Decizia Nr.314 din 29.03.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. 2, art. 54, art. 55 şi art. 58 din Codul familiei, excepţie ridicată de Adriana Aurelia Sâmbouan în Dosarul nr. 1.481/323/R/2010 al Judecătoriei Târnăveni şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 499D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea civilă din 31 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.481/323/R/2010, Judecătoria Târnăveni a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. 2, art. 54, art. 55 şi art. 58 din Codul familiei, excepţie ridicată de Adriana Aurelia Sâmbouan într-o cauză având ca obiect „contestare paternitate şi stabilire paternitate“.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 349/2001 s-a constatat că prevederile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale în măsura în care acest text nu recunoaşte decât tatălui, iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii. Pentru aceleaşi considerente reţinute în această decizie, apreciază că sunt neconstituţionale şi prevederile art. 53 alin. 2, art. 54 şi art. 58 din Codul familiei, prin care se interzice admiterea unei acţiuni în constatarea stării civile a copilului din căsătorie, reglementări care „prejudiciază grav drepturile unui copil din căsătorie comparativ cu unul din afara căsătoriei, care îşi poate stabili filiaţia normală şi reală faţă de părintele firesc, şi nu faţă de cel «obligatoriu», şi anume, soţul mamei.“Autorul excepţiei consideră că textele legale criticate contravin şi normei constituţionale consacrate prin art. 20, raportat la dispoziţiile art. 6 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind totodată în contradicţie şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în Cauza Kroon şi alţii contra Olandei, din 1994, a decis că interdicţia instituită de legea naţională femeii căsătorite de a tăgădui paternitatea soţului este contrară art. 8 din Convenţie, care reglementează dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.În final, arată că textele legale criticate sunt în contradicţie şi cu prevederile art. 2 şi următoarele din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică şi morală, iar toate măsurile luate privind copiii trebuie să se subordoneze cu prioritate principiului interesului superior al copilului.Judecătoria Târnăveni consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, dat fiind că nu se poate reţine existenţa unei egalităţi între soţul mamei şi ceilalţi bărbaţi, instituirea acestei prezumţii având incontestabile raţiuni în ideea de protecţie a ordini publice şi a bunelor moravuri.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 53 alin. 2, art. 54, art. 55 şi art. 58 din Codul familiei, care au următorul conţinut:– Art. 53 alin. 2:„Copilul născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.“;

– Art.54: „Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de oricare dintre soţi, precum şi de către copil; ea poate fi continuată de moştenitori. Acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva copilului; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale. Mama sau copilul introduce acţiunea împotriva soţului mamei; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor lui. Dacă titularul acţiunii este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornită de tutore. Mama copilului va fi citată în toate cazurile în care nu formulează ea însăşi acţiunea.“; – Art. 55: „Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului.Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său. Reclamantul poate fi repus în termen, în condiţiile legii.“; – Art.58: „Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată.Dacă recunoaşterea este contestată de mamă, de cel recunoscut sau de descendenţii acestuia, dovada paternităţii este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi.“ Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 26 alin. (2) referitor la viaţa intimă, familială şi privată şi art. 49 alin. (1) referitor la protecţia copiilor şi a tinerilor. Curtea constată că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 4/1953 privind Codul familiei a fost abrogată prin art. 230 lit. m) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, iar soluţia legislativă criticată a fost parţial preluată în cuprinsul noului act normativ, în capitolul II intitulat „Filiaţia“. Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a decis că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate, aplicabile în litigiul dedus judecăţii, pot fi examinate potrivit principiului tempus regit actum, Curtea urmează să examineze constituţionalitatea prevederilor din Codul familiei cu care a fost sesizată. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2002, a statuat că prevederile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii. Ca urmare a pronunţării acestei decizii, textul de lege constatat neconstituţional a fost modificat de legiuitor în sensul că acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de oricare dintre soţi, precum şi de către copil, ea putând fi continuată de moştenitori. Această reglementare se regăseşte şi în cuprinsul Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în cuprinsul art. 429 potrivit căruia „Acţiunea în tăgada paternităţii poate fi pornită de soţul mamei, de mamă, de tatăl biologic, precum şi de copil. Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii acestora, în condiţiile legii.“ Prin aceeaşi decizie mai sus menţionată, Curtea a statuat şi că prevederile art. 53 din Codul familiei sunt constituţionale. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a decis în mod constant că principiul egalităţii implică un tratament juridic egal pentru toţi cetăţenii aflaţi în situaţii egale. Curtea a reţinut că „nu s-ar putea susţine existenţa unei egalităţi între soţul mamei şi ceilalţi bărbaţi, din punctul de vedere care aici interesează, iar instituirea prezumţiei de paternitate în favoarea primului nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie“. Totodată, Curtea a constatat că instituirea acestei prezumţii are puternice şi incontestabile raţiuni în ideea de protecţie a ordinii publice şi a bunelor moravuri, ceea ce face ca prevederile art. 53 din Codul familiei să nu contravină dispoziţiilor referitoare la viaţa intimă, familială şi privată, a celor privind familia sau a celor referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor. Totodată, prin Decizia nr. 1.554 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 10 februarie 2011, Curtea a reţinut că stabilirea filiaţiei faţă de tată diferă în cazul copilului din căsătorie faţă de cazul copilului din afara căsătoriei. Astfel, paternitatea din căsătorie se stabileşte prin aplicarea prezumţiei de paternitate, reglementată în art. 53 din Codul familiei, potrivit căruia „copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei“, în timp ce paternitatea din afara căsătoriei se poate stabili fie prin recunoaşterea voluntară din partea pretinsului tată, fie prin acţiune în justiţie pentru stabilirea paternităţii. Prevederile art. 58 din Codul familiei se referă la recunoaşterea paternităţii copilului din afara căsătoriei, care poate fi contestată de orice persoană interesată. Recunoaşterea de paternitate este atât o mărturisire, prin care un bărbat declară că un copil este al său, cât şi un act juridic, care creează legătura de filiaţie dintre tată şi copil, act juridic ce poate fi contestat atunci când nu corespunde adevărului. Legiuitorul a conferit calitate procesuală activă tuturor persoanelor care dovedesc un interes patrimonial sau nepatrimonial, tocmai pentru a apăra interesul minorului de a avea o stare civilă conformă cu realitatea. Ca atare, din acest punct de vedere, Curtea a constatat că nu există nicio discriminare între copiii din căsătorie şi cei din afara căsătoriei, deoarece, astfel cum este reglementată, în mod specific, tăgada de paternitate, care are ca obiect răsturnarea prezumţiei de paternitate, este necesară şi reglementarea contestării recunoaşterii paternităţii din afara căsătoriei, în ambele cazuri urmărindu-se stabilirea paternităţii conforme cu realitatea, fără nicio discriminare între copiii din căsătorie şi cei din afara căsătoriei. În acest context, Curtea a constatat, în jurisprudenţa sa constantă, că legiuitorul trebuie să aibă în vedere interesul exclusiv al copilului, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 3 alin. 1 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, potrivit cărora, „în toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala“. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. 2, art. 54, art. 55 şi art. 58 din Codul familiei, excepţie ridicată de Adriana Aurelia Sâmbouan în Dosarul nr. 1.481/323/R/2010 al Judecătoriei Târnăveni. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 martie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora