DECIZIE Nr. 36 din 7 mai
2007
cu privire la aplicarea
dispozitiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si
alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 715 din 23 octombrie 2007
Dosar nr. 4/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe langă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea
si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, republicată, cu modificările ulterioare, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din
Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele
autorităţii judecătoreşti, republicată, cu modificările ulterioare, art. 50 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte
drepturi ale magistraţilor şi ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul
Curţii de Conturi, în materia sporului pentru vechime în muncă în cazul
judecătorilor, procurorilor şi celorlalţi magistraţi, precum şi al persoanelor
care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de
controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a
Romaniei.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 90 de
judecători din totalul de 116 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de
procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
langă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut
recursul în interesul legii astfel cum a fost formulat, cerand să se constate că, în raport cu
completarea adusă art. 33 din Legea nr. 50/1996 prin Ordonanţa Guvernului nr.
83/2000, precum şi faţă de precizările aduse apoi prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 177/2002, judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca şi personalul asimilat magistraţilor nu
mai beneficiază de sporul pentru vechime în muncă, singura formă de salarizare
a acestora constand în
indemnizaţia de încadrare brută lunară, stabilită pe funcţii determinate de
nivelul instanţelor şi parchetelor, precum şi de adaosul specific vechimii în
magistratură.
Referindu-se la situaţia persoanelor care au îndeplinit
funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar
în cadrul Curţii de Conturi, reprezentanta procurorului general a învederat că
această categorie profesională nu a mai fost îndreptăţită să beneficieze de
sporul corespunzător vechimii în muncă în urma abrogării, prin art. 29 din
Legea nr. 154/1998, a dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 50/1996 privind
sporul de vechime pentru o atare categorie. A mai precizat că, potrivit
dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000, orice
sporuri prevăzute în Legea nr. 50/1995 au devenit inaplicabile funcţiilor de
specialitate specifice Curţii de Conturi.
SECŢIILE UNITE,
deliberand asupra recursului în
interesul legii, constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit
diversitate de soluţii în aplicarea dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 şi ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 160/2000, în legătură cu admisibilitatea cererilor avand ca obiect acordarea
sporului pentru vechime în muncă judecătorilor, procurorilor, celorlalţi
magistraţi, precum şi persoanelor care au îndeplinit funcţia de judecător
financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de
Conturi a Romaniei.
Astfel, unele instanţe au respins asemenea cereri,
formulate de judecători, procurori şi ceilalţi magistraţi, privind acordarea
sporului pentru vechime în muncă, motivand că prin alin. (3) al art. 33 din Legea nr. 50/1996 privind
salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii
judecătoreşti, introdus prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, s-a stabilit că
prevederile alin. (1) şi (2) ale acelui articol „nu sunt aplicabile
magistraţilor", pentru aceştia instituindu-se, prin reglementările
cuprinse în acea ordonanţă, un alt sistem de salarizare, constand în indemnizaţia de încadrare lunară
stabilită pe funcţii, în raport cu nivelul instanţelor şi al parchetelor,
precum şi în vechimea în magistratură.
Cu o motivare asemănătoare au
fost respinse şi cererile avand
ca obiect acordarea sporului pentru vechime în muncă formulate de persoanele
care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror financiar sau de
controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi, motivandu-se că, în urma abrogării dispoziţiilor art. 52 din Legea nr.
50/1996 privind sporul de vechime în muncă, pentru această categorie
profesională, prin art. 29 din Legea nr. 154/1998, a fost înlăturat temeiul
juridic ce justifica să i se mai acorde acel spor. S-a subliniat, tot în acest
sens, că dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000
impun să se considere că orice sporuri prevăzute în Legea nr. 50/1996 au
devenit inaplicabile în cazul funcţiilor de specialitate specifice Curţii de
Conturi.
Alte instanţe, dimpotrivă, au admis cererile formulate
de judecători, procurori şi ceilalţi magistraţi şi au dispus să le fie achitate
sumele corespunzătoare sporului pentru vechime în muncă, motivand că, în cuprinsul Ordonanţei Guvernului
nr. 83/2000, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, nu există
nicio prevedere de abrogare expresă a art. 31 din această lege (devenit art. 33
după republicare), precum şi că o atare abrogare nu s-a dispus nici prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte
drepturi ale magistraţilor, astfel că toţi magistraţii au beneficiat, în
continuare, de includerea în indemnizaţia lor lunară a sporului procentual corespunzător
vechimii în muncă.
S-a relevat că stabilirea indemnizaţiei lunare, ca
unică formă de remunerare, nu poate înlătura beneficiul decurgand din sporul pentru vechimea în muncă atat timp cat această valoare procentuală se
impune să se regăsească, în raport cu reglementările legale, în indemnizaţiile
cuvenite categoriei profesionale a magistraţilor.
S-a mai învederat că, faţă de dispoziţiile de ansamblu
ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative, ordonanţa Guvernului, ca reglementare legală ordinară, nu
poate contraveni dispoziţiilor dintr-un act normativ de nivel superior (legea)
încat, în condiţiile lipsei
unei prevederi exprese de abrogare a dreptului la sporul pentru vechime în
muncă, într-un act normativ de acelaşi nivel, magistraţii sunt îndreptăţiţi
să-l primească în continuare.
S-a subliniat, în argumentarea acestui din urmă punct
de vedere, că suprimarea unui drept salarial recunoscut constant, în raport cu
personalul auxiliar de specialitate din organele autorităţii judecătoreşti,
precum şi cu celelalte categorii profesionale din sistemul bugetar, ar
constitui un tratament discriminatoriu pentru magistraţi, de natură a
contraveni prevederilor art. 16 din Constituţia Romaniei, republicată, referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa
legii, precum şi dispoziţiilor privind interzicerea discriminării cuprinse în
art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale.
Corelativ, invocandu-se
argumente deduse din identitate de raţiune, au fost admise şi acţiunile
formulate de persoane care au îndeplinit funcţii de judecător financiar,
procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a Romaniei.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legale incidente în materia ce face
obiectul recursului în interesul legii.
In adevăr, prin art. 12 alin. 1 din Legea nr. 52/1991
cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătoreşti,
republicată, s-a prevăzut că „persoanele salarizate potrivit prevederilor
prezentei legi beneficiază de un spor de vechime în muncă de pană la 15%, calculat la salariul de bază,
corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru",
diferenţiat în raport cu tranşele de vechime.
In urma modificării ce i s-a adus prin Legea nr.
55/1993, textului de lege menţionat i s-a dat următorul conţinut: „persoanele
salarizate potrivit prevederilor prezentei legi beneficiază, la funcţia de
bază, de un spor de vechime în muncă de pană la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului
efectiv lucrat în program normal de lucru" diferenţiat, de asemenea, de
tranşe de vechime.
Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi
ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti a abrogat Legea nr.
52/1991, precum şi orice alte dispoziţii contrare cu privire la salarizarea
personalului din organele puterii judecătoreşti, instituind prin art. 31
(devenit art. 33 după republicare) reglementarea potrivit căreia „pentru vechimea
în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime
de pană la 25%, calculat la salariul de bază brut
corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru",
diferenţiat tot pe tranşe de vechime în muncă.
Este adevărat că, ulterior, prin Ordonanţa Guvernului
nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind
salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii
judecătoreşti, a fost introdus, la art. 33 din această lege, un nou alineat,
devenit alin. (3), cu următorul conţinut: „Prevederile alin. (1) şi (2) nu sunt
aplicabile magistraţilor."
In raport cu această din urmă modificare, precum şi cu
explicaţia ce s-a dat conţinutului expresiei de „indemnizaţie de încadrare
lunară" în art. 2 din aceeaşi ordonanţă, s-a considerat de unele instanţe
că prin instituirea unui nou sistem de salarizare pentru magistraţi, în
conţinutul căruia au fost incluse indemnizaţia de încadrare lunară stabilită pe funcţii, potrivit
nivelului instanţelor şi parchetelor, precum şi vechimea în magistratură, fără
a se mai menţiona şi criteriul vechimii în muncă, s-ar fi înlăturat această
ultimă componentă din salarizarea magistraţilor.
In sprijinul acestui punct de vedere, s-a subliniat că
ordonanţa menţionată a fost adoptată în temeiul art. 108 alin. (1) şi (3) din
Constituţia Romaniei,
republicată, precum şi al art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 privind
abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, iar Curtea Constituţională, prin
Decizia nr. 294 din 1 noiembrie 2001, respingand excepţia de neconstituţionalitate a art. 33 alin. (3) din Legea
nr. 50/1996, introdus prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, a reţinut că
„principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din
Constituţia Romaniei,
republicată, nu înseamnă uniformitate, aşa încat, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal,
la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decat diferit".
Tot în sprijinul acestui punct de vedere, întemeiat pe
dispoziţiile privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, au mai fost
invocate reglementările adoptate succesiv, în materia salarizării magistraţilor
şi a stabilirii vechimii acestora, în cadrul ordonanţelor de urgenţă ale
Guvernului nr. 177/2002 şi nr. 27/2006. De asemenea, făcandu-se referire la dispoziţiile Legii nr.
154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar
şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică,
la cele ale Legii nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor şi
personalului Curţii de Conturi, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de
Conturi precum şi la dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, s-a apreciat că magistraţilor, precum şi
persoanelor care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror
financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi nu li se mai
cuvin sporuri pentru vechime în muncă din momentul modificărilor şi
completărilor aduse art. 33 din Legea nr. 50/1996 prin Ordonanţa Guvernului nr.
83/2000.
Or, toate aceste dispoziţii, invocate în argumentarea
punctului de vedere potrivit căruia, pentru categoriile profesionale
menţionate, nu ar mai fi existat temei legal să li se acorde dreptul la sporul
de vechime în muncă, după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr.
83/2000, sunt lipsite de justificare atat timp cat dreptul respectiv, nefiind înlăturat printr-o dispoziţie expresă,
a continuat să existe.
In acest sens, este de observat că Ordonanţa Guvernului
nr. 83/2000 nu conţine nicio dispoziţie de abrogare a art. 31 (devenit 33 după
republicare) din Legea nr. 50/1996, pe care a modificat-o şi completat-o.
De asemenea, nici Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
177/2002, privind salarizarea, nu conţine vreo menţiune expresă de abrogare a
prevederilor art. 33 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul
personalului din organele autorităţii judecătoreşti de a beneficia de un spor
de vechime în muncă.
Stabilirea indemnizaţiei lunare, ca unică formă de
remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter
general, dobandit pentru vechimea în muncă, din moment
ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o
dispoziţie expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică
legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000.
Acest drept salarial, de natură personală, este generat
de activitatea desfăşurată în muncă, indiferent de funcţia ocupată, cu condiţia
să fie acordat printr-o dispoziţie legală, iar beneficiarul să îndeplinească
cerinţele prevăzute în acea dispoziţie.
Or, prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, sporul de
vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistraţi, fără să se abroge
însă art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996,
care îl prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii
profesionale, deoarece au devenit incidente dispoziţiile art. 16 alin. (3) şi
ale art. 295 din Codul muncii.
Mai este de observat că dispoziţia din Ordonanţa
Guvernului nr. 83/2000, prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime în
muncă pentru magistraţi, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea
relevanţă cată vreme
dispoziţia de la art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996 nu poate fi
considerată abrogată expres şi nici implicit prin art. 1 sau art. 9 alin.
ultim, din acea ordonanţă, pentru că nu constituie o prevedere contrară, ci una
complementară.
Aşa fiind, în raport şi cu dispoziţiile art. 137 alin.
(1) din Codul muncii anterior, ce erau aplicabile cu titlu de drept comun şi
raporturilor juridice ce nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă,
activitatea prestată de magistraţi le conferea vechime în muncă pentru care
trebuiau să beneficieze de sporurile cuvenite ca orice alţi salariaţi.
Ca urmare, interpretarea sistematică
a art. 31 (33) din Legea nr. 50/1996, după ieşirea lui din vigoare, în raport
cu alte dispoziţii legale, impune menţinerea aplicabilităţii prevederii ce a acordat
dreptul la sporul de vechime în muncă şi pentru magistraţi, iar nu doar pentru
personalul auxiliar de specialitate.
A considera că puteau beneficia de dispoziţiile art. 33
din Legea nr. 50/1996 numai salariaţii din categoria personalului auxiliar, iar
nu şi magistraţii, ar însemna să se încalce principiul egalităţii în drepturi,
ceea ce ar face incidente dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
De aceea, ar fi de neconceput ca magistraţii să nu
beneficieze de sporul pentru vechime în muncă atat timp
cat personalului auxiliar din unităţile unde el îşi
desfăşoară activitatea i s-a menţinut acest spor, iar toate celelalte categorii
de salariaţi au vocaţie la un asemenea spor.
Pentru identitate de raţiune, aceeaşi concluzie se
impune şi în ceea ce priveşte persoanele care au îndeplinit funcţia de
judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul
Curţii de Conturi a Romaniei.
In această privinţă mai trebuie avut în vedere că
dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000 sunt aplicabile numai pentru acele drepturi salariale avand legătură cu funcţia de controlor financiar, iar nu pentru
drepturile salariale de natură personală, pe care nu le pot afecta.
Aşadar, dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr.
50/1995 cu privire la salarizarea membrilor şi personalului Curţii de Conturi
îşi produc efectele în continuare, chiar şi ulterior apariţiei Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 160/2000, astfel că această categorie de personal şi-a
menţinut vocaţia de a beneficia de sporul pentru vechimea în muncă.
Aplicabilitatea în continuare a dispoziţiilor care au
reglementat, pentru magistraţi, dreptul la componenta salarială constand în sporul de vechime în muncă mai este
impusă de modificările şi completările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 27/2006 prin Legea nr. 45/2007, care a reinstituit la art. 41, introdus în ordonanţă, dreptul la
sporul de vechime în muncă pentru judecători, procurori, personalul asimilat
acestora şi magistraţii-asistenţi, ceea ce demonstrează că legiuitorul a
considerat că şi pentru categoria profesională a magistraţilor un asemenea
drept trebuie să aibă caracter permanent.
In consecinţă, pentru înlăturarea oricărui tratament
discriminatoriu, care ar contraveni atat principiului egalităţii în drepturi, instituit prin art. 16 din
Constituţia Romaniei,
republicată, cat şi
dispoziţiilor privind interzicerea discriminării cuprinse în art. 14 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în
temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,
republicată, precum şi al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se
admite recursul în interesul legii şi a se decide că dispoziţiile art. 33 alin.
(1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile
art. I pct. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000,
art. 50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 şi art. 6 alin. (1)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000, se interpretează în sensul
că judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi au beneficiat, pană la intrarea în vigoare a Legii nr.
45/2007, de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege, iar
persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror
financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a Romaniei au avut, de asemenea, în mod
corespunzător, acest drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul
general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.
Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996,
în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că:
Judecătorii, procurorii şi ceilalţi magistraţi, precum
şi persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător financiar, procuror
financiar sau de controlor financiar în cadrul Curţii de Conturi a Romaniei beneficiau şi de sporul pentru
vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de
procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 mai 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei