Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marius Romanaş în Dosarul nr. 60/739/2014 al Curţii Militare de Apel Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.520D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate Marius Romanaş a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.4. Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.559D/2015, nr. 1.764D/2015, nr. 1.792D/2015, nr. 1.852D/2015, nr. 257D/2016, nr. 306D/2016 şi nr. 313D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Doruleţ Popa în Dosarul nr. 21.882/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, de Ioan Rotărescu în Dosarul nr. 637/57/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală, de Maiurgia Igantie în Dosarul nr. 15.844/325/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală, de Sultana Ioana Stan în Dosarul nr. 12.468/193/2015 al Judecătoriei Botoşani - Secţia penală, de Alexandru Aurelian-Andy Alexandrescu în Dosarul nr. 803/262/2015 (881/2015) al Judecătoriei Moreni, de Adrian Arvunescu în Dosarul nr. 790/46/2015 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi de Andrei Ionuţ Cocîrlău în Dosarul nr. 4.448/207/2015 al Judecătoriei Caracal. 5. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.6. Magistratul asistent referă asupra faptului că în Dosarul nr. 1.764D/2015 autorul excepţiei Ioan Rotărescu a depus note scrise prin care învederează Curţii că nu s-a judecat cu părţile din dosar, în Dosarul nr. 1.792D/2015 autorul excepţiei de neconstituţionalitate Ignatie Maiurgia a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia, iar în Dosarul nr. 1.852D/2015 partea Lucica Manole a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. De asemenea, în Dosarul nr. 1.852D/2015 autoarea excepţiei Ioana Sultana Stan a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător, iar în Dosarul nr. 306D/2016 autorul excepţiei Adrian Arvunescu a depus o cerere de preschimbare a termenului de judecată deoarece în ziua de 17 mai 2016 este citat într-o altă cauză aflată pe rolul Curţii de Apel Piteşti şi o cerere de probatorii în cadrul căreia depune Încheierea nr. 36/F/CC/CP din 16 martie 2016 a Curţii de Apel Piteşti şi solicită Curţii Constituţionale să ceară relaţii atât de la Curtea de Apel Piteşti, cât şi de la Curtea de Apel Bucureşti şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea întocmirii unor date statistice cu privire la procentul de admitere a plângerilor formulate împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror din totalul plângerilor formulate.7. Reprezentantul Ministerului Public se opune celor două cereri de acordare a unui nou termen de judecată şi cererii de probatorii.8. Curtea, având în vedere cererile de acordare a unui nou termen de judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 222 din Codul de procedură civilă coroborate cu ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, dispune respingerea acestora motivat de împrejurarea că, în Dosarul nr. 1.852D/2015, de la data emiterii încheierii de sesizare a instanţei de contencios constituţional, respectiv 10 noiembrie 2015, şi până în prezent autoarea excepţiei a beneficiat de un interval suficient de mare pentru a face demersuri în vederea angajării unui avocat iar, în Dosarul nr. 306D/2016, autorul excepţiei putea adresa Curţii de Apel Piteşti o cerere similară. Mai mult potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Curţii Constituţionale prezenţa părţii în faţa Curţii nu este obligatorie. De asemenea, Curtea respinge şi cererea de probatorii motivat de împrejurarea că datele statistice solicitate nu au relevanţă în cauză.9. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.10. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.11. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.559D/2015, nr. 1.764D/2015, nr. 1.792D/2015, nr. 1.852D/2015, nr. 257D/2016, nr. 306D/2016 şi nr. 313D/2016 la Dosarul nr. 1.520D/2015, care a fost primul înregistrat. 12. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu menţiunea că, în Dosarul nr. 1.520D/2015 în care s-a dispus clasarea cauzei deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, s-ar putea pune în discuţie existenţa sau nu a unei acuzaţii în materie penală. Cu toate acestea, având în vedere exigenţele art. 2 pct. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie, excepţia este neîntemeiată, deoarece dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:13. Prin Încheierea din 15 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 60/739/2014, Curtea Militară de Apel Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală.14. Prin Încheierea din 22 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 21.882/4/2015, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) teza întâi din Codul de procedură penală.15. Prin Încheierea penală nr. 104/CP/2015 din 28 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 637/57/2015, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală.16. Prin Decizia penală nr. 1.145/A din 9 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 15.844/325/2015, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală.17. Prin Încheierea din 10 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 12.468/193/2015, Judecătoria Botoşani - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală.18. Prin Încheierea din 15 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 803/262/2015 (881/2015), Judecătoria Moreni a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală.19. Prin Încheierea din 9 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 790/46/2015, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală.20. Prin Încheierea din 16 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.448/207/2015, Judecătoria Caracal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală.21. Excepţia a fost ridicată de Marius Romanaş, de Constantin Doruleţ Popa, de Ioan Rotărescu, de Maiurgia Igantie, de Sultana Ioana Stan, de Alexandru Aurelian-Andy Alexandrescu, de Adrian Arvunescu şi de Andrei Ionuţ Cocîrlău în dosarele de mai sus având ca obiect plângeri formulate împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror.22. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, în apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime, încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare dispusă de procuror nu poate fi contestată. S-a făcut trimitere la Hotărârea din 30 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Grecu împotriva României, paragraful 82, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că reclamantul a fost lipsit de dreptul de a i se examina cauza penală de către două grade de jurisdicţie, cu încălcarea articolului 2 din Protocolului nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. 23. Curtea Militară de Apel Bucureşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Astfel, statutul concret al petentului (auditor de justiţie), ca şi natura acuzaţiei penale pe care o suportă, precum şi imposibilitatea acestuia de a o combate - în faţa judecătorului, într-o procedură publică, orală, nemijlocită şi contradictorie - îl lipsesc pe acuzat de un proces echitabil, câtă vreme probele au fost administrate numai în stadiul urmăririi penale in rem, iar după continuarea urmăririi penale împotriva sa, petentul nu a avut posibilitatea de a contesta acuzaţiile aduse, neobservându-se astfel regulile derivate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la proporţionalitatea şi egalitatea armelor. Nici în faţa judecătorului de cameră preliminară a primei instanţe aceste lacune n-au putut fi acoperite, deoarece în acest stadiu procesual reglementat de art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, în cauza în care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, rezolvarea plângerii petentului nu îngăduie în fapt o judecată în şedinţă publică şi nu permite părţii interesate să solicite administrarea de probe în condiţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 24. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece accesul liber la justiţie nu înseamnă că trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite25. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. De asemenea, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, sunt atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 129 şi art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, iar dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză.26. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, Judecătoria Botoşani - Secţia penală şi Judecătoria Moreni opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.27. Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu înlătură posibilitatea părţilor interesate de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă şi imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative europene nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză, sens în care art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.28. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie nu sunt aplicabile în cauză. De asemenea, nici dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au incidenţă în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. În plus, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite prin art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. 29. Judecătoria Caracal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prin soluţia pe care o dispune, judecătorul de cameră preliminară nu judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire/netrimitere în judecată dispusă de procuror. În plus, exercitarea căilor de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând totodată cheltuieli materiale suplimentare pentru justiţiabili. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în sensul că reglementarea căilor de atac constituie atributul exclusiv al legiuitorului.30. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.31. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul are prerogativa constituţională, prevăzută de art. 129 din Legea fundamentală, de a stabili căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti. Pe de altă parte, nicio prevedere a Legii fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin numeroase decizii, constatând compatibilitatea art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală cu prevederile art. 21 din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, Decizia nr. 139 din 12 martie 2015 şi Decizia nr. 405 din 28 mai 2015). Mai face trimitere şi la Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragrafele 25-27.32. În Dosarul nr. 1.764D/2015, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă, deoarece autorul acesteia nu a motivat-o, limitându-se la a indica temeiuri constituţionale şi fără a arăta în ce constă incompatibilitatea reclamată şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014).33. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil consacrate de art. 21 din Legea fundamentală şi art. 6 din Convenţie, deoarece acestea nu prevăd obligativitatea regulii posibilităţii de exercitare a căilor de atac în orice fel de cauză, iar, conform art. 129 din Constituţie, căile de atac se exercită în condiţiile legii. Totodată, eliminarea de către legiuitor a căilor de atac în această procedură este determinată de nevoia de a asigura celeritatea procesului penal. În plus, dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu înlătura posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. 34. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:35. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.36. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8) cu denumirea marginală Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „(8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă."37. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor Accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, art. 52 alin. (1) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate şi art. 129 referitor la Folosirea căilor de atac, precum şi dispoziţiile art. 6 referitoare la Dreptul la un proces echitabil, art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv şi art. 14 referitoare la Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 2 referitor la Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie.38. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, a statuat că judecarea plângerii fără participarea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi a procurorului contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate, întrucât norma legală nu permite comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi nu prevede posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. Odată citate însă, toate părţile, inclusiv petentul, au posibilitatea să ia cunoştinţă despre desfăşurarea procedurii în faţa judecătorului de cameră preliminară şi au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, fiindu-le asigurate în acest fel toate drepturile şi garanţiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată. Totodată, potrivit paragrafele 40 şi 41 din decizia mai sus menţionată s-a reţinut că, aşa cum rezultă din art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, un exemplar al plângerii formulate este comunicat procurorului şi părţilor. Or, ţinând seama de art. 31 din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că persoana vătămată şi suspectul, în calitate de subiecţi procesuali principali, nu au posibilitatea de a-şi face apărarea cu privire la susţinerile petentului, deoarece acestora nu li se comunică un exemplar al plângerii. De asemenea, în situaţia în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, subiecţii procesuali principali sunt privaţi de dreptul la un proces echitabil prin aceea că necunoscând conţinutul plângerii nu pot întreprinde niciun fel de demersuri în apărarea intereselor lor legitime. Aşa fiind, a statuat Curtea, aceste neajunsuri pot fi acoperite în măsura în care judecătorul de cameră preliminară se va pronunţa asupra plângerii în cadrul unei proceduri contradictorii şi orale.39. De asemenea, Curtea a mai constatat că un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil constă în faptul că urmărirea penală trebuie să aibă un caracter contradictoriu şi să existe o egalitate a armelor între acuzare şi apărare, sens în care prin absenţa dezbaterilor contradictorii petentul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, suspectul sau persoana vătămată nu numai că nu poate, asemeni persoanei care a avut calitatea de inculpat, să formuleze cereri şi să ridice excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, dar nu poate contesta în niciun fel aceste cereri sau excepţii, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. De aceea, în condiţiile în care persoanele interesate ar fi citate ar avea posibilitatea să se prezinte la dezbateri şi, prin urmare, ar putea beneficia de dreptul de a-şi exprima opiniile şi de a răspunde nu numai la aspectele relevate reciproc, dar şi la eventualele întrebări ale judecătorului de cameră preliminară.40. Prin urmare, suspectul beneficiază de posibilitatea de a contesta în faţa unui judecător şi în cadrul unui proces echitabil.41. De asemenea, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 paragraful 25, Curtea a statuat că reglementarea cuprinsă în art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală este constituţională, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege". Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.42. De asemenea, referitor la presupusa atingere adusă prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu sunt contrare principiului egalităţii în drepturi, deoarece instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare (a se vedea Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, paragraful 16).43. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.44. Distinct de acestea Curtea mai constată că autorii excepţiei ignoră faptul că în cazul soluţiilor de netrimitere în judecată nu poate fi pusă în discuţie existenţa unei vinovăţii care să impună dublul grad de jurisdicţie în materie penală, întrucât aceasta, în acord cu art. 23 alin. (11) din Constituţie, se stabileşte numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare. Or, ordonanţa procurorului prin care dispune o soluţie de netrimitere în judecată nu echivalează cu stabilirea unei vinovăţii. Mai mult, în acord cu art. 341 alin. (6) lit. c) şi alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară, în cadrul unei proceduri orale şi contradictorii - a se vedea Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 -, poate admite plângerea şi schimba temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, cu respectarea principiului non reformatio in pejus. Faptul că suspectul nu ar fi avut posibilitatea de a contesta acuzaţiile aduse, întrucât probatoriul a fost administrat numai în stadiul urmăririi penale in rem, şi că nici în faţa judecătorului de cameră preliminară nu a beneficiat de dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 3) lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, motiv pentru care Curtea constată că nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale.45. În sfârşit, cu privire la invocarea jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, Curtea constată că Hotărârea din 30 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Grecu împotriva României, deşi a statuat că a fost încălcat art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, a fost pronunţată în considerarea contextului legislativ particular existent la acea dată. În cauza respectivă, la data de 31 iulie 1985 procurorul a emis ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ. Ulterior, la data de 29 februarie 2000, bazându-se pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, prin care s-a statuat că „fiind vorba de acte şi măsuri luate de procuror în cursul procesului penal, acestea trebuie să fie supuse nu numai controlului ierarhic, în cadrul Ministerului Public, dar şi controlului din partea instanţelor judecătoreşti", petentul s-a adresat instanţelor judecătoreşti. Or, aşa cum rezultă din paragraful 86 al hotărârii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ajuns la concluzia afectării dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală, ţinând cont de legislaţie şi de practicile naţionale pertinente la vremea faptelor, precum şi de repercusiunile pe care le-au avut asupra procedurii penale îndreptate împotriva reclamantului.46. Aşa fiind, Curtea constată că în prezentele cauze situaţia este cu totul diferită, legislaţia naţională permiţând accesul părţii interesate la controlul judecătoresc.47. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Romanaş în Dosarul nr. 60/739/2014 al Curţii Militare de Apel Bucureşti, de Constantin Doruleţ Popa în Dosarul nr. 21.882/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, de Ioan Rotărescu în Dosarul nr. 637/57/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală, de Maiurgia Igantie în Dosarul nr. 15.844/325/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală, de Sultana Ioana Stan în Dosarul nr. 12.468/193/2015 al Judecătoriei Botoşani - Secţia penală, de Alexandru Aurelian-Andy Alexandrescu în Dosarul nr. 803/262/2015 (881/2015) al Judecătoriei Moreni, de Adrian Arvunescu în Dosarul nr. 790/46/2015 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi de Andrei Ionuţ Cocîrlău în Dosarul nr. 4.448/207/2015 al Judecătoriei Caracal şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii Militare de Apel Bucureşti, Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală, Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală, Judecătoriei Botoşani - Secţia penală, Judecătoriei Moreni, Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi Judecătoriei Caracal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru