DECIZIE Nr. 330 din 3 decembrie 2002
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin.
(5) si ale art. 21 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind
statutul si regimul refugiatilor in Romania, aprobata si modificata prin Legea
nr. 323/2001
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 893 din 10 decembrie 2002
Costica Bulai - presedinte
Nicolae Cochinescu - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Ioan Vida - judecator
Florentina Balta - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 20 alin. (5) si ale art. 21 alin. (6) din Ordonanta
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania,
aprobata si modificata prin Legea nr. 323/2001, exceptie ridicata de Mahmoud
Isam Mufid Mohamed in Dosarul nr. 12.970/2001 al Judecatoriei Sectorului 6
Bucuresti.
La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este
legal indeplinita.
Reprezentantul Ministerului Public, apreciind ca textele de lege criticate
nu contravin prevederilor constitutionale sau normelor internationale invocate,
solicita respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neintemeiata.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierea din 7 decembrie 2001, pronuntata in Dosarul nr.
12.970/2001, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti a sesizat Curtea
Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20
alin. (5) si ale art. 21 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000
privind statutul si regimul refugiatilor in Romania, aprobata si modificata
prin Legea nr. 323/2001, exceptie ridicata de Mahmoud Isam Mufid Mohamed din
Iordania.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile
de lege criticate, reglementand caracterul definitiv si irevocabil al
hotararilor judecatoresti pronuntate de instantele de fond in cadrul procedurii
accelerate si al procedurii pe zona de frontiera, contravin prevederilor
constitutionale ale art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18, 20, art. 23
alin. (1) - (4), ale art. 49 si 123, prevederilor art. 6 pct. 1 si art. 13 din
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,
precum si celor ale art. 33 din Conventia privind Statutul refugiatilor
incheiata la Geneva in 1951.
Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, exprimandu-si opinia, apreciaza ca
textele de lege criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate.
Astfel se considera ca, "in anumite situatii expres prevazute de lege si
care nu pot fi extinse prin analogie, legea poate exclude folosirea unor cai de
atac".
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra
exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Presedintele Camerei Deputatilor apreciaza ca exceptia este neintemeiata.
Se arata ca ordonanta "are la baza respectarea scopurilor si principiilor
enumerate in Carta O.N.U. sau in tratatele si conventiile internationale
privitoare la refugiati".
Guvernul, avand in vedere jurisprudenta in materie a Curtii
Constitutionale, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este
neintemeiata. Se arata ca dispozitiile legale criticate "nu constituie o
noutate in domeniu, ele fiind cuprinse intr-o serie de reglementari ale
statelor membre ale Uniunii Europene", precum "Rezolutia Consiliului
de Ministri din 30 noiembrie si 1 decembrie 1992, care face parte, de altfel,
din acquisul comunitar".
Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra
exceptiei ridicate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei
Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit in cauza de judecatorul-raportor,
concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la
prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine
urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit
dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), art. 2,
3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de
neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
20 alin. (5) si ale art. 21 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000
privind statutul si regimul refugiatilor in Romania, aprobata si modificata
prin Legea nr. 323/2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 342 din 27 iunie 2001.
Aceste texte de lege au urmatoarea redactare:
"ARTICOL UNIC
Se aproba Ordonanta Guvernului nr. 102 din 31 august 2000 privind statutul
si regimul refugiatilor in Romania, adoptata in temeiul art. 1 lit. G pct. 2
din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante si
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie
2000, cu urmatoarele modificari:
1. Alineatul (5) al articolului 20 va avea urmatorul cuprins:
<<(5) Hotararea instantei este definitiva si irevocabila.>>
[...]
3. Alineatul (6) al articolului 21 va avea urmatorul cuprins:
<<(6) In cazul prevazut la alin. (5) lit. a) hotararea instantei este
definitiva si irevocabila.>>"
In sustinerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege se invoca
incalcarea urmatoarelor prevederi constitutionale:
- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit
legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetatenii sunt egali in fata legii si a
autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.";
- Art. 18: "(1) Cetatenii straini si apatrizii care locuiesc in
Romania se bucura de protectia generala a persoanelor si a averilor, garantata
de Constitutie si de alte legi.
(2) Dreptul de azil se acorda si se retrage in conditiile legii, cu
respectarea tratatelor si a conventiilor internationale la care Romania este
parte.";
- Art. 20: "(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si
libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate
la care Romania este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile
interne, au prioritate reglementarile internationale.";
- Art. 23 alin. (1) - (4): "(1) Libertatea individuala si siguranta
persoanei sunt inviolabile.
(2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise
numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege.
(3) Retinerea nu poate depasi 24 de ore.
(4) Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o
durata de cel mult 30 de zile. Asupra legalitatii mandatului, arestatul se
poate plange judecatorului, care este obligat sa se pronunte prin hotarare
motivata. Prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata.";
- Art. 49: "(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate
fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea
sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a
drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale;
prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru
deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a
determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii.";
- Art. 123: "(1) Justitia se infaptuieste in numele legii.
(2) Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii."
De asemenea, mai sunt invocate urmatoarele prevederi din reglementari
internationale:
Art. 6 pct. 1 si art. 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului
si a libertatilor fundamentale, potrivit carora:
- Art. 6 pct. 1: "Orice persoana are dreptul la judecarea in mod
echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o
instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie
asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie
asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.
Hotararea trebuie sa fie pronuntata in mod public, dar accesul in sala de
sedinta poate fi interzis presei si publicului pe intreaga durata a procesului
sau a unei parti a acestuia in interesul moralitatii, al ordinii publice, ori
al securitatii nationale intr-o societate democratica, atunci cand interesele
minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun, sau in
masura considerata absolut necesara de catre instanta atunci cand, in
imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere
intereselor justitiei.";
- Art. 13: "Orice persoana, ale carei drepturi si libertati
recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze
efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora
unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale.";
- Art. 33 din Conventia privind Statutul refugiatilor incheiata la Geneva
in 1951: "Interdictia de expulzare si returnare
1. Nici un stat contractant nu va expulza sau returna, in nici un fel un
refugiat peste frontierele teritoriilor unde viata sau libertatea sa ar fi
amenintate pe motiv de rasa, religie, nationalitate, apartenenta la un anumit
grup social sau opinii politice.
2. Beneficiul prezentei dispozitii nu va putea totusi fi invocat de catre
un refugiat fata de care ar exista motive serioase de a fi considerat ca un
pericol pentru securitatea tarii unde se gaseste sau care, fiind condamnat
definitiv pentru o crima sau un delict deosebit de grav, constituie o
amenintare pentru comunitatea tarii respective."
Examinand exceptia, Curtea constata ca dispozitiile legale criticate au mai
fost supuse controlului Curtii Constitutionale, care, prin numeroase decizii, a
constatat ca sunt constitutionale. Astfel Curtea a constatat ca modificarile
aduse art. 20 alin. (5) si art. 21 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr.
102/2000, prin pct. 1 si 3 ale articolului unic din Legea nr. 323/2001, nu au
nici o legatura cu dreptul la aparare si nu ingradesc in nici un fel
exercitarea acestui drept. Faptul ca hotararea instantei de judecata este
definitiva si irevocabila nu inseamna ca autorul exceptiei este lipsit de
dreptul la aparare. Potrivit prevederilor constitutionale ale art. 128,
impotriva hotararilor judecatoresti caile de atac pot fi exercitate de partea
interesata si de Ministerul Public, numai in conditiile legii, legiuitorul
putand institui reguli speciale de procedura, in considerarea unor situatii
deosebite (asa cum, de altfel, este situatia refugiatilor in Romania). In acest
sens este, de exemplu, Decizia nr. 261/2000, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 174 din 5 aprilie 2001.
Autorul exceptiei considera ca dispozitiile legale criticate contravin art.
16 alin. (1) din Constitutie, care reglementeaza egalitatea cetatenilor in fata
legii si a autoritatilor publice. Sub acest aspect Curtea constata ca
prevederea constitutionala mentionata este inaplicabila in cauza, art. 16 alin.
(1) avand in vedere persoane care au calitatea de cetatean roman.
Totodata Curtea observa ca reglementarea drepturilor refugiatilor si ale
persoanelor care au dobandit o forma de protectie este in acord cu prevederile
art. 18 alin. (1) din Constitutie, text potrivit caruia "Cetatenii straini
si apatrizii care locuiesc in Romania se bucura de protectia generala a
persoanelor si a averilor, garantata de Constitutie si de alte legi",
precum si cu prevederile din conventiile si tratatele la care Romania este
parte.
In aceasta lumina nici una dintre criticile de neconstitutionalitate nu
poate fi retinuta.
Art. 49 din Constitutie reglementeaza restrangerea prin lege a exercitiului
unor drepturi sau al unor libertati, proportional cu situatia care determina
aceasta restrangere. Prevederile legale din ordonanta, criticate ca fiind
neconstitutionale, nu contin restrangeri speciale ale exercitiului unor
drepturi pentru strainii care urmeaza procedura de acordare a unei forme de
protectie din partea statului roman.
De asemenea, autorul exceptiei critica textele de lege mentionate si cu
referire la prevederile constitutionale cuprinse in art. 123 privind
infaptuirea justitiei in Romania. Curtea observa insa ca acestea nu contin nici
o dispozitie care sa contravina principiului infaptuirii justitiei in numele
legii, al independentei judecatorilor si al supunerii lor numai legii.
Referitor la prevederile cuprinse in Conventia pentru apararea drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale, si anume cele care privesc procesul
echitabil si dreptul persoanei de a se plange unei instante, Curtea retine ca
textele legale criticate de autorul exceptiei nu opresc, in realitate, partile
interesate de a apela la instantele judecatoresti, de a fi aparate si de a se
prevala de toate garantiile procesuale care conditioneaza intr-o societate
democratica procesul echitabil.
In sfarsit, dispozitiile legale ce fac obiectul exceptiei de
neconstitutionalitate sunt in deplina concordanta si cu prevederile din
Conventia privind Statutul refugiatilor incheiata la Geneva in 1951,
referitoare la interdictia de expulzare si returnare.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (3) si
al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin.
(5) si ale art. 21 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind
statutul si regimul refugiatilor in Romania, aprobata si modificata prin Legea
nr. 323/2001, exceptie ridicata de Mahmoud Isam Mufid Mohamed in Dosarul nr.
12.970/2001 al Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 3 decembrie 2002.
PRESEDINTE,
prof. univ. dr. COSTICA BULAI
Magistrat asistent,
Doina Suliman