aceste dispozitii constitutionale nu au
relevanta in cauza, acestea reglementand principiile pe care se intemeiaza
relatiile internationale ale Romaniei. Se constata insa ca legiuitorul a luat
in consideratie necesitatea bunelor relatii ale Romaniei prin restituirea catre
fostul proprietar a imobilelor in care isi au sediile misiunile diplomatice,
prevazand eliberarea acestor imobile in timp si cu indeplinirea anumitor
conditii. Astfel, la Titlul I art. I pct. 78, la Anexa nr. 2, lit. b), pct. 2,
se prevede ca, in lista imobilelor ce intra sub incidenta art. 13 alin. (2) din
Legea nr. 10/2001, republicata, sunt cuprinse si "imobilele ocupate de sedii
ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor
organizatiilor internationale inter-guvernamentale acreditate in Romania si
imobile ocupate de personalul acestora".
La Titlul I art. I pct. 34, se prevede ca art. 13 alin. (2) din Legea nr.
10/2001 se modifica, avand urmatorul cuprins: "Contractele de locatiune
pentru imobilele restituite in natura avand destinatiile aratate in anexa nr. 2
lit. b) pct. 2 care face parte din prezenta lege, se prelungesc de drept pe o
perioada de 3 ani cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului
[...]". Sustinerea ca dispozitia legala criticata este contrara
prevederilor art. 136 alin. (4) din Constitutie, in masura in care bunurile
restituite in natura apartin proprietatii publice, declarate inalienabile prin
Constitutie, este neintemeiata. Legea criticata nu contine nici o dispozitie
care sa prevada restituirea unor imobile proprietate publica. Este, insa, de
observat ca, in ipoteza in care, cu ocazia aplicarii legii se impune
restituirea unor imobile ce fac obiectul proprietatii publice, nu opereaza
impedimentul constitutional al inalienabilitatii unor astfel de imobile si
aceasta deoarece, in temeiul dispozitiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr.
213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, publicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998,
"Trecerea din domeniul public in domeniul privat se face, dupa caz, prin
hotarare a Guvernului, a consiliului judetean, respectiv a Consiliului General
al Municipiului Bucuresti sau a consiliului local, daca prin Constitutie sau
prin lege nu se dispune altfel". Ulterior publicarii hotararii Guvernului
in Monitorul Oficial al Romaniei, poate fi emis titlul de proprietate avand ca
obiect un imobil ce urmeaza a fi restituit si care a apartinut proprietatii
publice.
2. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor din
lege care reglementeaza reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile
amplasamente si de revocare a titlurilor de proprietate, autorii sesizarilor
sustin ca reluarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate pe
vechile amplasamente, dupa trecerea unei perioade indelungate de timp de la
intrarea in vigoare a Legii nr. 18/1991, aduce atingere stabilitatii raporturilor
juridice dintre cetateni, principiu specific statului de drept, in care
autoritatile publice isi exercita prerogativele in mod rezonabil, in respectul
dispozitiilor art. 1 alin. (3) din Constitutie si care consacra valori supreme,
cum ar fi: demnitatea, drepturile si libertatile fundamentale, libera
dezvoltare a personalitatii umane etc. Potrivit reglementarii privitoare la
reconstituirea dreptului de proprietate, si anume pe vechiul amplasament si
repunerea in termen pentru formularea de notificari, "nu se inlatura o
nedreptate, ci se declanseaza un veritabil sir de abuzuri" incalcandu-se
dispozitiile constitutionale ale art 16 alin. (1) referitoare la egalitate, si,
dispozitiile art. 44 alin. (2) referitoare la ocrotirea si garantarea proprietatii
private indiferent de titular. Curtea constata ca aceasta critica nu este
intemeiata.
Noile dispozitii nu sunt de natura sa creeze o stare de instabilitate a
raporturilor juridice, deoarece nu aduc atingere drepturilor castigate in
temeiul legilor mentionate anterior, ce au reglementat regimul reconstituirii
si constituirii dreptului de proprietate funciara. Astfel, potrivit Legii nr.
18/1991, regula instituita prin art. 14 alin. (2) era ca atribuirea
terenurilor, in zona colinara se facea, de regula, pe vechile amplasamente, iar
in zonele de campie, pe sole stabilite de comisie si nu neaparat pe vechile
amplasamente. Legiuitorul a optat pentru reconstituirea dreptului de
proprietate pe vechile amplasamente prin Legea nr. 1/2000, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, care la
art. 2 alin. (1) prevede "In aplicarea prevederilor prezentei legi
reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, daca
acestea sunt libere."
Asadar, din cuprinsul dispozitiilor criticate se retine ca legiuitorul a
ramas consecvent, mentinandu-si politica de reconstituire a terenurilor pe
vechile amplasamente, cu exceptiile prevazute de lege. Dispozitiile de lege
avute in vedere de autorii sesizarii sunt cuprinse la Titlul IV - Modificarea
si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, Titlul V - Modificarea si
completarea Legii nr. 169/1997, pentru modificarea si completarea Legii
fondului funciar nr. 18/1991, Titlul VI - Modificarea si completarea Legii nr. 1/2000
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si
forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991
si ale Legii nr. 169/1997. Aceste dispozitii nu aduc atingere drepturilor
castigate in temeiul unor acte juridice emise cu respectarea conditiilor legale
in vigoare la momentul nasterii lor. De exemplu la art. I punctul 2 din Titlul
IV, prin care se introduce un nou alineat se prevede ca "(2^1) Terenurile
preluate abuziv de cooperativele agricole de productie de la persoanele fizice,
fara inscriere in cooperativele agricole de productie sau de catre stat, fara
nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea
dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, daca acestea nu au fost
atribuite legal altor persoane". In acelasi sens, tot cu titlu de exemplu,
sunt si dispozitiile cuprinse la punctul 5, al art. I al Titlului VI partea
referitoare la introducerea alin. (1^1): "(1^1) Pentru terenurile fostilor
proprietari, persoane fizice sau juridice, [...], in prezent proprietatea
statului, restituirea se face pe vechile amplasamente, cu obligatia de a le
mentine destinatia [...]".
In aceste conditii, legiuitorul nu a adus atingere drepturilor castigate in
mod legal, ci a statuat, prin norme imperative, ca actele de reconstituire si
constituire a dreptului de proprietate, emise in conditii ilegale, sunt lovite
de nulitate absoluta. Efectul nulitatii absolute de repunere in situatiile
anterioare, deschide posibilitatea celor indreptatiti sa beneficieze de
reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (art. III din Titlul
VI). Astfel sunt, de exemplu, dispozitiile de la punctul 1 al articolului unic
din cuprinsul Titlului V.
Curtea retine ca reglementarea sanctiunii legale a nulitatii absolute a
actelor emise in mod ilegal, pana la adoptarea legii criticate nu atrage
destabilizarea raporturilor juridice. Aceasta nu presupune incalcarea
principiului statului de drept, ci respectarea principiului de dreptate, consacrat
ca valoare constitutionala la art. 1 alin. (3) din Legea fundamentala, care
prevede ca "Romania este stat de drept [...] in care [...] drepturile si
libertatile cetatenilor [...], dreptatea [...] reprezinta valori supreme, [...]
si sunt garantate". Astfel, legiuitorul a stabilit ca existenta
drepturilor dobandite cu rea-credinta sau prin abuzul autoritatii publice nu
este compatibila cu garantarea drepturilor si libertatilor cetatenilor,
potrivit prevederilor art. 57 din Constitutie, in virtutea carora
"Cetatenii romani, [...] trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile
constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile
celorlalti".
Curtea observa ca masura legislativa a atribuirii terenurilor pe vechiul
amplasament si sanctionarea cu nulitate absoluta a actelor emise in mod ilegal
este in concordanta cu principiul garantarii proprietatii, prevazut la art. 44
alin. (4) din Constitutie potrivit caruia: "Proprietatea privata este
garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular [...]".
De asemenea, aceasta masura legislativa este in concordanta si cu dispozitiile
art. 16 alin. (1) conform carora "Cetatenii sunt egali in fata legii si a
autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari."
Critica de neconstitutionalitate vizeaza si prevederile cuprinse la pct. 8
al Titlului IV referitoare la alin. (2^2), potrivit carora: "In cazurile
in care s-au emis titluri de proprietate in mod abuziv altor persoane decat
fostii proprietari, iar acestia detineau la acel moment adeverinte de
proprietate si aveau posesia terenului, comisiile de fond funciar vor revoca
respectivele titluri emise cu incalcarea legii, daca acestea nu au intrat in
circuitul civil. Daca respectivele titluri de proprietate au intrat in
circuitul civil prin acte de vanzare-cumparare sau in alt mod, fostul
proprietar se va adresa justitiei pentru constatarea nulitatii absolute a
titlului respectiv, potrivit art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea
si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991". Se sustine de catre
autorii sesizari ca obligatia revocarii titlurilor de proprietate emise de
organele administratiei are semnificatia incalcarii principiului separatiei
puterilor in stat, prevazut de art. 1 alin. (4) din Constitutie, "in
sensul ca legea stabileste obligatia unei autoritati administrative de a revoca
un act".
Curtea constata ca principiul constitutional al separatiei puterilor in
stat impune autoritatilor publice exercitarea atributiilor proprii stabilite de
lege, fara vreo imixtiune in competenta altei autoritati publice. Este de
esenta autoritatii administrative sa exercite functia publica de realizare in
concret a prevederilor legale ce au ca finalitate satisfacerea intereselor
legitime ale cetateanului, iar prin dispozitia legala se reglementeaza
obligatia organului administrativ emitent de a "revoca titlurile emise cu
incalcarea legii, daca acestea nu au intrat in circuitul civil".
Dispozitia din teza a doua a alineatului (2^2), de la pct. 8 al Titlului IV, nu
reglementeaza revocarea titlurilor ci dreptul fostului proprietar, ca in cazul
in care titlurile au produs efecte juridice in circuitul civil, de a se adresa
justitiei pentru constatarea nulitatii absolute a titlului emis cu incalcarea
legii, potrivit prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997.
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate ce vizeaza si
dispozitiile art. I punctul 8 de la Titlul VI, prin care se introduce alin.
(1^4) la art. 6 al Legii nr. 1/2000, referitoare la anexele ce trebuie sa
insoteasca cererea celui indreptatit la reconstituirea dreptului de
proprietate, prevazuta la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 (republicata),
autorii sesizarii sustin ca "se realizeaza o ierarhizare a probelor",
fara sa se tina seama de faptul ca actele de preluare abuziva, in special
Decretul nr. 92/1950, contineau erori. Se sustine ca nu organul administrativ
este cel chemat sa se pronunte asupra concludentei probelor, ci instantele
judecatoresti, fiind astfel incalcat principiul liberului acces la justitie,
prevazut de art. 21 din Constitutie precum si art. 16 din Constitutie referitor
la egalitatea cetatenilor.
Aceste sustineri sunt nefondate, accesul liber la justitie al persoanelor
indreptatite la beneficiul reconstituirii dreptului de proprietate fiind
reglementat de dispozitiile cuprinse in Legea nr. 18/1991, republicata.
Asadar, legea criticata trimite cu privire la mijloacele de proba pentru
reconstituirea dreptului de proprietate la reglementarea anterioara. Mai mult,
in lege se arata ca orice proba poate fi inlaturata numai prin alta de aceeasi
forta juridica.
III. Cu privire la obiectiile de neconstitutionalitate care vizeaza reforma
in domeniul justitiei
Autorii sesizarilor, formulate de grupurile de deputati si senatori,
solicita constatarea neconstitutionalitatii in intregime a Titlurilor XV, XVI
si XVII referitoare la justitie, respectiv, modificarile si completarile facute
la Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciara si Legea nr. 303/2004 privind statutul
magistratilor. Se considera ca, textele evocate ca fiind neconstitutionale
"sunt inlantuite cu multe altele, astfel incat se impune constatarea
neconstitutionalitatii intregului pachet privitor la justitie".
Esenta criticilor formulate la modificarile si completarile aduse celor
trei legi se exprima in urmatoarele fraze: "Prin intreaga conceptie a noii
reglementari se urmareste subordonarea politica a justitiei, a instantelor
judecatoresti, a procuraturii, a actualului Consiliul Superior al Magistraturii
si controlului acestora, rapind Consiliului Superior al Magistraturii rolul de
garant al independentei justitiei. De asemenea, se doreste desfiintarea
inamovibilitatii judecatorilor de la Inalta Curte de Casatie si de la celelalte
instante, a independentei procurorilor, desfiintarea atributiei Consiliului
Superior al Magistraturii de a decide asupra numirii si statutului
judecatorilor si procurorilor".
Inalta Curte de Casatie si Justitie, in sesizarea adresata Curtii
Constitutionale, critica dispozitiile de la art. I pct. 26, 27 si 42, precum si
de la art. II alin. (1) si (2) din titlul XV, referitoare la modificarea art.
24 alin. (2) si (4) si art. 39 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 privind
Consiliul Superior al Magistraturii, precum si la incetarea mandatului unor
membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin aceeasi sesizare se considera ca fiind neconstitutionale modificarile
aduse la art. 81 si art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
magistratilor, precum si dispozitiile art. IV alin. (1), (6) si (7) din Titlul
XVII.
Curtea urmeaza sa examineze criticile referitoare la textele de lege
modificate ori nou introduse, cu raportare la prevederile constitutionale invocate,
separat pe cele trei legi referitoare la domeniul justitiei.
Asa cum se va arata in continuare, Curtea Constitutionala constata ca unele
obiectii de neconstitutionalitate si anume cele limitativ aratate in
dispozitivul deciziei sunt intemeiate. Cu privire la toate celelalte obiectii
de neconstitutionalitate, Curtea isi insuseste punctul de vedere comunicat de
Guvernul Romaniei si constata ca acestea nu sunt intemeiate.
1. Cu privire la Titlul XV pentru modificarea si completarea Legii nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii
a) O prima critica de neconstitutionalitate sustine ca noul alin. (6) al
art. 39 care prevede obligatia Consiliului Superior al Magistraturii de a
prezenta Parlamentului anual un raport asupra starii justitiei si asupra
activitatii sale proprii, instituie controlul parlamentar asupra justitiei si
asupra organului ei suprem. Astfel, acest text de lege incalca prevederile
constitutionale ale art. 1 alin. (4) privind separatia puterilor in stat, art.
124 si art. 126 referitoare la independenta justitiei si infaptuirea acesteia
numai prin instantele judecatoresti.
Curtea constata ca aceasta critica nu este intemeiata. Textul de lege
criticat prevede elaborarea unui raport privind starea justitiei si a unui
raport privind activitatea proprie a Consiliului Superior al Magistraturii,
care se prezinta Camerelor reunite ale Parlamentului si se publica in Monitorul
Oficial al Romaniei.
Curtea retine ca aceasta dispozitie legala da expresie principiului separatiei
si echilibrului puterilor in stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din
Constitutie care presupune colaborarea si informarea reciproca a puterilor
publice.
Este de observat ca Parlamentului, in calitatea sa de organ reprezentativ
al poporului roman, i se prezinta rapoarte si din partea altor autoritati
publice.
b) O alta critica sustine ca noua reglementare "restrange rolul
Consiliului Superior al Magistraturii la un organism cu rol consultativ, la
dispozitia ministrului justitiei si, implicit, a Presedintelui Romaniei in
functiune", fapt demonstrat prin eliminarea din art. 1 alin. (1) a
precizarii calitatii Consiliului Superior al Magistraturii de
"reprezentant al autoritatii judecatoresti".
Prin eliminarea sintagmei "reprezentant al autoritatii
judecatoresti" nu s-a diminuat rolul Consiliului Superior al
Magistraturii, dat fiind ca legea atacata nu a suprimat nici una din
atributiile prevazute de Constitutie.
De altfel, este inexacta asertiunea ca rolul Consiliului Superior al
Magistraturii este acela de reprezentant al autoritatii judecatoresti. In
realitate, autoritatea judecatoreasca este reprezentata de Inalta Curte de
Casatie si Justitie si de celelalte instante judecatoresti, functia Consiliului
de autoritate care garanteaza independenta justitiei, realizandu-se prin
atributiile acestuia privitoare la recrutarea, numirea, promovarea si
pregatirea profesionala a magistratilor si prin celelalte atributii
constitutionale.
c) Sunt evocate numeroase articole din dispozitiile carora autorii
sesizarii deduc diminuarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii,
precum si cresterea atributiilor sectiilor in detrimentul plenului. Se critica
si abrogarea art. 65, art. 66 si art. 67 care contineau dispozitii tranzitorii.
Curtea constata ca, textele de lege invocare nu reduc rolul si atributiile
Consiliului Superior al Magistraturii, majoritatea acestora referindu-se la
componenta consiliului si la modul de alegere a membrilor sai, la masuri de
organizare si functionare, la incompatibilitati etc.
In sfarsit, Curtea constata ca nu exista nici o dispozitie constitutionala
care sa interzica abrogarea printr-o lege de modificare si completare a
prevederilor care la data adoptarii actului normativ modificat au avut caracter
tranzitoriu.
d) Art. I punctele 26 si 27 din Titlul XV, prin care se modifica art. 24
alin. (2) din Legea nr. 317/2004 si, respectiv, se introduce la acelasi articol
alin. (4), este criticat pentru ca extinde interdictia desfasurarii activitatii
de judecator si de procuror la toti membrii Consiliului Superior al
Magistraturii, iar nu numai la presedintele si vicepresedintele acestuia, si
modifica durata mandatului membrilor Consiliului. Se considera ca aceste noi
reglementari incalca principiile inamovibilitatii judecatorilor si al
stabilitatii in functie a procurorilor, prevederile art. 133 alin. (4) din
Constitutie privind durata mandatului membrilor Consiliului Superior al
Magistraturii, precum si principiul neretroactivitatii legii, consacrat de art.
15 alin. (2) din Constitutie.
Curtea constata ca aceasta critica este intemeiata. Dispozitiile art. 24
alin. (2) si alin. (4) din Legea nr. 317/2004, in redactarea data prin art. I
al Titlului XV din legea analizata, au urmatorul cuprins:
"Art. 24 alin. (2): In perioada mandatului, judecatorii si procurorii
alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii nu pot desfasura
activitatea de judecator sau procuror. La incetarea mandatului, membrii
Consiliului Superior al Magistraturii revin in functia de judecator sau
procuror detinuta anterior alegerii."
"Art. 24 alin. (4): Functiile de conducere detinute de judecatorii sau
procurorii alesi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii inceteaza
de drept la data publicarii hotararii Senatului in Monitorul Oficial, Partea
I".
Alin. (2) al art. 24 din lege incalca dispozitia explicita si imperativa
cuprinsa in art. 133 alin. (2) lit. (a) din Constitutia Romaniei, potrivit
caruia 9 dintre membrii Consiliului sunt judecatori, iar 5 sunt procurori, adica
magistrati care desfasoara activitatea specifica acestor functii. Ratiunea
normei constitutionale este aceea de compunere a acestei autoritati
judecatoresti care este Consiliul Superior al Magistraturii chiar din
magistrati care isi desfasoara activitatea in autoritatile judiciare, adica in
instantele judecatoresti si in parchete si care, in virtutea acestei pozitii,
cunosc din interiorul sistemului problemele justitiei si au legitimitatea de a
asigura indeplinirea de catre Consiliul Superior al Magistraturii a rolului sau
- prevazut in art. 133 alin. (1) din Constitutie - de garant al independentei
justitiei.
Or, judecatorul care nu indeplineste activitatea de judecator pierde in
fapt aceasta calitate, la fel, procurorul, iar Consiliul Superior al Magistraturii,
compus din acesti membri care sunt magistrati doar formal si din ceilalti
membri prevazuti in art. 133 alin. (2) lit. (b) din Constitutie, care nu au
calitatea de magistrati, inceteaza de a mai fi exponentul puterii
judecatoresti, devenind un organ de natura administrativa.
In ce priveste alin. (4) al art. 24, acesta incalca, de asemenea, norma
constitutionala mentionata care nu contine restrictii cu privire la alegerea in
Consiliul Superior al Magistraturii a unor magistrati care indeplinesc functii
de conducere in instantele judecatoresti sau in parchete. Daca insasi
Constitutia nu face nici o distinctie in privinta functiilor pe care le
indeplinesc judecatorii si procurorii membri ai Consiliului Superior al
Magistraturii, nici legiuitorul nu este indreptatit sa o faca.
Dar Legea fundamentala a consacrat admisibilitatea cuprinderii in
componenta Consiliului Superior al Magistraturii si a unor judecatori si
procurori care indeplinesc functii de conducere, ceea ce rezulta explicit din
art. 133 alin. (2) lit. (c) din Constitutie, in conformitate cu care, din
Consiliu fac parte presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si
procurorul general al parchetului de pe langa aceasta instanta.
Totodata, incetarea functiilor de conducere detinute de judecatorii alesi
in Consiliul Superior al Magistraturii contravine si principiului
inamovibilitatii, consacrat prin art. 125 alin. (1) din Constitutie, in
conformitate cu care judecatorilor nu li se poate modifica, fara consimtamantul
lor, statutul in timpul exercitarii functiei.
e) Art. II alin. (1) si alin. (2) din Titlul XV este criticat pentru ca are
ca efect modificarea mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii
de 6 ani, prevazut de art. 133 alin. (4) din Constitutie si suprima functiile
de conducere ale judecatorilor si procurorilor, membri ai Consiliului Superior
al Magistraturii. Textele de lege criticate au urmatorul cuprins:
"(1) In termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi,
membrii Consiliului Superior al Magistraturii care exercita o functie de
conducere sunt obligati sa opteze intre functia de conducere la instantele
judecatoresti sau parchete si calitatea de membru al Consiliului Superior al
Magistraturii".
"(2) In cazul in care judecatorii si procurorii prevazuti la alin. (1)
nu isi exercita dreptul de optiune in termenul stabilit sau nu mai functioneaza
la o instanta sau parchet de acelasi grad cu instanta sau parchetul unde erau
numiti la momentul alegerii isi pierd calitatea de membru al Consiliului
Superior al Magistraturii".
Critica de neconstitutionalitate este intemeiata pentru urmatoarele
considerente:
Constitutia Romaniei prevede in art. 133 alin. (4) ca durata mandatului
membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. Dispozitiile
Constitutiei sunt imperative si, potrivit principiilor statului de drept, sunt
obligatorii erga omnes, inclusiv pentru Parlament ca autoritate legiuitoare.
Asadar, Parlamentul nu poate, fara incalcarea Constitutiei, sa micsoreze durata
mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, nici printr-o
dispozitie explicita si nici - asa cum este cazul textului cuprins in alin. (1)
al art. II din Legea criticata, - printr-o dispozitie a carei aplicare produce
un asemenea efect.
Textul de lege analizat incalca si principiul inamovibilitatii
judecatorilor, atat in ce priveste incetarea functiei de conducere exercitate
de membrii Consiliului Superior al Magistraturii - in ipoteza optiunii pentru
calitatea de membru al Consiliului - cat si incetarea calitatii de membru al
Consiliului Superior al Magistraturii - in ipoteza optiunii pentru functia de
conducere in cadrul instantei judecatoresti.
2. Cu privire la titlul XVI pentru modificarea si completarea Legii nr.
304/2004 privind organizarea judiciara
a) Se sustine in sesizare ca noile texte din Legea nr. 304/2004, contrar
prevederilor art. 132 din Constitutie, permit ministrului justitiei ca, din
proprie initiativa, sa exercite controlul asupra modului in care procurorii isi
indeplinesc atributiile de serviciu, ceea ce echivaleaza cu exercitarea
controlului politic asupra actului de justitie. Curtea constata ca aceasta
critica se refera la noua redactare a art. 66 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
fara a se avea in vedere dispozitiile alin. (2) al aceluiasi articol potrivit
carora: "Controlul consta in verificarea eficientei manageriale a modului
in care procurorii isi indeplinesc atributiile de serviciu si in care se
desfasoara raporturile de serviciu cu justitiabilii si cu celelalte persoane
implicate in lucrarile de competenta parchetelor. Controlul nu poate viza
masurile dispuse de procuror in cursul urmaririi penale si solutiile
adoptate". Cu aceasta precizare, dreptul conferit ministrului justitiei
corespunde prevederilor art. 132 alin. (1) din Constitutie, referitoare la
desfasurarea activitatii procurorilor "sub autoritatea ministrului
justitiei".
b) Dispozitiile art. 75^1, nou introdus in Legea nr. 304/2004, potrivit
carora Pachetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie trebuie sa
prezinte ministrului justitiei un raport privind activitatea desfasurata, sunt
considerate ca fiind neconstitutionale, deoarece acest parchet "este
coordonat doar administrativ de ministrul justitiei, iar profesional, din punct
de vedere al competentei functionale, de Consiliul Superior al
Magistraturii".
Curtea observa ca, potrivit textului de lege criticat "Parchetul de pe
langa Inalta Curte de Casatie si Justitie elaboreaza un raport privind
activitatea desfasurata, pe care il prezinta Consiliului Superior al
Magistraturii si ministrului justitiei", iar ministrul justitiei va
prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate. Rezulta
deci, ca nici in acest caz nu este vorba de un raport supus dezbaterii in
vederea dispunerii vreunor masuri fata de solutiile adoptate ori masurile
dispuse de procurori.
c) Autorii sesizarilor facute de deputati si senatori considera ca este
neconstitutionala intreaga reglementare a organizarii si functionarii
Parchetului National Anticoruptie, ca structura autonoma cu independenta
absoluta, inclusiv fata de Consiliul Superior al Magistraturii, intrucat
procurorii care-l incadreaza sunt numiti prin ordin al procurorului general al
acestui pachet, iar nu prin decret al Presedintelui Romaniei.
Curtea observa ca, aceasta critica are la baza intelegerea gresita a
dispozitiilor art. 83 din lege, in noua lor redactare, deoarece se ignora
faptul ca procurorii Parchetului National Anticoruptie sunt selectionati dintre
procurorii de la alte parchete, numiti in aceasta calitate anterior prin decret
al Presedintelui Romaniei. Semnificativ pentru intelegerea corecta a
reglementarii este si textul alin. (9) al art. 83, potrivit caruia: "La
data incetarii activitatii in cadrul Parchetului National Anticoruptie
procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are
dreptul sa functioneze potrivit legii".
d) In sesizarea formulata de grupul de 25 de senatori, sunt distinct
criticate dispozitiile Titlului XVI, prin care sunt introduse in Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciara noi reglementari referitoare la
instantele si la parchetele militare.
Dispozitiile art. 58^1 - 6 si art. 92^1 - 5 nou introduse in Legea nr.
304/2004 referitoare la instantele militare, respectiv, la parchetele militare,
sunt considerate de autorii sesizarii ca fiind contrare prevederilor
constitutionale ale art. 126 alin. (5) care interzic infiintarea de instante
extraordinare, art. 118 referitoare la rolul armatei si art. 16 alin. (1)
privind principiul egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor
publice. Se sustine ca "sistemul nostru constitutional nu admite o
justitie speciala pentru militari si existenta unor judecatori si unor
procurori care sa fie militari de cariera, ceea ce inseamna grade si disciplina
militara, ierarhie, obligatii de subordonare etc., numai magistrati supusi
autoritatii CSM". Se concluzioneaza in sensul ca "judecatorii si
procurorii sunt singurii magistrati care nu pot avea si calitate de militari".
Examinand aceste critici, Curtea constata ca si acestea sunt neintemeiate
pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 126 alin. (1) din Constitutie: "Justitia se realizeaza
prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante
judecatoresti stabilite de lege". Asadar, nominalizarea, infiintarea si
organizarea instantelor judecatoresti revin legiuitorului, prin lege organica.
Teza intai a alin. (5) al art. 126 interzice "infiintarea de instante
extraordinare", iar teza a doua din acelasi alineat permite infiintarea,
prin lege organica, a unor "instante specializate in anumite
materii". Caracterul distinct specific al unor materii, care justifica
reglementarea competentei materiale a unor instante judecatoresti specializate,
poate fi determinat si de calitatea subiectilor ca parti in litigiile supuse
judecatii, a justitiabililor, cum ar fi minorii, partile raporturilor juridice
de munca, navigatorii, comerciantii etc.
Curtea retine ca instantele militare nu reprezinta instante extraordinare.
Infiintarea de instante extraordinare a fost interzisa de Constitutie si
inainte de revizuirea acesteia in 2003, iar instantele si parchetele militare
au existat si au functionat, fara ca prin aceasta sa fi fost incalcata vreo
dispozitie sau vreun principiu constitutional.
Conform dispozitiilor legale criticate instantele militare sunt:
tribunalele militare, Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti si Curtea
Militara de Apel Bucuresti, acestea fiind similare celorlalte instante judecatoresti,
pe langa ele fiind organizate si functionand, pe baza unor principii identice,
parchete. Instantele militare avand competenta materiala, dupa calitatea
persoanei, sa judece cauzele penale in care invinuitii sau inculpatii sunt
militari, nu aplica reglementari legale cu caracter discriminatoriu, ci
tratament juridic diferentiat justificat obiectiv prin situatia diferita.
In ceea ce priveste statutul magistratilor militari, art. 30^1 din Legea
nr. 303/2004, nou introdus prevede: "Poate fi numita judecator sau
procuror militar persoana care indeplineste conditiile prevazute de lege pentru
intrarea in magistratura, dupa dobandirea calitatii de ofiter activ in cadrul
Ministerului Apararii Nationale". Rezulta din aceasta reglementare ca,
numirea, promovarea si evolutia carierei de magistrat a judecatorilor si
procurorilor militari se fac in aceleasi conditii ca si in cazul magistratilor
de la celelalte instante judecatoresti si parchete. Singura conditie
suplimentara pe care trebui sa o indeplineasca inainte de a fi numiti, este
acea de a deveni militar activ in cadrul Ministerului Apararii Nationale.
Aceasta insa, nu inseamna relatii de subordonare pe planul indeplinirii
atributiilor ce le revin magistratilor. Magistratii militari beneficiaza de
toate drepturile si au toate obligatiile prevazute de lege pentru judecatori,
respectiv, pentru procurori.
Potrivit prevederilor art. 73 alin. (4) din Legea privind statutul
magistratilor, "Judecatorii si procurorii militari sunt militari activi si
au toate drepturile si obligatiile ce decurg din aceasta calitate". Aceste
drepturi si obligatii sunt altele decat cele care decurg din calitatea de
magistrat. Alin. (5) al aceluiasi articol prevede ca: "Salarizarea si
celelalte drepturi cuvenite judecatorilor si procurorilor militari se asigura
de Ministerul Apararii Nationale", dar nu dupa optiunea libera a acestui
minister, ci "in concordanta cu prevederile legislatiei privind
salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti
si cu reglementarile referitoare la drepturile materiale si banesti specifice
calitatii de militar activ".
3. Cu privire la Titlul XVII pentru modificarea si completarea Legii nr.
303/2004 privind statutul magistratilor
a) Autorii sesizarii sustin ca este neconstitutional chiar titlul modificat
al Legii, ca "Lege privind statutul judecatorilor si procurorilor",
precum si toate prevederile legii care "fac constant distinctie intre
judecatori si procurori si nu opereaza cu termenul generic de magistrat".
Aceasta distinctie urmareste "scoaterea procurorilor din sfera
magistratilor si trecerea Ministerului Public sub controlul politic al
Presedintelui si al ministerului justitiei" cu toate ca autoritatea
ministrului justitiei, prevazuta de art. 132 alin. (1) din Constitutie are doar
semnificatia unei autoritati organizatorica - administrativa, iar nu de
autoritate functionala.
Fata de aceasta critica, Curtea constata ca Legea nr. 303/2004 a facut
distinctie corespunzatoare intre judecatori si procurori chiar si inainte de
modificare, distinctie determinata de deosebirea esentiala a statutului acestor
categorii de magistrati: judecatorii sunt inamovibili, iar procurorii se bucura
de stabilitate. Procurorii nu au fost exclusi din categoria magistratilor. Potrivit
textului modificat al art. 1 din lege: "Magistratura este activitatea
judiciara desfasurata de judecatori in scopul infaptuirii justitiei si de
procurori in scopul apararii intereselor generale ale societatii, a ordinii de
drept, precum si a drepturilor si libertatilor cetatenilor".
b) Autorii sesizarii considera ca fiind neconstitutionale si prevederile
art. 63 din lege, contrare principiului inamovibilitatii judecatorilor si al
independentei procurorilor, creand "posibilitatea demiterii acestora in
cazuri subiective controlabile de puterea politica: incapacitatea profesionala
si nepromovarea examenului".
Curtea retine ca, incapacitatea profesionala constituie una dintre cele mai
importante impedimente pentru exercitarea unor functii, iar examenul la care se
refera textul de lege criticat este cel pe care trebuie sa-l sustina un
magistrat numit din alt sector de activitate juridica, dupa terminarea cursului
de 6 luni de formare profesionala.
Autorii sesizarii ignora dispozitiile alin. (2) al art. 63, potrivit
carora: "Eliberarea din functie a judecatorilor si procurorilor se dispune
prin decret al Presedintelui Romaniei, la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii".
c) In opinia autorilor sesizarii eliminarea din art. 8 a precizarii
potrivit careia "magistratii nu se subordoneaza scopurilor si doctrinelor
politice" este contrara principiului separatiei puterilor, prevazut de
art. 1 alin. (4) din Constitutie, precum si principiului independentei
judecatorilor si supunerii lor numai legii, consacrat de art. 124 alin. (3) din
Legea fundamentala.
Curtea constata ca, nementinerea precizarii respective nu reprezinta
incalcarea principiilor invocate, atata timp cat din textul mentinut al art. 8
rezulta aceleasi interdictii. Astfel art. 8 prevede: "(1) Judecatorii si
procurorii nu pot sa faca parte din partide sau formatiuni politice si nici sa
desfasoare sau sa participe la activitati cu caracter politic.
(2) Judecatorii si procurorii sunt obligati ca in exercitarea atributiilor sa
se abtina de la exprimarea sau manifestarea, in orice mod, a convingerilor lor
politice".
d) De asemenea, se considera ca fiind incalcate principiile separatiei
puterilor in stat, al inamovibilitatii judecatorilor, precum si al stabilitatii
si impartialitatii procurorilor, prin urmatoarele noi texte:
- art. 14 alin. 1^2 privind perceperea unei taxe pentru participarea la
concursul de admitere in magistratura si formarea profesionala initiala,
organizat in cadrul Institutului National al Magistraturii;
Curtea observa ca cei care se inscriu la concurs nu au calitatea de
magistrat.
- art. 29 alin. (6) care "este un text discriminatoriu pe criteriu
etnic, contrar art. 16 din Constitutie". Potrivit acestui text: "In
circumscriptiile instantelor si parchetelor unde o minoritate nationala are o
pondere de cel putin 50% din numarul locuitorilor, la medii egale, au
prioritate candidatii cunoscatori ai limbii acelei minoritati". Textul
instituie un criteriu de departajare intre candidatii care au obtinut rezultate
identice la concurs sau examen. Criteriul nu tine de apartenenta la o anumita
etnie, ci de cunoasterea limbii majoritatii locuitorilor din circumscriptia
instantei.
- art. 48 incalca si prevederile art. 15 alin. (2) referitoare la principiul
neretroactivitatii legii, intrucat mandatul de 5 ani al conducatorilor
instantelor si parchetelor, prevazut de legislatiile anterioare, se reduce la 3
ani, tocmai cu scopul de a putea fi inlaturate persoanele aflate in functie,
chiar prin inlaturarea de la actul de decizie a Consiliului Superior al
Magistraturii. Situatia este identica si in privinta functiilor de conducere
din cadrul parchetelor, prevazute de art. 48^1.
e) In sesizarile adresate Curtii Constitutionale sunt criticate si
dispozitiile art. IV alin. (1), alin. (6) si alin. (7) din Titlul XVII, care au
urmatorul cuprins:
"(1) La data intrarii in vigoare a prezentei legi, inceteaza mandatele
de conducere ale judecatorilor si procurorilor de la curtile de apel,
tribunale, tribunale specializate si judecatorii, precum si ale procurorilor de
la parchetele de pe langa acestea. [...]
(6) Durata mandatelor judecatorilor si procurorilor care exercita, la data
intrarii in vigoare a prezentei legi, alte functii de conducere decat cele prevazute
la alin. (1) este de 3 ani, de la data investirii.
(7) Mandatele judecatorilor si procurorilor care ocupa alte functii de
conducere decat cele prevazute la alin. (1) inceteaza, daca la data intrarii in
vigoare a prezentei legi durata acestora a depasit 3 ani de la investire".
Toate aceste dispozitii incalca principiul inamovibilitatii judecatorilor,
consacrat prin art. 125 alin. (1) din Constitutie, principiu inteles ca acea
stare de drept care, in garantarea independentei acestora, ii apara de riscul
de a fi demisi, destituiti sau retrogradati din functie fara temei legitim ori
mutati la alte instante, prin delegare, detasare sau chiar prin promovare, fara
consimtamantul lor.
Principiul inamovibilitatii se aplica atat in privinta duratei functiei de
judecator cat si la durata mandatului functiei de conducere indeplinit de
acesta, care nu poate fi nici micsorata si nici prelungita fara consimtamantul
judecatorului.
Pe de alta parte, legiuitorul este liber sa redimensioneze, printr-o lege
noua, durata mandatelor functiilor de conducere in alt fel decat legea in
vigoare, dar numai pentru viitor, nu si pentru mandatele in curs, altfel ar
insemna sa nesocoteasca regula neretroactivitatii legii, care este norma de
nivel constitutional, prevazuta in art. 15 alin. 2 din Legea fundamentala.
In sensul celor aratate este de retinut ca magistratii care indeplinesc in
prezent functii de conducere au mandate pe o perioada de 5 ani, in conformitate
cu reglementarile in vigoare la data promovarii lor, iar unii dintre ei au
exercitat functia de conducere mai putin de 3 ani cat se prevede in
reglementarea actuala. Numirea lor s-a facut pe baza criteriilor de vechime in
magistratura si de competenta profesionala, stabilite de legile in vigoare.
Actuala reglementare face sa inceteze sau, potrivit distinctiei mentionate,
scurteaza toate mandatele de conducere ale judecatorilor si procurorilor.
Incetarea sau, respectiv, scurtarea tuturor mandatelor de conducere in curs
de exercitare se constituie intr-un precedent legislativ primejdios pentru
functionarea statului de drept. Judecatorul este personajul central al statului
de drept, iar instabilitatea legislativa privind cariera lui profesionala nu
poate constitui decat un factor descurajator atat in alegerea profesiei cat si
in fidelitatea fata de lege si de regulile deontologice. Cunoscand precedentul
legislativ de suprimare a mandatului de conducere fara a i se imputa vreo culpa
profesionala, judecatorul numit intr-o functie de conducere inceteaza sa mai fie
independent si este indemnat sa se subordoneze programului si oportunitatilor
factorului politic competent sa decida asupra duratei mandatului sau.
Mai mult decat atat, masura de inlaturare din functie a tuturor
judecatorilor si procurorilor care exercita functii de conducere se releva ca o
masura cu caracter individual care excede resortul puterii legiuitoare si
interfereaza nepermis domeniul puterii judecatoresti. Se incalca, astfel, si
prevederile art. 1 alin. (4) din Constitutia Romaniei, privind separatia
puterilor in stat.
f) Art. 50 alin. (2) este considerat ca fiind neconstitutional pentru ca
permite revocarea magistratului din functia de conducere si la propunerea
presedintelui instantei.
Curtea observa ca, posibilitatea ori eventualitatea aparitiei unor stari de
tensiune in cadrul unor instante judecatoresti nu determina caracterul
neconstitutional al reglementarii.
g) sunt criticate si prevederile art. 30, art. 31 si art. 52 din Legea nr.
303/2004 prin care se stabileste dreptul Presedintelui Romaniei de a refuza
numirea in functie a judecatorilor si procurorilor propusi de Consiliul
Superior al Magistraturii si de a face numirile in cele mai inalte functii din
Ministerul Public la propunerea ministrului justitiei, cu avizul consultativ al
Consiliului Superior al Magistraturii. Autorii sesizarii sustin ca aceste
prevederi ale legii contravin dispozitiilor art. 134 din Constitutie.
Referitor la aceste critici, Curtea constata ca numirea judecatorilor si
procurorilor urmeaza a se face la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii in continuare, iar numirea in anumite functii de conducere, se
face dintre persoanele numite anterior in functia de procuror. Daca
Presedintele Romaniei nu ar avea nici un drept de examinare si de apreciere
asupra propunerilor facute de Consiliul Superior al Magistraturii pentru
numirea judecatorilor si procurorilor sau in anumite functii de conducere ori
daca nu ar putea refuza numirea nici motivat si nici macar o singura data,
atributiile Presedintelui Romaniei, prevazute de art. 94 lit. c) coroborat cu
art. 125 alin. (1) din Constitutie, ar fi golite de continut si importanta.
h) Dispozitiile modificate ale art. 72 - 86 sunt criticate in sesizare ca
fiind contrare prevederilor art. 124 alin. (3) si art. 125 alin. (1), si ca
"fiind, in mod vadit, o ingerinta si un atentat la independenta si
inamovibilitatea magistratilor si o violare a art. 6 alin. (1) al Conventiei
Europene a Drepturilor Omului". Se considera ca, prin reglementarile
modificate, drepturile magistratilor anterior stabilite sunt "fie
inlaturate, fie serios amputate". Cu titlu exemplificativ, se amintesc
reglementarile referitoare la dreptul la pensie al magistratilor, prin care se
face o egalizare, prin trimitere la dreptul comun, in loc de mentinerea
regimului actual special si specific pentru magistrati, se schimba baza de
calcul a pensiei, se reduce limita de varsta pentru pensia de serviciu de la 68
de ani la Inalta Curte de Casatie si Justitie la 57 ani si 7 luni pentru femei
si la 62 ani si 7 luni pentru barbati si se introduce interdictia continuarii
exercitarii functiei de judecator sau procuror dupa implinirea varstei de
pensionare.
Majoritatea noilor texte de lege, criticate in bloc, difera de cele
anterioare numai prin acea ca in locul termenului comun de
"magistrat" se utilizeaza denumirile de "judecator si
procuror", fapt ce nu contravine nici unei dispozitii constitutionale.
Diminuarea unor drepturi, fata de cele prevazute de reglementarile
anterioare, se constata la art. 81 alin. (1) in privinta bazei de calcul pentru
stabilirea pensiei de serviciu a magistratilor si la art. 83 alin. (2), devenit
art. 84 alin. (2), in privinta actualizarii pensiilor de serviciu si a
pensiilor de urmas. Reglementarile actuale prevad ca baza de calcul
"venitul brut realizat in ultima luna de activitate inainte de
pensionare", si actualizarea pensiilor de serviciu "in raport cu
nivelul indemnizatiei brute a magistratilor in activitate", ori de cate
ori se majoreaza aceasta indemnizatie. Reglementarile modificate prevad ca baza
de calul "media veniturilor brute realizate in ultimele 12 luni de
activitate inainte de data pensionarii" si actualizarea anuala a pensiilor
stabilite "in raport cu media veniturilor realizate in ultimele 12 luni a
judecatorilor si procurorilor in activitate".
Dupa cum Curtea Constitutionala a statuat in mod repetat in jurisprudenta
sa, in temeiul prevederilor art. 47 alin. (2) din Constitutie, legiuitorul are
dreptul si obligatia sa stabileasca criteriile si conditiile concrete ale
exercitarii dreptului la pensie, inclusiv modul de calcul si de actualizare a
cuantumului pensiei. Astfel, Curtea nu poate retine neconstitutionalitatea
dispozitiilor art. 72 - 80, art. 81 alin. (1) - (7) si art. 83 - 86. Noile reglementari
nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv, in privinta cuantumului
pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, incepand cu data intrarii
lor in vigoare.
i) Curtea constata, insa, ca sunt neconstitutionale noile dispozitii
inscrise in art. 82, potrivit carora: "Judecatorii, procurorii,
magistratii-asistenti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie si personalul de
specialitate juridica prevazut la art. 86 alin. (1) nu pot fi mentinuti in
functie, dupa implinirea varstei de pensionare prevazuta de Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu
modificarile si completarile ulterioare".
Aplicarea acestor dispozitii legale inseamna pensionarea fortata a
magistratilor la implinirea varstei standard de pensionare din sistemul public,
dar si inlaturarea din functie a magistratilor, chiar daca nu indeplinesc toate
conditiile de pensionare, dar au implinit varsta respectiva.
Interdictia mentinerii in functie dupa implinirea varstei standard de
pensionare a judecatorilor, procurorilor si a personalului prevazut in textul
de lege examinat apare ca avand caracter discriminatoriu, contrar principiului
consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, in raport cu celelalte
categorii de cetateni care beneficiaza de principiile generale ale sistemului
public de pensii pe care se intemeiaza reglementarile Legii nr. 19/2000.
Potrivit acestor principii, in acord si cu prevederile Constitutiei,
pensionarea este un drept fundamental al fiecarui cetatean, iar nu o obligatie,
iar inscrierea la pensie se face la cererea titularului dreptului, nefiind
impusa de nici o dispozitie legala.
Pentru exercitarea anumitor profesii, inclusiv a profesiei de magistrat, in
considerarea importantei si complexitatii atributiilor ce trebuie indeplinite
in functiile respective, pot fi stabilite limite de varsta rezonabile, in
raport cu aptitudinile si capacitatile umane biologice, fizice si mentale,
influentate hotarator de varsta. Aceasta limita de varsta nu coincide insa, cu
varsta standard la care se naste dreptul de a se inscrie la pensie. In cazul
magistratilor, limita maxima de varsta pana la care isi pot exercita functia,
este prevazuta la 70 sau la 68 de ani in legislatiile cvasitotalitatii
statelor.
Legea nr. 19/2000 prevede cresterea treptata, pana in anul 2014, a varstei
standard de pensionare la 60 de ani pentru femei si la 65 de ani pentru
barbati, fata de care aplicarea imediata a dispozitiilor legale examinate
impune eliberarea din functie a magistratilor si a personalului de specialitate
juridica la varsta de 57 ani si 7 luni femeile si 62 de ani si 7 luni barbatii.
Curtea constata ca, aceste dispozitii legale incalca si principiile
independentei si inamovibilitatii judecatorilor, prevazute de art. 124 alin.
(3) si art. 125 alin. (1) din Constitutie, prin aceea ca acestia sunt eliberati
din functie, cu sau fara pensionare, indiferent daca mai au sau nu capacitatea
de a-si continua activitatea, daca mai sunt sau nu corespunzatori profesional.
Curtea Constitutionala constata ca textul contravine si dispozitiilor art.
155 alin. (5) din Constitutie, in conformitate cu care judecatorii in functie
ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie "isi continua activitatea pana la
data expirarii mandatului pentru care au fost numiti".
In raport cu aceasta dispozitie imperativa, prevederea din art. 82 este, in
ceea ce ii priveste pe judecatorii in functie ai Inaltei Curti de Casatie si
Justitie, numiti pentru un mandat de 6 ani, sub regimul constitutional anterior,
este vadit neconstitutionala.
Dar art. 155 alin. (5) din Constitutie are si o valoare de principiu, in
definirea conceptului de inamovibilitate a judecatorilor, prevazut de art. 125
alin. (1). Din acest text se desprinde clar ideea - care nu poate fi decat
unitara, adica aplicabila in toate cazurile de inamovibilitate - ca in cazul
schimbarii duratei mandatului, fie prin Constitutie, fie prin lege, magistratii
in functie isi continua activitatea pana la data expirarii mandatului pentru
care au fost numiti.
Curtea constata ca dispozitiile prin care se modifica dispozitiile art. 82
din Legea nr. 303/2004 contravin si unor documente internationale, printre
care:
- Principiile fundamentale privind independenta magistratilor, adoptate de
cel de-al VII-lea Congres al Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si
tratamentul delincventilor (Milano, 26 august - 6 septembrie 1985) si
confirmate de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite prin
rezolutiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 si nr. 40/146 din 13 decembrie
1985, care prevad in mod expres, prin art. 11, ca "durata mandatului
judecatorilor, independenta acestora, siguranta lor, remuneratia
corespunzatoare, conditiile de munca, pensiile si varsta de pensionare sunt in
mod adecvat garantate prin lege";
- Carta Universala a Judecatorului, adoptata de Asociatia Internationala a
Judecatorilor cu prilejul Reuniunii de la Taipei, in 17 noiembrie 1999, care
prevede, la pct. 8, "Nici o modificare a varstei obligatorii de pensionare
a judecatorilor nu poate avea efect retroactiv";
- Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independenta, eficacitatea si
rolul judecatorilor, adoptata la 13 octombrie 1994 de Comitetul Ministrilor al
Consiliului Europei, care stabileste, ca principiu general al independentei
judecatorilor, ca "Mandatul judecatorilor si remuneratia vor fi garantate
prin lege".
Pentru aceleasi motive sunt neconstitutionale si dispozitiile art. VIII din
Titlul XVII, potrivit carora noile prevederi ale art. 82 din Legea nr. 303/2004
se aplica in mod corespunzator si personalului Curtii Constitutionale. Cele
doua texte de lege nu pot fi disociate, dar cel al art. VIII va fi aplicat in
sensul art. 82, pus in concordanta cu prevederile Constitutiei.
j) Curtea mai constata, potrivit considerentelor mai sus expuse, ca este
neconstitutionala si sintagma "alta decat cea de judecator sau
procuror" din noul alin. (8) al art. 81 din Titlul XVII, care exclude
posibilitatea ca magistratii pensionati la limita de varsta sa mai desfasoare
activitatea de judecator sau procuror, cumuland veniturile realizate cu pensia.
Textul mentionat are urmatorul cuprins: "(8) Judecatorii si procurorii
care beneficiaza de pensie de serviciu potrivit alin. (1), (2) si (4) pot
cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate
profesionala, alta decat cea de judecator sau procuror, indiferent de nivelul
veniturilor respective."
Acest text al legii contine o dubla discriminare a judecatorilor si
procurorilor care beneficiaza de pensie de serviciu, contravenind flagrant
principiului egalitatii in drepturi prevazut in art. 16 alin. (1) din
Constitutia Romaniei.
Prima si cea mai grava discriminare se face intre procurorii si judecatorii
beneficiari ai unei pensii de serviciu, pe de o parte, si ceilalti pensionari.
In conformitate cu art. 94 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 19/2000 privind
sistemul de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, orice pensionar
pentru limita de varsta poate cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o
activitate profesionala, inclusiv din cea de judecator sau de procuror,
indiferent de nivelul veniturilor respective. Art. 81 alin. (8) din Legea nr.
303/2004 interzice judecatorilor si procurorilor, beneficiari ai pensiei de
serviciu, de a cumula pensia cu veniturile pe care le-ar obtine din activitatea
de judecator sau de procuror - in ipoteza ca ar fi reincadrati in aceasta
activitate, ceea ce constituie o discriminare inadmisibila dat fiind ca
situatia juridica luata in considerare - aceea de pensionar reangajat - este
aceeasi pentru toti.
Dar art. 81 alin. (8) din Legea nr. 303/2004 contine o discriminare si
intre magistratii din categoriile pe care le nominalizeaza.
Astfel, in aplicarea textului de lege, judecatorii si procurorii beneficiari
ai unei pensii de serviciu care desfasoara orice alta activitate profesionala -
de exemplu, activitatea de avocat, de notar, de cadru didactic, de diplomat -
pot cumula pensia de serviciu cu veniturile obtinute din aceasta activitate. In
schimb, judecatorii si procurorii beneficiari ai unei pensii de serviciu care,
dupa pensionare, ar fi chemati sa indeplineasca pentru un timp oarecare functia
de judecator sau de procuror, nu ar avea dreptul sa cumuleze pensia de serviciu
cu indemnizatia acordata pentru activitatea prestata.
Nici o dispozitie constitutionala nu impiedica legiuitorul sa suprime
cumulul pensiei cu salariul, cu conditia ca o asemenea masura sa se aplice in
mod egal pentru toti cetatenii, iar eventualele diferente de tratament intre
diversele categorii profesionale sa aiba o ratiune licita.
In absenta oricarei ratiuni a discriminarilor mentionate, ar putea rezulta
concluzia, inacceptabila si absurda, ca legiuitorul a instituit o sanctiune
pentru judecatorii si procurorii care s-au aflat in serviciul justitiei timp de
cel putin 25 de ani - durata prevazuta pentru acordarea pensiei de serviciu -
si anume aceea de a nu putea beneficia de aceasta pensie in cazul in care
prezenta lor in aparatul judiciar ar mai fi utila sau, eventual, necesara.
Avand in vedere aceste considerente, dispozitiile art. 147 alin. (2) din
Constitutie, precum si prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.a) si art. 18 din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale,
cu majoritate de voturi, in legatura cu criticile privind nerespectarea
procedurii de adoptare a Legii privind reforma in domeniile proprietatii si
justitiei, precum si unele masuri adiacente, prin angajarea raspunderii
Guvernului in temeiul art. 114 alin. (1) din Constitutie si criticile privind
dispozitiile cuprinse in aceasta lege, in:
a) Titlul XV art. I punctul 26, prin care se modifica dispozitiile art. 24
alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii si
punctul 27, prin care se introduce in acelasi articol alin. (4);
b) Titlul XV art. II alin. (1) si alin. (2);
c) Titlul XVII art. I pct. 93 prin care la art. 81 din Legea nr. 303/2004
privind statutul magistratilor se introduce alineatul (8) - sintagma "alta
decat cea de judecator sau procuror";
d) Titlul XVII art. I pct. 93 referitor la art. 82 din Legea nr. 303/2004;
e) Titlul XVII art. IV alin. (1), alin. (6) si alin. (7),
cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte critici care formeaza
obiectul sesizarilor de neconstitutionalitate
Curtea Constitutionala
In numele legii
Decide:
1. Constata ca Legea privind reforma in domeniile proprietatii si
justitiei, precum si unele masuri adiacente, in ansamblul sau, a fost adoptata
cu respectarea procedurii de legiferare prevazuta de dispozitiile art. 114
alin. (1) din Constitutie, referitor la angajarea raspunderii Guvernului.
2. Constata ca sunt neconstitutionale urmatoarele dispozitii din Legea
privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri
adiacente: Titlul XV art. I punctul 26, prin care se modifica dispozitiile art.
24 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
si punctul 27, prin care se introduce in acelasi articol alin. (4); Titlul XV
art. II alin. (1) si alin. (2); Titlul XVII art. I pct. 93 prin care la art. 81
din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor se introduce alineatul
(8) - sintagma "alta decat cea de judecator sau procuror"; Titlul
XVII art. I pct. 93 referitor la art. 82 din Legea nr. 303/2004; Titlul XVII
art. IV alin. (1), alin. (6) si alin. (7).
3. Constata ca toate celelalte dispozitii din Legea privind reforma in
domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente care
formeaza obiectul sesizarilor, sunt constitutionale.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica Presedintelui Romaniei, presedintelui Camerei
Deputatilor, presedintelui Senatului, primului-ministru si se publica in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 6 iulie 2005 si la aceasta au participat:
Ioan Vida, presedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur,
Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu si Serban Viorel
Stanoiu, judecatori.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE
Prof. univ. dr. Ioan Vida
Prim magistrat asistent,
Claudia Miu
OPINIE SEPARATA I*)
*) Opinia separata I este reprodusa in facsimil.
Nu putem impartasi considerentele pe baza carora, prin votul majoritatii
membrilor Curtii Constitutionale, s-a constatat neconstitutionalitatea art. I,
pct. 26 si 27 si art. II alin. (1) si (2) din Titlul XV al Legii privind
reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri
adiacente, cat si a art. IV alin. (1), (6) si (7) din Titlul XVII al aceleiasi
legi. Astfel:
1. Prin art. I pct. 26 din Titlul XV al legii criticate se modifica art. 24
alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii in
sensul ca judecatorii si procurorii alesi ca membri ai Consiliului Superior al
Magistraturii, in perioada mandatului "nu pot desfasura activitatea de
judecator sau procuror".
Aceasta noua reglementare a fost determinata de cresterea substantiala, in
volum si importanta, a atributiilor Consiliului Superior al Magistraturii, ceea
ce impune o activitate permanenta din partea tuturor membrilor care compun
Consiliul. Noul text de lege interzice, in realitate, cumulul de activitati,
respectiv, desfasurarea activitatii de judecator sau procuror, concomitent cu
activitatea ce trebuie desfasurata in calitatea de membru al Consiliului
Superior al Magistraturii.
Constitutia nu reglementeaza modul de desfasurare a activitatii Consiliului
Superior al Magistraturii, ca activitate permanenta sau activitate in sesiuni,
nici incompatibilitatile functiei de membru al Consiliului, ori cumulul de
activitati ce pot desfasura membrii Consiliului. In mod implicit dispozitiile
art. 133 alin. (2) lit. c) din Constitutie permit cumulul functiilor de
ministru al justitiei, presedinte al Inaltei Curtii de Casatie si Justitie si
de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si
Justitie, cu cea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii,
detinatorii acestor functii fiind membri de drept ai Consiliului.
Noile dispozitii legale, supuse controlului de constitutionalitate, nu
ating in nici un fel principiul constitutional al inamovibilitatii
judecatorilor si cel legal al stabilitatii in functie a procurorilor, inscrise
in art. 125 alin. (1) din Constitutie, respectiv, in art. 4 din Legea nr.
303/2004 privind statutul magistratilor. In sensul acestor dispozitii legale,
judecatorii si procurorii alesi in calitate de membri ai Consiliului Superior
al Magistraturii isi pastreaza calitatea de magistrati, functiile de judecatori
sau de procurori la instantele judecatoresti ori la parchetele de langa
acestea, functii in virtutea carora au fost alesi ca membri ai Consiliului.
Prin textul de lege examinat li se interzice doar ca, in perioada exercitarii
mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, sa desfasoare
activitatea de judecator sau procuror. Sub acest aspect, este concludenta
dispozitia cuprinsa in teza a doua a art. 24 alin. (2), care, in noua
redactare, prevede: "La incetarea mandatului, membrii Consiliului Superior
al Magistraturii revin in functia de judecator sau procuror detinuta anterior alegerii".
De altfel, constitutionalitatea textului de lege examinat rezulta si din
prevederile art. 125 alin. (3) si art. 132 alin. (2) din Constitutie, preluate
si in art. 6 din Legea nr. 303/2002 privind statutul magistratilor, potrivit
carora functiile de judecator si de procuror sunt incompatibile cu orice alte
functii publice, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior.
Noul text al alin. (4) al art. 24 din Legea nr. 317/2005 dispune incetarea
functiilor de conducere detinute de judecatorii si procurorii alesi ca membri
ai Consiliului Superior al Magistraturii. Aceasta dispozitie se aplica doar
pentru viitor, cand vor fi alesi ca noi membri ai Consiliului Superior al
Magistraturii, judecatori sau procurori care detin functii de conducere la
instantele sau pachetele la care au fost numiti. Functia de conducere a
acestora va inceta la data publicarii in Monitorul Oficial a Hotararii
Senatului prin care se valideaza alegerea lor.
Aceasta reglementare este o consecinta logica a aplicarii principiilor
potrivit carora Consiliul Superior al Magistraturii desfasoara o activitate
permanenta, iar membrii lor nu pot cumula alte functii nici la instantele
judecatoresti sau parchetele de la care provin.
2. Articolul II din titlul XV al legii care formeaza obiectul controlului
de constitutionalitate prevede obligatia membrilor in functie ai Consiliului
Superior al Magistraturii care detin functii de conducere la instantele
judecatoresti sau la parchetele de pe langa instante sa opteze intre cele doua
functii, iar daca nu-si manifesta optiunea in termen de 15 zile isi pierd
calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
Aceste dispozitii nu ating mandatul de membru al Consiliului Superior al
Magistraturii. Nu modifica nici durata mandatului. Prin aceste dispozitii se
manifesta consecventa in privinta interdictiei ca membrii Consiliului Superior
al Magistraturii sa desfasoare si alte activitati. Pentru judecatorii si
procurorii care detin functii de conducere la instantele judecatoresti sau
parchete, legea prevede dreptul de a opta pentru functia pe care doresc sa o
pastreze in continuare, iar pierderea calitatii de membru al Consiliului
Superior al Magistraturii intervine numai in cazul neexercitarii dreptului de
optiune. In aceste conditii nu se poate sustine ca s-a incalcat dispozitia
constitutionala privind durata mandatului de membru al Consiliului Superior al
Magistraturii.
Teza a doua a alin. (2) al art. II din acelasi titlu al legii prevede
pierderea calitatii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii si in
cazul celor care "nu mai functioneaza la o instanta sau parchet de acelasi
grad cu instanta sau parchetul unde erau numiti la momentul alegerii".
Masura se impune datorita caracterului reprezentativ al functiei elective de
membru al Consiliului Superior al Magistraturii, legea stabilind si proportia
de reprezentare a diferitelor categorii de instante si parchete.
3. Articolul IV din Titlul XVII al legii prevede la alineatele (1), (6) si
(7), incetarea mandatelor judecatorilor si procurorilor numiti in functii de
conducere la instantele judecatoresti si la parchete, precum si reducerea
duratei mandatelor de conducere de la 5 ani la 3 ani cu posibilitatea
reinvestirii o singura data.
In dezacord cu opinia majoritatii care a adoptat decizia, consideram ca
aceste reglementari legale nu contravin Constitutiei. Dispozitiile privind
criteriile si conditiile de numire si revocare in functii de conducere la
instantele judecatoresti si la parchete, ca si durata mandatelor celor numiti
in asemenea functii, nu sunt de nivel constitutional, ci de nivelul legii
organice, a carei modificare este prevazuta prin legea criticata pentru
neconstitutionalitate.
De altfel, principiul constitutional al inamovibilitatii judecatorilor si
principiul legal al stabilitatii procurorilor constituie garantii ale
independentei si impartialitatii acestora in activitatea de infaptuire a
justitiei sau in cea judiciara, iar nu in activitatea desfasurata in functiile
manageriale din cadrul instantelor si parchetelor.
Apreciem ca nu este lipsit de relevanta nici faptul ca magistratii care
sunt numiti in diferite functii de conducere la instantele judecatoresti sau la
parchete, nu constituie un organ colegial, ai carui membri trebuie sa beneficieze
de mandate valabile pe o durata strict stabilita de lege si care nu poate fi
modificata pe parcursul exercitarii mandatului, pentru buna functionare a
autoritatii respective.
JUDECATOR
GABOR KOZSOKAR
JUDECATOR
ASPAZIA COJOCARU
JUDECATOR
CONSTANTIN DOLDUR
OPINIE SEPARATA II*)
*) Opinia separata II este reprodusa in facsimil.
Consider ca nici dispozitiile referitoare la varsta de pensionare a
judecatorilor si a procurorilor, cuprinse in Titlul XVII al legii la pct. 93,
prin care se stabileste noul cuprins al art. 82 din Legea nr. 303 privind
statutul magistratilor nu contravin prevederilor Constitutiei.
Dispozitiile art. 125 alin. (1) din Constitutie, care consacra principiul
inamovibilitatii judecatorilor, prevede ca "judecatorii numiti de
Presedintele Romaniei sunt inamovibili, in conditiile legii", fara a da o
definitie constitutionala a inamovibilitatii si a fixa varsta pensionarii
judecatorilor. In aceste conditii, atat definirea inamovibilitatii, cat si
limita de varsta pentru pensionare, sunt stabilite prin Legea nr. 303/2004
privind statutul judecatorilor si procurorilor, a carei modificare este dispusa
prin dispozitiile legii criticate.
Este de observat ca aceeasi situatie, mult criticata in epoca, exista si in
regimul constitutional din perioada interbelica. Articolul 104 al Constitutiei
din 1923 prevedea ca judecatorii sunt inamovibili, in conditiile speciale pe
care legea le fixeaza. Aceasta redactare a fost considerata insuficienta de
Curtea de Casatie din acea vreme, care ceruse inca in timpul elaborarii
Constitutiei, dar fara rezultat, ca intrucat puterea judecatoreasca este o
putere in stat, este bine sa se prevada, in textul constitutional, nu numai ca
inamovibilitatea magistraturii este de ordin constitutional, dar sa se dea o
definitie constitutionala inamovibilitatii. (A se vedea, Paul Negulescu, Curs
de drept constitutional roman, Bucuresti, Editat de Alex. Th. Doicescu p. 466 -
467).
In consecinta, noile dispozitii ale art. 82 din Legea privind statutul
judecatorilor si procurorilor, care, in ceea ce priveste varsta pensionarii
acestora, fac trimitere la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii,
chiar daca pot fi criticate pentru alte considerente, intre care si acela ca in
majoritatea tarilor varsta de pensionare a magistratilor este mai ridicata - in
jur de 70 de ani -, nu contravin nici unei dispozitii constitutionale.
In acest sens, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat intr-o situatie
asemanatoare prin Decizia nr. 17 din 23 ianuarie 2002, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2002.
In considerentele acestei decizii, Curtea a conchis ca "masura
incetarii mandatului membrilor Curtii de Conturi mai inainte de termen, ca
urmare a reorganizarii activitatii si reducerii numarului de membri care compun
aceasta Curte, masuri stabilite prin dispozitiile legii organice de modificare
si completare a Legii nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de
Conturi, nu incalca dispozitiile art. 139 alin. (4) din Constitutie cu privire
la inamovibilitatea si independenta membrilor Curtii de Conturi". Pentru a
ajunge la aceasta concluzie, Curtea a retinut printre altele ca "insusi
textul art. 139 alin. (4) din Constitutie [anterior revizuirii] trimite la
lege, prevazand ca "Membrii Curtii de Conturi, numiti de Parlament, sunt
independenti si inamovibili, potrivit legii".
Aceleasi considerente conduc si la concluzia ca nici dispozitiile
referitoare la suprimarea dreptului judecatorilor si procurorilor de a cumula
pensia cu salariul de magistrat, cuprinse in noile prevederi ale art. 81 alin.
(8) din statut, nu sunt neconstitutionale. In aceasta privinta, consideram ca
nu se poate sustine ca sunt incalcate dispozitiile art. 16 alin. (1) din
Constitutie privind egalitatea in fata legii, intrucat fata de ceilalti
beneficiari ai dreptului la pensie prevazuti de Legea nr. 19/2000, judecatorii
si procurorii au o situatie speciala, drepturile lor fiind stabilite in alt
cuantum si in alte conditii decat cele prevazute in aceasta lege. Or, in jurisprudenta
Curtii Constitutionale s-a stabilit, ca si in cea a Curtii Europene a
Drepturilor Omului, ca principiul egalitatii nu inseamna uniformitate, fiind
permis ca in situatii diferite tratamentului juridic sa fie diferit, daca
aceasta se justifica in mod obiectiv si rational.
JUDECATOR
CONSTANTIN DOLDUR