Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.348 din 07.05.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 183/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe m2 care se aplică pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului, administrate de Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 544 din 22 iulie 2015



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Bianca Drăghici - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 183/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe m2 care se aplică pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului, administrate de Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, excepţie ridicată de Dumitru Cristea în Dosarul nr. 10.301/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.133D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 22 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 10.301/299/2011, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 183/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe m2 care se aplică pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului, administrate de Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Cristea într-o cauză având ca obiect pretenţii.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că statul şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura un nivel de trai decent printr-o măsură neconstituţională, în condiţiile inexistenţei unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată. Consideră că prin obiectul de reglementare al actului normativ criticat - tariful de închiriere calculat în euro/mp aplicabil doar asupra unui număr particular şi limitat de locuinţe - se încalcă principii fundamentale prevăzute expres în Constituţia României.6. De asemenea apreciază că dispoziţiile de lege criticate contravin principiului constituţional al egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii prin faptul că efectele sale nu vizează decât un anumit segment din categoria chiriaşilor locuinţelor de stat, fără măcar a urmări opozabilitatea universală a actului normativ asupra tuturor cetăţenilor de pe teritoriul României.7. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 183/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe m2 care se aplică pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului, administrate de Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 22 octombrie 2008.12. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 47 alin. (1) referitor la nivelul de trai şi art. 115 alin. (8), potrivit căruia prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia formulează critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă cu privire la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2008, aprobată prin Legea nr. 183/2008.14. Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că legea de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului nu poate avea relevanţă în examinarea constituţionalităţii extrinseci a acesteia, deoarece aprobarea prin lege a ordonanţei de urgenţă nu poate acoperi un eventual viciu de neconstituţionalitate extrinsecă. În acest sens a se vedea Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009, şi Decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 15 aprilie 2011.15. Curtea constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2008 au făcut obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 1.160 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 27 octombrie 2009, Decizia nr. 984 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Decizia nr. 961 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 11 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 20 din 23 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 21 februarie 2013, Curtea Constituţională a statuat constituţionalitatea acestora. Totodată, Curtea observă că, în ultima decizie menţionată, respectiv Decizia nr. 20 din 23 ianuarie 2013, autorul excepţiei este acelaşi ca în prezenta cauză, iar criticile formulate sunt similare celor din prezenta cauză.16. Astfel, prin Decizia nr. 20 din 23 ianuarie 2013, Curtea a reţinut că, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2008, existenţa unei situaţii extraordinare este motivată de Guvern prin faptul că nivelul redus al tarifului chiriei care se aplică pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în proprietatea publică sau privată a statului, administrate de Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, nu acoperă, în conformitate cu prevederile art. 31 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare (text de lege în vigoare la data adoptării ordonanţei de urgenţă criticate în prezenta cauză), cheltuielile efective cu aceste imobile. Astfel, Curtea a constatat că această împrejurare avea natura unei situaţii extraordinare, pentru a cărei remediere se impunea adoptarea unor măsuri legislative urgente, în vederea evitării rapide a consecinţelor negative indicate şi în preambulul ordonanţei de urgenţă, respectiv prejudicierea bugetului statului datorată inechităţii existente la momentul emiterii ordonanţei de urgenţă între nivelul chiriilor percepute pentru locuinţele aflate în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“ şi nivelul chiriilor aplicabil pe piaţa imobiliară, în special în municipiul Bucureşti.17. De asemenea, prin Decizia nr. 984 din 12 iulie 2011, precitată, Curtea a statuat că stabilirea de către legiuitor a două categorii de chiriaşi, una care beneficiază de o modalitate de calcul mai avantajoasă a chiriei şi cealaltă categorie care nu beneficiază de această dispoziţie, are la bază considerente de protecţie a celor cu venituri mici, care ocupă locuinţe a căror suprafaţă utilă nu depăşeşte suprafaţa minimală prevăzută de lege. Acest beneficiu de protecţie socială este la latitudinea de reglementare a legiuitorului, care poate institui un tratament juridic diferenţiat, în considerarea unor situaţii obiectiv diferite. Totodată, Curtea a precizat că schimbarea situaţiei juridice a chiriaşilor, în cazul în care, din diverse motive, nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru încadrarea în categoria juridică vizată de măsura de protecţie mai sus precizată, determină incidenţa unui alt tratament juridic, corespunzător situaţiei obiectiv diferite în care se află aceştia, ceea ce reprezintă o aplicare a principiului egalităţii, şi nu o încălcare a lui.18. Cât priveşte critica referitoare la prevederile constituţionale cuprinse în art. 47 alin. (1) privind obligaţia statului de a asigura cetăţenilor un nivel de trai decent, sunt incidente cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 984 din 12 iulie 2011, potrivit cărora nivelul de trai decent este un concept care trebuie examinat în raport cu situaţiile avute în vedere de legiuitor, precum şi în funcţie de reglementările internaţionale privind drepturile omului, obligatorii în temeiul art. 11 şi 20 din Constituţie, respectiv prevederile art. 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora dreptul la un nivel de trai decent cuprinde, printre altele, şi dreptul la locuinţă. În acelaşi sens, art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, prevăzând obligaţia statelor de a recunoaşte dreptul oricărei persoane la un nivel de trai decent pentru ea şi familia sa, se referă, în mod expres, numai la locuinţă corespunzătoare, şi nu la un nivel redus al tarifului chiriei.19. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.20. Curtea nu poate reţine nici susţinerea privind încălcarea art. 115 alin. (8) din Legea fundamentală, potrivit căruia „prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei“. Astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2008 a fost aprobată prin Legea nr. 183/2008, aşa încât aceasta continuă să îşi producă efectele juridice.21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Cristea în Dosarul nr. 10.301/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că dispoziţiile Legii nr. 183/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe m2 care se aplică pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului, administrate de Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 7 mai 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Bianca Drăghici


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 348/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 348 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 348/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu