Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Ovidiu Arion Bălan-Pop în Dosarul nr. 5.805/337/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.742D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.3. Preşedintele Curţii dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 232D/2017 şi nr. 373D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Petru Mureşan în Dosarul nr. 1.941/265/2014/a2 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi, respectiv, de Andrei Nicuşor Hirsch în Dosarul nr. 43.730/245/2014 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.4. La apelul nominal răspunde pentru autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 232D/2017 avocat Ionel Manole, din cadrul Baroului Bihor, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 373D/2017, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent precizează că, în Dosarul Curţii nr. 232D/2017, autorul excepţiei a depus un memoriu în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar apărătorul prezent şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 232D/2017 şi nr. 373D/2017 la Dosarul nr. 2.742D/2016, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorului din Dosarul nr. 232D/2017, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând motivele cuprinse în notele scrise aflate la dosar, totodată precizând că, faţă de jurisprudenţa anterioară a instanţei de control constituţional în materie, elementul de noutate invocat în prezenta speţă îl constituie situaţia de discriminare pozitivă de care se bucură persoanele care au fost condamnate anterior la o pedeapsă a închisorii cu aplicarea suspendării sub supraveghere a executării, comparativ cu un recidivist postcondamnatoriu condamnat la pedeapsa închisorii cu aplicarea suspendării condiţionate a executării, în condiţiile săvârşirii unei noi infracţiuni, în termenul de încercare, pentru care textul sancţionator prevede alternativa pedepsei amenzii.7. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că autorii excepţiei, prin formularea motivelor de neconstituţionalitate, compară instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei cu instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Or, cele două instituţii sunt diferite, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind reglementată atât în vechea legislaţie, la art. 861, cât şi în noul Cod penal, la art. 91-98. Totodată, precizează că modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor legale criticate a fost dezlegată prin Decizia nr. 13 din 6 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:8. Prin Încheierea din 3 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.805/337/2015, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Ovidiu Arion Bălan-Pop cu ocazia soluţionării apelului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 79 din 15 aprilie 2016, pronunţată de Judecătoria Zalău în Dosarul nr. 5.805/337/2015, prin care autorul excepţiei a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi furt în scop de folosinţă. Infracţiunile pentru care autorul excepţiei a fost trimis în judecată au fost comise în perioada termenului de încercare, fiind anterior condamnat la pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru o infracţiune comisă sub incidenţa Codului penal din 1969.9. Prin Încheierea penală nr. 171 din 21 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.941/265/2014/a2, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Petru Mureşan cu ocazia soluţionării apelului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 74 din 24 februarie 2016, pronunţată de Judecătoria Năsăud în Dosarul nr. 1.351/866/2015, prin care autorul excepţiei a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Inculpatul, autor al excepţiei, este recidivist postcondamnatoriu, având o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.10. Prin Decizia penală nr. 18 din 19 ianuarie 2017 pronunţată în Dosarul nr. 43.730/245/2014, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Andrei Nicuşor Hirsch cu ocazia soluţionării apelului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 614 din 7 martie 2016, pronunţată de Judecătoria Iaşi, prin care autorul excepţiei a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prin aceeaşi sentinţă fiind revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată anterior de Judecătoria Iaşi prin Sentinţa penală nr. 2.550 din 24 septembrie 2010.11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul din Dosarul Curţii nr. 2.742D/2016 susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate permit instanţelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispoziţiile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, privitoare la revocarea în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, cu cele ale actualului Cod penal, cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1), întrucât, prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege (lex tertia). Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014.12. Autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 232D/2017 susţine, în esenţă, că motivele de neconstituţionalitate privesc situaţia de discriminare pozitivă de care se bucură persoanele care au „beneficiat" de o condamnare anterioară la o pedeapsă a închisorii cu aplicarea suspendării sub supraveghere a executării, comparativ cu un recidivist postcondamnatoriu condamnat la pedeapsa închisorii cu aplicarea suspendării condiţionate a executării, în condiţiile săvârşirii unei noi infracţiuni, în termenul de încercare, pentru care textul sancţionator prevede alternativa pedepsei amenzii. Susţine că, în condiţiile aplicării unei pedepse cu amenda, prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 aduc atingere inclusiv principiului aplicării globale a legii penale mai favorabile, consfinţit prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014, impunând, în speţă, aplicarea legii defavorabile - Codul penal din 1969 - după ce la stabilirea pedepsei s-ar aplica legea mai favorabilă - noul Cod penal.13. Autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 373D/2017 susţine că reglementarea criticată generează o vădită stare de inegalitate între persoanele ce au săvârşit infracţiuni pedepsite cu închisoarea, dar cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, sub imperiul Codului penal din 1969 şi care, ca efect al eliminării din noua reglementare a instituţiei suspendării condiţionate, nu vor putea beneficia de reglementările mai favorabile cuprinse în noua reglementare penală referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, şi persoanele ce au săvârşit o infracţiune pedepsită cu închisoarea, dar cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei sub imperiul Codului penal din 1969 şi care, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, pot beneficia de reglementările mai favorabile referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii de noi infracţiuni - art. 96 alin. (4) din noul Cod penal.14. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, exprimându-şi opinia în dosarele Curţii nr. 2.742D/2016 şi nr. 232D/2017, arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi, în acest sens, face referire la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 414 din 16 iunie 2016 şi nr. 648 din 11 noiembrie 2014, precizând, totodată, că norma tranzitorie criticată este clară şi previzibilă şi nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi.15. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, în condiţiile în care nu se poate pune semnul egalităţii între revocarea suspendării executării pedepsei dispusă conform prevederilor art. 81 din Codul penal din 1969 şi revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă conform prevederilor art. 86 din Codul penal din 1969, ca urmare a săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare stabilit de instanţă.16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.17. Guvernul, exprimându-şi punctul de vedere în dosarele conexate, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că menţinerea regimului legal în vigoare la data la care s-a aplicat o hotărâre definitivă de condamnare apare ca o soluţie logică având în vedere faptul că suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se mai regăseşte în legea actuală, astfel încât trebuia identificat de către legiuitor un regim aplicabil de la data intrării în vigoare a noului Cod penal. Observă că operează o prezumţie legală, în sensul că vechea modalitate de individualizare a pedepsei este mai favorabilă, nefiind necesară modificarea acesteia ca efect al intrării în vigoare a dispoziţiilor privind amânarea aplicării pedepsei. Arată că, în contextul consacrării explicite în Constituţie a principiului separaţiei puterilor în stat, a fost stabilită relaţia între principiul autorităţii de lucru judecat şi aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive şi face referire, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 365 din 25 iunie 2014.18. Avocatul Poporului, exprimându-şi punctul de vedere în dosarele conexate, arată că a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 în dosarele Curţii Constituţionale nr. 357D/2016, nr. 247D/2016 şi nr. 1.970D/2016, fiind reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 632 din 8 octombrie 2015, nr. 715 din 27 octombrie 2015 şi nr. 724 din 6 decembrie 2016. Precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat.19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, memoriul depus în Dosarul Curţii nr. 232D/2017, concluziile apărătorului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: „Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969."22. Autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 2.742D/2016 susţine că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, şi art. 61 alin. (1) potrivit căruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Autorii excepţiei din dosarele Curţii nr. 232D/2017 şi nr. 373D/2017 susţin că normele criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi art. 124 alin. (1) referitor la înfăptuirea justiţiei.23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva afectării dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile şi art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, prin Decizia nr. 648 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, Curtea reţinând că situaţia din speţa dedusă controlului de constituţionalitate se caracterizează prin faptul că cel condamnat, fiindu-i aplicată suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit Codului penal din 1969, a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită în termenul de încercare, procesul său fiind pendinte la data intrării în vigoare a noului Cod penal. Această situaţie tranzitorie este reglementată de art. 15 din Legea nr. 187/2012, care prevede că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, iar regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Totodată, Curtea a constatat că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu se mai regăseşte în Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Având în vedere că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu a mai fost preluată în noua reglementare, iar această instituţie priveşte modul de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, precum şi motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia (considerente reluate şi în deciziile nr. 221 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 15 iunie 2015; nr. 632 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 24 noiembrie 2015; nr. 666 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015; nr. 682 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 27 noiembrie 2015, nr. 692 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 25 noiembrie 2015, şi nr. 715 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015).24. Curtea a reţinut, de asemenea, că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pus în balanţă, în momentul formulării criticilor de neconstituţionalitate, modul de revocare a măsurii suspendării condiţionate şi de individualizare a pedepsei pentru noua infracţiune, având în vedere, pe de-o parte, instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei (art. 81 din Codul penal din 1969), iar, pe de altă parte, instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 91 din Codul penal). Or, cele două instituţii sunt instituţii diferite, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind reglementată atât în vechea legislaţie, la art. 861, cât şi în noul Cod penal, la art. 91-98. Astfel, chiar dacă, potrivit art. 96 alin. (5) din Codul penal în vigoare, pedeapsa principală pentru noua infracţiune, în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară, această nouă reglementare nu poate fi considerată lege penală mai favorabilă în raport de vechea reglementare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, ci doar în ceea ce priveşte, eventual, vechea reglementare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Aşa fiind, Curtea a apreciat că declararea neconstituţionalităţii textului de lege criticat din perspectiva susţinută nu poate atrage aplicarea în speţă a reglementărilor referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din Codul penal.25. Cât priveşte critica referitoare la crearea unui regim discriminatoriu între persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată condiţionat şi persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată sub supraveghere, se constată că o problemă similară a fost analizată prin Decizia nr. 221 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 15 iunie 2015, paragrafele 16 şi 17, ocazie cu care s-a reţinut că, fiind în prezenţa unor instituţii juridice diferite, şi regimul juridic diferit reglementat de către legiuitor este justificat. În aceste condiţii, diferenţa de tratament juridic aplicabilă persoanelor aflate în ipoteza celor două norme legale este justificată tocmai de faptul că acestea nu se află în situaţii juridice similare.26. Curtea a reţinut, totodată, că modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor legale criticate a fost dezlegată prin Decizia nr. 13 din 6 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prilej cu care s-a statuat că „în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă, cu suspendarea condiţionată a executării, care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior".27. Cât priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate permit instanţelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să legifereze, contrar celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea a reţinut că principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat presupune existenţa unui control reciproc între puterile statului, sub aspectul exercitării în conformitate cu legea a atribuţiilor lor specifice, acesta fiind un mecanism specific statului de drept şi democratic, pentru evitarea abuzurilor din partea uneia sau alteia dintre puterile statului (Decizia nr. 1.109 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 2 noiembrie 2011). Controlul textelor de lege invocate ca temei de drept, realizat de instanţa învestită cu soluţionarea unei cauze penale, corespunde atribuţiilor constituţionale ale instanţelor judecătoreşti. Potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, în activitatea de înfăptuire a justiţiei, judecătorii se supun numai legii, a cărei interpretare se realizează în mod necesar în procesul soluţionării cauzelor, întrucât interpretarea este o fază indispensabilă aplicării legii. În aceste condiţii, prin interpretarea şi aplicarea de către instanţă a textelor de lege criticate nu se realizează un „transfer" de competenţă din sfera puterii legislative în sfera puterii judecătoreşti.28. În ceea ce priveşte invocarea de către autorii excepţiei a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), Curtea a reţinut că principiul legalităţii este unul de rang constituţional (a se vedea Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009), astfel încât încălcarea legii are drept consecinţă imediată nesocotirea dispoziţiilor constituţionale precitate, care prevăd că respectarea legilor este obligatorie. Statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor cu aceasta (a se vedea Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004). În aceste condiţii, instanţa de control constituţional nu a putut reţine contrarietatea între prevederile de lege criticate şi dispoziţiile constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, pentru considerentele dezvoltate în precedent, Curtea a constatat corelarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 cu dispoziţiile constituţionale referitoare la separaţia şi echilibrul puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, egalitatea în drepturi a cetăţenilor, legea penală mai favorabilă şi înfăptuirea justiţiei.29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ovidiu Arion Bălan-Pop în Dosarul nr. 5.805/337/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, de Petru Mureşan în Dosarul nr. 1.941/265/2014/a2 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi, respectiv, de Andrei Nicuşor Hirsch în Dosarul nr. 43.730/245/2014 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 4 mai 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu