DECIZIE Nr.
373 din 4 mai 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art 2 alin. (2) teza finala si ale art. 45
alin. (1), (2) si (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 454 din 25 mai 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte
Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Irina Loredana Lăpădat -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art 2 alin. (2) teza finală şi ale art. 45
alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
excepţie ridicată de Alessandro Leone Pastia şi Ana Maria Cândea în Dosarul nr.
17.134/2/2004, (2.604/2004) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal răspund părţile Ion Ganea, Mihaela
Rodica Ganea şi Rozalia Szathmary, prin avocat, cu delegaţie la dosar, lipsind
celelalte părţi. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul părţilor prezente solicită respingerea
excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens practica Curţii
Constituţionale în materie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale
criticate sunt în deplină conformitate cu dispoziţiile constituţionale
invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 23 ianuarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 17.134/2/2004, (2.604/2004), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a
IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art 2 alin. (2) teza finală şi ale art. 45
alin. (1), (2) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie
ridicată de Alessandro Leone Pastia şi Ana Maria Cândea.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr.
10/2001 contravin dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie,
deoarece creează, pentru imobilele preluate fără titlu valabil, un regim
juridic diferit de cel stabilit prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 73 din
19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, prin care s-a statuat că imobilele preluate fără titlu nu pot face obiect al dreptului
de proprietate al statului. Or, potrivit art. 2 alin. (2) teza finală din Legea
nr. 10/2001, susţin autorii excepţiei, persoanele ale căror imobile au fost
preluate fără titlu valabil îşi pot exercita calitatea de proprietar numai după
primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, ceea ce
echivalează în opinia lor cu o îngrădire a exercitării dreptului de
proprietate, şi anume a prerogativei dispoziţiei. Se mai susţine că în acest
fel sunt încălcate şi principiile constituţionale ale egalităţii în drepturi,
garantării dreptului de proprietate şi condiţiile restrângerii exerciţiului
unor drepturi sau al unor libertăţi.
In ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a
prevederilor art. 45 alin. (1) şi (2) din lege se susţine că aceste prevederi
legale recunosc valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de
stat, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, ceea ce contravine
dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Legea
fundamentală.
Sunt criticate şi prevederile art. 45 alin. (5) din
acelaşi act normativ, faţă de dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală,
deoarece, în opinia autorilor excepţiei, textul de lege criticat restrânge în
mod nejustificat dreptul la acţiunea în constatarea nulităţii absolute a
actelor de vânzare-cumpărare a imobilelor ce intră sub incidenţa Legii nr.
10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
reprezintă prevederile art. 2 alin. (2) teza finală şi ale art. 45 alin. (1),
(2) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu următorul cuprins:
- Art. 2 alin. (2): „Persoanele
ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea
de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea
deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor
prezentei legi."
Art. 45 alin. (1), (2) şi (5): „(1) Actele juridice
de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având
ca obiect imobile care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi, sunt
valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data
înstrăinării.
(2) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele
făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate
fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care
actul a fost încheiat cu bună-credintă. [...]
(5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în
termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."
Prevederile legale criticate sunt considerate a fi
contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind
egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi
privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private,
art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art.
147 alin. (4) teza a doua privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale.
De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 1 din
Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi ale art. 14 din aceeaşi Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată,
Curtea reţine următoarele:
I. Autorii excepţiei susţin că
prevederile art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001 contravin
dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie, privind efectele
general obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale, prin aceea că
instituie un regim juridic diferit de cel reglementat prin Decizia Curţii
Constituţionale nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
177 din 8 august 1995, prin care s-a statuat că imobilele preluate de stat fără
titlu nu pot face obiect al dreptului de proprietate al acestuia.
Curtea constată că dispoziţiile art. 147 alin. (4) teza
a doua din Constituţie nu au relevanţă în motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate, fiind vorba de invocarea unei decizii a Curţii
Constituţionale pronunţate în cadrul controlului a priori
exercitat înainte de promulgarea Legii pentru
reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe,
trecute în proprietatea statului, devenită Legea nr. 112/1995, lege adoptată cu
respectarea art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie, privind efectele
general obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale.
Mai mult, contrar celor arătate în motivarea excepţiei,
Curtea constată că art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001 prevede
că persoanele îndreptăţite la restituirea imobilelor preluate de stat sau de
alte persoane juridice, fără titlu valabil, îşi păstrează calitatea de
proprietar, de la data preluării, astfel încât textul de lege criticat nu
derogă de la regimul juridic al imobilelor preluate de stat fără titlu valabil,
imobile care, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu au făcut
obiect al dreptului de proprietate al statului şi în privinţa cărora statul a
exercitat exclusiv atributele posesiei şi folosinţei.
Autorii excepţiei mai invocă şi contrarietatea dintre
prevederile art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001 şi principiile
constituţionale ale egalităţii în drepturi, garantării dreptului de proprietate
şi condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Curtea constată că aceste susţineri nu pot fi reţinute,
pentru următoarele considerente:
Legea nr. 10/2001 recunoaşte persoanelor îndreptăţite
la restituirea imobilelor preluate abuziv calitatea de proprietar avută la data
preluării, însă restituirea în natură a imobilului şi implicit exercitarea
dreptului de proprietate se fac numai în urma constatării dreptului de
proprietate, fie prin decizie a autorităţii administrative implicate în
aplicarea legii, fie prin hotărâre judecătorească, în cazul în care deciziile
acesteia sunt atacate în justiţie.
Astfel încât, dispunând că proprietarul se poate bucura
de toate atributele dreptului său numai pentru viitor, după primirea deciziei
sau hotărârii judecătoreşti de restituire, legiuitorul nu a făcut altceva decât
să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de
proprietate, instituind limitări rezonabile în exercitarea acestui drept, în
vederea asigurării securităţii circuitului juridic, în deplină conformitate cu
dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală.
Pentru aceste considerente textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza întâi şi
alin. (2) privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a
proprietăţii private, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau
al unor libertăţi şi nici ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la
protecţia proprietăţii.
In ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor
art. 16 alin. (1) din Constituţie, privind egalitatea în drepturi, aceasta nu
este întemeiată, dat fiind faptul că textul de lege criticat se aplică tuturor
persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, fără nici o
discriminare pe considerente arbitrare.
Curtea constată că prevederile art. 14 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind
interzicerea discriminării, nu au relevanţă în cauză.
II. In ceea ce priveşte
pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (1) şi (2) din
acelaşi act normativ, se constată că aceste prevederi legale au mai făcut
obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile
art. 44 alin. (1) şi alin. (2) din Legea fundamentală, şi cu o motivare
asemănătoare.
Astfel, prin Decizia nr. 69 din
18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, Curtea a
statuat că prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 45
alin. (1), au în vedere actele juridice de înstrăinare a imobilelor preluate cu
titlu valabil, asupra cărora statul a devenit proprietar. S-a mai arătat în
decizia menţionată că titularul iniţial al dreptului de proprietate, nemaiavând
calitatea de proprietar la data înstrăinării bunului de către stat, nu poate să
invoce încălcarea unui drept inexistent, astfel încât prevederea legală
criticată nu contravine principiului constituţional al garantării dreptului de
proprietate consacrat de art. 44 din Legea fundamentală.
Referitor la prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 45 alin. (2), prin Decizia nr. 145 din
25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 29 aprilie 2004, Curtea a
constatat că acest text de lege nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind
protecţia proprietăţii private. In decizia menţionată s-a statuat că prevederea
legală criticată recunoaşte validitatea titlului de proprietate al
dobânditorului de bună-credinţă al unui imobil preluat de stat fără titlu
valabil, însă nu consacră prevalenta acestuia faţă de titlul proprietarului
iniţial, titlu a cărui existenţă este recunoscută în mod similar de legiuitor,
potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Autorii excepţiei susţin şi neconstituţionalitatea art.
45 alin. (5) din acelaşi act normativ faţă de dispoziţiile art. 53 din Legea
fundamentală.
Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost
supus controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii
constituţionale şi cu o motivare asemănătoare celei formulate în prezenta
cauză. Astfel, prin Decizia nr. 372 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 31 august 2005, Curtea a statuat că în cauză nu este
vorba despre o restrângere a
exerciţiului dreptului de acţiune în justiţie al persoanelor interesate, ci, în
fapt, de condiţionarea exercitării acestui drept de respectarea anumitor
termene procedurale, în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului, (Cauza „Golder contra Regatului Unit", 1975), potrivit căreia, „dreptul de acces
la tribunale nu este un drept absolut", existând „posibilitatea
limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu
conţinutul oricărui drept".
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3,
al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art 2 alin. (2) teza finală şi ale art. 45 alin. (1), (2) şi (5)
din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de
Alessandro Leone Pastia şi Ana Maria Cândea în Dosarul nr. 17.134/2/2004,
(2.604/2004) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 mai 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Lăpădat