Decizia Nr.343 din 24.09.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 669 din 31 octombrie 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Ioniţa Cochinţu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, excepţie ridicată de Niculaie V. Ureche în Dosarul nr. 229/314/2010 al Judecătoriei Suceava şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 274D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituţie, partea care este lipsită de posibilitatea achitării onorariului cuvenit expertului tehnic judiciar poate beneficia de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.Referitor la critica potrivit căreia există o neconcordanţă între prevederile legale criticate şi cele ale Legii concurenţei nr. 21/1996, se arată că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale, şi nu compararea mai multor prevederi legale între ele, iar în ceea ce priveşte invocarea Directivei Parlamentului European şi a Consiliului 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieţei interne, aceasta constituie o problemă de aplicare a legii. Celelalte aspecte invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate tind la o modificare a normelor legale; or, soluţionarea acestora nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,Prin Încheierea din 9 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 229/314/2010, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, excepţie ridicată de Niculaie V. Ureche într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în revendicare imobiliară.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate sunt contrare art. 21 şi 135 din Constituţie. În acest sens arată că procedura instituită de normele criticate, deşi este de natură să confere o oarecare obiectivitate prin metoda aleatorie de alegere a expertului, nu dă posibilitate instanţei sau părţii obligate să selecteze un expert „pe criterii de tarif“ şi nici să negocieze în vreun fel acest tarif; or, economia României este o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, ceea ce presupune că actorii de pe o anumită piaţă sunt liberi să negocieze toate aspectele unei tranzacţii, inclusiv preţul/tariful produselor sau serviciilor, cum este cazul serviciilor de expertiză tehnică.În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea procedurii criticate în raport cu art. 21 din Constituţie, arată că aceasta poate interveni în situaţiile în care partea obligată la selectarea unui expert, deşi nu îndeplineşte condiţiile de a beneficia de ajutor public judiciar, nu are capacitatea efectivă de a achita expertiza, putând fi decăzut din această probă, cu toate consecinţele negative ce decurg din aceasta.De asemenea, susţine că prevederile criticate contravin art. 4 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, precum şi art. 22 alin. (1) din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieţei interne.Totodată, se mai arată că se impune ca prevederile criticate să fie „ajustate“ în sensul ca:

– instanţa să stabilească onorariul provizoriu pe baza contractului dintre partea obligată şi expertul selectat, ca procent de 40% din calculul preliminar;

– instanţa să fie ţinută a verifica dacă contractul dintre părţi şi plată sunt bazate pe oferta făcută publică prin afişaj;

– odată cu raportul de expertiză, expertul nu trebuie să depună doar o „notă de evaluare a onorariului“, ci calculul final al onorariului, bazat pe tarife unitare date publicităţii prin afişare pentru fiecare unitate de serviciu prestat - ore, punct ridicare topo etc.În acest context, se invocă necesitatea ajustării/alinierii şi a altor prevederi ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000, în sensul instituirii unui contract-cadru, cu clauze minimale vizând drepturile şi obligaţiile părţilor, care urmează a fi particularizat prin negociere efectivă. Judecătoria Suceava opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece modalitatea de stabilire a onorariului expertului tehnic judiciar de către instanţele judecătoreşti nu încalcă liberul acces la justiţie, fiind doar expresia libertăţii legiuitorului de a reglementa procedura de urmat în aceste situaţii. Referitor la invocarea prevederilor art. 135 din Constituţie, se apreciază că acestea privesc participanţii la circuitul economic; or, în speţă, autorul excepţiei nu are calitatea de comerciant, astfel încât nu se poate reţine că prevederile criticate sunt în neconcordanţă cu principiul liberei exercitări a comerţului în condiţiile legii. În ceea ce priveşte criticile raportate la Legea concurenţei nr. 21/1996, se arată că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu normele constituţionale, şi nu compararea unor legi între ele. Referitor la invocarea Directivei Parlamentului European şi a Consiliului 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieţei interne, aceasta ţine mai degrabă de interpretarea şi aplicarea legii, atribuţie ce intră în sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti. Eventualele omisiuni ale legii sunt aspecte ce vizează în exclusivitate oportunitatea, şi nu legalitatea actului normativ, astfel încât Curtea Constituţională nu poate emite noi norme juridice, fie ele şi numai cu rol complinitor, şi nici să le modifice pe cele existente într-un sistem normativ. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care arată că modalitatea de stabilire a onorariului cuvenit expertului tehnic judiciar nu este de natură să încalce liberul acces la justiţie, ci reprezintă expresia libertăţii legiuitorului de a reglementa procedura de urmat în această materie. Împotriva încheierii prin care a fost stabilit onorariul expertului tehnic judiciar se poate face cerere de reexaminare, iar în situaţia în care partea este lipsită de posibilitatea achitării onorariului cuvenit expertului tehnic judiciar, legiuitorul a creat instituţia ajutorului public judiciar. De asemenea, în ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 135 din Constituţie, se arată că impunerea de către legiuitor a unor reguli procedurale referitoare la modalitatea de efectuare a expertizei tehnice judiciare nu este de natură să aducă atingere economiei de piaţă. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Chiar dacă prevederile legale criticate nu dau posibilitatea instanţei sau părţii obligate să selecteze un expert pe criterii de tarif şi nici să negocieze în vreun fel acest tarif, trebuie reţinut că onorariul pentru expertiza tehnică judiciară se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului. În aceste condiţii, posibilitatea instanţei de a stabili onorariul expertului pentru lucrarea efectuată nu poate fi apreciată ca o îngrădire a dreptului părţilor de a se adresa unei instanţe de judecată sau dreptului la un proces echitabil şi nici principiilor referitoare la economia de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. În ceea ce priveşte compararea textelor criticate cu alte prevederi legale sau interpretarea şi aplicarea acestora, se arată că o asemenea critică nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, ci a instanţelor de judecată ori a legiuitorului, după caz. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17, art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000, aprobată prin Legea nr. 156/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 15 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:

– Art. 17: „(1) Organul îndreptăţit să dispună efectuarea expertizei judiciare numeşte expertul sau, după caz, specialistul, indică în scris, prin încheiere sau prin ordonanţă, obiectul expertizei şi întrebările la care trebuie să răspundă acesta, stabileşte data depunerii raportului de expertiză, fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, şi comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare numele persoanei desemnate să efectueze expertiza.
(2) La termenul la care a avut loc numirea expertului, organul cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus efectuarea expertizei înştiinţează partea despre suma ce trebuie avansată pentru expertiza dispusă în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare şi îi pune în vedere să plătească această sumă în termen de 5 zile de la înştiinţare.(3) Adresa privind numirea expertului se comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare şi expertului tehnic judiciar, după efectuarea plăţii în condiţiile alin. (2), şi cuprinde următoarele:a)denumirea şi datele de contact ale organului cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus numirea; b)numărul şi obiectul dosarului în care a fost dispusă efectuarea expertizei tehnice judiciare; c)numele sau, după caz, denumirea părţilor din dosar şi datele de contact ale acestora: domiciliul sau, după caz, sediul acestora, precum şi numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de e-mail, dacă acestea sunt cunoscute; d)numărul şi data încheierii sau ordonanţei prin care a fost numit expertul; e)obiectivele expertizei tehnice judiciare dispuse la care trebuie să răspundă expertul; f)termenul stabilit pentru depunerea raportului de expertiză; g)suma stabilită cu titlu de onorariu provizoriu; h)suma stabilită cu titlu de cheltuieli provizorii; i)menţiunea că sumele provizorii, stabilite cu titlu de onorariu provizoriu şi cheltuieli provizorii, au fost plătite în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare. (4) Plata sumei provizorii către expertul tehnic judiciar numit se va efectua prin intermediul biroului local pentru expertize tehnice judiciare, după depunerea raportului de expertiză la organul cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus efectuarea expertizei.“;

– Art. 22 alin. (1) şi (2): „(1) Raportul de expertiză sau suplimentul la raportul de expertiză, însoţit de nota de evaluare a onorariului şi, dacă este cazul, de decontul cheltuielilor de transport, cazare, diurnă sau al altor cheltuieli ocazionate de efectuarea expertizei şi în strânsă legătură cu aceasta, se depune la organul cu atribuţii jurisdicţionale care a încuviinţat expertiza. (2) La termenul la care se pronunţă asupra raportului de expertiză sau, după caz, asupra suplimentului la raport, depus de expertul tehnic judiciar numit, organul cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus efectuarea expertizei se pronunţă şi asupra sumei definitive solicitate de către expert, înştiinţând biroul local pentru expertize tehnice judiciare despre suma definitivă aprobată la plată expertului.“;

– Art. 23: „(1) Onorariul definitiv pentru expertiza tehnică judiciară se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului. (2) Plata onorariului şi a cheltuielilor solicitate prin decont, cuvenite expertului tehnic judiciar numit de către organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti sau alte organe cu atribuţii jurisdicţionale în condiţiile art. 17, pentru efectuarea expertizei, se efectuează numai prin biroul local pentru expertize tehnice judiciare.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 135 privind economia. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 4 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, precum şi art. 22 alin. (1) lit. i) şi j) din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 376 din 27 decembrie 2006. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: 1. Din motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate reiese că acesta este nemulţumit de faptul că dispoziţiile criticate nu îi permit să negocieze onorariul pentru expertiza tehnică judiciară dispusă de instanţa de judecată, fapt care ar contraveni prevederilor constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, dorind, totodată, modificarea acestora. 2. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară a fost adoptată în temeiul delegării legislative, respectiv a Legii nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 31 decembrie 1999, ca urmare a necesităţii reglementării distincte a celor două mari compartimente ale expertizei tehnice: judiciară şi extrajudiciară.Dispoziţiile art. 17, art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară fac parte din capitolul III - Reguli procedurale privind expertiza tehnică judiciară. Astfel, potrivit art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, organul îndreptăţit să dispună efectuarea expertizei judiciare numeşte expertul sau, după caz, specialistul, indică în scris, prin încheiere sau prin ordonanţă, obiectul expertizei şi întrebările la care trebuie să răspundă acesta, stabileşte data depunerii raportului de expertiză, fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, şi comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare numele persoanei desemnate să efectueze expertiza. De asemenea, dispoziţiile criticate, respectiv art. 23 alin. (1) şi (2), prevăd că onorariul definitiv pentru expertiza tehnică judiciară se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului, iar plata onorariului şi a cheltuielilor solicitate prin decont, cuvenite expertului tehnic judiciar numit de către organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti sau alte organe cu atribuţii jurisdicţionale în condiţiile art. 17, pentru efectuarea expertizei, se efectuează numai prin biroul local pentru expertize tehnice judiciare. Totodată, la termenul la care se pronunţă asupra raportului de expertiză sau, după caz, asupra suplimentului la raport, depus de expertul tehnic judiciar numit, organul cu atribuţii jurisdicţionale care a dispus efectuarea expertizei se pronunţă şi asupra sumei definitive solicitate de către expert, înştiinţând biroul local pentru expertize tehnice judiciare despre suma definitivă aprobată la plată expertului, potrivit art. 22 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000. 3. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 21 şi art. 135 din Constituţie ca urmare a faptului că dispoziţiile criticate nu permit selectarea unui expert pe criterii de tarif şi nici prin negociere, aceasta nu poate fi reţinută, întrucât onorariul expertului tehnic judiciar se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, respectiv de către organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti sau alte organe cu atribuţii jurisdicţionale pentru efectuarea expertizei, în funcţie de anumite criterii, cum ar fi complexitatea lucrării, volumul de lucru depus şi gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului. Or, faptul că onorariul pentru expertiza tehnică judiciară se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, pe baza acestor criterii, nu este de natură a îngrădi dreptul părţilor de a se adresa unei instanţe sau dreptul la un proces echitabil şi nici de a încălca prevederile art. 135 din Constituţie. Pe de altă parte, autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate este lipsit de interes în ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale referitoare la economia de piaţă având la bază libera concurenţă, întrucât nu se află în poziţia expertului. Totodată, Curtea reţine că partea care este lipsită de posibilitatea achitării onorariului cuvenit expertului tehnic judiciar are posibilitatea utilizării instituţiei ajutorului public judiciar, prevăzut ca atare de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu scopul de asigurare a dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii. Or, astfel cum reiese din dosarul cauzei, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a beneficiat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008. De altfel, partea interesată are posibilitatea să solicite ca, suplimentar, potrivit art. 18 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, pe lângă expertul tehnic judiciar numit în condiţiile prevederilor criticate de autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, să participe la efectuarea expertizei şi un expert tehnic judiciar sau specialist ales de aceasta, cu încuviinţarea organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei, iar potrivit art. 18 alin. (3), onorariul acestui expert tehnic judiciar sau specialist este stabilit de parte şi de expert de comun acord, în temeiul raporturilor contractuale dintre aceştia. 4. Referitor la critica potrivit căreia există o neconcordanţă între prevederile legale criticate şi cele ale Legii concurenţei nr. 21/1996, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. 5. În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei, în motivarea acesteia, a prevederilor art. 22 alin. (1) lit. i) şi j) din Directiva 2006/123/CE, se observă că aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, a cărei soluţionare revine judecătorului învestit cu soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, sens în care este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 219 din 9 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010. 6. Referitor la solicitarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate privind completarea sau modificarea prevederilor legale criticate, se observă că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, acestea fiind atribuţii exclusive ale Parlamentului, care, potrivit art. 61 din Constituţie, „este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării“, astfel încât modificarea, completarea ori abrogarea normelor juridice constituie atribuţii exclusive ale acestuia. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Niculaie V. Ureche în Dosarul nr. 229/314/2010 al Judecătoriei Suceava şi constată că dispoziţiile art. 17, art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară sunt constituţionale în raport de criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Suceava şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu