Decizia Nr.313 din 03.03.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3, precum şi ale art. 378 alin. 1¹ din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Marcel Vasile Holunga şi Sindicatul Independent al Juriştilor din România în Dosarul nr. 2.267/176/2007 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 12 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.267/176/2007, Tribunalul Sibiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3, precum şi ale art. 378 alin. 1¹ din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Marcel Vasile Holunga şi Sindicatul Independent al Juriştilor din România.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, cu privire la dispoziţiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, că încalcă dreptul la apărare, întrucât în procesele în care reclamant/parte vătămată/parte civilă este Uniunea Naţională a Barourilor din România, iar organul de urmărire penală sau instanţa ar aprecia că inculpatul sau învinuitul nu şiar putea face singur apărarea, apărătorul desemnat din oficiu nu îl va apăra pe inculpat „împotriva Uniunii şi Barourilor sale“. Textul de lege criticat permite magistraţilor să îi numească inculpatului un avocat din oficiu care, în astfel de cazuri, nu îi susţine cauza în mod corect, iar procesul nu mai este echitabil. Se invocă în acest sens hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Tarău împotriva României din 24 februarie 2009, Goddi împotriva Italiei din 9 aprilie 1984 şi Boloş împotriva României din 12 ianuarie 2010. Se arată şi faptul că, în cauză, avocaţii aleşi de instanţă aveau interese contrarii, astfel încât condamnarea autorului excepţiei a fost datorată concluziilor reprezentanţilor acestor Barouri „vătămate“, concluzii care au coincis cu ale procurorului de şedinţă. Cu privire la art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, se arată că este neconstituţional, deoarece permite magistraţilor să îi refuze inculpatului dreptul la un apărător ales şi să îl judece fără a fi asistat de un avocat, în situaţia în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mică de 5 ani. În ceea ce priveşte art. 378 alin. 1¹ din Codul de procedură penală, se susţine că încalcă principiul egalităţii armelor şi dreptul la un proces echitabil, deoarece îi obligă pe judecători să îl reaudieze doar pe inculpatul achitat. Per a contrario, instanţa de apel poate condamna un inculpat fără să îl mai audieze, încălcându-i dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, conform Hotărârilor pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Ilişescu şi Chiforec împotriva României din 1 decembrie 2005, Constantinescu împotriva României din 27 iunie 2000, Spânu împotriva României din 29 aprilie 2008, Samoilă şi Cionca împotriva României din 4 martie 2008.Tribunalul Sibiu - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3, precum şi ale art. 378 alin. 1¹ din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:– Art. 171 alin. 2 şi 3: „Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.“; – Art. 378 alin. 1¹: „Cu ocazia judecării apelului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.“Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 24 privind dreptul la apărare, cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea reţine următoarele: I. Dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 312 din 13 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 17 aprilie 2008, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, reţinând că Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie. Astfel, stabilirea cazurilor în care asistenţa juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în dispoziţiile de lege criticate. Prin urmare, nu se poate susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistenţă juridică este garantată. Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc dreptul părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi de a se prevala, în tot cursul procesului penal, de toate garanţiile care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. De altfel, în prezenta cauză, criticile formulate privesc, în esenţă, probleme de aplicare a legii în circumstanţele concrete ale cauzei, pe fondul suspiciunilor exprimate cu privire la „interesele“ avocaţilor care au pledat în cadrul acesteia. Or, asemenea critici nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai cu privire la constituţionalitatea actelor cu privire la care a fost sesizată. II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 378 alin. 1¹ din Codul de procedură penală, se constată că acestea sunt în deplin acord cu normele constituţionale şi din actele internaţionale care reglementează dreptul la un proces echitabil, chiar în sensul dat acestora în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată de autorul excepţiei. De altfel, ca urmare a adoptării hotărârii acestei Curţi în Cauza Constantinescu împotriva României din 27 iunie 2000 - prin care s-a constatat încălcarea dreptului la un proces echitabil datorită condamnării inculpatului pentru prima oară în recurs, fără a fi fost audiat -, Codul de procedură penală a fost modificat, prin Legea nr. 365/2006, în sensul obligării instanţei de apel de a proceda la ascultarea inculpatului atunci când acesta nu a fost ascultat de instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva acestuia o hotărâre de condamnare. De asemenea, instanţa de recurs are obligaţia de a-l asculta pe inculpat atunci când acesta nu a fost ascultat de instanţa de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare. Se constată, totodată, că şi asupra acestui text de lege Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 438 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008. Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 378 alin. 1¹ din Codul de procedură penală, reţinând în esenţă că textul „instituie obligativitatea pentru instanţa învestită cu judecarea apelului de a audia inculpatul prezent în două situaţii, şi anume atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când inculpatul a fost achitat de instanţa de fond. [...] potrivit art. 378 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanţa verifică hotărârea atacată nu numai pe baza materialului existent, ci şi a oricăror probe noi administrate în faţa sa, printre acestea regăsindu-se şi declaraţia inculpatului. Dimpotrivă, prevederile legale criticate satisfac pe deplin exigenţele constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi nici nu se aplică discriminatoriu, deoarece toţi inculpaţii aflaţi în cel puţin una dintre cele două situaţii juridice circumscrise de text beneficiază de acelaşi tratament, neputând fi pus semnul egalităţii între inculpaţii neaudiaţi sau achitaţi de instanţa de fond, pe de o parte, şi cei audiaţi sau condamnaţi de prima instanţă, pe de altă parte. În plus, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, în cadrul limitelor sale referitoare la efectele devolutiv şi extensiv guvernate de principiul non reformatio in pejus, instanţa de apel este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, asigurând astfel părţilor suficiente garanţii procesuale în deplin acord cu dreptul la un proces echitabil.“ Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii: DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3, precum şi ale art. 378 alin. 1¹ din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Marcel Vasile Holunga şi Sindicatul Independent al Juriştilor din România în Dosarul nr. 2.267/176/2007 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 martie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta