DECIZIE Nr.
352 din 3 aprilie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul
sistem al asigurarilor sociale de stat
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 330 din 16 mai 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar
- judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Patricia Marilena Ionea -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul
sistem al asigurărilor sociale de stat, excepţie ridicată de Gheorghe Marinescu
în Dosarul nr. 28.619/3/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a
conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se prezintă
personal autorul excepţiei. Lipseşte partea Casa de Pensii a Municipiului
Bucureşti, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Având cuvântul pentru a susţine excepţia de
neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că actul normativ criticat
modifică retroactiv baza de calcul a pensiei. De asemenea, arată că, deşi legea
prevede că se va păstra în plată cuantumul mai avantajos al pensiei, aceasta
împiedică indexarea pensiei. In sfârşit, susţine că în cazul său ar trebui aplicate
dispoziţiile Legii nr. 19/2000, care era în vigoare la data când a ieşit la
pensie şi care nu a fost abrogată prin Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr.
4/2005.
Reprezentantul Ministerului Public, invocând
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere
a excepţiei ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 15 noiembrie 2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări
sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public,
provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Marinescu cu prilejul
soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de recalculare a
pensiei.
In motivarea excepţiei autorul
acesteia susţine, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005
încalcă principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din
Constituţie. In acest sens, arată că, deşi ordonanţa criticată proclamă buna
intenţie de a elimina diferenţele valorice inechitabile între pensiile stabilite
în diferite perioade şi de a asigura pensii egale pentru condiţii identice,
rezultatele aplicării sale demonstrează contrariul, întrucât numai un sfert
dintre pensionari au beneficiat de mărirea cuantumului pensiei, ceilalţi
pierzând chiar din pensiile anterior stabilite. Prin urmare, această ordonanţă
produce efecte retroactive pentru că punctajul mediu, ce stă la baza stabilirii
cuantumului pensiei, se calculează retroactiv.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de
muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate nu este întemeiată, având în vedere că prevederile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 se aplică numai pentru viitor,
iar eventuala diminuare a punctajului mediu anual nu afectează cuantumul
pensiilor anterior stabilite, care se menţin în plată în continuare.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatul Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile ordonanţei criticate sunt constituţionale, întrucât ele produc
efecte numai pentru viitor. In acest sens, arată că o lege nu este retroactivă
atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici
atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice
constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu
face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze
modul de acţiune in timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei
propriu de aplicare.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2),ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor
din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de
stat, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2005, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 78/2005, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 301 din 11 aprilie 2005.
In opinia autorului excepţiei prevederile Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din
Constituţie, potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale şi contravenţionale mai
favorabile.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 a fost analizată în
mai multe rânduri sub aspectul conformităţii sale cu principiul constituţional
al ne retroactivităţii legii.
Astfel, prin Decizia nr. 127 din 15 februarie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 21 martie 2007, Curtea a reţinut că „ordonanţa
criticată prevede recalcularea pensiilor provenite din fostul sistem al
asigurărilor sociale de stat prin luarea în calcul a întregii vechimi în muncă
considerate stagiu de cotizare la asigurările sociale şi a tuturor veniturilor
salariale cu caracter permanent realizate în această perioadă.
Operaţiunea de recalculare priveşte în mod inevitabil
trecutul, pentru că stagiul de cotizare a fost realizat în trecut, dar se
efectuează doar după data intrării în vigoare a ordonanţei şi are efecte numai
pentru viitor, pensia recalculată intrând în plată numai de la data emiterii
deciziei. In cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al
pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va
acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a se
aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior.
Schimbarea condiţiilor de exercitare a dreptului la
pensie nu poate avea nici ea semnificaţia încălcării principiului
constituţional al neretroactivităţii legii, atâta vreme cât, potrivit
prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, condiţiile de exercitare a
dreptului la pensie, a celorlalte drepturi de asigurări sociale şi a altor
forme de asistenţă socială sunt stabilite de lege. Astfel, legiuitorul este în
drept să stabilească şi să modifice, ori de câte ori apare această necesitate,
condiţiile şi criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul şi cuantumul
acestora, cu respectarea condiţiei ca aceste noi reglementări să fie aplicate
de la intrarea legii în vigoare, pentru viitor, condiţie pe care actul normativ
criticat o respectă".
In ceea ce priveşte critica autorului excepţiei, legată
de faptul că nu mai poate beneficia de indexarea sau majorarea pensiei până
când din înmulţirea punctului de pensie cu punctajul mediu anual nu va rezulta
un cuantum mai mare decât cel al pensiei cuvenite sau aflate în plată,
întrucât, în urma recalculării, a fost păstrat cuantumul superior al pensiei
stabilite anterior, Curtea a arătat prin Decizia nr. 701 din 17 octombrie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 974 din 6 decembrie
2006, că „O soluţie contrară ar crea o situaţie inechitabilă pentru cei cărora
li s-ar aplica prevederile legale în vigoare la data pensionării, fără a se
putea prevala de dispoziţiile legale anterioare, care ar determina un cuantum
superior al pensiei".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind
recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al
asigurărilor sociale de stat, excepţie ridicată de Gheorghe Marinescu în Dosarul
nr. 28.619/3/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de
muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 aprilie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea