DECIZIE   Nr. 311 din 12 noiembrie 2010

privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 161 A din 23 iunie 2010 si a Incheierii privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 161 A din 23 iunie 2010 ale Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze de proprietate intelectuala

ACT EMIS DE: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 803 din 2 decembrie 2010

Având în vedere dispoziţiile art. 1312 alin. (9) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare,

directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:

Articol unic. - Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia civilă nr. 161 A din 23 iunie 2010 privind schimbarea în parte a Hotărârii arbitrale din 15 decembrie 2008 având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor pentru reproducerea operelor muzicale pe înregistrări sonore, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 9 ianuarie 2009, în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 232/2008, şi Incheierea privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 161 A din 23 iunie 2010 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuală, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.

Directorul general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor,

Robert Bucur

ANEXĂ

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

SECŢIA A IX-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 161 A

Şedinţa publică din 23 iunie 2010

Curtea este constituită din:

Preşedinte                      - Ileana Ruxandra

Dănăilă Judecător          - Georgeta

Stegaru Grefier              - Mihaela Lăcătuşu

Pe rol se află soluţionarea cererii de apel formulate de apelanta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) împotriva Hotărârii arbitrale având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor pentru reproducerea operelor muzicale pe înregistrări sonore, pronunţată la data de 15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 9 ianuarie 2009, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 232/2008, hotărâre arbitrală pronunţată de corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în contradictoriu cu intimatele Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) şi S.C. ELECTRECORD - S.A.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 27 mai 2010 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 3 iunie 2010, la data de 10 iunie 2010, la data de 17 iunie 2010 şi apoi la data de 23 iunie 2010, când, în aceeaşi compunere, a dat următoarea decizie:

CURTEA,

deliberând, reţine următoarele:

La data de 21 octombrie 2008 s-a înregistrat la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) cererea de arbitraj formulată de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), în contradictoriu cu Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) şi S.C. ELECTRECORD - S.A., pentru ca prin hotărâre arbitrală să se stabilească forma finală a Metodologiei privind remuneraţiile reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerea şi distribuirea operelor muzicale prin intermediul înregistrărilor audio ale operelor muzicale pe suporturi.

Alăturat cererii de arbitraj a fost depusă şi forma metodologiei propusă de reclamanta UCMR-ADA (filele 23-34 în dosarul ORDA).

La data de 18 noiembrie 2008 au fost formulate întâmpinare şi cerere reconvenţională de către Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, prin care s-a solicitat stabilirea Metodologiei privind remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale de autor pentru reproducerea şi distribuirea operelor muzicale prin intermediul înregistrărilor audio ale operelor muzicale, în forma propusă de acest organism.

Alăturat cererii a fost depus un tabel cuprinzând o prezentare paralelă a propunerii de metodologie a UCMR-ADA, a propunerii UPFR, precum şi observaţiile acesteia din urmă.

La data de 28 noiembrie 2008, UCMR-ADA a depus precizări privind cererea de arbitraj şi o formă nouă de metodologie (filele 304 şi următoarele din dosarul ORDA).

La data de 15 decembrie 2008 a fost pronunţată hotărârea arbitrală de către completul de arbitraj din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin care s-a stabilit forma finală a Metodologiei privind remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor pentru reproducerea operelor muzicale pe înregistrări sonore.

In temeiul Deciziei nr. 232/2008 a directorului ORDA, această hotărâre a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 9 ianuarie 2009.

Impotriva acestei hotărâri a declarat apel la data de 4 februarie 2009, în temeiul art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, republicată, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România -Asociaţia pentru Drepturi de Autor.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală la data de 4 februarie 2009 sub nr. 1.008/2/2009.

Prin cererea sa, apelanta UCMR-ADA a solicitat instanţei să dispună: admiterea apelului, modificarea hotărârii arbitrale, modificarea metodologiilor a căror formă a fost stabilită prin hotărârea arbitrală apelată potrivit solicitărilor sale şi obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

In dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că hotărârea apelată este în parte netemeinică şi nelegală, respectiv cu privire la anumite articole stabilite de completul de arbitraj pentru forma metodologiei.

1. Astfel, în mod nelegal şi netemeinic, completul de arbitraj a admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocate de UPFR. Sub acest aspect hotărârea arbitrală este dată cu încălcarea dispoziţiilor: art. 13 alin. (1) din Convenţia de la Berna, ratificată de România prin Legea nr. 77/1998; art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului; art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului; art. 131, 1311 şi 1312 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, şi hotărârea contravine art. 13 alin. (1) din Convenţia de la Berna, ratificată de România prin Legea nr. 77/1998.

A susţinut apelanta că stabilirea unor condiţii referitoare la exercitarea dreptului de reproducere nu poate în niciun caz să aducă atingere dreptului ce aparţine autorului de a obţine o remunerare echitabilă.

In speţă, dispoziţiile Legii nr. 8/1996 privitoare la stabilirea remuneraţiilor prin metodologii nu aduc şi nu pot aduce atingere dreptului autorilor de a obţine o remunerare echitabilă, stabilită de autoritatea competentă, în lipsa unui acord amiabil.

Stabilirea unei remunerări echitabile prin metodologii nu se limitează doar la cuantumul remuneraţiei, ci şi la dispoziţii referitoare la:

- determinarea persoanelor care au obligaţia de a obţine autorizaţia şi de a plăti aceste remuneraţii;

- stabilirea unor măsuri şi mijloace eficiente de determinare efectivă şi reală a remuneraţiilor datorate şi de urmărire a acestora.

Toate acestea se înscriu în cadrul dreptului autorilor de a obţine o remunerare echitabilă. Respingând propunerile UCMR-ADA privind forma finală a metodologiilor ce trebuie să prevadă remunerarea echitabilă a autorilor, prin aplicarea unei sancţiuni neprevăzute de Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârea arbitrală încalcă prevederile art. 13 din Convenţia de la Berna.

Mai mult, legiuitorul nici nu putea să prevadă sancţiunea reţinută în mod nelegal de completul de arbitraj, întrucât o astfel de reglementare contravenea dispoziţiilor art. 13 din Convenţia de la Berna.

Potrivit art. 131 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, cererea şi propunerea de metodologii se depun la ORDA în vederea iniţierii procedurii de negociere prin decizie a ORDA. In speţă a fost întrunită această cerinţă, motiv pentru care a şi fost emisă decizia ORDA de constituire a comisiei de negociere. In speţă, completul de arbitraj a aplicat cererii de arbitraj şi procedurii arbitrajului o dispoziţie legală ce viza numai iniţierea procedurilor de negociere.

Procedând astfel, completul de arbitraj a extins în mod nepermis o dispoziţie specială, ce reglementează numai iniţierea procedurii de negociere prin decizie ORDA, şi la procedura arbitrajului.

Nici art. 131 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, nu limitează nici negocierea şi nici arbitrajul la forma iniţială a propunerii de metodologii.

Prin urmare, art. 131 din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, nu limitează negocierea strict la forma metodologiilor propusă iniţial; art. 1312 din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, nu limitează cererea de arbitraj, propunerile părţilor şi forma finală a metodologiilor la forma iniţială a metodologiilor sau la alte forme negociate.

In absenţa unei dispoziţii exprese a legiuitorului, forma finală a metodologiilor nu poate fi limitată prin aplicarea unei sancţiuni neprevăzute de legea specială.

Restrângerea drepturilor patrimoniale de autor reprezentate de UCMR-ADA, prin aplicarea unei sancţiuni procedurale neprevăzute de legea specială aduce o atingere gravă dispoziţiilor art. 13 din Convenţia de la Berna, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.

Art. 1312 alin. (3) prevede în mod expres care sunt situaţiile în care poate fi solicitată iniţierea procedurii de arbitraj, în speţă fiind incidenţă dispoziţia cuprinsă la lit. b): „cele două părţi aflate în negociere nu au putut conveni forma unică a metodologiei în termenul prevăzut la alin. (1)".

Singura sancţiune a decăderii pentru oricare dintre părţi este prevăzută la alin. (6) al art. 1312 al actului normativ menţionat şi operează numai în cazul în care nu a fost plătit onorariul.

Pentru niciun alt motiv oricare dintre părţi nu poate fi împiedicată de a formula concluzii şi, respectiv, propuneri cu privire la forma finală a metodologiilor.

Impiedicarea sau limitarea oricăror apărări sau cereri ale oricărei părţi cu privire la forma finală a metodologiilor ce se stabilesc prin procedura arbitrajului constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil sub aspectul negării dreptului unei persoane de a-şi formula toate apărările pe care le consideră necesare pentru apărarea sau realizarea drepturilor sale.

De altfel, stabilirea formei finale de către completul de arbitraj nu poate fi stabilită de cererea uneia sau alteia dintre părţi, ci în raport de dispoziţiile legale, motiv pentru care niciuna dintre propunerile părţilor nu leagă arbitrii, care au obligaţia de a stabili forma finală a metodologiei potrivit propriei convingeri şi dispoziţiilor legale, astfel încât să fie asigurată respectarea dreptului autorilor de a obţine o remunerare echitabilă.

In concluzie, arbitrii aveau obligaţia de a cerceta toate apărările formulate de UCMR-ADA şi, în măsura în care acestea erau întemeiate, să le cuprindă în forma finală a metodologiei. Mai mult, aşa cum rezultă din chiar înscrisurile depuse de UPFR şi din propunerile de metodologie formulate de UCMR-ADA anterior iniţierii arbitrajului, în cadrul negocierilor, UCMR-ADA a propus:

- stabilirea şi definirea noţiunii de utilizator;

- informaţii ce trebuie menţionate de utilizator în cererea de autorizare;

- valabilitatea autorizaţiei licenţă neexclusivă;

- obligaţiile fabricantului etc.

In mod surprinzător însă, completul de arbitraj nu a analizat probele administrate şi a reţinut ca întemeiate concluziile şi apărările UPFR, deşi acestea erau combătute de probele de la dosar.

2. In subsidiar, în măsura în care, contrar celor de mai sus, s-ar aprecia că într-o astfel de situaţie este admisibilă excepţia de neîndeplinire a procedurii prealabile, înţelege să invocăm o astfel de excepţie a lipsei procedurii prealabile cu privire la mai multe propuneri privind forma de metodologie depuse de UPFR direct în arbitraj.

Astfel, UPFR nu a propus în negocieri următoarele dispoziţii ale metodologiei solicitate direct în arbitraj şi preluate ca atare în forma finală a metodologiei:

a) vânzarea la preţuri de ofertă (mid), preluată la art. 2 lit. g), precum şi în tabelul cu remuneraţii minime din metodologia criticată;

b) vânzare budget, preluată la art. 2 lit. h), precum şi în tabelul cu remuneraţii minime din metodologia criticată;

c) prevederile referitoare la cuprinsul cererii de autorizare, preluate în forma finală a metodologiei la art. 4 alin. (2) teza a II-a şi la alin. (3) al aceluiaşi articol, au fost propuse direct în arbitraj de UPFR şi preluate ca atare de către completul de arbitraj pe considerentul ce nu corespunde realităţii că ar fi fost deja agreate de părţi;

d) scutirea de la plata drepturilor de autor a unui număr de exemplare, prevăzută la art. 7 alin. (2) din metodologia criticată;

e) baza de calcul pentru produse la preţuri de ofertă (mid) şi pentru produsele budget, preluată la art. 11 din metodologia criticată;

f) de asemenea, anexele la metodologie nu au fost supuse de negocieri prealabile şi au fost preluate de complet în cadrul metodologiei în varianta propusă de UPFR.

Pe cale de consecinţă, aceste propuneri, întrucât nu au fost supuse de UPFR unei negocieri prealabile, ci propuse direct în arbitraj, sunt în egală măsură realizate cu încălcarea procedurii prealabile (fine de neprimire) şi solicită respingerea lor ca atare în cazul în care s-ar reţine că o astfel de excepţie este admisibilă în speţă. Dacă este admisibilă o astfel de excepţie, atunci în egală măsură este aplicabilă atât UCMR-ADA, cât şi UPFR cu privire la formele de metodologie susţinute în arbitraj.

Completul de arbitraj nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate de UCMR-ADA de inadmisibilitate a cererii UPFR de a fi stabilite prin arbitraj şi modele-tip pentru cererea de autorizare pentru raportul de vânzări.

Potrivit art. 131 alin. (2), art. 1311 şi 1312 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, pot face obiect al negocierii şi al arbitrajului numai metodologiile cuprinzând remuneraţiile cuvenite autorilor de opere muzicale.

Cu toate că a invocat excepţia inadmisibilităţii extinderii, în mod direct sau indirect (ca anexe la metodologie), a prevederilor speciale şi la stabilirea unor formulare de cerere sau de raportări, completul de arbitraj nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii invocate de UCMR-ADA.

In consecinţă, solicită instanţei ca, prin admiterea apelului, să înlăture anexele stabilite de completul de arbitraj la forma metodologiei, întrucât acestea nu fac obiect al procedurii de negociere şi de arbitraj reglementate în mod expres prin norme speciale şi derogatorii de Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

In sensul inadmisibilităţii stabilirii pe calea acestei proceduri a unor formulare standard s-a mai pronunţat completul de arbitraj şi prin hotărârile nr. 1 şi 2 din 18 decembrie 2004, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 18 ianuarie 2005, definitive şi irevocabile.

De altfel, stabilirea formei unor astfel de tipizate contravine dispoziţiilor art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996, care conferă organismului de gestiune colectivă dreptul de a solicita, pentru fiecare situaţie particulară, informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea remuneraţiilor şi pentru repartizarea acestora către titularii de drepturi de autor de opere muzicale îndreptăţiţi.

Legea nr. 8/1996 prevede la art. 130 două situaţii distincte: la lit. b) stabilirea remuneraţiilor prin metodologii; la lit. h) solicitarea informaţiilor atât înainte, cât şi după utilizarea operelor muzicale.

Dintre cele două situaţii, numai pentru cea prevăzută la art. 130 lit. b) Legea nr. 8/1996 a reglementat o procedură specială de negociere şi arbitraj pentru stabilirea unor metodologii. Prin urmare, dreptul UCMR-ADA de a solicita informaţii şi documentele necesare nu poate face obiect al arbitrajului şi nu poate fi limitat în cadrul unei astfel de proceduri, motiv pentru care formularele de cerere şi de raportare prin care vor fi comunicate către UCMR-ADA astfel de informaţii nu pot fi stabilite de către completul de arbitraj.

Mai mult, pentru fiecare tip de reproducere şi distribuire în parte există situaţii particulare care nu pot fi cuprinse într-un singur model de cerere. Spre exemplu, formularul de cerere nu cuprinde menţiuni cu privire la: tipul de produs (standard, premium, promoţional etc), tirajul ce se solicită a fi autorizat, numărul de catalog etc.

Formularul de cerere stabilit de către completul de arbitraj în anexa nr. 1 la metodologie contravine astfel chiar prevederilor metodologiei, dar si prevederilor art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996.

De asemenea, un raport standard care să constituie anexă la metodologie pentru toate tipurile de reproducere şi distribuire (standard, premium, promoţional etc.) nu poate fi realizat. Pentru fiecare situaţie particulară, UCMR-ADA este îndreptăţită să solicite şi să primească informaţiile corespunzătoare.

De altfel, întrucât completul de arbitraj a refuzat la termenele precedente să se pronunţe asupra excepţiei inadmisibilităţii invocate de UCMR-ADA, apelanta a fost nevoită să prezinte propuneri de cerere de autorizare şi de raport care să fie cât mai apropiate de realitate şi să diminueze eventuale blocaje ulterioare.

Cu toate acestea, în mod curios, şi de această dată completul de arbitraj a înţeles să ignore propunerile şi apărările UCMR-ADA şi a preferat să stabilească două anexe, 1 şi, respectiv, 2, cu propunerile UPFR de formulare de cerere de autorizare şi de raport.

In subsidiar, solicită modificarea anexelor metodologiei cu cele propuse prin forţa împrejurărilor de UCMR-ADA, chiar dacă acestea nu sunt exhaustive şi nu pot acoperi toate situaţiile ce apar în practică. Formularele propuse în aceste condiţii de UCMR-ADA sunt însă cele mai apropiate de realitate şi în măsură să asigure un minim de informaţii necesare autorizării rapide, identificării operelor muzicale utilizate şi repartizării în termenul legal a remuneraţiilor, precum şi pentru a verifica şi urmări atât utilizarea reală a operelor muzicale, cât şi plata corectă a remuneraţiilor de către utilizatorii din domeniu.

4. In mod greşit completul de arbitraj a reţinut ca părţile sunt de acord asupra majorităţii aspectelor cuprinse în metodologie, In baza acestei concluzii greşite şi neîntemeiate, arbitrii au preluat forma de metodologie propusă de UPFR.

In realitate, aşa cum rezultă şi din precizările depuse de UCMR-ADA la termenul din data de 28 noiembrie 2008 (anexă la cererea precizatoare), numai pentru art. 11, 20 şi 21 din propunerea UCMR-ADA nu au existat divergenţe.

Aceste articole se regăsesc parţial în forma finală a metodologiei, respectiv: art. 11 a devenit art. 12, iar art. 21 a devenit art. 20. Art. 20 din propunerea UCMR-ADA nu se regăseşte în forma finală a metodologiei.

5. Metodologia cuprinde dispoziţii nelegale, netemeinice ori imposibil de aplicat, motiv pentru care solicită modificarea acesteia potrivit celor ce urmează.

I. Forma art. 2 din metodologia stabilită de completul de arbitraj cuprinde mai multe dispoziţii nelegale şi netemeinice.

A. Lit. b) a art. 2 din metodologie defineşte noţiunea de producător ca încălcarea dispoziţiilor art. 103 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Stabilirea în metodologie, normă de aplicare a legii, a unui alt înţeles pentru noţiunea de producător constituie o încălcare a art. 103 din legea menţionată, precum şi a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

In speţă, noţiunea de producător prevăzută de art. 103 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 a devenit obligatorie pentru orice altă reglementare dată în aplicarea Legii nr. 8/1996. Metodologia reglementează însă reproducerea şi/sau distribuirea operelor muzicale şi remuneraţiile cuvenite autorilor de opere muzicale, indiferent dacă reproducerea şi/sau distribuirea se face de către producător sau de către o altă persoană, inclusiv de către sublicenţiaţi ai producătorilor.

Mai mult, majoritatea producătorilor din România acţionează atât în calitate de producători ai propriilor fonograme, cât şi de sublicenţiaţi ai producătorilor străini.

Metodologia se adresează aşadar tuturor persoanelor care realizează acte de reproducere şi distribuire de opere muzicale fixate pe înregistrări sonore şi nu doar producătorilor de fonograme în sensul Legii nr. 8/1996.

De altfel, chiar şi la stabilirea de către completul de arbitraj a unei alte definiţii decât cea legală pentru noţiunea de utilizator, completul de arbitraj a avut în vedere faptul că nu doar producătorii, ci orice altă persoană fizică sau juridică ce realizează acte de reproducere sau de distribuire a operelor muzicale fixate pe suporturi.

Pentru acest motiv este temeinică şi legală critica formulată mai sus de UCMR-ADA şi solicită modificarea art. 2 din metodologie prin definirea noţiunii de utilizator şi folosirea acestei noţiuni în tot cuprinsul metodologiei.

Solicită în consecinţă modificarea art. 2 lit. b) din metodologie în sensul de a avea următorul conţinut: ,,b) prin utilizator se înţelege oricare dintre persoanele fizice sau juridice ce realizează sau organizează activităţi de reproducere punere în circulaţie a operelor muzicale fixate pe fonograme destinate distribuirii către public".

O reglementare asemănătoare a noţiunii de utilizator, respectiv a persoanelor cărora li se adresează o astfel de metodologie, se regăseşte şi în practica europeană. Completul de arbitraj a ignorat însă practica europeană depusă în arbitraj de UCMR-ADA. In plus, Legea nr. 8/1996 nu limitează şi nu condiţionează realizarea reproducerii şi distribuirii operelor muzicale de calitatea de producător. Dimpotrivă, legea defineşte reproducerea, fără a face referire la o anumită calitate esenţială pe care trebuie să o îndeplinească persoana care realizează actul de reproducere.

Reproducerea reprezintă realizarea de către orice persoană a oricăreia dintre operaţiunile prevăzute la art. 14 din Legea nr. 8/1996.

In conformitate cu noţiunea de utilizator mai sus definită, solicităm instanţei să dispună modificarea metodologiei şi în sensul că se înlocuieşte în tot cuprinsul metodologiei a noţiunii de „producător" cu noţiunea de „utilizator".

B. Lit. e) a art. 2 din metodologie - solicită modificarea acesteia în concordanţă cu practica europeană, potrivit căreia printre condiţiile obligatorii pentru ca un produs să fie considerat premium se numără:

- produsul (fonograma) să fie distribuit împreună cu un alt produs sau serviciu, ca bonus pentru promovarea acestora din urmă;

- produsul (fonograma) să fie distribuit gratuit, inclusiv fără majorarea preţului produsului sau serviciului promovat.

Pentru acest motiv, solicită modificarea în mod corespunzător a lit. e) a art. 2 din metodologie după cum urmează: ,,e) prin produs premium se înţelege suportul înregistrat oferit gratuit ca bonus pentru promovarea unui alt produs, serviciu, marcă etc."

C. Lit. g) a art. 2 din metodologie - solicită în principal a fi eliminată.

Reglementarea unei remuneraţii distincte şi speciale pentru produse denumite de „mid" nu a fost dovedită în arbitraj ca fiind o practică stabilită în negocierile dintre organismele de gestiune colectivă şi utilizatorii din Europa. Esenţial în speţă este faptul că gestiunea colectivă a drepturilor de reproducere şi de distribuire este facultativă. In aceste condiţii, restrângerea drepturilor autorilor, inclusiv de a fi de acord sau nu cu o astfel de valorificare a drepturilor lor, nu poate fi dispusă prin metodologie.

O astfel de reglementare aduce atingere dreptului moral al autorilor de a decide asupra modalităţii în care vor fi aduse la cunoştinţă operele lor.

In subsidiar, dacă instanţa va aprecia că Legea nr. 8/1996 permite impunerea, prin metodologie, a unei modalităţi de exploatare de către terţi a drepturilor autorilor de opere muzicale printr-o categorie de produse denumite „mid", fără acordul autorilor, solicită modificarea dispoziţiilor art. 2 lit. g).

Solicitarea modificării metodologiilor are în vedere că este necesară în egală măsură protejarea drepturilor autorilor de opere muzicale prin impunerea unui termen rezonabil, calculat de la prima lansare a produsului, în care acesta să nu poată fi încadrat la „produs mid".

Solicită aşadar, cu caracter subsidiar, modificarea lit. g) a art. 2 din metodologie în sensul de a avea următorul conţinut: ,,g) prin produs la preţuri de ofertă (mid) se înţelege produsul relansat la vânzare după mai mult de un an de la data lansării iniţiale, la un PPD cu cel puţin 20% mai mic faţă de PPD-ul corespunzător primei lansări."

D. Lit. h) a art. 2 din metodologie - solicită modificarea acesteia în concordanţă cu practica europeană. Potrivit probei cu înscrisuri administrate de UCMR-ADA, în practica europeană sunt acceptate astfel de produse „budget", oferite publicului la preţuri reduse, dar numai dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii:

- încadrarea la produs budget să nu fie realizată mai devreme de un an de la data lansării iniţiale a produsului;

- valorificarea acestor produse faţă de PPD-ul corespunzător primei lansări.

Completul de arbitraj a reţinut în forma metodologiei propunerea incompletă a UPFR, fără nicio motivare. Având în vedere:

- practica europeană dovedită de UCMR-ADA cu înscrisuri;

- faptul că la nivel european a existat un acord al autorilor pentru exploatarea drepturilor lor în cadrul unor astfel de produse numai dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiţii;

- motivele de drept invocate şi pentru punctul precedent privind drepturile autorilor de a decide asupra modalităţii de exploatare a drepturilor lor, solicită instanţei să dispună modificarea lit. h) a art. 2 din metodologie după cum urmează: ,,h) prin produs la preţ redus (budget) se înţelege produsul relansat la vânzare după mai mult de un an de la data lansării iniţiale, la un PPD cu cel puţin 35% mai mic faţă de PPD-ul corespunzător primei lansări."

II. Forma art. 3 din metodologie stabilită de completul de arbitraj este incompletă, fiind ignorate fără nicio motivare propunerile formulate de UCMR-ADA. O astfel de soluţie este astfel netemeinică şi nelegală.

Potrivit art. 1232 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul de reproducere a operelor muzicale se gestionează colectiv facultativ. Drepturile patrimoniale de reproducere şi de distribuire a operelor muzicale sunt gestionate astfel de UCMR-ADA numai în baza şi potrivit limitelor prevăzute de contractele de mandat încheiate direct cu titularii de drepturi patrimoniale de autor sau de contractele de reprezentare reciprocă încheiate cu organismele similare din străinătate. Potrivit contractelor de reprezentare reciprocă cu organismele similare din străinătate, mandatul UCMR-ADA este limitat exclusiv la teritoriul României.

Pe cale de consecinţă, UCMR-ADA poate autoriza reproducerea şi distribuirea operelor muzicale numai în limitele teritoriului României.

UCMR-ADA nu poate astfel autoriza nici reproducerea operelor muzicale pe teritoriul altor state, nici distribuirea operelor muzicale pe teritoriul altor state.

Distribuirea pe teritoriul altor state a operelor muzicale din repertoriul altor organisme de gestiune colectivă poate fi realizată de UCMR-ADA numai dacă primeşte un mandat expres în acest sens din partea organismului de gestiune colectivă similar şi numai în condiţiile plăţii remuneraţiei prevăzute în ţara de destinaţie a produsului, respectiv în ţara în care sunt comercializate cu amănuntul către public produsele.

De altfel, în mod firesc, reglementarea cuprinsă în metodologia stabilită în România se aplică exclusiv pentru reproducerea şi distribuirea operelor muzicale pe teritoriul României.

Art. 3 din metodologie reglementează întinderea teritorială a autorizaţiilor de licenţă neexclusivă şi a drepturilor neexclusive conferite prin acestea utilizatorilor ca fiind teritoriul României. Acelaşi articol reglementează însă şi situaţia distribuirii pe teritoriul României a unor produse reproduse pe teritoriul altor state.

In egală măsură limitele mandatelor prevăzute mai sus sunt aplicabile pentru orice alt teritoriu. In aceste condiţii, autorizaţia de licenţă neexclusivă nu este necesară şi remuneraţia nu este datorată către UCMR-ADA doar în măsura în care, în ţara în care au fost realizate reproducerile introduse în România spre a fi oferite publicului, a fost autorizată reproducerea şi au achitat remuneraţiile către organismul de gestiune colectivă.

Prin urmare, este absolut întemeiată propunerea UCMR-ADA ca utilizatorul să dovedească faptul că reproducerea operelor muzicale pe acele produse a fost realizată şi autorizată pe teritoriul altui stat şi că a fost plătită remuneraţia corespunzătoare pentru distribuirea acestora pe teritoriul României.

Utilizatorul trebuie să prezinte în acest sens o dovadă din partea organismului de gestiune colectivă similar UCMR-ADA din ţara respectivă.

Pentru aceasta învederează instanţei că:

- sunt avute în vedere numai operele muzicale din repertoriul UCMR-ADA care sunt pe cale de consecinţă gestionate colectiv de celelalte organisme similare UCMR-ADA din străinătate;

- nu interesează în speţă reproducerea operelor muzicale ce nu se află în repertoriul UCMR-ADA pentru care sunt gestionate drepturile de reproducere şi distribuire;

- fiind vorba numai de drepturi gestionate colectiv de alte organisme similare UCMR-ADA, dovada autorizării şi plăţii remuneraţiei trebuie să fie făcută printr-un înscris eliberat de acel organism de gestiune colectivă.

Pentru toate aceste motive, solicită modificarea articolului din metodologie în sensul de a cuprinde următoarele prevederi:

„Art. 3. - (1) Autorizaţia licenţă neexclusivă încheiată cu UCMR-ADA conferă utilizatorului, în schimbul remuneraţiei, drepturile neexclusive gestionate colectiv de UCMR-ADA de a reproduce şi distribui exclusiv pe teritoriul României operele muzicale individualizate în aceasta, fixate pe orice tip de suport.

(2) Distribuirea pe alt teritoriu a operelor muzicale reproduse în România poate fi realizată în baza unei autorizaţii licenţă neexclusivă încheiate de UCMR-ADA numai în limitele şi în condiţiile, inclusiv în ceea ce priveşte remuneraţiile, stabilite prin mandatele acordate UCMR-ADA potrivit contractelor de reprezentare reciprocă încheiate cu organismele similare din străinătate.

(3) Nu sunt datorate remuneraţii şi nu este necesară încheierea unor autorizaţii licenţă neexclusivă cu UCMR-ADA pentru distribuirea pe teritoriul României a operelor muzicale dacă utilizatorul prezintă UCMR-ADA confirmarea eliberată de organismul similar UCMR-ADAdin ţara de origine a produselor, din care să rezulte că, potrivit mandatului deţinut, au fost autorizate reproducerea şi distribuirea acestora pe teritoriul României şi au fost achitate remuneraţiile. In cazul în care pentru o parte din operele muzicale gestionate colectiv de UCMR-ADA nu au fost achitate remuneraţiile în ţara de origine a produselor, utilizatorul are obligaţia de a obţine autorizaţie licenţă neexclusivă pentru distribuirea pe teritoriul României, precum şi de a achita remuneraţiile corespunzătoare prevăzute de prezenta metodologie."

III. Forma art. 4 al metodologiei stabilită de completul de arbitraj este incompletă, fiind ignorate fără nicio motivare propunerile formulate de UCMR-ADA. O astfel de soluţie este astfel netemeinică şi nelegală.

Scopul formulării complete a unei cereri de autorizare, cu toate informaţiile necesare, are două motive întemeiate:

a) celeritatea soluţionării cererilor de autorizare. Cu cât informaţiile furnizate de utilizator sunt mai puţine, cu atât timpul necesar pentru analizarea şi verificarea acestor informaţii şi, pe cale de consecinţă, pentru încheierea autorizaţiei licenţă neexclusivă este mai mare;

b) reducerea cheltuielilor de colectare. Cu cât informaţiile furnizate UCMR-ADA de la utilizator sunt mai puţine, cu atât costurile de colectare a remuneraţiilor sunt mai ridicate, fiind necesar un timp mai mare alocat de un număr mai mare de personal pentru analizarea şi verificarea cererilor, dar şi corespondenţe suplimentare şi îndelungate cu organismele similare din străinătate şi cu titularii de drepturi.

Pentru aceste considerente, forma actuală a art. 4 din metodologie este neîntemeiată, întrucât nu corespunde cerinţelor de celeritate la încheierea autorizaţiilor licenţă neexclusivă şi de reducere a costurilor de colectare a remuneraţiilor.

Toate informaţiile solicitate de UCMR-ADA sunt deţinute de utilizatori.

O eventuală comoditate a utilizatorilor în a furniza toate informaţiile solicitate de UCMR-ADA, astfel cum această comoditate a fost transpusă în propunerea UPFR preluată în metodologie, prejudiciază atât utilizatorii, prin întârzierea încheierii autorizaţiilor licenţă neexclusivă, cât şi autorii, prin majorarea costurilor de colectare a remuneraţiilor.

Prevederea actuală a art. 4 din metodologie contravine astfel dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. b), care instituie principiul eficienţei activităţii de gestiune colectivă şi limitează comisionul (cheltuielile de colectare) la maximum 15% din valoarea remuneraţiilor colectate şi conduce la majorarea cheltuielilor de colectare care, în timp, având în vedere şi alte categorii de utilizări ce trebuie să fie documentate, poate conduce la depăşirea limitei de cheltuieli de 15%.

O parte a prevederilor alin. (2) este chiar inaplicabilă. Este imposibil astfel ca doar în baza unui număr de catalog să fie identificat în întreaga lume organismul similar UCMR-ADA care ar fi autorizat anterior o reproducere, să fie stabilite operele muzicale, dacă albumul ce urmează a fi reprodus are aceeaşi denumire, aceleaşi opere muzicale, neremixate, adaptate ori tradus textul sau denumirea etc.

De altfel şi de această dată, fără motivare, completul de arbitraj a ignorat propunerile şi apărările UCMR-ADA şi a preluat forma propusă de UPFR.

Faţă de toate motivele de mai sus, pentru a face aplicabile dispoziţiile art. 4 din metodologie, pentru celeritatea soluţionării cererilor de încheiere a autorizaţiilor licenţă neexclusivă, pentru menţinerea cheltuielilor UCMR-ADA de colectare a remuneraţiilor sub nivelul maxim admis de lege de 15%, pentru respectarea principiului eficienţei activităţii de colectare a remuneraţiilor, faţă de prevederile art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, ce prevăd obligaţia şi dreptul UCMR-ADA de a solicita utilizatorilor toate informaţiile necesare, faţă de obligaţia utilizatorilor de a comunica într-un termen foarte scurt informaţiile solicitate de UCMR-ADA, solicită modificarea dispoziţiilor alin. (2) şi (3) ale art. 4 din metodologie şi introducerea unui alineat (4) după cum urmează:

„Art. 4. - (2) In acest scop, producătorul va adresa o cerere UCMR-ADA înainte de data propusă pentru reproducere şi, respectiv, distribuire. Cererea va cuprinde:

a) numele/denumirea producătorului şi datele sale de identificare;

b) titlul albumului;

c) denumirea fiecărei opere muzicale;

d) numele titularilor de drepturi de autor (compozitor, textier, aranjor, editor);

e) numele artistului interpret;

f) durata fiecărei opere muzicale (în minute şi secunde);

g) numărul şi durata totală a operelor muzicale incluse în album;

h) tipul suportului/suporturilor pe care vor fi reproduse operele muzicale;

i) tipul sau tipurile de produs;

j) tirajul solicitat a se autoriza pentru fiecare tip de suport;

k) costul total de producţie estimat (inclusiv ambalare, depozitare şi transport);

l) data la care sau începând cu care va fi reprodus albumul;

m) fabricantul (multiplicatorul) şi ţara în care se va efectua multiplicarea albumului;

n) data la care sau începând cu care se va distribui albumul;

o) distribuitorul/distribuitorii şi ţara/ţările de destinaţie a tirajului solicitat a fi autorizat;

p) ştampila, numele şi prenumele, funcţia şi semnătura reprezentantului legal al producătorului.

(3) Cererile pentru încheierea unor acte adiţionale pentru reeditări, suplimentare a tirajelor sau extinderea perioadei de valabilitate a autorizării, fără modificarea structurii iniţiale a albumului, vor cuprinde:

a) numele/denumirea producătorului şi datele sale de identificare;

b) titlul albumului;

c) numărul si data autorizaţiei licenţă neexclusivă încheiate cu UCMR-ADA;

d) tipul suportului/suporturilor pe care se reproduce albumul;

e) numărul de catalog al albumului (pentru fiecare tip de suport, dacă este cazul);

f) tipul sau tipurile de produs;

g) tirajul suplimentar solicitat a se autoriza pentru fiecare tip de suport;

h) data la care sau începând cu care va fi reprodus tirajul suplimentar din album;

i) fabricantul (multiplicatorul) şi ţara în care se va efectua multiplicarea tirajului suplimentar;

j) data la care sau începând cu care se va distribui tirajul suplimentar al albumului;

k) distribuitorul/distribuitorii şi ţara/ţările de destinaţie a tirajului suplimentar solicitat a fi autorizat;

l) ştampila, numele, prenumele, funcţia şi semnătura reprezentantului legal al producătorului.

(4) In orice alte cazuri se va încheia o nouă autorizaţie licenţă neexclusivă, iar cererea de autorizare va cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (2)."

IV. A mai arătat apelanta că forma art. 6 din metodologie stabilită de completul de arbitraj este incompletă, netemeinică şi nelegală pentru motivele de mai jos.

a) Stabilirea remuneraţiei procentuale la nivelul de 9,009% s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 1311 alin. (2) lit. c) şi h) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, aşa cum rezultă din probele administrate de UCMR-ADA, remuneraţia practicată la nivel european pentru utilizarea operelor muzicale prin reproducere şi distribuire pe suporturi este de 11% din PPD. La nivel european, remuneraţiile au fost stabilite şi sunt plătite pentru acelaşi repertoriu de opere muzicale pe care îl gestionează colectiv şi UCMR-ADA, potrivit contractelor de reprezentare reciprocă.

Chiar şi atunci când prin lege în România remuneraţiile erau limitate ia maximum 10%, prin Hotărârea Guvernului nr. 521/1999 remuneraţia procentuală a fost stabilită la limita maximă de 10%, pentru că, potrivit legii, nu putea fi stabilită la nivelul de 11% practicat în Europa. In mod cu totul şi cu totul neîntemeiat, completul de arbitraj a stabilit o remuneraţie de 9,009% din PPD.

Pentru a stabili o astfel de remuneraţie, completul de arbitraj a transformat în regulă o excepţie. Astfel, la nivel european sunt agreate două deduceri ce conduc la reducerea remuneraţiei de la 11% la 9,009% din PPD, dacă sunt îndeplinite cel puţin două condiţii cumulative:

- utilizatorul să fi încheiat anterior reproducerii un contract-cadru cu organismul de gestiune colectivă, în cazul UCMR-ADA o autorizaţie licenţă neexclusivă;

- utilizatorul să respecte toate clauzele contractului sau ale metodologiei, în special să nu întârzie plata remuneraţiilor şi depunerea raportărilor.

In acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 1312 alin. (8) teza finală din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, ce prevăd că pot fi acordate reduceri la remuneraţiile datorate de utilizatori dacă acele reduceri sunt prevăzute de metodologii.

Contrar celor de mai sus, în mod neîntemeiat şi nelegal, completul de arbitraj a stabilit o remuneraţie redusă cu caracter general. Completul de arbitraj a ignorat astfel raţiunile pentru care la nivel european au fost agreate reduceri ale remuneraţiei, precum şi prevederile art. 1312 alin. (8) teza finală din Legea nr. 8/1996 care prevăd posibilitatea reglementării în metodologie a unor reduceri ale remuneraţiilor şi nu aplicarea din oficiu prin metodologie a unei remuneraţii reduse pentru toate cazurile.

In concluzie, în concordanţa cu practica europeană, cazurile de reducere a remuneraţiei de la 11% din PPD la 9,009% din PPD trebuie să fie prevăzute de metodologie numai pentru situaţiile în care sunt întrunite cumulativ cele două condiţii agreate la nivel european.

c) Remuneraţiile minime sunt stabilite de completul de arbitraj nu sunt în concordanţă cu practica europeană, astfel cum art. 1311 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Cu privire la remuneraţia minimă produs standard, apelanta arată că a depus în arbitraj înscrisuri din care rezultă remuneraţiile minime practicate în Europa pentru reproducerea şi distribuirea operelor muzicale pe suporturi fizice.

Potrivit acestor înscrisuri, remuneraţiile minime/o unitate practicate în Europa pentru un CD LP (5 inch) - cel mai utilizat - sunt următoarele:

- Ungaria - 0,5667 euro (2,43 lei);

- Portugalia - 0,57 euro (2,44 lei);

- Spania - 0,4815 euro (2,06 lei);

- Belgia - 0,5126 euro (2,2 lei);

- Danemarca - 0,62 euro (2,66 lei);

- Finlanda -0,61 euro (2,61 lei);

- Franţa - 0,4955 euro (2,12 lei);

- Elveţia - 0,50 euro (2,14 lei);

- Norvegia - 0,51 euro (2,18 lei);

- Germania - 0,4960 euro (2,13 lei);

- Italia - 0,729 euro (3,12 lei);

- Austria - 0,50 euro (2, 14 lei).

Media remuneraţiilor minime la nivel european prevăzute mai sus este de 0,55 euro (2,36 lei) la un curs valutar 1 euro = 4,2884 lei.

UCMR-ADA, raportată la practica europeană, solicită admiterea apelului şi în sensul de a fi modificată metodologia prin majorarea cuantumului remuneraţiilor minime reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale.

Solicită astfel ca remuneraţia minimă, în cazul unui CD LP (5 inch) - produs standard -, să fie stabilită la un cuantum de 32 lei/unitate (0,54 euro), apropiată astfel de nivelul mediu al remuneraţiilor minime practicate în Europa.

Stabilirea unei astfel de remuneraţii minime este întemeiată şi pe faptul că în România gestiunea colectivă este facultativă, fapt ce atrage obligativitatea verificării şi autorizării reproducerii operă/operă şi nu prin încheierea unei autorizaţii licenţă neexclusivă globale.

La nivel european, în situaţia în care autorizarea se face operă/operă, aşa cum este şi cazul UCMR-ADA datorită faptului că gestiunea colectivă este facultativă, remuneraţiile sunt cu circa 50% mai mari decât cele menţionate mai sus.

Prin urmare, în mod evident, solicitarea UCMR-ADA de stabilire a unei remuneraţii minime la nivelul remuneraţiilor minime practicate la nivel european este una rezonabilă în condiţiile în care, în realitate, raportarea ar trebui să se realizeze la remuneraţiile practicate pentru autorizarea operă/operă care este mult mai mare.

De asemenea, completul de arbitraj nu a ţinut seama de criteriul prevăzut de art. 1311 alin. (2) lit. c)din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Intr-o proporţie absolut covârşitoare, repertoriul UCMR-ADA gestionat colectiv pe bază de mandat pentru reproducere şi distribuire a operelor muzicale este compus din opere aflate în repertoriul organismelor similare din străinătate (repertoriu internaţional).

In timp ce pentru autorii români este posibilă şi foarte practicată încheierea unor contracte directe de către producător cu autorul şi nu cu UCMR-ADA, pentru repertoriul internaţional regula o constituie încheierea autorizaţiilor licenţă neexclusivă cu UCMR-ADA.

Fără a pune în discuţie cu acest prilej dacă posibilitatea acordată de legiuitor autorilor români este un avantaj sau mai degrabă un dezavantaj pentru aceştia, o astfel de situaţie impunea completului de arbitraj obligaţia de a ţine seama că metodologia se va aplica cu preponderenţă repertoriului internaţional gestionat colectiv de UCMR-ADA în baza contractelor de reprezentare reciprocă.

In aceste condiţii, aşa cum a statuat şi Curtea de Apel Bucureşti, practica europeană este un bun criteriu de stabilire a remuneraţiilor, întrucât „în mod frecvent se folosesc şi opere muzicale din repertoriul internaţional (implicit şi europene)", iar titularii „ar trebui să se bucure de o protecţie uniformă a drepturilor lor în spaţiul european sau, în tot cazul una în care diferenţele nu sunt semnificative, funcţie de o zonă naţională sau alta a utilizării operelor lor".

Impunerea prin metodologii a remuneraţiilor minime stabilite de completul de arbitraj, semnificativ mai mici decât cele practicate în statele din Uniunea Europeană, reprezintă o aplicare a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente faţă de comercianţi (utilizatori) din spaţiul Uniunii Europene şi se creează astfel un dezavantaj concurenţial major între utilizatorii din diverse state membre ale Uniunii Europene.

Şi pentru acest din urmă motiv completul de arbitraj, în mod nelegal şi netemeinic, a stabilit remuneraţiile minime la un nivel mult mai mic decât cel practicat la nivel european.

In susţinerea aceluiaşi caracter netemeinic al stabilirii netemeinice a unui nivel mult prea mic al remuneraţiilor minime învederăm instanţei că situaţia preţurilor practicate la un moment dat de utilizatori nu constituie un impediment în stabilirea unor remuneraţii minime apropiate de cele practicate la nivel european.

Astfel, în cazul tonurilor de apel şi al internetului, remuneraţia minimă a fost stabilită în 2005 la 0,3 RON/descărcare/operă muzicală.

Această remuneraţie minimă a fost stabilită tocmai pentru a fi în acord cu remuneraţiile minime practicate la nivel european şi cu garantarea dreptului autorilor la o remuneraţie care să fie şi echitabilă, chiar dacă utilizatorii au susţinut şi au invocat faptul că remuneraţia minimă reprezenta mai mult de 10% din preţul de descărcare a operei muzicale.

Important de reţinut în cauză este şi faptul că preţul actual la care sunt comercializate fonogramele este şi rezultatul culpei utilizatorilor.

Astfel, potrivit probelor administrate în arbitraj, a rezultat că utilizatorii, în special pentru repertoriul internaţional, nu au raportat la UCMR-ADA preţul de catalog (PCP), astfel cum prevedea Hotărârea Guvernului nr. 521/1999, ci o valoare mult mai mică.

Raportând o altă valoare mult mai mică decât preţul de catalog, utilizatorii au plătit remuneraţii reprezentând drepturi de autor la un nivel mult mai mic decât cel pe care îl datorau în realitate.

In consecinţă, aşa cum au recunoscut unii utilizatori, fonogramele au fost comercializate la preţuri mai mici pentru că au plătit către UCMR-ADA sume mult mai mici decât cele pe care le datorau în realitate.

La solicitarea UCMR-ADA de a reface raportările şi de a plăti integral remuneraţiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 521/1999, producătorii au solicitat să fie scutiţi de la remuneraţiile restante pentru că acestea nu au fost avute în vedere la stabilirea preţului de comercializare a fonogramelor.

Au solicitat astfel utilizatorii să plătească remuneraţiile reale numai pentru viitor, întrucât vor majora preţurile în funcţie de dreptul de autor raportat la preţul de catalog.

Prin urmare, a se ţine seama de preţurile actuale ale fonogramelor reprezintă în fapt o reducere a drepturilor cuvenite autorilor datorată faptului că utilizatorii nu şi-au respectat obligaţia de plată a remuneraţiilor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 521/1999.

Prin urmare, în mod nelegal şi netemeinic, completul de arbitraj a avantajat utilizatorii ca urmare a încălcării anterioare a drepturilor de autor de către aceştia prin neplata corespunzătoare a remuneraţiilor.

De asemenea, în mod nelegal şi netemeinic, completul de arbitraj şi-a întemeiat hotărârea pe prevederile acordului BIEM/IFPI din 1975, în condiţiile în care acest acord a încetat în anul 2000 şi nu a mai fost reînnoit.

Mai mult, prevederile relative la diferenţierea remuneraţiilor minime prevăzute în anul 1975 nu mai sunt în acord cu normele relative la concurenţă aplicabile în cadrul pieţei comune constituite la nivelul Uniunii Europene.

Astfel, stabilirea unor remuneraţii sensibil mai mici într-un stat membru al Uniunii Europene ar reprezenta aplicarea unor condiţii inegale la prestaţii echivalente faţă de utilizatorii din Uniunea Europeană şi ar crea un dezavantaj concurenţial pentru utilizatorii din alte state membre ale Uniunii Europene.

In plus, nu puteau fi avute în vedere preţurile actuale ale fonogramelor, întrucât acestea s-au format ca urmare a încălcării obligaţiei de plată integrală a remuneraţiilor legale reprezentând drepturi de autor de opere muzicale.

Mai mult, chiar dacă nu ar fi fost incidente motivele de mai sus, completul de arbitraj, în mod nelegal şi netemeinic, a avut în vedere cele mai mici preţuri atunci când a stabilit remuneraţiile minime şi nu cele mai practicate preţuri raportat la repertoriul cel mai mare gestionat colectiv facultativ de UCMR-ADA care este repertoriul internaţional.

Contrar soluţiei completului de arbitraj, aşa cum au statuat şi instanţele în nenumărate rânduri, stabilirea unei remuneraţii minime are scopul de a garanta autorului că va beneficia de o remuneraţie care să aibă caracter echitabil şi să fie de natură a încuraja actul de creaţie.

Stabilirea unei remuneraţii minime ţinând seama de cele mai mici preţuri dintre cele practicate de utilizatori nu constituie o recunoaştere a dreptului autorilor la o remuneraţie echitabilă, ci, dimpotrivă, o ignorare a acestui drept.

Prin urmare, chiar dacă ar fi fost încă în vigoare şi aplicabilă acea prevedere din acordul BIEM/IFPI, încetat în anul 2000, completul de arbitraj trebuia să aibă în vedere cele mai mari preţuri practicate de utilizatorii repertoriului major (cel internaţional) reprezentat de UCMR-ADA.

In aceste condiţii, remuneraţiile minime ce ar fi rezultat ar fi fost la nivelul celor'solicitate deUCMR-ADA.

Stabilirea unor remuneraţii minime la nivelul celor practicate la nivel european creează şi pentru autorii români reprezentaţi de UCMR-ADAo recunoaştere, chiar dacă târzie, a dreptului lor la o remuneraţie echitabilă şi de natură a încuraja actul de creaţie.

In cazul în care autorii români sunt dispuşi să autorizeze reproducerea şi distribuirea lor şi în alte condiţii decât cele practicate la nivel european, nimic nu ar împiedica acel autor să opteze pentru gestiunea individuală a drepturilor lui şi să încheie un contract direct cu utilizatorul.

Situaţiile acestea particulare, invocate de utilizatori, în care autori români dispuşi să renunţe, în tot sau în parte, la drepturile lor pentru o eventuală „promovare", nu sunt de natură să genereze o reglementare care să îi priveze de drepturi echitabile pe ceilalţi autori. In aceste cazuri, autorul are dreptul de opţiune între gestiunea colectivă şi cea individuală.

Cu privire la remuneraţia minimă produs budget, apelanta a susţinut că aceleaşi motive sunt valabile şi aplicabile şi în ceea ce priveşte stabilirea remuneraţiilor minime pentru celelalte tipuri de suporturi şi produse.

UCMR-ADA a depus în cadrul arbitrajului comparative în care sunt menţionate remuneraţiile minime practicate la nivel european pentru fiecare tip de suport şi produs.

Astfel, pentru produsele la preţ redus (budget), în cazul CD-urilor LP (5 inch):

- Ungaria - 0,3778 euro (1,45 lei);

- Portugalia - 0,32 euro (1,37 lei);

- Spania - 0,437 euro (1,87 lei);

- Belgia - 0,2922 euro (1,25 lei);

- Danemarca - 0,35 euro (1,5 lei);

- Finlanda - 0,35 euro (1,5 lei);

- Franţa - 0,2824 euro (1,21 lei);

- Elveţia - 0,29 euro (1,24 lei);

- Norvegia - 0,29 euro (1,24 lei);

- Germania - 0,2827 euro (1,21 lei);

- Italia - 0,437 euro (1,87 lei);

- Austria - 0,29 euro (1,24 lei).

Media remuneraţiilor minime la nivel european prevăzute mai sus este de 0,33 eufo (1,41 lei). Curs valutar 1 euro = 4,2884 lei.

Solicită astfel ca remuneraţia minimă, în cazul unui CD LP (5 inch) - pentru produs budget -, să fie stabilită la un cuantum de 1,2 lei/unitate (0,28 euro), situată astfel chiar sub nivelul remuneraţiilor minime practicate în Europa.

Remuneraţia minimă produs mid

Aşa cum a mai arătat în cadrul motivelor de apel, completul de arbitraj a reglementat noua categorie de produse şi remuneraţii.

Potrivit practicii europene, nu există o remuneraţie distinctă pentru o astfel de nouă categorie de produs. Pe de altă parte, reglementarea unei astfel de categorii de produs a fost solicitată de UPFR direct în arbitraj şi nu a fost supusă negocierii.

Pe cale de consecinţă, în măsura în care instanţa va reţine că nu pot fi primite propuneri noi în arbitraj fără să fi fost supuse negocierii, aşa cum a reţinut completul de arbitraj pentru unele propuneri ale UCMR-ADA, în egală măsură invocă aceeaşi excepţie pentru propunerea UPFR privind reglementarea unei noi categorii de produs denumite mid şi a unor remuneraţii distincte pentru aceasta.

Chiar şi în măsura în care o astfel de propunere poate fi formulată direct în arbitraj, solicitarea UPFR este netemeinică şi nelegală, întrucât: o astfel de remuneraţie nu este în concordanţă cu practica europeană; utilizarea operelor muzicale în aceste condiţii presupune acordul prealabil al autorilor de opere muzicale.

Pentru toate aceste motive, solicită modificarea metodologiei prin eliminarea din cuprinsul acesteia a tuturor dispoziţiilor privitoare la produsele mid.

Cu totul şi cu totul în subsidiar, în cazul în care instanţa va aprecia că se impune reglementarea unei astfel de categorii distincte de produse mid, solicită modificarea remuneraţiilor minime în raport cu remuneraţiile minime practicate la nivel european pentru produsele standard şi produsele budget.

Pentru aceasta are în vedere faptul că, aşa cum este definită, aceasta reprezintă o categorie intermediară între produsele standard şi produsele budget. Pe cale de consecinţă, remuneraţia medie a celor două categorii de produse reprezintă 1,76 lei (2,32 lei + 1,2 lei)/2 = 1,76 lei. In concluzie, în această situaţie subsidiară, solicită modificarea remuneraţiei minime din metodologia criticată, în sensul ca aceasta să fie de 1,76 lei/unitate.

Remuneraţii minime pentru solduri

Motivele pentru celelalte tipuri de suporturi le reiterează instanţei în mod corespunzător şi pentru remuneraţiile minime aplicabile în cazul soldurilor.

UCMR-ADA a depus în cadrul arbitrajului comparative în care sunt menţionate remuneraţiile minime practicate la nivel european pentru fiecare tip de suport şi produs.

Media remuneraţiilor pentru solduri la nivel european, aşa cum acestea sunt menţionate în practica depusă de UCMR-ADA, este de 0,13 euro (0,56 lei).

Solicită astfel ca remuneraţia minimă pentru solduri în cazul CD-urilor LP (5 inch) să fie stabilită la un cuantum de 0,41 lei/unitate (0,095 euro), situată astfel chiar sub nivelul remuneraţiilor minime practicate în Europa.

Remuneraţii minime pentru produse premium

Potrivit practicii europene, remuneraţiile pentru produsele premium sunt egale sau foarte apropiate de remuneraţiile minime pentru produsele standard.

De asemenea, în unele state europene remuneraţiile sunt variabile pe tranşe cantitative de suporturi. In aceste condiţii, stabilirea prin metodologia criticată a unei remuneraţii minime mai mici decât remuneraţia pentru solduri este în totală contradicţie cu practica europeană în materie şi aduce o gravă atingere dreptului autorilor de a obţine o remunerare echitabilă.

In aceste condiţii, solicită fie stabilirea unei valori unice a remuneraţiei minime, în concordanţă cu practica europeană, la un nivel de 1,91 lei/unitate, nivel mai mic, dar apropiat de remuneraţia pentru produsul standard, fie stabilirea unei grile de remuneraţii aşa cum a solicitat UCMR-ADA în arbitraj.

Remuneraţii minime pentru alte tipuri de suporturi

Pentru aceleaşi motive solicită modificarea în mod corespunzător a remuneraţiilor minime şi pentru celelalte categorii, nivelul remuneraţiilor minime propus de UCMR-ADA fiind depus sub formă de tabel în cadrul arbitrajului.

Potrivit practicii europene, remuneraţiile minime datorate sunt diferenţiate în funcţie şi de numărul maxim de opere sau fragmente de opere muzicale pentru care se permite reproducerea pe un suport.

UCMR-ADA solicită în acest sens ca metodologia să fie modificată şi în sensul de a cuprinde în anexă o listă completă a tuturor remuneraţiilor minime, în acord cu cele practicate în Europa, remuneraţii diferenţiate în funcţie de tipul de suport şi numărul maxim de opere sau fragmente de opere muzicale ce vor putea fi reproduse pe un suport.

Această listă a fost deja depusă de UCMR-ADA în arbitraj.

Pentru toate aceste motive, solicită să se dispună modificarea art. 6 alin. (1) şi (2) din metodologia criticată şi introducerea unui alineat (5) după cum urmează:

„Art. 6. - (1) Producătorul va plăti UCMR-ADA pentru reproducerea şi distribuirea de opere muzicale pe teritoriul României, pentru fiecare produs, o remuneraţie reprezentând 11% din baza de calcul.

(2) Remuneraţia datorată de utilizatori, pentru fiecare copie distribuită, nu poate fi mai mică decât remuneraţiile minime din tabelul următor:

REMUNERAŢII MINIME - LEI

Tip suport	Vânzare standard	Vânzare mid	Vânzare budget	Solduri	Premium
CD/dl DVD	2,32	1,76	1,2	0,41	1,91
audio MC	1,31	0,96	0,60	0,22	1,1

.......................................................................................

(5) Beneficiază de reducerea remuneraţiei la 9,009% din baza de calcul utilizatorii care, în aplicarea prezentei metodologii, nu înregistrează restanţe la plata remuneraţiilor şi la depunerea raportărilor şi nu reproduc opere muzicale din repertoriu fără autorizare prealabilă."

IV. Forma art. 7 din metodologia stabilită de completul de arbitraj este incompletă şi se impune modificarea acesteia faţă de motivele de mai sus.

Solicită astfel modificarea alin. (2) şi (3) ale art. 7 din metodologia stabilită de completul de arbitraj şi introducerea după alin. (5) a unui alineat (6).

a) In mod nelegal şi netemeinic, completul de arbitraj a prevăzut ca un număr de 350 de exemplare din primul tiraj al fiecărei fonograme să fie scutit de plata remuneraţiei.

Cazurile în care reproducerea şi distribuirea operelor muzicale se pot face fără plata unei remuneraţii sunt în mod expres şi limitativ prevăzute de lege.

Reproducerea şi distribuirea reglementate de metodologie, pentru care completul de arbitraj a prevăzut scutirea de la plata remuneraţiei, nu fac parte din cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, astfel că sub acest aspect hotărârea arbitrală este dată cu încălcarea Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Renunţarea la drept (la remuneraţie) poate fi realizată numai de titularul dreptului de autor, eventual în condiţiile negociate; în speţă nu există o astfel de renunţare.

In concluzie, solicită eliminarea din alin. (2) al art. 7 din metodologie a menţiunilor privitoare la scutirea de la plata remuneraţiilor a unui număr de 350 de exemplare din fiecare fonogramă.

b) Având în vedere că valoarea vânzării constituie baza de calcul al remuneraţiei nu doar în cazul vânzării la solduri, dar şi pentru produsele premium, solicită completarea corespunzătoare a alin. (3) al art. 7 din metodologie.

c) Solicită introducerea unui alin. (6) la art. 7 din metodologie care să reglementeze obligaţia utilizatorilor de a face disponibilă oricărui vânzător cu amănuntul lista de preţuri la care poate fi cumpărată orice cantitate dintr-un produs relevant.

Pentru a se încadra în noţiunea de PPD, lista respectivă trebuie să fie accesibilă, fără niciun fel de condiţionări sau formalităţi prealabile, oricărui comerciant cu amănuntul.

In condiţiile în care lista de preţuri nu este publicată astfel încât să fie uşor şi fără formalităţi accesibilă oricărui vânzător cu amănuntul sau produsul, într-o cantitate cât de mică, nu este vandabil către orice vânzător cu amănuntul, aceasta lista nu reprezintă lista de preţuri ce cuprinde PPD-ul.

Faţă de toate motivele de mai sus, solicită modificarea alin. (2) şi (3) ale art. 7 din metodologie şi introducerea alin. (6), după cum urmează:

„Art. 7. - (2) Pentru exemplarele distribuite de utilizator cu titlu promoţional, gratuit, baza de calcul al remuneraţiei o reprezintă valoarea totală a costurilor de producţie a fonogramelor ca produs final.

(3) In situaţia produselor promoţionale şi a celor vândute la solduri, baza de calcul al remuneraţiei o reprezintă valoarea de vânzare a tuturor unităţilor astfel vândute, aşa cum rezultă din facturi.

..............................................................................................

(6) Utilizatorul are obligaţia de a publica periodic lista de preţuri la care orice vânzător cu amănuntul poate achiziţiona de la acesta sau de la distribuitorii săi exclusiv o cantitate cât de mică din produsul relevant. Nu se consideră publicată lista, dacă aceasta este disponibilă numai la sediul sau punctul de lucru al utilizatorului ori se comunică numai la cerere. Lista poate fi publicată prin mijloace de presă sau pe internet pe site-ul utilizatorului."

V. Pentru toate motivele de mai sus, solicită modificarea art. 8, 9, 10 şi 11 din forma metodologiei stabilită prin arbitraj şi reunirea dispoziţiilor rămase într-un singur articol.

Aşa cum a arătat mai sus, baza de calcul pentru produsele budget şi mid (în măsura în care vor fi menţiune) o constituie PPD-ul corespunzător acestor tipuri de produse.

In acest sens este atât practica europeană dovedită de UCMR-ADA în arbitraj, dar şi înscrisurile depuse de UPFR.

In condiţiile în care pentru produsele budget şi mid există PPD, este neîntemeiată reglementarea unei alte baze de calcul distincte şi separate de baza de calcul reglementată de act. 7 din metodologie.

Pe cale de consecinţă, solicită eliminarea oricăror reglementări distincte în metodologie a bazelor de calcul pentru produsele budget şi mid.

De asemenea, reglementarea bazei de calcul pentru solduri la art. 9 din metodologie este redundantă în condiţiile în care era deja reglementată la art. 7 alin. (3).

Solicită prin urmare instanţei modificarea art. 8 din metodologie în sensul de a avea următorul conţinut:

„Art. 8. - (1) Nu este considerată vânzare budget, respectiv mid vânzarea unor suporturi dintr-un album conţinând opere muzicale ce au fost fabricate special pentru vânzarea la preţ redus faţă de PPD-ul corespunzător vânzării standard.

(2) Nu este considerată vânzare la solduri vânzarea unor suporturi dintr-un album ce au fost fabricate special pentru vânzarea la preţuri de solduri.

(3) Produsele premium vor avea inscripţionate pe suport enunţul «Se distribuie gratuit în România numai pentru promovarea...».

(4) Produsele distribuite gratuit vor avea inscripţionate pe suport enunţul «Nu este destinat vânzării. Se distribuie gratuit»."

Art. 9, 10 şi 11 rămân fără obiect.

VI. Completul de arbitraj a înlăturat neîntemeiat şi nemotivat solicitarea UCMR-ADA de inserare pe suport şi pe coperta produsului a numărului autorizaţiei şi a teritoriului pentru care a fost acordată.

Procedând astfel, completul de arbitraj a încălcat sau cel puţin limitat dreptul UCMR-ADA de a monitoriza, prin orice mijloace, activitatea utilizatorilor, drept prevăzut de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Inserarea acestor menţiuni constituie mijlocul eficient de a face distincţie între reproducerile autorizate şi cele neautorizate de UCMR-ADA şi pentru stabilirea din ce tiraj fac parte acestea.

In egală măsură, terţii trebuie să fie informaţi asupra limitei teritoriale pentru care a fost acordată autorizaţia licenţă neexclusivă în temeiul metodologiei, limită teritorială prevăzută de art. 3 din metodologie.

In concluzie, solicită modificarea art. 13 din metodologia criticată, prin inserarea unei lit. e1) şi completarea corespunzătoare a alin. (2) al aceluiaşi articol, după cum urmează:

„Art. 13. - (1) [...]:

e1) numărul şi data autorizaţiei licenţă neexclusivă încheiate cu UCMR-ADA şi teritoriul pentru care a fost acordată, cuprinse în marcajul «UCMR-ADA nr................/................., exclusiv pentru România»;

.................................................................................................

(2) Marcajele prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c), e), e1) şi g) vor fi inscripţionate şi pe suportul pe care sunt fixate sau reproduse operele muzicale."

VII. A mai solicitat apelanta modificarea alin. (2) şi (4) ale art. 14 din metodologia stabilită de completul de arbitraj, arătând că reglementarea actuală a alin. (2) al art. 14 din metodologie este inaplicabilă, motiv pentru care nu corespunde scopului reglementării. Astfel, deşi prevede obligaţia utilizatorilor de a comunica către UCMR-ADA lista de preţuri cuprinzând PPD-ul, dispoziţia nu stabileşte niciun termen în acest sens.

Pentru acest motiv, solicită modificarea alin. (2) al art. 14 din metodologie după cum urmează: Art. 14 (1)....

„(2) Utilizatorii vor comunica UCMR-ADA, odată cu raportul prevăzut la art. 15 şi ori de câte ori este modificată, în termen de maximum 3 zile de la modificare, lista de preţuri cuprinzând PPD-ul, listă de preţuri publicată periodic de către aceştia."

In egală măsură, pentru necomunicarea listei de preţuri, informaţiile esenţiale pentru stabilirea remuneraţiilor datorate de utilizator, metodologia stabilită de completul de arbitraj nu stabileşte nicio sancţiune, astfel că lipseşte de efect real instituirea în sarcina utilizatorului a obligaţiei de comunicare a acesteia către UCMR-ADA.

Prin urmare, solicită completarea alin. (4) al art. 14 din metodologie după cum urmează:

„Art. 14 ... (4) Intârzierea comunicării catalogului sau a listei de preţuri, precum şi întârzierea plăţii remuneraţiilor dau dreptul UCMR-ADA ca, după o prealabilă notificare, să refuze pe viitor cererile de autorizare formulate de acel utilizator până la reglementarea integrală a situaţiei."

VIII. Prevederile art. 15 alin. (1) din metodologia stabilită de completul de arbitraj nu asigură acurateţea şi uşurinţa necesară întocmirii raportărilor şi prelucrării acestora iar alin. (2) solicită a fi eliminat din metodologie.

Astfel, informaţiile privitoare la număr de catalog, tipul de suport, număr de unităţi etc. trebuie să fie furnizate defalcat pentru fiecare album în parte.

Solicită astfel să se dispună modificarea alin. (1) al art. 15 din metodologie în sensul de a avea următorul conţinut:

„Art. 15. - (1) Până la data de 20 a lunii următoare fiecărui trimestru, utilizatorii au obligaţia de a comunica UCMR-ADA un raport cuprinzând, pentru trimestrul încheiat:

a) numele/denumirea producătorului şi datele sale de identificare;

b) titlurile albumelor reproduse şi distribuite, cu indicarea pentru fiecare album şi pentru fiecare tip de suport în parte a:

1. numărului de catalog;

2. numărului si datei autorizaţiei licenţă neexclusivă încheiate cu UCMR-ADA;'

3. tipului/tipurilor de suport;

4. numărului de unităţi distribuite;

5. tipului/tipurilor de distribuire (standard/mid/budget/solduri/ premium/gratuit);

6. PPD-ul corespunzător pentru produsele distribuite standard, mid, budget şi premium;

7. valoarea totală de vânzare pentru produsele distribuite la solduri sau promoţional (gratuit);

d) ştampila, numele, prenumele, calitatea şi semnătura reprezentantului legal al utilizatorului."

Pentru motivele dezvoltate în prezentul apel referitoare la inadmisibilitatea, imposibilitatea şi inutilitatea stabilirii prin metodologie a modelelor de cerere de autorizare şi de raport, solicită, de asemenea, eliminarea din metodologie a dispoziţiilor alin. (2) al art. 15.

IX. Prevederile art. 16 alin. (1) din metodologia stabilită de completul de arbitraj sunt nelegale şi netemeinice în forma în care au fost stabilite.

Potrivit art. 134 alin (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, UCMR-ADA are obligaţia de a distribui remuneraţiile în termen de maximum 6 luni de la data colectării acestora.

In forma actuală a metodologiei repartizarea remuneraţiilor devine imposibilă în acest termen pentru ca remuneraţia este incertă în funcţie de retururile acceptate de utilizatori.

In esenţă, retururile depind în special de voinţa utilizatorului de a accepta sau nu retururi şi de a stabili cu partenerii săi termene maxime în care pot fi acceptate acestea.

Pentru ca o astfel de dispoziţie să se încadreze în limitele legale şi să poată fi aplicabilă este necesară modificarea prevederilor art. 16 alin. (1) din metodologie.

Prin urmare, solicită modificarea art. 16 alin. (1) din metodologie după cum urmează:

„Art. 16. - (1) Remuneraţiile nu vor fi achitate pentru suporturile vândute în trimestrul de raportare şi returnate utilizatorului în acelaşi trimestru şi cu condiţia ca retururile să fie înregistrate potrivit legii în documentele contabile ale utilizatorului şi clientului său."

Cererea de apel a fost legal timbrată şi a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, Convenţiei de la Berna, ratificată de România prin Legea nr. 77/1998, ale art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, ale art. 282 şi următoarele din Codul de procedură civilă şi pe toate celelalte prevederi legale incidente în cauză.

Intimata UPFR a formulat întâmpinare la data de 18 mai 2009, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Intimata a susţinut că arbitrii au stabilit forma finală a metodologiei în limitele cererilor formulate de ambele părţi, pe baza înscrisurilor depuse de acestea la dosar şi cu respectarea strictă a dispoziţiilor Legii nr. 8/1996.

In mod corect, completul de arbitraj a respins pretenţiile formulate direct în arbitraj, apreciind că neîndeplinirea procedurii prealabile a negocierii constituie un fine de neprimire. Totodată, apelanta a adus modificări metodologiilor negociate şi acestea nu constituie apărări a căror ignorare să conducă la încălcarea dreptului său la un proces echitabil.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii invocate de UCMR-ADA faţă de cererea UPFR de a fi stabilite prin arbitraj şi modele-tip de cereri de autorizare, intimata a arătat că aceasta solicitase în arbitraj şi stabilirea unui contract standard de autorizare a producătorilor, cerere pe care completul arbitrai a respins-o, considerând necesară numai stabilirea formularelor tipizate ale cererilor de arbitrare.

Mai mult, chiar forma de metodologie propusă de apelantă cuprinde aceste formulare tipizate, astfel încât apelanta nu justifică interesul acestei critici.

Cu privire la noţiunea de „producător", intimata a arătat că şi contractele încheiate la nivel internaţional între IFPI şi BIEM folosesc această noţiune şi, potrivit art. II alin. 1 din contractul depus de intimată, „societatea acordă producătorului, în condiţiile şi în limitele fixate în prezentul contract, dreptul nonexclusiv de a proceda la înregistrări sonore de opere din repertoriul societăţii, de a face după aceste înregistrări discuri, benzi sau casete (...) şi de a le pune în circulaţie sub marca sau sub mărcile sale cu scopul vinderii lor către public...".

Potrivit practicii curente locale şi internaţionale, pentru operele muzicale reproduse pe suporturi distribuite pe teritoriul unei ţări, obligaţia achitării drepturilor mecanice revine numai producătorilor, ceea ce reiese inclusiv din situaţia depusă de intimată la dosar cu privire la tipul şi cuantumul remuneraţiei colectate de organismele de gestiune ale autorilor din celelalte ţări. Se observă că remuneraţia se determină prin aplicarea unui procent determinat la PPD, acesta reprezentând de fapt preţul practicat de producător şi publicat de acesta pentru distribuitor. Chiar din modul de calcul al remuneraţiei rezultă că aceasta este datorată numai de către producător, în funcţie de preţul cu care acesta vinde către distribuitori copiile operelor muzicale.

De altfel, şi apelanta a utilizat noţiunea de producător în toate propunerile sale şi a convocat la negocieri numai reprezentanţi ai producătorilor şi pe UPFR în calitate de structură asociativă a producătorilor, astfel că prin metodologie nu se pot crea drepturi şi obligaţii opozabile şi altor persoane decât cele ale căror reprezentanţi au fost convocaţi si au participat la stabilirea lor.

A arătat intimata că prin producător în sensul metodologiei se înţelege „orice persoană juridică sau persoană fizică autorizată care realizează sau organizează realizarea de copii ale uneia sau mai multor opere muzicale pe care le pune în circulaţie în scopul distribuirii către public", iar această definiţie nu contravine prevederilor art. 103 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 şi nici interpretării logice a dispoziţiilor art. 141 alin. (2) şi art. 40 din lege privind epuizarea dreptului de distribuire la prima vânzare sau la primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori copiilor unei opere de către titularul de drepturi sau cu consimţământul acestuia, precum şi la prezumţia că în cazul cesiunii dreptului de reproducere a unei opere se cesionează şi dreptul de distribuire a copiilor acestei opere.

Prin urmare, susţine intimata, autorizaţia - contract de cesiune neexclusivă trebuie să cuprindă atât dreptul de reproducere, cât şi pe cel de distribuire, în caz contrar aceasta fiind lipsită de aplicabilitate.

Prin utilizarea denumirii generice de utilizator şi prin separarea celor două drepturi, respectiv reproducere şi distribuire, apelanta încearcă în fapt să lărgească nejustificat sfera categoriilor de persoane cărora li se va aplica metodologia şi care ar fi astfel obligate să plătească remuneraţii.

Din categoria utilizatorilor vizaţi de această metodologie nu fac parte fabricanţii şi distribuitorii, deoarece fabricantul este cel care realizează doar activităţi de reproducere la comanda unui producător, iar distribuitorul este cel care realizează acte ulterioare de vânzare a produsului după ce acesta a fost pus în circulaţie pentru prima oară de producător şi după ce dreptul de distribuire a fost epuizat. Prin urmare, în sarcina acestora nu pot fi reţinute obligaţii prin metodologia ce face obiectul arbitrajului de faţă.

Cu privire la remuneraţia minimă, intimata a arătat că pentru determinarea unor remuneraţii echitabile pentru ambele părţi este necesară aplicarea cumulativă a criteriilor enumerate de art. 1311 alin. (1) lit. a)-h) din lege, iar aplicarea practicilor europene trebuie să fie adaptată la realităţile de pe piaţa internă românească.

Şi la nivel european este recunoscut principiul stabilirii remuneraţiei minime în funcţie de preţurile practicate de producător (PPD)/veniturile obţinute de acesta şi nu de distribuitor.

A mai susţinut intimata că stabilirea procentului ce urmează a fi aplicat asupra bazei de calcul în scopul determinării remuneraţiei şi a cuantumului remuneraţiei minime se face prin raportare la veniturile obţinute de producători din utilizarea repertoriului autorizat de UCMR-ADA, fiind depuse copii ale listelor de preţuri practicate de producătorii români pe piaţa din România şi statistici ce reflectă evoluţia veniturilor obţinute de aceştia din vânzarea de suporturi ce conţin înregistrări sonore.

Chiar din tabelele prezentate de apelantă rezultă faptul că remuneraţia procentuală de 9,009% este regula şi nicidecum excepţia.

Asusţinut intimata caracterul ilegal al condiţiei de a achita la termen remuneraţiile pentru a beneficia de procentul de 9,009%, având în vedere că, potrivit metodologiei, în caz de întârziere producătorul este obligat la penalităţi de întârziere.

Intâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 115 şi 119 din Codul de procedură civilă şi ale art. 1312 alin. (3)-(8) din Legea nr. 8/1996, republicată.

In apel a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri pentru ambele părţi.

Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de critică mai sus expuse, văzând şi apărările intimatei şi dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că apelul este fondat, în limitele şi pentru considerentele care urmează a fi arătate în continuare:

1. Primul motiv de critică priveşte admiterea excepţiei lipsei procedurii prealabile de către completul de arbitraj cu privire la o parte din prevederile metodologiei propuse de apelanta UCMR-ADA şi la modificările aduse pe parcursul procedurii arbitrajului de către apelantă.

Curtea reţine că, potrivit art. 1312 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 8/1996, republicată, „Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate fi solicitat, pentru iniţierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri, în următoarele situaţii: (... ) b) cele două părţi aflate în negociere nu au putut conveni o formă unică a metodologiei în termenul prevăzut la alin. (1);".

Prin urmare, în această ipoteză (ca şi în orice procedură de arbitraj), scopul şi raţiunea arbitrajului sunt de a media un conflict, de a dezlega o chestiune litigioasă.

Or, dacă prevederile introduse în metodologie pentru prima dată în cursul arbitrajului nu au fost discutate anterior între părţi, acestea nu fac obiectul unui conflict şi nu există o raţiune pentru care acestea să fie arbitrate.

Nu se pune problema încălcării art. 13 din Convenţia de la Berna printr-o astfel de măsură, deoarece necesitatea protecţiei drepturilor autorilor nu este în mod direct atinsă, fiind la latitudinea părţilor interesate negocierea ulterioară a unor condiţii de remuneraţie superioare.

De asemenea, Curtea notează că nici dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului nu sunt încălcate, deoarece aceste prevederi, care garantează dreptul la un proces echitabil, nu reglementează un drept absolut şi nu exclud dreptul statelor de a reglementa proceduri supuse unor condiţii şi termene, iar necesitatea ca aspectele arbitrate să fi fost anterior negociate fără succes este o astfel de condiţie, permisă.

De asemenea, chestiunea nu constituie nicio încălcare a dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, simpla împrejurare că apelanta, organism de gestiune a drepturilor de autor, este nemulţumită de întinderea recunoscută de completul de arbitraj unui drept dintre cele aflate în domeniul său de gestiune neechivalând cu încălcarea drepturilor patrimoniale ale autorilor, mai ales că procedura pendinte are caracter privat şi este rezultatul negocierii, respectiv arbitrajului cu privire la modalitatea concretă în care protecţia drepturilor amintite se va realiza.

In privinţa invocării dispoziţiilor art. 131 şi 1312 din Legea nr. 8/1996, Curtea notează că nu este aplicabilă regula în sensul că ceea ce nu este interzis este permis, ci chestiunea se dezleagă prin aplicarea regulii de interpretare teleologică, astfel cum s-a arătat mai sus, concluzia inadmisibilităţii invocării aspectelor noi direct în arbitraj rezultând din scopul şi raţiunea reglementării procedurii pendinte.

2. Argumentele expuse mai sus duc la reţinerea temeiniciei celui de-al doilea motiv de apel, prin care apelanta a reclamat la rândul său conduita intimatei UPFR de a supune direct arbitrajului, fără negociere prealabilă, anumite clauze din metodologia propusă.

a) Astfel, este vorba despre clauzele referitoare la vânzarea la preţuri de ofertă (mid), care se regăseşte în metodologia propusă de intimata UPFR (fila 58 în dosarul ORDA, unde se propune introducerea unui articol nou cu acest obiect), cât şi în anexa cuprinzând remuneraţiile minime (fila 65 în acelaşi dosar). Această prevedere nu se regăseşte în documentele de la dosar ce reflectă stadiul negocierilor, astfel încât Curtea nu poate reţine că ea a făcut obiectul divergenţei pentru a putea fi dedusă completului de arbitraj, conform celor mai sus arătate.

b) A mai susţinut apelanta că aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la chestiunea produselor budget, însă Curtea constată că în art. 10 din metodologia propusă iniţial completului de arbitraj de apelanta UCMR-ADA (fila 27 în dosarul ORDA) se regăseşte o dispoziţie referitoare la vânzarea la preţuri promoţionale (budget), astfel că însăşi atitudinea apelantei dovedeşte contrariul celor susţinute prin cererea de apel.

c) In privinţa cuprinsului cererii de autorizare, Curtea notează, pe de o parte, că prin cererea de apel nu s-a arătat în concret care dintre menţiunile acestei cereri au fost deduse direct în apel, făcându-se trimitere generică la dispoziţiile art. 4 alin. (2) teza a II-a şi alin. (3) din metodologia stabilită de completul de arbitraj, iar pe de altă parte, că prin chiar forma propusă de apelantă completului de arbitraj au fost cuprinse, în art. 4 alin. (2), menţiunile cererii de autorizare.

Prin urmare, aceste chestiuni au făcut obiectul negocierii părţilor, iar simpla împrejurare că în forma metodologiei stabilită de complet se regăsesc o serie de menţiuni ale cererii în discuţie care nu au fost cuprinse în forma actului propusă de apelantă nu echivalează cu deducerea lor direct arbitrajului, fiind evident că au făcut obiectul negocierii, câtă vreme ambele părţi s-au referit la acestea în actele depuse.

d) Scutirea de la plata drepturilor de autor a unui număr de exemplare, prevăzută de art. 7 alin. (2), a făcut, de asemenea, obiectul negocierilor, după cum rezultă din punctul de vedere exprimat de intimata UPFR în documentul depus la dosarul ORDA - fila 58, în care se consemnează că în variantele anterioare ale metodologiei emise de UCMR-ADA (începând din anul 2005), astfel că nici sub acest aspect susţinerile apelantei nu sunt fondate.

e) In privinţa bazei de calcul pentru produse la preţuri de ofertă (mid) şi pentru produsele budget, preluată la art. 11 din metodologie, Curtea a reţinut mai sus, la analiza pct. a) şi b), că, într-adevăr, chestiunea produselor mid nu a făcut obiectul negocierii, în schimb produsele budget au fost cuprinse în variantele anterioare ale metodologiei negociate, chiar şi în varianta propusă de apelantă, astfel încât, pentru aceleaşi considerente, reţine că dispoziţiile referitoare la primele produse (mid) nu puteau face obiectul arbitrajului, însăşi produselor budget nu li se aplică acelaşi raţionament.

f) A mai susţinut apelanta că anexele metodologiei nu au fost supuse negocierii, fiind vorba despre conţinutul-tip al cererii de autorizare a producţiei fonografice şi al raportului de vânzări.

Sub aceste aspecte, Curtea reţine că nu a rezultat din documentele depuse la dosar că aceste anexe au făcut obiectul negocierii anterioare, dezbaterea purtând asupra aspectelor legate de conţinutul cererii de autorizare, respectiv al raportului de vânzări, prevăzut de art. 15 alin. (1), şi această critică fiind întemeiată.

In consecinţa celor arătate cu privire la acest motiv de apel, Curtea constată că se impune modificarea în parte a metodologiei, în sensul înlăturării din cuprinsul metodologiei a dispoziţiilor referitoare la vânzarea la preţuri de ofertă (mid), inclusiv pe cele referitoare la baza de calcul pentru această categorie de produse, precum şi a anexelor I şi II, precum şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi art. 15 alin. (2), care făceau referire la existenţa anexelor menţionate.

3. In cadrul celui de-al treilea motiv de apel s-a invocat omisiunea completului de arbitraj de a se pronunţa cu privire la inadmisibilitatea cererii intimatei UPFR de a se stabili prin arbitraj şi modelele-tip pentru cererea de autorizare şi pentru raportul de vânzări.

Curtea constată că nu se poate vorbi despre o inadmisibilitate de plano a extinderii arbitrajului asupra conţinutului tip al acestor documente, însă, având în vedere că metodologia se referă în cuprinsul său la conţinutul lor în art. 4 alin. (2) şi, respectiv, art. 15 alin. (1), consideră inutil şi lipsit de oportunitate a stabili şi un conţinut-tip al acestor documente.

Acest argument se adaugă celui menţionat la motivul 2 de apel, care a reţinut necesitatea înlăturării acestor anexe din conţinutul metodologiei.

4. Acest motiv de critică vizează reţinerea greşită de către completul de arbitraj a împrejurării că părţile au convenit cu privire la unele aspecte, despre care apelanta susţine în realitate existenţa unei divergenţe.

Dacă aşa stau lucrurile, pe calea prezentului apel se pot invoca toate neconcordanţele dintre cele reţinute de completul de arbitraj şi situaţia reală ce rezultă din documentaţia depusă la dosar, astfel încât Curtea reţine că nu se impun consideraţii suplimentare cu privire la acest motiv de apel.

5. In continuare, apelanta UCMR-ADA critică pe rând mai multe texte din cuprinsul metodologiei, aceste critici urmând a fi înlăturate, cu excepţia uneia, pentru motivele care urmează a fi arătate:

I. A. A susţinut apelanta că noţiunea de producător cuprinsă în art. 2 lit. b) din metodologie încalcă prevederile art. 103 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 şi ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Art. 2 lit. b) din metodologie defineşte producătorul ca fiind „orice persoană juridică sau persoană fizică autorizată care realizează sau organizează realizarea de copii ale uneia sau mai multor opere muzicale pe care le pune în circulaţie în scopul distribuirii către public."

Pe de o parte, Curtea reţine că stabilirea într-o hotărâre pronunţată de un complet de arbitraj a unui alt înţeles pentru o noţiune definită legal anterior nu constituie o încălcare a actului normativ ce reglementează tehnica legislativă, deoarece hotărârea în discuţie nu reprezintă un act normativ, ea fiind emisă de un organism privat într-o procedură de arbitraj, având efecte exclusiv între părţile arbitrajului, iar Legea nr. 24/2000 este aplicabilă modului de concepere a textelor actelor normative.

Pe de altă parte, Curtea reţine dispoziţiile art. 103 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, modificată, invocate de apelantă, potrivit cărora: „Producătorul de înregistrări sonore este persoana fizică sau juridică ce are iniţiativa şi îşi asumă responsabilitatea organizării şi finanţarea realizării primei fixări a sunetelor, fie că acestea constituie sau nu o operă în sensul prezentei legi."

Apelanta a susţinut că metodologia se adresează tuturor persoanelor care realizează acte de reproducere şi distribuire a operelor muzicale fixate pe înregistrări sonore, şi nu doar producătorilor de fonograme. Prin urmare, a propus ca denumirea de „producător", care nu poate, în opinia sa, să aibă alt înţeles decât cel cuprins în textul mai sus citat, să fie înlocuită în metodologie cu cea de „utilizator", care este potrivit propunerii apelantei, oricare dintre persoanele fizice ori juridice ce realizează sau organizează activităţi de reproducere şi/sau de punere în circulaţie a operelor muzicale fixate pe fonograme destinate distribuirii către public.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 104 alin. (1) din lege, potrivit cărora „In cazul reproducerii şi distribuirii înregistrărilor sonore, producătorul este în drept să înscrie pe suporturile acestora, inclusiv pe coperte, cutii şi alte suporturi materiale de ambalare, pe lângă menţiunile privind autorul şi artistul interpret sau executant, titlurile operelor, anul primei publicări, marca de comerţ, precum şi numele or[ denumirea producătorului", şi ale art. 105 alin. (1) lit. b): „In condiţiile prevăzute la art. 92 alin. (1), producătorul de înregistrări sonore are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele: (... ) b) distribuirea propriilor înregistrări sonore;", Curtea reţine că producătorul realizează atât reproducerea operelor, cât şi distribuirea acestora.

In schimb, persoanele care efectuează exclusiv acte de punere în circulaţie a operelor muzicale fixate pe fonograme nu sunt producători în sensul legii, dar specificul activităţii lor le-ar include în noţiunea de „utilizatori" susţinută de apelanta UCMR-ADA.

Prin urmare, prin folosirea noţiunii de „utilizatori" în accepţiunea apelantei arătată mai sus se va produce lărgirea sferei persoanelor cărora metodologia le este aplicabilă la persoane ce nu au participat la negociere sau la arbitraj şi cărora în fapt metodologia nu li se adresează.

Or, faţă de caracterul relativ al procedurii negocierii şi, respectiv, al celei de arbitraj, nu poate fi primită o astfel de concluzie, a obligativităţii dispoziţiilor metodologiei şi faţă de alte persoane, străine de raportul juridic astfel creat.

Totodată, această soluţie este în concordanţă şi cu noţiunea de producător, astfel cum este ea definită de art. 103 alin. (2) din lege.

I.B. In privinţa prevederilor art. 2 lit. e) din metodologie, apelanta a solicitat ca definiţia produsului premium să se refere la suportul înregistrat „oferit gratuit ca bonus", or, având în vedere semnificaţia cuvântului bonus, de gratificaţie, Curtea nu poate primi această propunere, care ar duce la o exprimare pleonastică în cuprinsul art. 2 lit. e) („oferit gratuit ca gratificaţie").

I.C. In privinţa dispoziţiilor art. 2 lit. g din metodologie, Curtea constată că acestea cuprind definiţia noţiunii de produse mid, or s-a reţinut mai sus că remuneraţiile pentru aceste produse nu pot face obiectul arbitrajului, nefiind negociate anterior, iar temeinicia acelui motiv de critică va duce la înlăturarea din metodologie a tuturor dispoziţiilor referitoare la această categorie de produse.

I.D. Apelanta a criticat şi dispoziţia cuprinsă în art. 2 lit. h) din metodologie, susţinând că în mod greşit s-a raportat completul de arbitri la preţul de lansare al produsului, precum şi că s-ar impune stabilirea ca de la lansare şi până la vânzarea produsului budget să fi trecut cel puţin un an.

Curtea apreciază că argumentul invocat, al practicii europene, nu este suficient pentru a duce la concluzia nelegalităţii sau cel puţin a caracterului inoportun al acestei prevederi.

In privinţa raportării preţului la PPD („published price for dealers"), acesta a fost definit de apelantă, prin raportarea la metodologiile interne ale unor alte state (cum sunt Elveţia sau Marea Britanie), ca fiind preţul cel mai mare comunicat de producător sau de distribuitorul oficial.

A susţinut apelanta că PPD-ul ar reflecta realitatea numai în condiţiile în care producătorii din România ar face public şi accesibil preţul fonogramelor către orice vânzător cu amănuntul, iar dovada publicităţii acestui preţ ar fi comunicată şi apelantei UCMR-ADA, or, potrivit art. 14 alin. (2) din metodologie, producătorii au atât obligaţia de a publica lista de preţuri cuprinzând PPD-ul, cât si de a comunica periodic această listă către UCMR-ADA.

Prin urmare, metodologia asigură prin dispoziţiile sale cerinţele arătate de apelantă, astfel încât nu se poate reţine că preţul în discuţie nu poate fi corect stabilit.

Curtea notează că nu poate lua o decizie referitoare la forma unui text al metodologiei în funcţie de o prezumţie (trasă de apelantă) în sensul conduitei eventuale a producătorilor de a nu respecta prevederile metodologiei.

Dimpotrivă, producătorii (prin UPFR), fiind parte în arbitraj, vor fi ţinuţi de hotărârea pronunţată, ce le va fi opozabilă.

II. Un alt motiv de critică referitor la textele metodologiei a privit art. 3, apelanta aducând argumente în legătură cu teritorialitatea operaţiunilor de reproducere şi distribuire a operelor muzicale.

Or, argumentele prezentate mai sus în cadrul expunerii motivelor de apel, referitoare la forma art. 3 din metodologie, nu au fost negociate anterior arbitrajului, de vreme ce în însăşi forma iniţială a metodologiei depusă la ORDA de apelanta UCMR-ADA, art. 3 nu are forma pe care o propune apelanta prin cererea de apel. De altfel, nici documentaţia depusă iniţial de intimata UPFR, care reproducea comparativ propunerile celor două părţi şi observaţiile UPFR faţă de aspectele considerate de aceasta în divergenţă, nu cuprinde nicio menţiune despre problemă.

In forma metodologiei propusă în arbitraj la termenul din 28 noiembrie 2008, UCMR a propus o altă formă a textului, dar nici aceasta nu cuprindea alineatul al doilea al propunerii din apel, referitoare la distribuirea pe un alt teritoriu a operelor muzicale reproduse în România, iar în textul alineatului 1 al articolului în acea formă nu era cuprinsă nici menţiunea privind limitarea distribuirii prin cuvântul „exclusiv".

In aceste condiţii, Curtea a expus deja considerentele pentru care chestiunile ce nu au făcut obiectul negocierii nu pot fi primite direct în arbitraj (şi cu atât mai puţin direct în prezentul apel) şi nu poate lua o altă decizie cu privire la aspectele deduse direct completului de arbitraj de către apelantă decât a decis cu privire la chestiunile aduse direct de intimata UPFR.

III. Cu privire la art. 4 din metodologie, apelanta a propus o formă care prevede un număr mai mare de menţiuni obligatorii ale autorizaţiei licenţă neexclusivă, invocând în acest sens necesitatea colectării remuneraţiilor cuvenite autorilor cu celeritate.

Şi această critică este nefondată.

Pe de o parte, Curtea notează că în cererea de apel au fost introduse în forma propusă pentru art. 4 din metodologie mai multe menţiuni decât au fost solicitate în faţa completului de arbitri [e.g.: j) tirajul solicitat a se autoriza pentru fiecare tip de suport; k) costul total de producţie estimat; I) data la care sau începând cu care va fi reprodus albumul ş.a.], ceea ce constituie cel puţin o încălcare a art. 294 din Codul de procedură civilă.

Aceeaşi observaţie se impune şi pentru forma propusă în motivele de apel pentru alin. 3 al art. 4 (referitor la încheierea de acte adiţionale pentru reeditări, suplimentare a tirajelor sau extindere a perioadei de valabilitate a autorizării), care în propunerea depusă la dosarul de arbitraj (inclusiv în forma din 28 noiembrie 2008) are alt conţinut.

Pe de altă parte, chiar şi cu privire la menţiunile obligatorii ale cererii de autorizare pretinse de apelantă şi necuprinse în metodologia stabilită de completul de arbitraj, dar care au fost incluse în negociere şi în propunerea depusă la dosarul ORDA, Curtea consideră că nu se impune includerea lor în textul art. 4 din metodologie.

Are în vedere acelaşi principiu invocat de apelantă, al celerităţii colectării remuneraţiilor, iar o documentaţie excesiv de stufoasă ar putea afecta acest principiu, dar şi împrejurarea că apelanta UCMR-ADA are în competenţă dreptul, dar şi obligaţia de a asigura colectarea sumelor datorate cu titlu de drepturi de autor, fiind în sarcina sa de a efectua verificările necesare stabilirii sumelor cuvenite cu acest titlu.

Nu în ultimul rând este pertinent în acelaşi sens şi argumentul susţinut de intimată în sensul că o parte dintre menţiunile pretinse a fi incluse în cerere de către apelantă nu se află la îndemâna producătorului la momentul solicitării cererii de autorizare, deoarece contractele cu fabricanţii de suporturi sau alte convenţii legate de reproducere şi de distribuirea ulterioară pot fi încheiate ulterior autorizării, iar condiţiile concrete în care aceste operaţiuni se vor desfăşura nu sunt cunoscute la acel moment.

IV. Curtea constată că şi critica adusă în raport de conţinutul art. 6 din metodologie este nefondată.

Argumentul încălcării regulilor concurenţiale nu poate fi primit câtă vreme în speţă se discută despre remuneraţii pentru drepturi de autor, iar apelanta UCMR-ADA este îndreptăţită a apăra şi valorifica exclusiv drepturile acestora, şi nu ale altor producători decât cei ce fac parte din uniunea intimată.

Pe de altă parte, Curtea notează că această chestiune, fiind stabilită de arbitri prin evaluarea poziţiilor exprimate de părţi în arbitraj, şi nu strict în aplicarea unor dispoziţii legale (în prezenţa acestora însuşi arbitrajul nu ar mai fi fost necesar sub acest aspect), nici nu se impunea aducerea unor argumente juridice pentru stabilirea cuantumului remuneraţiei procentuale şi a remuneraţiilor minime pe tipuri de produse, ci doar adoptarea unei soluţii echilibrate şi apropriate de realităţile româneşti.

Curtea consideră că, deşi aparent stabilirea unei remuneraţii mai mici decât cea solicitată de UCMR-ADA dăunează autorilor, în condiţiile în care comercializarea reproducerilor operelor muzicale pe piaţa românească se face la un nivel scăzut, menţinerea preţurilor la un nivel echilibrat va conduce la creşterea vânzărilor şi, implicit, a cuantumului remuneraţiilor încasate de autori.

In consecinţă, nu se impune adoptarea unei alte forme pentru art. 6 decât cea reţinută de completul de arbitraj.

IV. In privinţa formei art. 7 din metodologie, apelanta a invocat împrejurarea că la alineatul al doilea s-a prevăzut în mod nelegal ca un număr de 350 de exemplare din primul tiraj să fie scutit de plata remuneraţiei.

Se poate observa că în prezentarea comparativă a celor două variante propuse de părţi intimata UPFR a arătat că apelanta a propus în timpul negocierilor în anul 2005 ca această scutire să fie acordată pentru 50 de exemplare, în variantele ulterioare a propus ca scutirea să privească 100 şi apoi 150 de exemplare.

Această afirmaţie a intimatei cu privire la conţinutul negocierilor anterioare nu a fost contestată de apelantă.

In baza acestor împrejurări, având în vedere acordul anterior al apelantei în această privinţă, Curtea consideră că se impune modificarea art. 7 din metodologie, în sensul ca numărul de exemplare din primul tiraj pentru care se acordă scutirea de la plata remuneraţiei să fie de 150.

In privinţa alineatului al treilea al art. 7, Curtea constată că acesta are, în motivele de apel, altă formă decât cea propusă în faţa completului de arbitraj la data de 28 noiembrie 2008, astfel încât nu se consideră învestită legal cu aceste critici, faţă de dispoziţiile art. 294 din Codul de procedură civilă.

Aceeaşi concluzie se impune şi pentru propunerea de includere în art. 7 alin. 6, ce nu se regăseşte în forma de metodologie propusă de apelantă cu ocazia arbitrajului.

V. Faţă de cele de mai sus rezultă că susţinerea cuprinsă la acest punct al motivelor de apel poate fi primită exclusiv în măsura în care criticile anterioare au fost reţinute ca temeinice, şi anume în privinţa acelor dispoziţii din art. 8 din metodologie care se referă la produsele mid.

VI. Nu se impune nici includerea obligaţiei de înscriere pe suportul şi coperta produsului a numărului autorizaţiei şi a teritoriului pentru care a fost acordată, având în vedere că, odată cu indicarea producătorului, apelanta are posibilitatea verificării întinderii limitelor autorizaţiei, aceasta fiind sarcina sa. De altfel, art. 15 prevede obligaţia producătorului de întocmire şi comunicare a raportului trimestrial, ale cărui menţiuni vor servi scopului urmărit de apelantă.

VII. In privinţa instituirii unui termen pentru executarea obligaţiilor stabilite prin art. 14 în sarcina producătorilor, Curtea constată că textul prevede că producătorul are obligaţia de a publica periodic lista preţurilor şi totodată de a o comunica UCMR-ADA. Este evident în acest sens că, odată cu întocmirea sa, sunt obligatorii atât publicarea, cât şi comunicarea sa către apelantă.

La fel de evident este că, odată modificată, lista de preţuri trebuie să fie comunicată, deoarece la momentul modificării sale a devenit o listă ce nu a fost făcută publică şi nu a fost comunicată, aceste operaţiuni devenind obligatorii pentru producător.

Totodată, în privinţa cataloagelor, în lipsa indicării în art. 14 a unui termen pentru comunicarea lor către apelantă, operaţiunea editării sau a reeditării (menţionată de text) implică şi obligativitatea comunicării sale către UCMR.

Nu se impune deci modificarea art. 14 în sensul solicitat de apelantă, fiind inutilă pentru scopul urmărit de aceasta stabilirea unor termene când acestea sunt implicit conţinute în text.

VIII. Curtea va înlătura şi solicitarea de defalcare a informaţiilor cuprinse în raportul întocmit conform art. 15 pe fiecare album în parte şi pentru fiecare suport în parte, considerând că sistematizarea în evidenţele proprii a acestor informaţii este sarcina exclusivă a apelantei.

Faţă de cele arătate mai sus, la pct. 3, vor fi înlăturate din metodologie dispoziţiile art. 15 alin. (2) referitoare la modelul-tip de raport.

IX. In această ultimă critică apelanta a solicitat modificarea art. 16 în sensul ca retururile care atrag neachitarea remuneraţiilor să fie efectuate în acelaşi trimestru în care au fost vândute.

Or, Curtea consideră inoportun a dispune o astfel de modificare, ştiut fiind că un produs poate fi comercializat într-un termen variabil, iar limitarea posibilităţii returului la durata unui trimestru ar scădea probabilitatea de vânzare a produsului şi ar face aproape imposibilă aplicarea dispoziţiilor de excepţie ale art. 16.

Pentru ansamblul considerentelor expuse, în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul, va modifica în parte decizia atacată, în sensul că va înlătura din cuprinsul metodologiei dispoziţiile referitoare la vânzarea la preţuri de ofertă (mid), inclusiv pe cele referitoare la baza de calcul pentru această categorie de produse, anexele I şi II, precum şi dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi art. 15 alin. (2), urmând ca art. 7 alin. (2) teza a II-a să aibă următorul cuprins: „Producătorii pot oferi cu titlu promoţional, fără plata drepturilor de autor, cel mult 150 de exemplare din fiecare fonogramă şi numai din primul tiraj." Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei apelate.

Văzând şi dispoziţiile art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, modificată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

In numele legii

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România -Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei nr. 141, sectorul 1, împotriva Hotărârii arbitrale pronunţate la data de 15 decembrie 2008 de corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale ale autorilor pentru reproducerea operelor muzicale pe înregistrări sonore, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 9 ianuarie 2009, prin Decizia ORDA nr. 232/2008, în contradictoriu cu intimatele Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), cu sediul în Bucureşti, bd. Nicolae Titulescu nr. 88B, sectorul 1, şi S.C. ELECTRECORD - S.A., cu sediul în Bucureşti, bd. Corneliu Coposu nr. 11, sectorul 3.

Modifică în parte Decizia ORDA nr. 232/2008, în sensul că:

Inlătură din cuprinsul metodologiei dispoziţiile referitoare la vânzarea la preţuri de ofertă (mid), inclusiv pe cele referitoare la baza de calcul pentru această categorie de produse.

Inlătură din cuprinsul metodologiei anexele I şi II, precum şi dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi art. 15 alin. (2). Art. 7 alin. (2) teza a II-a va avea următorul cuprins: „Producătorii pot oferi cu titlu promoţional, fără plata drepturilor de autor, cel mult 150 de exemplare din fiecare fonogramă şi numai din primul tiraj." Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei apelate. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2010.

PREŞEDINTE,

ILEANA RUXANDRA DĂNĂILĂ

Judecător,

Georgeta Stegaru

Grefier,

Mihaela Lăcătuşii

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

SECŢIA A IX-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

ÎNCHEIERE

Sedinta din Camera de consiliu din 28 octombrie 2010

Curtea este constituită din:

Preşedinte                   - Ileana Ruxandra

Dănăilă Judecător       - Georgeta

Stegaru Grefier           - Ionica Popescu

Pe rol se află soluţionarea din oficiu a cererii de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul Deciziei civile nr. 161 A din 23 iunie 2010.

La apelul nominal făcut în şedinţă nu au răspuns părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită. Fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care Curtea reţine cauza în vederea soluţionării cererii de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul Deciziei civile nr. 161 A din 23 iunie 2010.

CURTEA,

deliberând, constată că în dispozitivul Deciziei civile nr. 161 A din 23 iunie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a Civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală în Dosarul nr. 1.008/20/2009 s-a strecurat o eroare materială.

Astfel, apelul soluţionat prin decizia amintită era îndreptat împotriva Hotărârii arbitrale pronunţate la data de 15 decembrie 2008 de corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, această hotărâre fiind publicată în Monitorul Oficial al României în baza Deciziei ORDA nr. 232/2008.

Or, din eroare, în alineatul al doilea al dispozitivului s-a consemnat că modificarea operată ca urmare a admiterii apelului privea decizia ORDA nr. 232/2008, când în fapt se modifică hotărârea apelată, pronunţată de corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor la data de 15 decembrie 2008.

Constată astfel incidente dispoziţiile art. 281 din Codul de procedură civilă, în temeiul cărora va dispune din oficiu îndreptarea erorii materiale arătate mai sus, în sensul că cel de-al doilea alineat al dispozitivului se va citi corect: „Modifică în parte Hotărârea arbitrală pronunţată la data de 15 decembrie 2008 de corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, publicată în baza Deciziei ORDA nr. 232/2008, în sensul că:".

DISPUNE:

Din oficiu, dispune îndreptarea erorii materiale din dispozitivul Deciziei civile nr. 161 A din 23 iunie 2010 a acestei instanţe, în sensul că cel de-al doilea alineat al dispozitivului se va citi corect: „Modifică în parte Hotărârea arbitrală pronunţată la data de 15 decembrie 2008 de corpul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, publicată în baza Deciziei ORDA nr. 232/2008, în sensul că:".

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2010.

PREŞEDINTE,

ILEANA RUXANDRA DĂNĂILĂ

Judecător,

Georgeta Stegaru

Grefier,

Ionica Popescu