Decizia Nr.334 din 12.06.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 533 din 17 iulie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Ioana Marilena Chiorean	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Constantin Ciocan în Dosarul nr. 1.160/97/2013 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 81D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 326/2013.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.160/97/2013, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de recurentul- reclamant Constantin Ciocan în cadrul soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 3.311/CA/2013 a Tribunalului Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă acţiunea prin care se solicita instanţei obligarea pârâţilor Inspectoratul de Poliţie al judeţului Hunedoara şi Ministerul Administraţiei şi Internelor de a-i acorda ajutorul de care beneficiază la încetarea raportului de serviciu pentru activitatea depusă ca poliţist, ajutor prevăzut de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie. În acest sens arată că art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, care suspendă în anul 2011 aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la acordarea unor ajutoare sau indemnizaţii cu ocazia retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă a personalului plătit din fonduri publice, este discriminatoriu, deoarece „s-a făcut nedreptate prin aplicarea diferenţiată a prevederilor art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II la Legea-cadru nr. 284/2010“. Astfel, potrivit art. 46 din Legea nr. 284/2010, aceasta intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2011. Totodată, arată că dispoziţiile de lege criticate au ca efect pierderea acestor drepturi recunoscute de lege. Un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat, întrucât, altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial a cărui existenţă este recunoscută să fie atins în substanţa sa şi să devină lipsit de orice valoare. Or, respectarea încrederii în statul de drept implică asigurarea aplicării legilor adoptate şi a drepturilor recunoscute. În final, susţine că, deşi au fost suspendate potrivit legii, drepturile prevăzute de Legea nr. 284/2010 au fost totuşi acordate anumitor persoane, fiind încălcate dispoziţiile constituţionale menţionate.6. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cu privire la critica referitoare la art. 16 alin. (1) din Constituţie, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 70/2003 şi nr. 861/2006. În ceea ce priveşte critica raportată la art. 53 din Constituţie, apreciază că, aşa cum a constatat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, acest text constituţional se referă la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale. Or, ajutoarele ori indemnizaţiile la care se referă autorul excepţiei nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea lor, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Constituţie.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului consideră, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale şi nu conţin discriminări, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 326/2013. Cât priveşte critica raportată la art. 41 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie, consideră că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece ajutoarele la care face referire autorul excepţiei nu constituie drepturi fundamentale.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, dispoziţii care au următorul conţinut:
(1) În anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. (2) În anul 2011, prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia imposibilităţii menţinerii în activitate a persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate. 12.Legea nr. 285/2010 reglementează, după cum indică însuşi titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, având deci aplicabilitate limitată doar la anul 2011. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a statuat că „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“. Aşadar, deşi dispoziţiile de lege supuse examinării nu se mai încadrează în fondul activ al legislaţiei, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestora, având în vedere că raportul juridic născut între angajat şi angajator nu s-a stins în privinţa acordării ajutorului prevăzut de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, secţiunea a 3-a din Legea-cadru nr. 284/2010, tocmai din cauza faptului că se contestă o eventuală neexecutare de către angajator a obligaţiei sale privind acest ajutor.13. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (2) privind măsurile de protecţie socială şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, criticate din aceleaşi perspective, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 326 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iulie 2013, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.15. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că situaţia diferită în care se găsesc persoanele în funcţie de aplicarea principiului tempus regit actum nu poate fi considerată ca fiind contrară dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor. În acest sens, Curtea a statuat prin Decizia nr. 70 din 18 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2003, că „nu se poate reţine încălcarea principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât cele două categorii de pensionari, supuse unor regimuri juridice diferite, nu se află într-o situaţie identică, de natură să justifice aplicarea unui tratament egal. Contrar celor susţinute de autorul excepţiei, data pensionării, anterioară sau ulterioară intrării în vigoare a noii reglementări în materie, generează situaţii juridice diferite, care impun şi justifică un tratament juridic diferenţiat“.16. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 53 din Constituţie, Curtea a constatat că acest text constituţional se referă la restrângerea exerciţiului unor drepturi ori libertăţi fundamentale. Ajutoarele ori indemnizaţiile la care se referă însă art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 nu fac parte din această categorie de drepturi, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală. De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, când, analizând obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, a statuat că indemnizaţiile acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă „reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional“.17. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudenţa Curţii şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei acesteia, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea.18. Cât priveşte critica referitoare la art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu retroactivează, ci prevăd că în anul 2011 nu se aplică dispoziţiile de lege care reglementează acordarea de ajutoare, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.19. Cu privire la critica referitoare la art. 41 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit normei constituţionale invocate, salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială care privesc: securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, „precum şi în alte situaţii specifice, stabilite prin lege“. Prin urmare, nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Ciocan în Dosarul nr. 1.160/97/2013 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 12 iunie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean