Decizia Nr.308 din 13.06.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) teza a doua şi cea finală, ale art. 11 alin. (3) teza finală şi ale art. 14 alin. (2) şi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 461 din 25 iulie 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Fabian Niculae	- magistrat-asistent

Cu participarea în şedinţa publică a reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) raportate la art. 10 lit. b) şi art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială Helmetex - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 5.135/271/2011 al Tribunalului Bihor - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 219D/2013.La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Ovidiu Costea din cadrul Baroului Bihor, lipsind celelalte părţi.Procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, se arată că dispoziţiile legale atacate încalcă libertatea economică prin duritatea lor, ele neluând în seamă nici situaţia angajaţilor care trebuie trimişi în şomaj pe perioada de inactivitate. De asemenea, se mai arată că legiuitorul nu face diferenţiere între taxa pe valoare adăugată şi profit, dispunându-se confiscarea tuturor sumelor găsite. Se consideră că există o practică incorectă a Gărzii Financiare, care suspendă activitatea unei societăţi comerciale fără a aplica sigilii, iar după 7-8 luni se prezintă din nou la sediul societăţii pentru a confisca toată suma realizată de societate în intervalul menţionat de prevederile legale.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 14 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, se arată că măsura suspendării activităţii pe o perioadă de 3 luni constituie o sancţiune contravenţională complementară. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) teza a doua, se arată că realizarea de venituri reprezintă continuarea unei situaţii ilicite, astfel încât nu subzistă vreun fine de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 27 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.135/271/2011, Tribunalul Bihor - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) raportate la art. 10 lit. b) şi art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială Helmetex - S.R.L. din Oradea într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 10 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât faptul că, ocazional, agentul economic sau un angajat al acestuia săvârşeşte vreuna din faptele contravenţionale prevăzute de lege nu poate constitui temei pentru aplicarea unor sancţiuni atât de grave. Se arată, astfel, că măsura complementară a suspendării activităţii economice pe o perioadă de 3 luni este de natură a aduce atingere drepturilor constituţionale. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, sancţiunea suspendării activităţii economice este neproductivă, statul lipsindu-se singur de o sursă de venituri. Mai mult, prevederile respective afectează dreptul la muncă al salariaţilor agentului economic sancţionat.Prevederile criticate încalcă art. 44 din Legea fundamentală, în condiţiile în care agentul economic continuă să îşi desfăşoare activitatea pe perioada celor 3 luni de suspendare a activităţii, cu îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de lege, iar sumele rezultate din această activitate sunt confiscate.Tribunalul Bihor - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 670 din 30 aprilie 2009, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. 14 alin. (2) raportate la art. 10 lit. b) şi art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. b) teza a doua şi cea finală, ale art. 11 alin. (3) teza finală şi ale art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, dispoziţii ce au următoarea redactare:

– art. 10 lit. b): „Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: [...] b) neîndeplinirea obligaţiei agenţilor economici de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepţia prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative;“;

– art. 11 alin. (3): „Sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparţinând agenţilor economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menţionat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără provenienţă şi se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. De asemenea, se confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii după suspendarea activităţii agenţilor economici, potrivit art. 14.“;

– art. 14 alin. (2) „Nerespectarea de către agenţii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative, atrage şi suspendarea activităţii unităţii pe o perioadă de 3 luni.“În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (1) privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică şi art. 56 privind contribuţiile financiare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, constatând că sunt constituţionale. Astfel, prevederile art. 10 lit. b), art. 11 alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 au format în numeroase rânduri obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, raportat la critici şi prevederi constituţionale similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 76 din 2 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2012, Decizia nr. 721 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 7 septembrie 2011, Decizia nr. 506 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 25 iunie 2010, sau Decizia nr. 670 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că stabilirea unor contravenţii şi a unor sancţiuni corespunzătoare reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie, în contextul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. În situaţia textelor de lege criticate, reglementarea contravenţiei este justificată de imperativul protejării interesului social şi al ordinii de drept prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală. Agentul economic în activitatea căruia s-a constatat săvârşirea unei contravenţii nu poate invoca principiul libertăţii economice, în condiţiile în care acesta nu respectă prevederile legale. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme coercitive, instituind sancţiuni contravenţionale pentru agenţii economici care nu respectă dispoziţiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare aparţinând acestora. Consecinţa încălcării acestor dispoziţii legale o constituie calificarea sumelor respective ca având provenienţă ilegală şi confiscarea acestora. Curtea a mai constatat că textele de lege criticate dau expresie prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (9) în virtutea cărora „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii“, fiind deci în deplină concordanţă cu textele constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei. Totodată, Curtea a reţinut că sancţiunea suspendării pe o perioadă de 3 luni a activităţii unităţii care nu a respectat obligaţiile prevăzute de textul de lege criticat nu este o măsură de natură a restrânge libertatea comerţului sau de a afecta obligaţiile statului de a asigura protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară sau crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, ci, dimpotrivă, reprezintă tocmai o măsură prin care statul dă expresie tuturor acestor obligaţii constituţionale. Prin Decizia nr. 752 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012, Curtea a statuat că, pentru aceleaşi argumente, nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 45, întrucât accesul liber la o activitate economică şi libera iniţiativă trebuie exercitate în condiţiile legii. Or, în acest domeniu, cadrul legislativ îl constituie însăşi reglementarea criticată, iar calificarea unei fapte drept contravenţie şi sancţionarea acesteia cu amendă reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care, cu referire la prevederile din ordonanţa criticată, dă expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, nefiind lezat nici dreptul de proprietate privată, care este inviolabil în condiţiile legii. În acelaşi timp, prin Decizia nr. 828 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 10 decembrie 2012, Curtea a reţinut că, având în vedere finalitatea urmărită de legiuitor prin sancţiunea prevăzută de reglementarea criticată, nu poate fi reţinută existenţa vreunei contrarietăţi între dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 şi prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (1). Prin Decizia nr. 507 din 29 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 22 iunie 2007, Curtea a statuat că, în ceea ce priveşte aprecierile autorului excepţiei, referitoare la eventualele consecinţe negative ale suspendării pe termen de 3 luni a activităţii unei firme, constând în pierderi aduse veniturilor statului, trebuie precizat că prin reglementarea criticată se urmăreşte protejarea ordinii de drept şi a interesului social, iar nu obţinerea unor venituri la bugetul de stat cu nesocotirea acestor imperative. Însă, Curtea constată că, în fapt, aspectele învederate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în motivarea acesteia vizează modificarea şi completarea normelor legale supuse controlului de constituţionalitate. Or, Curtea Constituţională, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate modifica sau completa textul de lege supus controlului său, această competenţă revenind, în mod exclusiv, legiuitorului. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) teza a doua şi cea finală, ale art. 11 alin. (3) teza finală şi ale art. 14 alin. (2) şi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială Helmetex - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 5.135/271/2011 al Tribunalului Bihor - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iunie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae