DECIZIE Nr.
364 din 4 mai 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) din Ordonanta Guvernului
nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 525 din 19 iunie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului
nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie
ridicată de Huang Xiaoquan în Dosarul nr. 4.405/2005 al Judecătoriei Sectorului
5 Bucureşti.
La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza aflându-se în stare de judecată, Curtea acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 20 ianuarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 4.405/2005, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21
alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul
refugiaţilor în România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată
de Huang Xiaoquan într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva hotărârii Oficiului
Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de
refugiat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 21 alin. (5) din
Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 aduc atingere dreptului la apărare şi la un
proces echitabil. Aceasta, deoarece, reglementând o singură treaptă procesuală
în cadrul procedurii de soluţionare a plângerilor împotriva soluţiilor
pronunţate de Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, fac imposibilă corectarea
eventualelor erori de judecată pe calea recursului.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.
21 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este neîntemeiată. Arată că
reglementarea căilor de atac este atributul exclusiv al legiuitorului,
exercitarea acestora făcându-se, potrivit art. 128 din Constituţie, în
condiţiile legii. Consideră că nu este nesocotit dreptul la un proces
echitabil, textul de lege criticat fiind edictat tocmai în considerarea
procedurii accelerate aplicabile refugiaţilor.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 nu
contravin dreptului la un proces echitabil. Precizează că, în sensul practicii
Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul de „proces echitabil" nu
implică imperios existenţa mai multor grade de jurisdicţie. Arată că
legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli
speciale de procedură în ceea ce priveşte posibilitatea exercitării căilor de
atac împotriva hotărârilor pronunţate. Nici Legea fundamentală, nici art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale nu consacră, expres sau implicit, dreptul la dublul grad de
jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penală.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,
3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 21 alin. (5) din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, care au următorul
cuprins: „Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din
Constituţie şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul părţilor la
un proces echitabil.
Dispoziţiile de lege criticate se referă la caracterul
definitiv şi irevocabil al hotărârilor pronunţate de instanţa competentă să
soluţioneze plângerea împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi
de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că, prin Decizia nr. 389 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1.077 din 19 noiembrie 2004, s-a pronunţat asupra excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului
nr. 102/2000 în numerotarea anterioară republicării, text al cărui conţinut
normativ este identic cu cel al art. 21 alin. (5) din ordonanţă în redactarea
şi cu numerotarea actuală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost analizată
prin prisma aceloraşi prevederi constituţionale şi convenţionale ca şi în cauza
de faţă şi cu o motivare similară, constatându-se netemeinicia acesteia. Cu
acel prilej s-a reţinut că stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în
faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului,
care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale
de procedură, atât în ceea ce priveşte termenele de soluţionare a cererilor,
cât şi relativ la posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva
hotărârilor pronunţate.
De asemenea, prin Decizia nr.
389 din 16 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 24 octombrie 2003,
pronunţată în soluţionarea aceleiaşi excepţii, Curtea a observat că
interpretarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale duce la concluzia că acesta nu consacră
nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce
este recunoscut doar în materie penală.
Intrucât în prezenta cauză nu au intervenit elemente
noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate prin
deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 21 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind
statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Huang
Xiaoquan în Dosarul nr. 4.405/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 mai 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu