Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Gabriela Petroi, în Dosarul nr. 3.758/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.359D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că determinarea cadrului legal în funcţie de care cetăţenii beneficiază de facilităţile acordate de lege se realizează potrivit principiului „tempus regit actum".CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 7 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.758/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Excepţia a fost ridicată de Gabriela Petroi, reclamantă într-o cauză având ca obiect anularea actului administrativ emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, prin care i s-a respins cererea de acordare a indemnizaţiei de ieşire la pensie egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, întemeiată pe dispoziţiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea arată că, prin motivele prezentate de Guvern în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, nu s-a dovedit existenţa unor situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată şi nici nu s-a motivat urgenţa cerută de către textul constituţional al art. 115 alin. (4). În primul rând este de observat că măsurile privind salarizarea personalului din sectorul bugetar şi măsurile financiare în domeniul bugetar nu au apărut în anul 2015, ci ele datează din 2010. Suspendarea plăţii drepturilor stabilite prin Legea nr. 303/2004 nu este proporţională cu scopul urmărit şi poate fi considerată nerezonabilă, deoarece nu se stabileşte momentul la care se va face plata, aspect ce afectează însăşi substanţa dreptului. Autoarea excepţiei subliniază că dreptul este acordat prin lege, lege care nu a fost abrogată, iar plata dreptului a fost suspendată prin ordonanţe succesive. Uzitând de procedura reglementărilor repetate, pentru a da eficienţă principiului temporalităţii măsurii, şi nestabilind o dată certă a plăţii drepturilor al căror exerciţiu a fost suspendat, în fapt, statul refuză plata unor drepturi legale. Or, nu se poate susţine şi stabili cu caracter de certitudine că o anumită categorie socioprofesională poate fi lipsită, în tot sau în parte, de drepturile speciale acordate, iar alta nu, fără existenţa unor criterii care să justifice măsura. Nu se poate susţine că unii sunt mai importanţi şi alţii mai puţin importanţi, că unii au un nivel de trai adecvat şi alţii nu. Atât timp cât dreptul există, legea nefiind abrogată, toţi beneficiarii trebuie să suporte în aceeaşi măsură consecinţele situaţiei invocate în preambulul ordonanţei.6. Autoarea excepţiei susţine că s-a produs o discriminare şi în cadrul aceleiaşi categorii de personal, în sensul că, deşi prin art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 se prevede că, în anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea indemnizaţiilor la ieşirea la pensie nu se aplică, prin alin. (2) al art. 11 se stabileşte o excepţie: „Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului". Acordarea unei facilităţi pentru urmaşii angajatului decedat nu este justificată şi legală. Nu se poate susţine că aceştia ar avea o altă situaţie, mai defavorizată, decât cea a angajatului în viaţă sau că ar fi vorba despre altă categorie de personal (dreptul derivă din calitatea de angajat al decedatului) sau de alt drept.7. Pornind de la premisa stabilită de Curtea Constituţională că dreptul reclamat nu este un drept consacrat constituţional, ci reprezintă un beneficiu acordat de către stat, autoarea excepţiei apreciază, în virtutea textelor constituţionale invocate, că şi acest drept este apărat de Constituţie, iar statul nu poate dispune de el în mod discreţionar. Având în vedere dispoziţiile art. 1 din Constituţie, legea fundamentală garantează toate drepturile, iar nu numai pe cele fundamentale. Mai mult, restrângerea pentru o perioadă determinată a beneficiului acordării indemnizaţiilor de ieşire la pensie a fost prevăzută nu prin lege, ci printr-o ordonanţă de urgenţă, împrejurare ce constituie o ingerinţă ce a avut ca efect privarea reclamantului de bunul său în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Chiar dacă privarea s-a realizat pe perioade de timp limitate, prin ordonanţe, unele aprobate prin lege, întrucât aceasta a operat succesiv, efectul a fost limitarea pe o perioadă nedeterminată a dreptului. Ca atare, dispoziţia din ordonanţă nu poate fi calificată ca având natura juridică a unei măsuri cu caracter excepţional, deoarece lipseşte una dintre cele două caracteristici esenţiale ale acesteia, şi anume caracterul temporar, limitat în timp.8. Pe de altă parte, autoarea excepţiei susţine că statul are obligaţia să ia măsuri de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, iar una dintre aceste măsuri o reprezintă şi textul de lege care acordă dreptul la încasarea indemnizaţiei reclamate, al cărui exerciţiu este suspendat nelegal prin dispoziţiile ordonanţei criticate.9. Pentru toate aceste argumente, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate solicită Curţii admiterea criticilor formulate şi constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate.10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, limitându-se la a constata îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a acestui incident procedural.11. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.12. Guvernul a trimis punctul său de vedere prin Adresa nr. 5/334/2017, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.524 din 10 februarie 2017, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 291 din 23 mai 2013 şi Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010.13. Avocatul Poporului a trimis punctul său de vedere prin Adresa nr. 802/28 februarie 2017, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.458 din 2 martie 2017, prin care susţine constituţionalitatea dispoziţiilor criticate. Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie menţionează că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, situaţia diferită în care se găsesc persoanele în funcţie de aplicarea principiului tempus regit actum nu poate fi considerată ca fiind contrară dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Totodată, având în vedere faptul că actul normativ criticat vizează interesul public, iar reglementarea situaţiilor nu putea fi amânată, apreciază că este justificată situaţia de urgenţă. În plus, prin instituţia delegării legislative prevăzută de art. 115 alin. (4)-(8) din Legea fundamentală, Guvernul este îndrituit să adopte ordonanţe de urgenţă în anumite condiţii, şi anume în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, cu obligaţia de a motiva urgenţa. Referitor la criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 47 alin. (1) şi (2) din Constituţie se arată că acestea sunt neîntemeiate, întrucât ajutoarele sau indemnizaţiile vizate de textele de lege criticate nu constituie drepturi fundamentale, astfel încât legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării lor.14. Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:15. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, care au următorul cuprins: „Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului." Prevederile alin. (1), la care norma criticată face trimitere, au următorul cuprins: „În anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică."17. Din analiza notelor scrise prin care se invocă şi argumentează excepţia de neconstituţionalitate rezultă că obiectul criticilor formulate vizează, de fapt, prevederile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, acestea constituind temeiul juridic al refuzului Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi de a acorda reclamantei, autoare a prezentei excepţii, indemnizaţia de ieşire la pensie egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute. Prin urmare, Curtea urmează a reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate doar aceste prevederi.18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin normelor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie, art. 47 alin. (1) şi (2) referitor la nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi şi în art. 115 alin. (4) referitor la adoptarea ordonanţelor de urgenţă. De asemenea sunt invocate şi prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate prevăd suspendarea, pentru anul 2016, a dispoziţiilor legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, iar, până la data pronunţării asupra prezentei cauze, prevederile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 nu au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate. Soluţia legislativă criticată, într-o reglementare identică, se regăsea, însă, în cuprinsul art. II art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. Aceste prevederi au fost supuse controlului de constituţionalitate, Curtea pronunţând Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 291 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 27 iunie 2013.20. Curtea a constatat că actele normative criticate reglementau o serie de măsuri cu caracter financiar având impact asupra unei game largi de drepturi de natură bănească de care se bucură o serie de categorii socioprofesionale, drepturi ce îşi au izvor fie în Legea fundamentală, fie în alte acte normative.21. În ceea ce priveşte prevederile referitoare la indemnizaţiile acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă, Curtea a statuat că aceste drepturi reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional. Aşa fiind, Curtea a constatat că drepturile afectate de dispoziţiile criticate nu sunt consacrate la nivel constituţional, neavând în consecinţă un caracter fundamental, astfel încât dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente, acestea având în vedere doar restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale.22. Curtea a reţinut, totodată, că prevederile de lege criticate nu creează discriminări între persoane aflate într-o situaţie identică, iar măsurile financiare dispuse nu aduc atingere înseşi substanţei drepturilor băneşti vizate, ci doar amână acordarea acestor indemnizaţii pe o durată limitată de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetară dificil de suportat. Curtea a apreciat că măsurile financiare criticate sunt necesare într-o societate democratică, fiind, în acelaşi timp, proporţionale cu scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat). În egală măsură, Curtea a considerat că există un echilibru just între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.23. Analizând critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea a considerat relevante considerentele Deciziei nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, în care a reţinut că „stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali. Situaţia economică a ţării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare al societăţii, gradul de cultură şi civilizaţie la un anumit moment şi modul de organizare a societăţii reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul «decent» al vieţii. În concluzie, aprecierea modului şi a măsurii în care statul reuşeşte să ducă la îndeplinire obligaţia de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la aceşti factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil".24. Or, în lumina acestor considerente, Curtea a apreciat că dispoziţiile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituţional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condiţiile economico-sociale existente, în funcţie de care nivelul de trai nu poate fi evaluat ca având un standard mai ridicat.25. În fine, Curtea a reţinut că „legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi".26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.27. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, raportate la dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că Guvernul a motivat intervenţia sa pe calea delegării legislative, invocând argumentul că „neadoptarea acestor măsuri ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 2,2% din produsul intern brut în anul 2016, ceea ce presupune un deficit bugetar în 2016 de 5% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice". Cu alte cuvinte, „în situaţia neadoptării acestor măsuri în regim de urgenţă, deficitul bugetar în anul 2016 va depăşi pragul de 3% din produsul intern brut prevăzut de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008, ceea ce va determina declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de deficit excesiv". Pe de altă parte, luarea acestor măsuri în regim de urgenţă se impune „având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat", aceste elemente vizând interesul general public şi constituind situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.28. Curtea apreciază că cele invocate de Guvern în nota de fundamentare întrunesc condiţiile existenţei unei situaţii extraordinare şi urgente care, în mod obiectiv, impun emiterea unei ordonanţe de urgenţă. Astfel, necesitatea identificării mijloacelor prin care să se asigure sustenabilitatea finanţelor publice, aşa cum este inter alia suspendarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, şi riscul ca prin neluarea acestor măsuri să sporească deficitul bugetar, cu consecinţa nerespectării angajamentelor pe care statul şi le-a asumat în calitatea sa de membru al Uniunii Europene, reprezintă motive ce justifică intervenţia legislativă a Guvernului pentru evitarea unei grave atingeri aduse interesului public.29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriela Petroi, în Dosarul nr. 3.758/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 30 mai 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. Valer DorneanuMagistrat-asistent-şef,Mihaela Senia Costinescu