Decizia Nr.349 din 24.04.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Genel Internaţional“ - S.R.L. din localitatea Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud, în Dosarul nr. 2.582.1/112/2009 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 506D/2011 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă deciziile nr. 1.103 din 8 septembrie 2011 şi nr. 1.303 din 4 octombrie 2011 ale Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2.582.1/112/2009, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Genel Internaţional“ - S.R.L. din localitatea Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de suspendare a executării unui act administrativ, aflată în stadiul procesual al recursului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dreptul de a solicita suspendarea unui act administrativ considerat ilegal este îngrădit prin condiţionarea de existenţa unor „cazuri bine justificate“ şi de „prevenirea unor pagube iminente“, cu toate că niciuna dintre cele două condiţii nu este prevăzută în art. 53 alin. (1) din Constituţie. Definiţia „cazurilor bine justificate“ din art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 „atentează la unicitatea justiţiei“, întrucât instanţa trebuie să se pronunţe asupra legalităţii actului, deci a fondului cauzei, printr-o soluţie care poate fi chiar contrară celei finale. Astfel, justiţia se transformă din „unică“ în „multiplă“, prin pronunţarea de două ori asupra legalităţii aceluiaşi act. Pe de altă parte, existenţa unei pagube materiale în viitor, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, este imposibil de dovedit, textul fiind contrar art. 21 alin. (1) din Constituţie, care prevede drepturi prezente, iar pagubele din vătămările morale sunt excluse cu desăvârşire, ceea ce duce la inechitate, contrar art. 21 alin. (3) din Constituţie. Precizează, totodată, că, din raportarea la art. 123 alin. (5) din Constituţie, rezultă că „spiritul Constituţiei“ este pentru suspendarea de drept a unui act ilegal atacat în faţa instanţei de contencios administrativ.Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, neexistând un conflict între normele din Legea nr. 554/2004 şi normele constituţionale. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, cu referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 133 din 25 februarie 2010, nr. 225 din 9 martie 2010, nr. 398 din 13 aprilie 2010, nr. 671 din 18 mai 2010, nr. 742 din 1 iunie 2010 şi nr. 753 din 1 iunie 2010.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât condiţiile de admisibilitate a cererii sunt riguros definite de Legea nr. 554/2004, iar părţilor le sunt recunoscute toate garanţiile procesuale pentru a-şi putea apăra drepturile şi interesele, inclusiv prin posibilitatea introducerii unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti. În plus, stabilirea unor condiţii de admisibilitate a suspendării cu titlu provizoriu a executării actului administrativ nu semnifică sustragerea acestuia de la controlul judecătoresc pe calea unei acţiuni în contencios administrativ.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate şi completate prin art. I pct. 3, 20 şi 21 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007.Textele de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t): „(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (...)ş)pagubă iminentă - prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public;t)cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.“;– Art. 14: „(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate. (2) Instanţa soluţionează cererea de suspendare, de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor.(3) Când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcţionarea unui serviciu public administrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusă şi de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.(4) Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.(5) În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept, în acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă.(6) Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive.(7) Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.“;– Art. 15: „(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond. (2) Dispoziţiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.(3) Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea.(4) În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).“Autorul excepţiei susţine că textele de lege menţionate contravin prevederilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil soluţionat într-un termen rezonabil şi în art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin mai multe decizii, ca de exemplu, Decizia nr. 673 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 20 noiembrie 2006, Decizia nr. 1.129 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 13 decembrie 2007, Decizia nr. 1.109 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 2 noiembrie 2011, sau Decizia nr. 1.354 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, Curtea a reţinut, în esenţă, că instanţa chemată să soluţioneze cererea de suspendare a executării unui act administrativ dispune de repere clare pentru aprecierea necesităţii acestei măsuri, precizate la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din lege, şi anume în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, repere care se justifică prin nevoia asigurării unui just echilibru între interesul particular şi cel general. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia pronunţate cu acele prilejuri îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Curtea reţine, totodată, că art. 53 alin. (1) din Constituţia României, republicată, enumeră situaţiile în care este posibilă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. Acestea au în vedere acele drepturi sau libertăţi fundamentale, consacrate prin titlul II al Constituţiei. Dreptul de a solicita suspendarea unui act administrativ nu reprezintă, însă, un astfel de drept, ci constituie o garanţie procesuală aflată la îndemâna părţii interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia. De asemenea, nu se poate reţine critica referitoare la pretinsa încălcare a regulii constituţionale care consacră unicitatea justiţiei. În condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, când instanţa care dispune suspendarea executării actului administrativ este diferită de cea care va soluţiona acţiunea în anularea acestuia, eventuala suspendare a executării nu este intrinsec legată de nelegalitatea actului, instanţa urmând să aprecieze exclusiv asupra unor aspecte de fapt, fără să antameze problema legalităţii actului. În ceea ce priveşte critica în sensul că suspendarea executării ar trebui să intervină de drept, astfel cum se întâmplă, potrivit art. 123 alin. (5) din Constituţie, atunci când prefectul solicită anularea unui act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal, Curtea constată că aceasta reprezintă, în realitate, o propunere de modificare a textului de lege criticat, atribuţie ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, fiind de resortul legiuitorului. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Genel Internaţional“ - S.R.L. din localitatea Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud în Dosarul nr. 2.582.1/112/2009 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012. PREŞEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Simina Gagu