Decizia Nr.304 din 05.06.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. 1, 2 şi 3 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 587 din 06 august 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Remus Toma în Dosarul nr. 1.683/243/2012 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 764 D/2013.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. Se arată că din notele autorului lipseşte motivarea excepţiei, neputând fi dedusă existenţa în cauză a unei minime critici de neconstituţionalitate, condiţii în care analiza fondului excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională ar echivala cu o autosesizare.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 6 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.683/243/2012, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Remus Toma într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor recursuri formulate împotriva Sentinţei penale nr. 119/2013, pronunţată de Judecătoria Hunedoara.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 14 alin. 1, 2 şi 3 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 încalcă normele constituţionale invocate, fără a motiva, însă, excepţia de neconstituţionalitate. Sunt prezentate doar situaţia de fapt şi etapele procesuale care au dus la invocarea acesteia.6. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă sub aspectul soluţionării ei în fond, întrucât autorul nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci enumeră textele criticate şi normele constituţionale anterior arătate, fără a prezenta argumente în susţinerea pretinsei încălcări. Se mai susţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate este, în realitate, nemulţumit de modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. 1, 2 şi 3 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 de către instanţa de judecată, aspect ce excedează competenţa Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului arată că autorul nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, nearătând în ce constă pretinsa încălcare prin prevederile art. 14 alin. 1, 2 şi 3 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 23 alin. (12) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate invocată este inadmisibilă. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, nr. 291 din 27 martie 2012 şi nr. 350 din 24 septembrie 2013 şi se arată, totodată, că excepţia nu respectă dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Se mai susţine că prevederile art. 14 alin. 1, 2 şi 3 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 nu contravin normelor constituţionale enumerate de autorul excepţiei, întrucât posibilitatea alăturării acţiunii civile celei penale, în cadrul procesului penal, prin constituirea părţii vătămate ca parte civilă, nu este de natură să încalce drepturile fundamentale şi principiile constituţionale invocate. Se mai arată că textele criticate nu prejudiciază interesele legitime ale inculpatului, care îşi poate exercita dreptul la apărare şi poate solicita administrarea oricăror probe pentru a-şi dovedi nevinovăţia. Se susţine că dispoziţiile art. 14 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 14 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură penală din 1968. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine, însă, că autorul critică în realitate prevederile art. 14 alin. 1, 2 şi 3 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968, care au următorul cuprins:Acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente. Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă. Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile: [...] 12. Prevederile art. 14 alin. 1, 2 şi 3 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 au fost abrogate prin dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, ele fiind preluate într-o formă asemănătoare la art. 19 alin. (1), (2), (4) şi (5) din Codul de procedură penală în vigoare. Având însă în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate art. 14 alin. 1, 2 şi 3 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968.13. Autorul excepţiei susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul român, ale art. 15 alin. (1) cu privire la universalitate, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei şi ale art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia susţine că prevederile art. 14 alin. 1, 2 şi 3 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 23 alin. (12) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, fără a motiva, însă, excepţia de neconstituţionalitate şi prezentând doar situaţia de fapt şi etapele procesuale care au dus la invocarea acesteia.15. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a statuat că, în jurisprudenţa sa, a conturat o anumită structură inerentă şi intrinsecă oricărei excepţii de neconstituţionalitate, care cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte motivarea neconstituţionalităţii textului criticat.16. Curtea a observat că, indiscutabil, primul element al excepţiei se circumscrie fie simplei indicări a textului pretins neconstituţional, fie menţionării conţinutului său normativ, iar cel de-al doilea indicării textului sau principiului constituţional pretins încălcat şi că, în condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia.17. În aceste condiţii, Curtea a constatat că, în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere, deci, că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele 3 elemente menţionate.18. Însă, Curtea a statuat că, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele 3 elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea în acest sens Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau, în cadrul controlului a priori, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011). Curtea a precizat că aceeaşi soluţie va fi urmată şi în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, fie datorită generalităţii sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. În acest sens s-a reţinut că Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»“ (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 627 din 29 mai 2008 precitată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008).19. Cum, în prezenta cauză, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a procedat la simpla enumerare a dispoziţiilor legale criticate şi la enumerarea normelor constituţionale pretins încălcate, fără a prezenta motive sau argumentele în susţinerea excepţiei, şi cum, din această formulare a excepţiei, Curtea reţine că nu se poate deduce, în mod rezonabil, vreo critică de neconstituţionalitate, datorită lipsei legăturii dintre prevederile legale şi normele constituţionale invocate, potrivit celor reţinute prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 anterior referită, excepţia apare ca fiind inadmisibilă.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Remus Toma în Dosarul nr. 1.683/243/2012 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 5 iunie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop