Decizia Nr.368 din 24.09.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (2), art. 71 alin. (1)-(8), art. 11 lit. c) şi art. 12 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 704 din 18 noiembrie 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Ingrid Alina Tudora	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (2), art. 7¹ alin. (1)-(8), art. 11 lit. c) şi art. 12 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, excepţie ridicată de Mariana Palaş în Dosarul nr. 7.524/120/2012 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 313D/2013.La apelul nominal, se prezintă pentru partea Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dâmboviţa, consilierul juridic Aurelia Lucica Chirilescu, cu împuternicire depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, susţine că măsurile instituite prin reglementarea legală criticată nu reprezintă altceva decât „realizarea corelării drepturilor cu obligaţiile cetăţenilor“, astfel încât nu se poate vorbi despre o afectare a nivelului de trai decent al acestora. Totodată, arată că „obligaţia de achitare a impozitelor şi taxelor locale faţă de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate nu reprezintă o limitare sau îngrădire a folosinţei bunurilor“, aşa cum în mod eronat susţine autorul excepţiei, întrucât acesta avea posibilitatea de a solicita autorităţii administraţiei publice locale, în temeiul art. 7² din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobarea scutirii, reducerii, eşalonării sau amânării de plată faţă de bugetul local.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că prevederile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale invocate, iar soluţia legislativă criticată nu intervine ca urmare a unor considerente de avere, aşa cum susţine autorul excepţiei. De asemenea, arată că, deşi indemnizaţia pentru creşterea copilului reprezintă un interes patrimonial, care intra în sfera de aplicare a articolului 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, intervenţia legislativă de suspendare a acordării acesteia se încadrează, însă, în marja de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale (Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Hasani vs. Croaţia, 2010).CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 28 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 7.524/120/2012, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (2), art. 7¹ alin. (1)-(8), art. 11 lit. c) şi art. 12 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, excepţie ridicată de Mariana Palaş cu ocazia soluţionării cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dâmboviţa, din cadrul Agenţiei Naţionale a Ministerului Muncii, într-o cauză având ca obiect anularea unor decizii emise de către această autoritate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât „creează o situaţie discriminatorie între familiile cu potenţial financiar deja suficient, care plătesc taxele locale la zi, şi familiile cu putere financiară scăzută, care nu pot achita la zi birurile locale“, dar şi art. 49 din Constituţie care prevede că tinerii şi copiii se bucură de un regim special de protecţie şi asistenţă socială. Arată că indemnizaţia pentru creşterea copilului este o prestaţie de asistenţă socială cu caracter universal, menită să asigure tuturor familiilor condiţii egale de creştere a copiilor, sens în care invocă Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat că dreptul la indemnizaţia lunară prevăzut de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 a fost stabilit de legiuitor în considerarea şi beneficiul copiilor, şi nu al părinţilor.De asemenea, consideră că reglementarea de lege criticată afectează nivelul de trai al cetăţenilor, fiind încălcate, astfel, dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie.În fine, apreciază că se aduce atingere şi art. 44 din Legea fundamentală, întrucât, potrivit art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, noţiunea de „bun“ înglobează „orice interes al unei persoane de drept privat cu valoare economică“, un astfel de bun reprezentându-l, în opinia autorului excepţiei, şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, iar suspendarea sau, mai grav, încetarea acesteia constituie o ingerinţă care afectează dreptul de proprietate.Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Opinia instanţei este „în acord cu cea a reclamantei, în sensul că indemnizaţia pentru creşterea copilului este o prestaţie de asistenţă socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarităţii sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiţii egale de creştere a copiilor, fiind un drept al copilului care nu poate fi afectat de conduita părinţilor.“Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prin prevederile de lege criticate nu s-a instituit o soluţie legislativă nouă în materia acordării prestaţiilor sociale, ci doar s-a concretizat un principiu general, deja consacrat prin art. 9 alin. (9) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011. Apreciază că este opţiunea exclusivă a legiuitorului ca, în funcţie de scopul urmărit şi ţinând cont de realităţile economice sau sociale existente, să impună anumite condiţii pentru acordarea prestaţiilor sociale, instituirea acestor condiţionalităţi nefiind de natură să aducă atingere unor principii fundamentale ale statului, cu atât mai mult cu cât aceste indemnizaţii nu au un caracter absolut. De altfel, în cazul persoanelor singure care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unuia sau mai multor copii, menţinerea drepturilor reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 nu este condiţionată de obligaţia de plată a impozitelor şi taxelor locale. Mai mult, Guvernul precizează că „există posibilitatea activării prevederilor Codului fiscal referitoare la eşalonarea, reducerea sau scutirea obligaţiilor legale de plată pentru anumite categorii de persoane a căror stare financiară este precară“.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 7 alin. (2), art. 7¹ alin. (1)-(8), art. 11 lit. c) şi art. 12 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale. Astfel, arată că nu pot fi primite susţinerile autorului excepţiei referitoare la situaţia discriminatorie creată prin textele de lege criticate între familiile cu potenţial financiar şi familiile cu putere financiară scăzută, întrucât situaţia financiară a fiecărei familii, care este evident diferită, nu duce la încălcarea egalităţii în drepturi a persoanelor indicate în ipoteza normei. Referitor la pretinsa încălcare a art. 44 din Constituţie, Avocatul Poporului precizează că dreptul de asistenţă socială în discuţie (indemnizaţia pentru creşterea copilului) nu este supus sistemului contributiv, deoarece contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate corespunzătoare indemnizaţiei pentru creşterea copilului se suportă de la bugetul de stat, în această materie nefiind datorate celelalte contribuţii sociale obligatorii stabilite de lege.Cât priveşte încălcarea art. 47 şi art. 49 din Constituţie, arată că indemnizaţia pentru creşterea copilului constituie o măsură concretă de protecţie socială, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia. În acest sens, este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume deciziile nr. 1.166/2010, nr. 455/2011 şi nr. 1.119/2011.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 alin. (2), art. 7¹ alin. (1)-(8), art. 11 lit. c) şi art. 12 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare.Prevederile de lege criticate au următorul conţinut: Art. 7 alin.(2): „Începând cu anul 2012, pentru menţinerea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, beneficiarii care au drepturi stabilite de cel puţin 6 luni au obligaţia să îşi achite impozitele şi taxele locale faţă de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare.“;Art. 7¹ alin.(1)-(8): „(1) Verificarea îndeplinirii obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (2) se realizează anual, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, pentru obligaţiile de plată către bugetul local aferente anului anterior.(2) Pentru verificarea îndeplinirii obligaţiei în condiţiile alin. (1), agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale, transmit primăriilor, până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, tabelul centralizator cuprinzând beneficiarii drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă existenţi în plată la această dată şi ale căror drepturi sunt stabilite de cel puţin 6 luni.(3) Pe baza tabelului centralizator prevăzut la alin. (2), primarii verifică dacă beneficiarii au achitat pentru anul anterior obligaţiile de plată către bugetul local şi întocmesc situaţia centralizatoare cu persoanele care nu au respectat această condiţie, pe care o transmit agenţiilor teritoriale până la data de 31 ianuarie a fiecărui an.(4) Pentru beneficiarii drepturilor reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă prevăzuţi la alin. (2), care nu şi-au achitat impozitele şi taxele locale până la data prevăzută la alin. (3), serviciul de specialitate al primarului are obligaţia să comunice acestora suma de plată, iar în cazul în care prin hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale s-a stabilit eşalonarea, reducerea sau scutirea obligaţiilor legale de plată, se va comunica şi termenul scadent pentru acestea.(5) La data de 31 martie a fiecărui an, primarii verifică dacă persoanele beneficiare ale drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă cuprinse în situaţia centralizatoare prevăzută la alin. (3) şi-au achitat impozitele şi taxele locale şi transmit agenţiilor teritoriale o nouă situaţie centralizatoare actualizată cu persoanele care nu şi-au îndeplinit această obligaţie, până la data de 5 aprilie a fiecărui an. (6) Neachitarea obligaţiilor legale faţă de bugetele locale, în termenul prevăzut la alin. (5), conduce la suspendarea pe o perioadă de 5 luni a drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, începând cu drepturile aferente lunii aprilie.(7) Achitarea obligaţiilor legale faţă de bugetul local în perioada prevăzută la alin.(6) atrage reluarea plăţii drepturilor, începând cu luna următoare celei în care s-a achitat obligaţia, inclusiv pentru drepturile cuvenite în perioada suspendării.(8) În vederea aplicării prevederilor alin. (7), beneficiarii drepturilor transmit agenţiei teritoriale copia actului eliberat de autoritatea administraţiei publice locale prin care se face dovada achitării obligaţiilor de plată către bugetul local.“; Articolul 11 litc): „Plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă încetează cu ziua următoare celei în care: [...] c)beneficiarul se află în situaţia prevăzută la art. 7¹ alin. (7).“; Articolul 12 alin(1) lit. i): „Plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se suspendă începând cu luna următoare celei în care: [...]i)beneficiarul se află în situaţia prevăzută la art. 7¹ alin. (4).“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care prevăd că „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) referitor la nivelul de trai, respectiv la obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, precum şi art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea apreciază că un prim aspect care trebuie evidenţiat este acela că indemnizaţia pentru creşterea copiilor reprezintă o modalitate de susţinere a familiei ori a persoanelor ce iau în plasament sau adoptă copii, iar nu un drept al copilului, întrucât, potrivit Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2012, copiii beneficiază, fără discriminare, de o alocaţie lunară, ca formă de ocrotire din partea statului. Aşa cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2012, din „analiza în ansamblu a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, rezultă că scopul adoptării acesteia a fost de a susţine familia în vederea creşterii copilului, indemnizaţia nefiind un drept al copilului, ci al părintelui, suplinindu-se astfel veniturile pe care părintele nu le mai poate realiza din exercitarea unei profesii, pe durata concediului pentru creşterea copilului“. Astfel, Curtea Constituţională constată că, pentru îndeplinirea scopului urmărit de legiuitor, s-a instituit o indemnizaţie ce reprezintă o prestaţie de asistenţă socială cu caracter universal, care nu este supusă sistemului contributiv. Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, având ca scop administrarea şi gestionarea tuturor prestaţiilor sociale acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, iar nu din bugetul asigurărilor sociale de stat. În ceea ce priveşte contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate corespunzătoare indemnizaţiei pentru creşterea copilului, aceasta se suportă de la bugetul de stat, în această materie nefiind datorate celelalte contribuţii sociale obligatorii stabilite de lege, ceea ce atestă, o dată în plus, faptul că dreptul de asistenţă socială în discuţie nu este supus sistemului contributiv. Aşa cum reiese din cuprinsul art. 1 alin. (1) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, „Pentru copiii născuţi, adoptaţi, încredinţaţi în vederea adopţiei, luaţi în plasament, în plasament în regim de urgenţă sau tutelă până la data de 31 decembrie 2010, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului ori producerii evenimentelor menţionate, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară reprezentând 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni“. Curtea observă că pentru menţinerea drepturilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, şi anume acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, beneficiarii care au drepturi stabilite de cel puţin 6 luni, potrivit art. 7 alin. (2) din ordonanţa menţionată, au obligaţia de a-şi achita impozitele şi taxele locale faţă de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare. În acest context, Curtea constată că, la nivel constituţional, în cuprinsul art. 56 alin. (1) se stipulează că „cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice“, astfel încât condiţionarea instituită de legiuitor de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului de obligaţia autorului excepţiei de a-şi achita impozitele şi taxele locale faţă de bugetul local nu contravine dispoziţiilor Legii fundamentale. Cu privire la critica autorului excepţiei potrivit căreia prin textele de lege criticate se creează „o situaţie discriminatorie între familiile cu potenţial financiar deja suficient, care plătesc taxele locale la zi, şi familiile cu putere financiară scăzută, care nu pot achita la zi birurile locale“, indemnizaţia pentru creşterea copilului fiind menită să asigure tuturor familiilor condiţii egale de creştere a copiilor, Curtea apreciază că o astfel de susţinere este neîntemeiată şi nu reprezintă o veritabilă critică de constituţionalitate, ci ţine de o situaţie de fapt, „neimputabilă“ beneficiarilor acestei indemnizaţii. În plus, condiţionarea impusă de legiuitor în acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu are caracter rigid, deoarece, potrivit art. 7² alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile publice locale pot aproba scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări la obligaţiile de plată faţă de bugetele locale, pentru beneficiarii drepturilor prevăzute de actul normativ criticat. De altfel, prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, Curtea a reţinut că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un drept constituţional, ci constituie una dintre măsurile de protecţie socială instituite de stat, prin lege, în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea a observat că, deşi „legiuitorul dispune de libertatea alegerii mijloacelor prin care să realizeze protecţia socială a cetăţenilor, respectarea obligaţiei de a asigura un nivel de trai decent trebuie avută în vedere în mod independent, urmărindu-se în ultimă instanţă nu numai modalitatea prin care statul realizează această obligaţie, ci şi modul în care cetăţenii reuşesc să îşi satisfacă nevoile de trai într-un anumit moment, în funcţie de resursele de care dispun. În acest context, se impune observaţia că stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali. Situaţia economică a ţării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare al societăţii, gradul de cultură şi civilizaţie la un anumit moment şi modul de organizare a societăţii reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul «decent» al vieţii. În concluzie, aprecierea modului şi a măsurii în care statul reuşeşte să ducă la îndeplinire obligaţia de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la aceşti factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil.“ În fine, Curtea constată că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului, chiar dacă poate fi încadrat, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de „bun“, suspendarea acordării acesteia nu are semnificaţia unei ingerinţe de natură să afecteze dreptul de proprietate, această măsură încadrându-se în marja de apreciere a statului. În acest context, aşa cum se desprinde din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la pensie - drept fundamental, potrivit art. 47 din Constituţia României -, dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu garantează obţinerea acestor drepturi într-un anumit cuantum nici măcar în situaţia când aceste drepturi sunt obţinute în temeiul plăţii unei contribuţii anterioare la fondurile de asigurări sociale (Hotărârea din 30 martie 2005 - paragraful 39, pronunţată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei). Cu atât mai puţin, apreciază instanţa de contencios constituţional, că o astfel de garanţie s-ar putea regăsi cu privire la un drept a cărui acordare este lăsată la libera apreciere a legiuitorului. Având în vedere cele menţionate, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mariana Palaş în Dosarul nr. 7.524/120/2012 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi constată că prevederile art. 7 alin. (2), art. 7¹ alin. (1)-(8), art. 11 lit. c) şi art. 12 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora