DECIZIE Nr.
312 din 6 aprilie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 302 1 alin. 1 lit. c) si art. 306
alin. 1 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 385 din 4 mai 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 3021 alin. 1 lit. c) şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă,
excepţie ridicată de Dumitru Coca în Dosarul nr. 918/2005 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea
intelectuală.
La apelul nominal se prezintă,
pentru autorul excepţiei, avocatul Elena Drăgoescu, cu delegaţie la dosar.
Lipsesc părţile Ion Clapon şi Florentina Clapon, faţă de care procedura de
citare este legal îndeplinită.
Avocatul autorului excepţiei solicită admiterea
acesteia pentru motivele invocate în faţa instanţei de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 15 noiembrie 2005, pronunţată în
Dosarul nr. 918/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru
cauze privind proprietatea intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 3021 alin. 1 lit. c) şi art.
306 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Excepţia
a fost ridicată de Dumitru Coca, prin avocat, cu ocazia soluţionării recursului
formulat împotriva Deciziei civile nr. 1.096/A din 29 septembrie 2004
pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi litigii de
muncă în Dosarul nr. 2.323/Civ/2004.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia consideră că textele de lege criticate contravin
prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art.
16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 53, precum şi ale art. 6 paragraful 1 şi art. 18 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. In acest
sens, arată că „este normal a fi reglementat un termen pentru exercitarea unei
căi de atac în justiţie în vederea evitării tergiversării unei cauze, însă este
o încălcare a dreptului la apărare şi o îngrădire a dreptului de exercitare a
drepturilor constituţionale impunerea motivării şi dezvoltării motivelor de
recurs în termenul de exercitare a căii de atac". In susţinerea acestor
argumente autorul excepţiei invocă dispoziţiile art. 132 alin. 1, art. 287
alin. 1 şi 2 şi art. 292 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Instanţa de judecată apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile de lege
criticate fiind în concordanţă cu normele constituţionale şi reglementările
internaţionale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale
invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de
judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autorului excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 3021 alin. 1 lit. c) şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă,
cu următorul cuprins:
- Art. 3021 alin. 1 lit. c): „Cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii,
următoarele menţiuni: [...]
c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază
recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse
printr-un memoriu separate;";
- Art. 306 alin. 1: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu
excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale autorul excepţiei invocă, fără însă a evidenţia în ce constă pretinsa
relaţie de contrarietate, prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) -
statul de drept, art. 11 alin. (2) - dreptul internaţional şi dreptul intern,
art. 16 alin. (1) - egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) - tratatele
internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) - accesul liber la
justiţie şi art. 53 - restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi. De asemenea, consideră că sunt înfrânte dispoziţiile art. 6
paragraful 1 şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi,
respectiv, limitarea folosirii restrângerii drepturilor.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că Legea fundamentală nu cuprinde prevederi referitoare la
obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci statuează prin art. 129
şi art. 126 alin. (2) că exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti
şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege, adică potrivit normelor de
procedură. Din aceste prevederi constituţionale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili
cazurile şi condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot
exercita căile de atac. In acest sens, în privinţa condiţiilor de exercitare a
căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a
acestora, forma în care trebuie să fie făcută declaraţia, conţinutul său,
instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot
fi adoptate şi altele de acelaşi gen, fără ca prin aceasta să se aducă atingere
dreptului în substanţa sa sau principiilor şi textelor constituţionale de
referinţă.
Nici reglementările internaţionale nu impun în materia
exercitării căilor de atac. Astfel, Curtea de la Strasbourg, în Cazul Beles
şi alţii contra Cehiei din 12 noiembrie 2002, a constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este
absolut şi se pretează la limitări implicit admise, în special în ceea ce
priveşte condiţiile de admisibilitate a unui recurs, având în vedere că
presupune reglementarea din partea statului care se bucură, în această
privinţă, de o anumită marjă de apreciere.
In speţă, autorul excepţiei solicită să se constate incidenţa
dispoziţiilor art. 132 alin. 1, art. 287 alin. 1 şi 2 sau art. 292 alin. 2 din
Codul de procedură civilă, în locul celor ale art. 3021 alin. 1 lit. c) şi art. 306 alin. 1
din acelaşi cod, ceea ce este inadmisibil.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 3021 alin. 1 lit. c) şi art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă,
excepţie ridicată de Dumitru Coca în Dosarul nr. 918/2005 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea
intelectuală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 aprilie
2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Doina Suliman