Decizia Nr.363 din 24.09.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 697 din 14 noiembrie 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Mona Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Oana Cristina Puică	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefania Ionică în Dosarul nr. 9.255/215/2012 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 46D/2013.La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 57D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Breaz în Dosarul nr. 787/191/2012 al Tribunalului Alba - Secţia penală.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei personal, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 82D/2013, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Caraş în Dosarul nr. 3.150/229/2011 al Judecătoriei Feteşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 98D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Comercială Energie & Eko Pyt - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.336/98/2012 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 136D/2013, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Bondi Zoltan în Dosarul nr. 1.099/242/2012 al Tribunalului Cluj - Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 191D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Constantin Adrian Grecu în Dosarul nr. 750/226/2013 al Judecătoriei Făgăraş.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 46D/2013, nr. 57D/2013, nr. 82D/2013, nr. 98D/2013, nr. 136D/2013 şi nr. 191D/2013, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Autorul excepţiei Ioan Breaz arată că este de acord cu conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea cauzelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 57D/2013, nr. 82D/2013, nr. 98D/2013, nr. 136D/2013 şi nr. 191D/2013 la Dosarul nr. 46D/2013, care este primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei Ioan Breaz, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele invocate în faţa Tribunalului Alba - Secţia penală. Susţine, astfel, că art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 129, potrivit căruia „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Arată că, într-o speţă similară, prin Decizia nr. 500/2012, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 118 alin. (3¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt neconstituţionale, deoarece contravin art. 129 din Constituţie.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 23 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 9.255/215/2012, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Ştefania Ionică cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale pronunţate într-o cauză având ca obiect o plângere formulată în temeiul art. 278¹ din Codul de procedură penală.Prin Încheierea din 17 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 787/191/2012, Tribunalul Alba - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Ioan Breaz cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale pronunţate într-o cauză având ca obiect o plângere formulată în temeiul art. 278¹ din Codul de procedură penală.Prin Încheierea din 23 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.150/229/2011, Judecătoria Feteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Constantin Caraş cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.Prin Sentinţa penală nr. 21 din 1 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.336/98/2012, Tribunalul Ialomiţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Energie & Eko Pyt - S.R.L. din Bucureşti cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unor rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.Prin Decizia penală nr. 39 din 30 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.099/242/2012, Tribunalul Cluj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Bondi Zoltan cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale pronunţate într-o cauză având ca obiect o plângere formulată în temeiul art. 278¹ din Codul de procedură penală.Prin Încheierea din 26 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 750/226/2013, Judecătoria Făgăraş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.Excepţia a fost ridicată de Constantin Adrian Grecu cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia Ştefania Ionică susţine că dispoziţiile art. 278¹ alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 referitor la statul român, ale art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, ale art. 15 cu privire la universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 51 alin. (4) cu privire la obligaţia autorităţilor publice de a răspunde la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti, ale art. 131 alin. (1) cu privire la rolul Ministerului Public şi ale art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi ale art. 11 cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 1 referitor la obligaţia de a respecta drepturile omului, ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv, ale art. 14 privind interzicerea discriminării şi ale art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv la prevederile art. 1 cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 2 referitor la interzicerea discriminării, ale art. 6 privind dreptul oricărei persoane de a-i fi recunoscută calitatea de subiect de drept, ale art. 7 referitor la egalitatea în faţa legii, ale art. 8 instituind dreptul la un recurs efectiv, ale art. 10 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 11 referitor la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 30 cu privire la interzicerea abuzului de drept din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi la prevederile art. 14 privind dreptul la un proces echitabil din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. În acest sens, arată că, în cazul în care procurorul ierarhic superior nu soluţionează plângerea în termen de 20 de zile, persoana vătămată este ţinută, sub sancţiunea decăderii, să se adreseze judecătorului în termen de 20 de zile de la expirarea termenului iniţial de soluţionare a plângerii de către procurorul ierarhic superior, persoana vătămată fiind, astfel, sancţionată pentru culpa procurorului ierarhic superior, în condiţiile în care textul de lege criticat nu prevede nicio sancţiune pentru acesta din urmă. Consideră că procedura instituită de dispoziţiile art. 278¹ alin. 2 din Codul de procedură penală este inechitabilă prin existenţa unei inegalităţi între armele aflate la îndemâna procurorului şi armele de care dispune persoana ale cărei interese legitime sunt vătămate de soluţia de netrimitere în judecată. Mai susţine că termenul de 20 de zile la care se referă dispoziţiile de lege criticate este prevăzut în favoarea părţii care a formulat plângerea la procurorul ierarhic superior şi care are dreptul la soluţionarea acesteia într-un termen rezonabil - de 20 de zile -, putând să se adreseze judecătorului cu plângere şi după expirarea acestui termen de recomandare. De vreme ce legiuitorul a prevăzut în art. 278 alin. 3¹ din Codul de procedură penală că procurorul ierarhic superior este obligat să comunice rezoluţiile sau ordonanţele prin care soluţionează plângerile împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este evident că termenul de formulare a plângerii în faţa judecătorului curge de la data comunicării, şi nu de la expirarea termenului de 20 de zile de la sesizarea procurorului ierarhic superior.În ceea ce priveşte art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate - potrivit cărora soluţiile pronunţate în temeiul art. 278¹ alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu sunt supuse niciunei căi de atac - aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 51 referitor la dreptul de petiţionare, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, precum şi prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie din Protocolul nr. 7 la Convenţie. În acest sens, arată că, în practică, unele instanţe, în lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor pe care le pronunţă, absolutizează prezumţia de legalitate şi temeinicie a rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Aceste instanţe nu îşi mai exercită, astfel, rolul activ în ceea ce priveşte administrarea tuturor probelor utile, pertinente şi concludente în cauză, respingând plângerile împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată fără a intra în cercetarea fondului. Consideră că această conduită poate constitui premisa unor viitoare condamnări ale statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere jurisprudenţa acestei instanţe, respectiv Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 68, în care s-a constatat încălcarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ce statuează cu privire la prezumţia de nevinovăţie, văzută ca una dintre garanţiile fundamentale ale dreptului la un proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar putea constata, pornind de la practica instanţelor anterior menţionată, atât încălcarea art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, cât şi a art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţie. Statul are obligaţia de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apărare. Or, lipsa căii de atac împotriva hotărârii pronunţate de judecător în materia plângerilor împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv asupra sancţiunilor aplicate, dreptul de acces liber la justiţie devenind, astfel, un drept iluzoriu şi teoretic. Accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006.Totodată, arată că legiuitorul poate limita numărul căilor de atac, însă prin norma criticată se înlătură singura cale de atac, şi anume recursul, astfel încât eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunţate în materia plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată aduce atingere principiului accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, precum şi principiului unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, fiind, de fapt, golit de conţinut principiul exercitării căilor de atac. În plus, prin practica diferită a instanţelor de judecată, în sensul în care unele administrează probatoriul în cauze, pe când altele nu intră în cercetarea fondului, se aduce atingere şi art. 124 alin. (2) din Constituţie privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei. Totodată, prin prisma argumentelor anterior reţinute, se încalcă şi prevederile art. 53 alin. (2) teza finală din Legea fundamentală, care prevede că, în ceea ce priveşte restrângerea unor drepturi sau libertăţi, măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.Mai arată că, într-o speţă similară, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, a constatat că dispoziţiile art. 118 alin. (3¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt neconstituţionale.În fine, autorul excepţiei Constantin Adrian Grecu consideră că suprimarea dreptului la recurs al părţii vătămate îi îngrădeşte acesteia accesul la al doilea grad de jurisdicţie, care este „rezervat, prin inegalitate în faţa legii, doar făptuitorului“. Susţine că, anterior suprimării acestui drept, o mare parte din sentinţele date în primă instanţă au fost casate, astfel încât textul de lege criticat sustrage controlului judiciar al instanţelor de recurs actele de favorizare a infractorilor prin rezoluţii ale procurorilor de neîncepere a urmăririi penale, validate de primele instanţe de judecată prin sentinţe definitive.Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 278¹ alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din actele normative internaţionale invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume la deciziile nr. 598/2005, nr. 825/2008, nr. 497/2009, nr. 242/2011, nr. 599/2011, nr. 1.136/2011, nr. 1.456/2011 şi nr. 1.625/2011.Tribunalul Alba - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 129 din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Arată că plângerea reglementată de art. 278¹ din Codul de procedură penală este o procedură specială, diferită de cea comună a acţiunilor penale, şi are o natură juridică mixtă, atât de sesizare a instanţei, cât şi de cale de atac, întrucât, în prealabil, este obligatorie parcurgerea unei etape în faţa organelor de urmărire penală, respectiv atacarea la procurorul ierarhic superior a rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată. Practic, soluţionarea plângerii de către instanţa de judecată are valoarea unei veritabile a doua căi de atac, după respingerea plângerii de către procurorul ierarhic superior, care reprezintă prima cale de atac împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată. Astfel, nu se poate vorbi despre o suprimare a căii de atac a părţii interesate, care are, practic, la îndemână, două căi de atac în ceea ce priveşte soluţionarea acestui tip de cauze. Legea nr. 202/2010 a fost adoptată pentru accelerarea soluţionării proceselor şi legiuitorul a apreciat că recursul împotriva soluţiei judecătorului apare ca o procedură dilatorie şi inutilă, având în vedere parcursul anterior al acestui tip de cauze, potrivit art. 278 din Codul de procedură penală. Mai arată că nu se poate vorbi despre o similitudine cu situaţia din Decizia Curţii Constituţionale nr. 500/2012 referitoare la neconstituţionalitatea art. 118 alin. (3¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, întrucât neconstituţionalitatea acestui text de lege a fost constatată pentru lipsa oricărui control judiciar, ceea ce nu este cazul în speţă.Judecătoria Feteşti apreciază ca fiind neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, consideră nefondate criticile aduse dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală în raport cu prevederile art. 16, 21 şi 24 din Constituţie, întrucât reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, eliminarea căilor de atac în această materie fiind justificată de caracterul special al procedurii instituite de art. 278¹ din Codul de procedură penală, care asigură obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului de netrimitere în judecată. De asemenea, instanţa reţine că, prin instituirea caracterului definitiv al sentinţei prin care se soluţionează plângerea împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată, nu se aduce atingere nici dreptului de proprietate privată şi nici dreptului de petiţionare.Tribunalul Ialomiţa - Secţia penală consideră că este neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, deoarece textul de lege criticat nu aduce nicio atingere prevederilor art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Stabilirea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, ţinând cont de specificul obiectului fiecărei categorii de litigii, poate reglementa norme procedurale derogatorii de la regulile generale stabilite prin Codul de procedură penală. Prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, legiuitorul a instituit o regulă procedurală nouă, ce elimină calea de atac a recursului, înlăturând, în acest fel, un grad de jurisdicţie, în scopul simplificării şi sporirii celerităţii soluţionării cauzelor, cu impact direct asupra executării hotărârilor judecătoreşti astfel pronunţate.Tribunalul Cluj - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură nu încalcă prevederile din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Astfel, arată că reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului. Eliminarea căii de atac a recursului în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de dispoziţiile art. 278¹ din Codul de procedură penală, avându-se în vedere, cu prioritate, asigurarea celerităţii soluţionării unor astfel de cauze, în scopul obţinerii în mod rapid a unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care se realizează controlul judiciar al soluţiei adoptate de procuror.Judecătoria Făgăraş consideră că este neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, deoarece textul de lege criticat nu aduce nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Arată că, pe de o parte, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, iar, pe de altă parte, nicio prevedere a Constituţiei şi a Convenţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278¹ din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 278¹ alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate. Face trimitere, în acest sens, la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Arată că, în cazul procedurii reglementate de art. 278¹ din Codul de procedură penală, accesul la justiţie este asigurat prin aceea că persoanei vătămate i se recunoaşte dreptul de a se adresa cu plângere instanţei de judecată, contestând legalitatea şi temeinicia soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror. Mai arată că principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală îşi găseşte aplicare numai atunci când obiectul judecăţii îl formează raportul penal de conflict. Având în vedere că obiectul judecăţii în cazul plângerii formulate potrivit art. 278¹ din Codul de procedură penală îl constituie legalitatea şi temeinicia actului procurorului de netrimitere în judecată, iar nu fondul cauzei penale, acestei proceduri nu îi este aplicabil principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului, în sensul căruia „Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară“. În ceea ce priveşte dreptul la apărare, acesta presupune, în sensul său larg, posibilitatea părţilor de a exercita căile de atac prevăzute de lege, fiind deci circumscris unui anumit cadru procesual, creat în condiţiile legii. Dreptul la apărare, pe de o parte, nu poate fi conceput într-o cale de atac nereglementată de lege şi, pe de altă parte, nu obligă legiuitorul să instituie principiul dublului grad de jurisdicţie fără să ţină seama de natura şi obiectul cauzelor, întrucât, potrivit art. 129 din Constituţie, reglementarea căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti este atributul exclusiv al legiuitorului. De asemenea, consideră că prevederile art. 51 şi 52 din Constituţie nu au incidenţă în cauza de faţă.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.137/2007, nr. 697/2008, nr. 777/2008, nr. 894/2008, nr. 1.329/2008, nr. 168/2009, nr. 1.041/2009, nr. 1.199/2009, nr. 1.176/2009, nr. 738/2009, nr. 745/2009, nr. 1.626/2011, nr. 62/2012, nr. 188/2012, nr. 234/2012, nr. 329/2012, nr. 477/2012, nr. 482/2012, nr. 564/2012, nr. 568/2012, nr. 571/2012, nr. 589/2012, nr. 599/2012, nr. 1.072/2012 şi nr. 97/2013. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278¹ alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală, care au fost modificate - alineatul 2 - prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, iar alineatul 10 - prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. În ceea ce priveşte Sentinţa penală nr. 21 din 1 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa - Secţia penală în Dosarul nr. 4.336/98/2012, potrivit căreia obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278¹ din Codul de procedură penală, din considerentele actului de sesizare, reiese că autorul excepţiei Societatea Comercială Energie & Eko Pyt - S.R.L. din Bucureşti critică doar alineatul 10 al art. 278¹ din Codul de procedură penală. În fine, potrivit Încheierii din 26 februarie 2013, pronunţată de Judecătoria Făgăraş în Dosarul nr. 750/226/2013, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, care, de fapt, modifică alineatul 10 al art. 278¹ din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 278¹ alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile. [...] Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 referitor la statul român, ale art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, ale art. 15 cu privire la universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 51 referitor la dreptul de petiţionare, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, ale art. 131 alin. (1) cu privire la rolul Ministerului Public şi ale art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi ale art. 11 cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 1 privind obligaţia de a respecta drepturile omului, ale art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv, ale art. 14 privind interzicerea discriminării şi ale art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie din Protocolul nr. 7 la Convenţie, respectiv la prevederile art. 1 cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 2 referitor la interzicerea discriminării, ale art. 6 privind dreptul oricărei persoane de a-i fi recunoscută calitatea de subiect de drept, ale art. 7 referitor la egalitatea în faţa legii, ale art. 8 instituind dreptul la un recurs efectiv, ale art. 10 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 11 referitor la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 30 cu privire la interzicerea abuzului de drept din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi la prevederile art. 14 privind dreptul la un proces echitabil din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 278¹ alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din actele normative internaţionale invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare.Astfel, prin Decizia nr. 37 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 2 din Codul de procedură penală, reţinând că acestea conţin norme de procedură judiciară, pe care legiuitorul este liber să le adopte potrivit competenţei sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile de lege criticate, care reglementează tocmai posibilitatea formulării plângerii la instanţa de judecată împotriva actelor de netrimitere în judecată date de procuror, asigură exercitarea dreptului de acces la justiţie în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală, respectiv cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, Curtea a statuat că nu poate fi primită nici susţinerea că prin stabilirea termenelor în care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor de netrimitere în judecată se încalcă dreptul la un proces echitabil, dat fiind că autorităţile judiciare la care se referă textul atacat sunt obligate, în limitele acestor termene, să respecte toate normele şi principiile procesuale care asigură dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea a reţinut, pe de o parte, că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o concretizare a normelor constituţionale ce consacră liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectării exigenţei termenului rezonabil, impusă de art. 21 alin. (3) din Constituţie, iar, pe de altă parte, că acestea se aplică fără privilegii ori discriminări tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale criticate, în concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 16.Totodată, Curtea a reţinut că eventualele abuzuri ale organelor de urmărire penală sau întârzierile în soluţionarea plângerilor adresate acestora, la care fac referire autorii excepţiei şi care constituie, în realitate, cauza nemulţumirii acestora, nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că între dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278¹ alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Constituţie şi din actele normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu poate fi reţinută nicio contradicţie. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac („Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai de lege“ [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].Dispoziţiile art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278¹ din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹ din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 599 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 18 iulie 2011, Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012, şi Decizia nr. 97 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Referitor la presupusa atingere adusă prevederilor art. 16 din Constituţie, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.Pentru motivele arătate mai sus, dispoziţiile de lege criticate sunt în concordanţă şi cu celelalte prevederi din Legea fundamentală şi din actele normative internaţionale invocate, mai puţin art. 4, 44, 51, 52 şi 148 din Constituţie, respectiv art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care nu au incidenţă în cauza de faţă.În ceea ce priveşte încălcarea prin textele de lege ce fac obiectul excepţiei a art. 53 din Constituţie, aceasta nu poate fi reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu s-a constatat.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefania Ionică în Dosarul nr. 9.255/215/2012 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Ioan Breaz în Dosarul nr. 787/191/2012 al Tribunalului Alba - Secţia penală, de Constantin Caraş în Dosarul nr. 3.150/229/2011 al Judecătoriei Feteşti, de Societatea Comercială Energie & Eko Pyt - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.336/98/2012 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia penală, de Bondi Zoltan în Dosarul nr. 1.099/242/2012 al Tribunalului Cluj - Secţia penală şi de Constantin Adrian Grecu în Dosarul nr. 750/226/2013 al Judecătoriei Făgăraş şi constată că dispoziţiile art. 278¹ alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Tribunalului Alba - Secţia penală, Judecătoriei Feteşti, Tribunalului Ialomiţa - Secţia penală, Tribunalului Cluj - Secţia penală şi Judecătoriei Făgăraş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică