DECIZIE Nr. 37
din 22 septembrie 2008
privind raportul dintre
infractiunea de rele tratamente aplicate minorului prevazuta de art. 306 din
Codul penal si infractiunile de lovire sau alte violente, de vatamare corporala
si de lipsire de libertate in mod ilegal, prevazute in art. 180, 181 si 189 din
acelasi cod, sub aspectul incadrarii lor juridice in unul sau mai multe dintre
textele de lege mentionate.
ACT EMIS DE: INALTA
CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 177 din 23 martie 2009
Dosar nr. 20/2008
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind raportul
dintre infractiunea de rele tratamente aplicate
minorului prevazuta de art. 306 din Codul penal si infractiunile de lovire sau
alte violente, de vatamare corporala si de lipsire de libertate in mod ilegal,
prevazute in art. 180, 181 si 189 din acelasi cod, sub aspectul incadrarii lor
juridice in unul sau mai multe dintre textele de lege mentionate.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 81 de
judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea,
adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului
general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea
acestuia în sensul de a se stabili că faptele părintelui sau persoanei căreia
minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, de exercitare a unor
acte de violenţă sau de lipsire de libertate împotriva acestuia, săvârşite cu
scopul de a-i produce suferinţe ori vătămări fizice sau morale, întrunesc, după
caz, elementele constitutive ale infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, de
vătămare corporală sau lipsire de libertate în mod ilegal, în concurs ideal cu
infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din
Codul penal.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în
interesul legii, constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti nu există un
punct de vedere unitar privind raportul dintre infracţiunea de rele tratamente
aplicate minorului prevăzută de art. 306 din Codul penal şi infracţiunile de
lovire sau alte violenţe, de vătămare corporală şi de lipsire de libertate, sub
aspectul încadrării lor juridice în unul sau mai multe dintre textele de lege
menţionate.
Astfel, unele instanţe au considerat că faptele de
lovire sau alte violenţe, de vătămare corporală ori de lipsire de libertate în mod ilegal săvârşite împotriva minorului
constituie numai infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută
de art. 306 din Codul penal.
S-a apreciat că această încadrare juridică se impune
întrucât infracţiunile de lovire sau alte violenţe ori de vătămare corporală
sau de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 180, 181 şi 189
din Codul penal, sunt absorbite în infracţiunea de rele tratamente aplicate
minorului prevăzută de art. 306 din Codul penal, atât în cazul în care fapta de
lovire a fost singulară şi a produs leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale
pentru vindecare ori agresiunea
fizică şi/sau lipsirea de libertate au avut repetabilitate şi au produs leziuni ce au necesitat îngrijiri
medicale pentru vindecare, cât şi în cazul în care faptele de lovire au avut
caracter continuat, iar urmările acestora au fost sau nu consemnate şi evaluate
prin acte medico-legale.
Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că în astfel
de cazuri faptele menţionate constituie infracţiuni distincte, în concurs ideal
cu infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din
Codul penal.
In motivarea acestui punct de vedere s-a apreciat că
infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului nu constituie o complexitate
naturală sau juridică, al cărei element obiectiv să absoarbă, ca circumstanţă
sau component material, faptele de lovire, vătămare sau lipsire de libertate
prevăzute de art. 180, 181 şi 189 din Codul penal.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect prevederile legii.
Prin art. 306 din Codul penal se prevede că „punerea în
primejdie gravă prin măsuri sau tratamente de orice fel a dezvoltării fizice,
intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de către orice
persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi".
Fiind inclusă în cap. I din
titlul IX al Părţii speciale din Codul penal,
intitulat „Infracţiuni contra familiei", obiectul juridic special
principal al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la
familie şi protecţia în cadrul ei a minorului a cărui formare, educare şi
creştere fizică şi morală sunt strâns legate şi condiţionate de grija faţă de
el, de responsabilitatea şi afecţiunea persoanelor obligate în acest sens.
In aceste condiţii, obiectul juridic special secundar
al infracţiunii prevăzute în art. 306 din Codul penal constă în relaţiile
sociale referitoare la integritatea corporală sau sănătatea fizică ori morală a
minorului.
La rândul său, elementul material specific laturii
obiective cuprins în norma de incriminare este desemnat prin sintagma „măsuri
sau tratamente de orice fel".
De aceea, denumirea infracţiunii prin expresia „rele
tratamente aplicate minorului" nu poate conduce la concluzia că elementul
ei obiectiv ar impune cu necesitate repetabilitatea/multitudinea faptelor,
întrucât chiar şi o singură faptă poate să genereze aceeaşi urmare juridică şi
să îmbrace astfel forma de infracţiune instantanee.
Pe de altă parte, latura subiectivă a acestei
infracţiuni se caracterizează totdeauna prin intenţie (directă sau indirectă),
deoarece chiar din definiţie reiese că subiectul activ (calificat) trebuie să
aibă reprezentarea tuturor consecinţelor imediate sau pe termen lung ale
acţiunii sale.
Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului este
şi o infracţiune de pericol, ce se consumă în momentul în care s-a realizat al
doilea element al laturii sale obiective care coincide cu acţiunea ce pune în
primejdie gravă sănătatea fizică sau psihică a minorului.
In această privinţă este de observat că elementul
material al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului poate consta, de
regulă, în acţiuni care constituie şi elementul material al altor infracţiuni,
printre care cele mai frecvent întâlnite sunt: lovirea sau alte violenţe,
vătămarea corporală şi lipsirea de libertate în mod ilegal.
Prin urmare, se impune să fie analizat conţinutul
constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 180, 181 şi 189 din Codul penal
comparativ cu cel al infracţiunii prevăzute în art. 306 din acelaşi cod.
In acest sens, obiectul juridic special reprezintă un
prim element de diferenţiere, care în cazul infracţiunilor contra persoanei sau
libertăţii constă în relaţiile sociale ce ocrotesc persoanele împotriva
faptelor care cauzează suferinţe fizice sau vătămări corporale ori îi afectează
sănătatea sau libertatea, iar în cazul infracţiunii de rele tratamente aplicate
minorului acest obiect îl reprezintă relaţiile sociale ce apără familia şi
implică grija faţă de dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală şi morală a
minorului.
Diferenţa este semnificativă şi sub aspectul
elementului material şi al urmării juridice imediate.
Astfel, elementul material al infracţiunilor contra
persoanei sau libertăţii este cuprins, de regulă, în cel al infracţiunii
prevăzute de art. 306 din Codul penal, însă fără a-l epuiza, în cazul acestei
din urmă infracţiuni câmpul său de acţiune putând fi mai larg.
Totodată, în timp ce infracţiunile contra persoanei sau
libertăţii sunt infracţiuni de rezultat, care au ca urmare imediată cauzarea de
suferinţe fizice ori vătămări corporale sau ale sănătăţii, infracţiunea de rele
tratamente aplicate minorului este o infracţiune de pericol, constând în
punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale
sau morale a minorului.
Un alt element de diferenţiere este cel care priveşte
sfera subiecţilor infracţiunii. Sub acest aspect, cu excepţia situaţiilor
reglementate în art. 180 alin. V şi art. 181 alin. 11 din Codul penal, infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi de
vătămare corporală pot fi săvârşite de către orice persoană care are
capacitatea juridică de a răspunde penal, în timp ce în cazul infracţiunii de
rele tratamente aplicate minorului poate fi subiect activ numai persoana care
are calitatea de părinte firesc ori adoptiv sau persoana căreia i-a fost
încredinţat minorul spre creştere şi educare, iar subiect pasiv nu poate fi
decât o persoană care are statut legal de minor.
In fine, nu există echivalenţă nici între factorii
elementului subiectiv, deoarece infracţiunile contra persoanei sau libertăţii
sunt săvârşite cu intenţia (directă sau indirectă) de a produce suferinţe fizice
ori vătămări corporale sau ale sănătăţii, respectiv lipsirea de libertate, în
timp ce în cazul infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului făptuitorul
prevede şi urmăreşte sau acceptă însăşi punerea în primejdie gravă a întregului
organism al minorului sub componenta sa fizică ori mintală.
Mai este de observat că, spre deosebire de infracţiunea
de rele tratamente aplicate minorului, la infracţiunile de lovire sau alte
violenţe şi vătămare corporală acţiunea penală se pune în mişcare, în principiu,
la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, împăcarea părţilor înlăturând
răspunderea penală în toate cazurile (art. 180 alin. 3 şi 4 şi art. 181 alin. 2
şi 3 din Codul penal), iar infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal
se urmăreşte din oficiu şi este sancţionată chiar dacă a rămas în faza de
tentativă.
Prin urmare, din compararea conţinutului lor specific
rezultă că infracţiunile de rele tratamente aplicate minorului şi cele
prevăzute de art. 180, 181 şi 189 din Codul penal cuprind elemente esenţiale
care le particularizează şi autonomizează, astfel încât este exclusă absorbţia
acestora în infracţiunea prevăzută de art. 306 din acelaşi cod.
In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 4142 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură
penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că
faptele părintelui sau persoanei căreia minorul i-a fost încredinţat spre
creştere şi educare, prin care, abuzând de autoritatea pe care o au, exercită
asupra sa acte de violenţă sau de lipsire de libertate cu intenţia de a-i produce suferinţe ori
vătămări fizice sau morale, care îi pun în primejdie gravă dezvoltarea fizică,
intelectuală sau morală, întrunesc, după caz, elementele constitutive ale
infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, de vătămare corporală sau lipsire de libertate în mod ilegal,
prevăzute de art. 180, 181 şi, respectiv, 189 din Codul penal, în concurs ideal
cu infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din
acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul
legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.
In interpretarea dispoziţiilor art. 306 din Codul penal
stabilesc că:
Infracţiunile de lovire sau alte violenţe prevăzute de
art. 180 din Codul penal, vătămare corporală prevăzută de art. 181 din Codul
penal şi lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 din Codul
penal, după caz, se vor reţine în concurs ideal cu infracţiunea de rele
tratamente aplicate minorului, în cazul faptei părintelui sau persoanei căreia
minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, care abuzează de
autoritatea sa şi, contrar intereselor minorului, exercită acte de violenţă sau
lipsire de libertate împotriva acestuia, cu intenţia de a-i produce suferinţe,
vătămări fizice sau morale, şi care au pus în primejdie gravă dezvoltarea
fizică, intelectuală sau morală a minorului.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie
2008.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei