Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă „astfel cum a fost interpretat şi aplicat, în ceea ce priveşte condiţia «noutăţii», de completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.335/103/2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.222D/2015.2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamţ, domnul Dragoş Eduard Ştefan, consilier juridic cu împuternicire depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.223D/2015 şi nr. 1.224D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceluiaşi text de lege, ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă în dosarele nr. 1.537/103/2014 şi nr. 4.714/110/2013 ale acestei instanţe.4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.223D/2015 şi nr. 1.224D/2015 la Dosarul nr. 1.222D/2015. Reprezentantul Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.223D/2015 şi nr. 1.224D/2015 la Dosarul nr. 1.222D/2015, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată, în esenţă, că, în opinia sa, nu se încalcă principiul nediscriminării, materia civilă şi cea penală făcând obiectul unor reglementări total diferite, iar în situaţia în care critica ar fi acceptată ar rezulta că orice diferenţă între procedura civilă şi cea penală ar putea conduce la discriminare.7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât critica este realizată, în realitate, din perspectiva unei comparaţii între două texte de lege cu forţă inferioară Constituţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:8. Prin încheierile din 4 mai 2015, pronunţate în dosarele nr. 1.335/103/2014, nr. 1.537/103/2014 şi nr. 4.714/110/2013, Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă „astfel cum a fost interpretat şi aplicat, în ceea ce priveşte condiţia «noutăţii», de completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie". Excepţia a fost ridicată de instanţă, din oficiu, în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri referitoare la plata dobânzii legale aferente sumelor de bani reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată susţine, în esenţă, că interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă cu privire la caracterul de noutate a chestiunii de drept este neconstituţională, deoarece creează o discriminare între justiţiabilii dintr-un proces civil şi cei dintr-un proces penal, având în vedere că în materie civilă instanţa supremă trebuie să analizeze şi caracterul de noutate a chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, spre deosebire de procesele penale în care nu este necesar, potrivit Codului de procedură penală, să fie examinată existenţa unei asemenea condiţii. În acest sens, invocă unele decizii referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile în materie civilă pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a unor dispoziţii legale, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, caracterul de noutate se pierde, iar noutatea chestiunii de drept trebuie privită ca un element de diferenţiere între cele două mecanisme de unificare a practicii judiciare în sensul că, dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanţelor judecătoreşti (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariţiei unei astfel de practici (control a priori). Or, instanţa autoare a excepţiei susţine că atât în Codul de procedură civilă, cât şi în Codul de procedură penală sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost reglementată ca un mijloc alternativ/paralel pentru asigurarea unei practici judiciare unitare, alături de recursul în interesul legii, şi nu ca un mecanism distinct de recursul în interesul legii, care are ca unic scop preîntâmpinarea apariţiei practicii neunitare, astfel cum sa reţinut în considerentele deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie mai sus citate. Mai arată că atât în Codul de procedură civilă, cât şi în Codul de procedură penală incidentul procedural care constă în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost reglementat ca o secţiune a aceluiaşi capitol intitulat „Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare".10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând, în esenţă, că noutatea reprezintă elementul de diferenţiere între cele două mecanisme de unificare a practicii judiciare. Astfel, dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanţelor, hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariţiei unei astfel de practici. Consideră că dispoziţiile de lege criticate nu afectează egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi nici accesul liber la justiţie.12. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât neconstituţionalitatea unui text de lege nu poate fi apreciată faţă de un alt text de lege. Or, principiul egalităţii consacrat de art. 16 din Constituţie are în vedere ca dispoziţia legală supusă controlului de constituţionalitate să se aplice în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, nicidecum prin comparaţie cu prevederile aplicabile justiţiabililor din procesul penal.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit dispozitivului încheierilor de sesizare, prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă „astfel cum a fost interpretat şi aplicat, în ceea ce priveşte condiţia «noutăţii», de completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie". În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a apreciat că este competentă să se pronunţe asupra dispoziţiilor de lege supuse controlului de constituţionalitate prin prisma interpretărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma pronunţării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 393 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, sau Decizia nr. 17 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 18 martie 2016. În speţă, însă, deciziile invocate de instanţa care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, respectiv deciziile nr. 3 şi nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014, Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, Decizia nr. 7 din 30 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 5 august 2014, sau Decizia nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014, nu au fost pronunţate în interpretarea prevederilor de lege supuse controlului de constituţionalitate în cauza de faţă. Deciziile enumerate au vizat interpretarea altor prevederi legale, dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă fiind analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul examinării admisibilităţii chestiunilor de drept deduse acesteia spre dezlegare. Aşadar, instanţa supremă nu s-a pronunţat pe calea unei hotărâri prealabile asupra unei chestiuni de drept generate de interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, ci doar obiter dictum în cadrul deciziilor pronunţate cu privire la alte dispoziţii legale în legătură cu care s-a pronunţat prin intermediul acelor hotărâri prealabile. În consecinţă, Curtea Constituţională apreciază că obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".16. În opinia instanţei care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 1 alin. (5) potrivit cărora respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că a mai analizat excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect acelaşi text de lege, prin prisma unei motivări identice, formulată de aceeaşi instanţă de judecată care este autor al excepţiei şi în cauzele de faţă şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală. Astfel, prin Decizia nr. 701 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate astfel formulată, constatând că neconcordanţa faţă de prevederile din Legea fundamentală susţinută de instanţa autoare a excepţiei este dedusă din compararea celor două norme de procedură - civilă şi penală - referitoare la obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, în materie penală, legiuitorul, reglementând procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu a prevăzut condiţia „noutăţii" chestiunii de drept. Prin dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală s-a reglementat în sensul următor: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".18. Curtea a reţinut, prin decizia citată, că nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate susţinerea potrivit căreia art. 519 din Codul de procedură civilă creează discriminări între justiţiabilii din procesul civil faţă de cei din procesul penal, întrucât, prin comparaţie cu art. 475 din Codul de procedură penală, nu instituie aceleaşi condiţii privind obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţări unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Aceasta, deoarece examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestuia cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele, astfel cum se susţine în motivarea criticii de neconstituţionalitate.19. Prin urmare, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a art. 519 din Codul de procedură civilă „astfel cum a fost interpretat şi aplicat, în ceea ce priveşte condiţia «noutăţii», de completurile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", este inadmisibilă.20. Întrucât în cauza de faţă motivarea excepţiei de neconstituţionalitate este identică cu cea pe care Curtea Constituţională a analizat-o prin decizia mai sus citată, fără să fie aduse argumente noi în sprijinul neconstituţionalităţii textului de lege criticat şi fără să intervină elemente de noutate care să conducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, îşi menţin valabilitatea atât soluţia, cât şi argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă în Dosarele nr. 1.335/103/2014, nr. 1.537/103/2014 şi nr. 4.714/110/2013.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 2 iunie 2016.PentruPREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREAN,semnează, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă,PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu