Decizia Nr.347 din 24.09.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244¹ din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Teodor Feier în Dosarul nr. 2.619/246/2012/a1 al Tribunalului Arad - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 125D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi menţinerea jurisprudenţei Curţii în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.619/246/2012/a1, Tribunalul Arad - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244¹ din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Teodor Feier cu prilejul judecării recursului formulat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de suspendare a cauzei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţia legală criticată este neconstituţională, deoarece nu îi permite formularea unei căi de atac împotriva încheierii de şedinţă prin care s-a dispus respingerea cererii de suspendare a judecăţii cauzei, în acest mod nebeneficiind de un tratament egal în faţa legii.De altfel, mai susţine că apare ca nefondată şi nelegală limitarea la exercitarea unei căi de atac prin raportarea la soluţia dată în aprecierea asupra cererii de suspendare a judecăţii.Tribunalul Arad - Secţia civilă consideră că dispoziţia legală criticată nu încalcă niciun principiu constituţional. Legiuitorul conferă expres dreptul la recurs numai în cazul în care instanţa dispune prin încheiere suspendarea judecării procesului ori respingerea cererii de repunere pe rol, opţiunea judecătorului fiind cât se poate de firească, deoarece ambele soluţii tind a prelungi durata procesului, în condiţiile în care necesitatea soluţionării cu celeritate este consacrată indirect de norme europene, constituţionale ori organice. Astfel, instanţa constată că instituţia suspendării judecării cauzei reprezintă un incident procedural de natură să conducă la prelungirea ori tergiversarea procedurii, motiv pentru care se explică raţiunea instituirii unei căi de atac împotriva unei astfel de măsuri ce vine în contradicţie cu principiile enunţate, tocmai pentru ca temeinicia şi legalitatea unei astfel de măsuri contrare celerităţii procesului să fie analizată şi de o instanţă superioară în condiţii de contradictorialitate. Or, invocând lipsa unui drept la recurs împotriva încheierii prin care se respinge cererea de suspendare a judecării cauzei, partea invocă în mod implicit dreptul său de a obţine suspendarea unui proces, drept care nu este recunoscut prin nicio normă juridică în vigoare şi care ar fi oricum contrar principiilor enunţate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat cuprinzând norme speciale de procedură, derogatorii de la dreptul comun, impuse de specificul domeniului reglementat şi adoptate de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale consacrate prin art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Mai arată că regimul juridic diferit este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite, ambele fiind determinate de asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale şi precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat şi reţinut de Curtea Constituţională în Decizia nr. 802 din 27 septembrie 2007, Decizia nr. 858 din 9 octombrie 2007 şi Decizia nr. 932 din 18 octombrie 2007.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 244¹ din Codul de procedură civilă din 1865. Din motivarea autorului excepţiei rezultă, însă, că susţinerile de neconstituţionalitate formulate vizează, în realitate, art. 244¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, text asupra căruia Curtea Constituţională urmează a se pronunţa.Textul de lege criticat are următoarea redactare: „Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională reţine următoarele:I. Soluţia legislativă reglementată prin art. 244¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 se regăseşte la art. 414 alin. (2) din Codul de procedură civilă în vigoare la data pronunţării prezentei decizii.Curtea observă că în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, „dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“. În aceste condiţii, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a reţinut că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să se pronunţe asupra prevederilor art. 244¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, dat fiind faptul că litigiul din faţa Tribunalului Arad a fost început anterior noului cod de procedură civilă.II. Prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, constatându-se constituţionalitatea acestora. În acest sens sunt Decizia nr. 324 din 26 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 decembrie 2002, Decizia nr. 224 din 3 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 27 iunie 2003, Decizia nr. 117 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 5 aprilie 2011, şi Decizia nr. 293 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 2 iulie 2013.Prin deciziile menţionate, instanţa constituţională a reţinut că textul legal criticat nu conţine nicio dispoziţie discriminatorie, regimul juridic diferit - constând în aceea că numai încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecăţii poate fi atacată cu recurs separat, în vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare poate fi atacată doar odată cu fondul - este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite, ambele fiind determinate de asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Astfel, nu se poate reţine nicio încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie.Reglementarea procedurală dedusă controlului nu contravine nici art. 21 din Constituţie, întrucât, chiar dacă încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate fi atacată cu recurs separat, ea poate fi atacată odată cu fondul, potrivit prevederilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, care constituie reglementarea de drept comun în materie.Astfel, din analiza textului de lege criticat rezultă că încheierile de respingere şi, respectiv, cele de admitere ale cererilor de suspendare a cursului judecării procesului au efecte diferite. Dacă, în primul caz, cursul judecăţii nu se întrerupe, în cel de-al doilea efectul constă în suspendarea judecării procesului cel puţin până la soluţionarea căii de atac formulate împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea. Ceea ce diferă este numai momentul în care poate fi exercitată calea de atac. Împotriva încheierilor de respingere a cererii de suspendare se poate face apel odată cu fondul, potrivit art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, iar împotriva încheierilor prin care s-a dispus suspendarea se poate face recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului.Diferenţa de tratament juridic în cele două cazuri rezultă din efectele produse de cele două tipuri de încheieri, de respingere şi, respectiv, de admitere a cererii de suspendare a judecării procesului. Astfel, potrivit art. 244 din Codul de procedură civilă din 1865, măsura suspendării este lăsată la aprecierea judecătorului, atunci când dezlegarea pricinii depinde de existenţa unui drept care face obiectul unui alt proces aflat în curs sau atunci când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. Cu toate acestea, art. 244 din Codul de procedură civilă din 1865 nu are un caracter imperativ, instanţa având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecării procesului.Prin urmare, caracterul raţional şi obiectiv al diferenţei de tratament juridic al normei procedurale cuprinse în art. 244¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 rezultă din grija legiuitorului de a nu se întârzia judecarea cauzei, prin judecarea căii de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare. Astfel, în caz de suspendare, judecarea cauzei respective poate dura foarte mult, însă în situaţia respingerii suspendării, judecarea cauzei continuă.Mai mult, Curtea reţine faptul că reglementarea procedurii de judecată, inclusiv a căilor de atac, se stabileşte prin lege, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Teodor Feier în Dosarul nr. 2.619/246/2012/a1 al Tribunalului Arad - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 244¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent, Andreea Costin