DECIZIE Nr.
298 din 17 decembrie 2007
privind aprobarea Strategiei
nationale a Romaniei de aplicare a dreptului international umanitar
ACT EMIS DE:
PRIMUL-MINISTRU
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 871 din 20 decembrie 2007
Având în vedere propunerea Comisiei Naţionale de Drept
Internaţional Umanitar,
în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind
organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu
modificările şi completările ulterioare, şi al art. 4 lit. d) din Hotărârea
Guvernului nr. 420/2006 privind înfiinţarea şi organizarea Comisiei Naţionale
de Drept Internaţional Umanitar,
primul-ministru emite
prezenta decizie.
Articol unic. - Se aprobă Strategia naţională a
României de aplicare a dreptului internaţional umanitar, prevăzută în anexa
care face parte integrantă din prezenta decizie.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
Marian Marius Dorin
ANEXĂ
STRATEGIA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
de aplicare a dreptului internaţional umanitar
BUCUREŞTI -2007
Preambul
Scop
Strategia naţională a României de aplicare a dreptului
internaţional umanitar are ca scop asigurarea cunoaşterii şi respectării
obligaţiilor ce revin statului român prin ratificarea tratatelor internaţionale
referitoare la acest domeniu şi diseminarea acestor norme în rândul societăţii
civile.
Baza legală
Strategia se elaborează de Comisia Naţională de Drept
Internaţional Umanitar în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 420/2006
şi este aprobată de primul-ministru al României.
Definiţie
Dreptul internaţional
umanitar reprezintă un ansamblu de reguli care din
considerente de ordin umanitar caută să limiteze efectele unui conflict armat.
Dreptul internaţional umanitar protejează acele persoane care nu participă sau
care nu mai participă la ostilităţi şi restricţionează mijloacele şi metodele
de război. Dreptul internaţional umanitar este, de asemenea, cunoscut sub
denumirea de dreptul războiului sau dreptul conflictelor armate.
Dreptul internaţional umanitar reprezintă o parte a
dreptului internaţional şi este aplicabil conflictelor armate, fiind
reglementat în special de convenţiile de la Geneva din 1949, completate de cele
două protocoale adiţionale la acestea din 1977 referitoare la protecţia
victimelor conflictelor armate, la care se adaugă un mare număr de convenţii
care reglementează segmente specifice ale dreptului internaţional umanitar,
precum şi reguli de drept cutumiarşi principii aferente.
Tradiţii şi experienţă
Actuala strategie naţională a României de aplicare a
dreptului internaţional umanitar valorifică tradiţiile umanitare ale poporului
român în general, ale forţelor armate în special, precum şi experienţa
acumulată de structurile cu răspunderi în acest domeniu, în mod deosebit ca
urmare a participării la diferite misiuni internaţionale.
PARTEA I
Strategia naţională a României de aplicare a
dreptului internaţional umanitar
OBIECTIVELE STRATEGIEI: A. Obiective generale; B.
Obiective specifice
A. Obiective generale
I. Urmărirea evoluţiilor care
intervin în plan internaţional referitoare la convenţiile în domeniul dreptului
internaţional umanitar, în vederea ratificării, în funcţie de caz, a
convenţiilor la care România nu este parte
II. Introducerea în legislaţia
română a normelor de drept internaţional umanitar
III. Diseminarea şi cunoaşterea normelor de drept
internaţional umanitar
IV. Aplicarea normelor de drept
internaţional umanitar
V. Participarea activă la
reuniunile internaţionale în domeniul dreptului internaţional umanitar şi la
elaborarea unor noi instrumente, atunci când este cazul
VI. Monitorizarea îndeplinirii
angajamentelor asumate de către România şi semnalarea în timp util
autorităţilor a situaţiilor de încălcare a normelor de drept internaţional
umanitar, precum şi indicarea măsurilor adecvate de remediere, pe baza
propunerilor ministerelor de resort
VII. Cooperarea internaţională şi cooperarea cu alte
comisii naţionale de drept internaţional umanitar
B. Obiective specifice
I. Diseminarea normelor de
drept internaţional umanitar în cadrul forţelor armate şi al celorlalte
structuri cu responsabilităţi în domeniu, precum şi în cadrul societăţii civile
II. Realizarea unei comunicări
eficiente şi a unui flux informaţional optim
III. Relaţia Comisiei Naţionale de Drept Internaţional
Umanitar cu autorităţile naţionale
IV. Adoptarea măsurilor privind
protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat
V. Acordarea protecţiei
adecvate civililor, femeilor, copiilor şi persoanelor defavorizate, în caz de
conflict armat
VI. Resurse adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor
stabilite prin strategie
VII. Acţiuni viitoare în domeniul promovării dreptului
internaţional umanitar
PARTEA a II-a
Prezentare. Modalităţi de realizare
A. OBIECTIVE GENERALE
I. Urmărirea
evoluţiilor care intervin în plan internaţional referitoare la convenţiile în
domeniul dreptului internaţional umanitar, în vederea ratificării, în funcţie
de caz, a convenţiilor la care România nu este parte
In urma unei analize a instrumentelor internaţionale de
drept internaţional umanitar a rezultat că este necesar ca la nivel naţional să
se intensifice eforturile pentru:
1. Aplicarea dispoziţiilor Protocolului privind
resturile explozive de război (Protocolul V), adoptat la Geneva la 28 noiembrie 2003, adiţional la Convenţia
privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice
care ar putea fi considerate ca producând efecte traumatice excesive sau care
ar lovi fără discriminare, semnată de România la New York la 8 aprilie 1982
a) Măsuri pe care autorităţile naţionale competente le
pot întreprinde în vederea aplicării prevederilor Protocolului V
- identificarea locurilor cu potenţial de risc şi
crearea unor zone sigure prin limitarea accesului populaţiei civile în acele
zone cu grad de risc ridicat;
- iniţierea unor programe educative în sistemul
educaţional (licee, universităţi), în vederea diminuării numărului
potenţialelor victime.
In acest sens se va crea o reţea de contacte cu
reprezentanţi ai mass-mediei, ai editurilor (utilizarea cotidienelor care au
captat atenţia liderilor şi decidenţilor din România);
- cooperarea cu CICR (în special cu Centrul Regional
pentru Europa Centrală pentru furnizare de asistenţă) şi Societatea Naţională
de Crucea Roşie.
Notă: Statele care
devin părţi la Protocolul V al
Convenţiei din 1980 trebuie să furnizeze asistenţă adecvată pentru marcarea şi
înlăturarea rămăşiţelor de război explozibile, pentru acordarea de sprijin
necesar în vederea îngrijirii, reabilitării şi reintegrării socioeconomice a
victimelor afectate de rămăşiţele de război explozibile.
2. Impulsionarea procesului
de ratificare a Protocolului adiţional la convenţiile de la Geneva din 12
august 1949, referitor la adoptarea unei embleme distinctive şi adoptarea
legislaţiei adecvate pentru prevenirea şi interzicerea folosirii incorecte a
emblemelor protectoare (GI, art. 53-54; GII, art.
43-45)
3. Aplicarea adecvată a instrumentelor internaţionale
de drept internaţional umanitar, în special a convenţiilor de la Geneva (GI,
art. 48; GII, art. 49; GIII, art. 128; GIV, art. 145) şi a Protocolului
adiţional I (PI, art. 84);
aplicarea adecvată a prevederilor Protocolului IV al Convenţiei privind interzicerea sau limitarea utilizării
anumitor arme convenţionale, din 10 octombrie 1980
4. Adoptarea legislaţiei naţionale pentru
reglementarea sancţionării „încălcărilor grave" ale prevederilor dreptului
internaţional umanitar (GI, art. 49-50; GII, art. 50, 51; GIII, art. 129, 130;
GIV, art. 146, 147; PI, art. 85-91).
5. Iniţierea unor proiecte de acte normative care
vizează problematica dreptului internaţional umanitar, prin consultarea
experţilor
II. Introducerea în
legislaţia română a normelor de drept internaţional umanitar atunci când este
cazul
III. Diseminarea şi
cunoaşterea normelor de drept internaţional umanitar
IV Aplicarea normelor
de drept internaţional umanitar
1. Măsuri întreprinse în timp de pace:
• Recunoaşterea şi autorizarea societăţilor naţionale
de Cruce Roşie, Semilună Roşie şi Cristal Roşu şi a societăţilor voluntare de
ajutor (GI, art. 26)
• Dispunerea stabilimentelor şi unităţilor medicale,
pe cât posibil, astfel încât atacurile împotriva obiectivelor militare să nu le
pună în pericol (GI, art. 19)
• Marcarea stabilimentelor, unităţilor, mijloacelor de
transport şi a personalului medical cu emblemele distinctive ale Crucii Roşii,
Semilunii Roşii sau Cristalului Roşu (GI, art. 38-44; GII, art. 41- 45; G IV, art. 18)
• Marcarea opţională cu semnale luminoase, radio şi
electronice a stabilimentelor, unităţilor şi mijloacelor de transport medicale
(PI, anexa nr. 1, 5-8)
• In studierea, dezvoltarea, achiziţia sau adoptarea de noi arme, mijloace şi metode de război se va
urmări dacă acestea sunt interzise total sau doar în unele circumstanţe
prevăzute de dreptul internaţional (PI, art. 36)
•Amplasarea, pe cât posibil, a obiectivelor militare nu
se va face în sau în apropierea zonelor dens populate (PI, art. 58)
• Organizarea apărării civile doar pentru sarcini
umanitare: protejarea populaţiei civile împotriva pericolelor, sprijinirea
populaţiei pentru a se reface după efectele imediate ale ostilităţilor sau
dezastrelor, asigurarea condiţiilor necesare supravieţuirii (GIV, art. 63; P I, art. 61-67)
• Infiinţarea unui birou naţional de informaţii pentru
prizonierii de război şi
civili (GIN, art. 122-124; G IV,' art. 136-141) şi organizarea de servicii de urmărire pentru
persoanele dispărute (P I, art. 33, art. 78)
• Măsuri pentru notificarea navelor-spital (G II, art. 22)
• Măsuri pentru siguranţa bunurilor culturale (H CP,
art. 3)
• Pregătirea de consilieri juridici pentru consilierea
comandanţilor militari cu privire la respectarea prevederilor dreptului
internaţional umanitar (P I, art. 82)
• Identificarea, marcarea şi protejarea în mod corect,
în conformitate cu normele de drept internaţional umanitar, a persoanelor,
proprietăţii şi locurilor protejate.
2. Măsuri
organizatorice în eventualitatea producerii unui conflict armat
• Acorduri speciale care să conţină alte prevederi (G I, art. 6; G II, art. 6; G III, art. 6; G IV, art. 7)
• Indicarea puterilor protectoare (G I, art. 8; G II,
art. 8, 10; G III, art. 8, 10; G IV, art. 9, 11; P I, art. 5)
• Facilitarea şi sprijinirea activităţilor CICR (G I, art. 9; G II, art. 9; G III, art. 9; G IV, art. 10; P I, art. 81)
• Stabilirea procedurilor de urmărire şi de
sancţionare a faptelor (G I, art. 52; G II, art. 53; G
III, art. 132; G IV, art. 149; P I, art. 90) -
susţinerea activităţii Comisiei Internaţionale de Stabilire a Faptelor,
constituită în baza art. 90 din Protocolul adiţional I
din 1977
• Sprijinirea bunelor oficii
pentru încetarea disputelor/diferendelor (GI, art. 11; G II, art. 11; G III,
art. 11; G IV, art. 12)
• Stabilirea de zone şi de localităţi sanitare pentru
răniţi şi bolnavi (G I, art. 23; anexa nr. 1)
• Stabilirea de spitale, zone şi localităţi sigure
pentru populaţia civilă (G IV, art. 14; anexa nr. 1)
• Măsuri de protejare a prizonierilor de război şi adoptarea
procedurilor ca un tribunal competent să stabilească statutul persoanelor
capturate (prizonieri de război) - G III, art. 5 paragraful 2; P I, art. 45 paragraful 2
• Acordarea garanţiilor
fundamentale persoanelor protejate în cazul producerii unui conflict armat.
3. Măsuri educaţionale şi de difuzare a normelor de
drept internaţional umanitar
• Traducerea convenţiilor şi protocoalelor din
domeniul dreptului internaţional umanitar şi asigurarea concordanţei dintre
tratatele internaţionale în domeniu şi prevederile existente în legislaţia
naţională
• Aplicarea cunoştinţelor de drept internaţional
umanitar într-un cadru cât mai extins (de la forţele armate până la populaţia
civilă) - G I, art. 47; G II, art. 48; GIII, art. 127;
G IV, art. 144; PI, art. 83; PII, art. 19; PIII, art. 7
• Pregătirea de personal calificat care să asigure
aplicarea convenţiilor de la Geneva, a protocoalelor adiţionale şi a tratatelor
referitoare la protecţia bunurilor culturale (PI, art.
6);
• Instruirea personalului forţelor armate în domeniul
dreptului internaţional umanitar (PI, art. 82).
4. Asigurarea eficienţei activităţii Comisiei
Naţionale de Drept Internaţional Umanitar
a) Analizarea impactului activităţii Comisiei, precum
şi al instrumentelor şi tehnicilor menite să sprijine, să consolideze sau să
diversifice activităţile Comisiei;
b) Măsurarea impactului activităţii Comisiei prin
raportare la următoarele acţiuni întreprinse de către autorităţile naţionale:
- identificarea măsurilor naţionale de aplicare a normelor
de drept internaţional umanitar şi adoptarea, respectiv aplicarea, acestor
măsuri;
- valorificarea de către autorităţile naţionale a
informaţiilor, rapoartelor, recomandărilor sau a altor documente cu caracter
informativ elaborate în cadrul Comisiei Naţionale de Drept Internaţional
Umanitar;
- evaluarea fluxului informaţional între autorităţile
naţionale şi Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar (adoptarea sau
neadoptarea de către autorităţile naţionale competente a proiectelor de instrumente
legislative, propunerilor sau recomandărilor Comisiei).
5. Instrumente utile
care să faciliteze activitatea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional
Umanitar
a) Identificarea măsurilor care pot fi întreprinse la
nivel naţional
• Efectuarea unui studiu de compatibilitate între
prevederile existente în convenţiile internaţionale din domeniul dreptului
internaţional umanitar şi prevederile din dreptul intern
Măsuri:
- utilizarea modelului de analiză
furnizat de către Serviciul de consultanţă al CICR în vederea efectuării
studiului de compatibilitate;
- includerea în studiul de compatibilitate a
mecanismelor naţionale existente pentru aplicarea dreptului internaţional
umanitar, precum şi a unei descrieri a relaţiei existente între dreptul intern
şi dreptul internaţional umanitar;
- efectuarea studiului de compatibilitate de către
experţi;
- punerea studiului de compatibilitate la dispoziţia
publicului.
• Stabilirea unui plan de acţiune
• Stabilirea unor obiective concrete:
- definirea pentru fiecare obiectiv a unei strategii
generale, prin desemnarea persoanelor care se vor ocupa de îndeplinirea
fiecărui obiectiv.
Categorii de obiective:
- participarea la evenimente internaţionale în
domeniul dreptului internaţional umanitar;
- adoptarea măsurilor naţionale de aplicare a normelor
de drept internaţional umanitar;
- monitorizarea la nivel naţional şi internaţional a
noilor dezvoltări în domeniul dreptului internaţional umanitar;
- activităţi interne pe care Comisia le poate
întreprinde pentru a-şi consolida eficacitatea.
• Elaborarea unei fişe de lucru în funcţie de tema
aleasă
b) Mecanisme utilizate pentru realizarea schimbului
informaţional referitor la măsurile naţionale de aplicare a dreptului
internaţional umanitar:
• elaborarea de rapoarte privind măsurile întreprinse
de state pentru aplicarea normelor de drept internaţional umanitar;
• comunicarea în timp util a oricărei informaţii
privind aplicarea normelor de drept internaţional umanitar;
• organizarea de întruniri cu
toţi membrii Comisiei şi delegarea responsabilităţii pentru desfăşurarea
anumitor activităţi unor membri ai Comisiei.
V. Participarea
activă la reuniunile internaţionale în domeniul dreptului internaţional
umanitar şi la elaborarea unor noi instrumente
atunci când este cazul.
VI. Monitorizarea
îndeplinirii angajamentelor asumate de către România şi semnalarea în timp util
autorităţilor a situaţiilor de încălcare a normelor de drept internaţional
umanitar, precum şi indicarea măsurilor adecvate
de remediere, pe baza propunerilor ministerelor de resort:
- monitorizarea aplicării recomandărilor şi
concluziilor Comisiei.
VII. Cooperarea
internaţională şi cooperarea cu alte comisii naţionale de drept internaţional
umanitar
1. Cooperarea
Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar cu Comitetul Internaţional
al Crucii Roşii (CICR)
a) Realizarea cooperării dintre CICR şi Comisia
Naţională de Drept Internaţional Umanitar prin intermediul mecanismelor de
consultare, acordurilor şi contactelor de lucru
• Modalităţi de cooperare:
- stabilirea obiectivului cooperării dintre Comisia
Naţională de Drept Instituţional Umanitar şi CICR (consolidarea capacităţii
Comisiei de a acţiona în domenii specifice);
- solicitarea de sprijin, consiliere şi de expertiză din partea CICR;
- încurajarea obţinerii unui flux informaţional
eficient între Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar şi CICR.
b) Cooperarea cu CICR şi cu Centrul Regional pentru
Europa Centrală
c) Organizarea şi participarea la întrunirile internaţionale
şi regionale între comisii/organe de acelaşi tip
2. Cooperarea cu alte
comisii naţionale de drept internaţional umanitar:
- organizarea de întruniri şi seminarii în cadrul
cărora să se poată efectua schimbul informaţional privind experienţa acumulată;
- organizarea de vizite ale experţilor din comisiile
similare existente în alte state;
- consolidarea relaţiilor directe între comisiile
naţionale similare din alte state;
- menţinerea relaţiilor cu organizaţiile
internaţionale şi cu alte organisme;
- implicarea în procesul de schimb informaţional
privind aplicarea dreptului internaţional umanitar;
- informarea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional
Umanitar cu privire la activitatea, experienţele şi rezultatele altor comisii
similare situate în arii geografice apropiate şi care au un sistem juridic
similar celui existent în România.
B. OBIECTIVE SPECIFICE
I. Diseminarea
normelor de drept internaţional umanitar în cadrul forţelor armate şi al
celorlalte structuri cu responsabilităţi în domeniu, precum şi în cadrul
societăţii civile
1. Diseminarea normelor de drept internaţional
umanitar în cadrul forţelor armate
a) Măsuri:
• integrarea normelor de drept internaţional umanitar
în doctrina militară, programele de pregătire, programele educaţionale;
• emiterea unor ordine sau instrucţiuni care să
privească forţele armate în general şi care să reflecte, în concret, modul prin
care se asigură de către statul român respectarea dreptului internaţional
umanitar;
Notă: Un asemenea
obiectiv se întemeiază pe obligaţia statuată de convenţiile în domeniu, în
sarcina statelor membre, de a emite ordine şi instrucţiuni aplicabile forţelor
lor armate prin care să asigure respectarea dreptului internaţional umanitar
[(art. 1 din Convenţia de la Haga (II); art. 1 din Convenţia de la Haga (IV); art. 7 (1) din Convenţia privind protecţia bunurilor culturale;
art. 80 (2) din Protocolul adiţional I; art. 14 (3) din
Protocolul II al Convenţiei privind armele
convenţionale)].
• pregătirea membrilor forţelor armate în sensul
cunoaşterii dreptului internaţional umanitar şi al aplicării acestuia:
- elaborarea şi întocmirea unor manuale, precum şi
stabilirea unor forme de verificare, chiar periodice, a nivelului de pregătire
şi cunoaştere, precum şi a deprinderilor de aplicare a dreptului internaţional
umanitar.
• instruirea personalului forţelor armate participante
la misiuni internaţionale în sens larg (incluzând operaţiunile de menţinere a
păcii) atât pe timpul desfăşurării unor asemenea operaţiuni, cât şi anterior, pentru
aplicarea dreptului internaţional umanitar:
- difuzarea unor materiale specifice domeniului
dreptului internaţional umanitar de către unele autorităţi civile, autorităţile
militare şi poliţieneşti, comandanţii militari, personalul calificat de specialitate;
- emiterea unor recomandări pentru şcoli şi
universităţi, pentru personalul care face parte din Crucea Roşie etc.
• efectuarea demersurilor de
racordare şi eficientizare a participării la organismele şi instituţiile
guvernamentale sau neguvernamentale care acţionează în sfera elaborării,
cunoaşterii şi promovării dreptului internaţional umanitar:
- participarea la reuniuni, manifestări şi cursuri de pregătire şi de perfecţionare organizate sub
auspiciile forurilor internaţionale;
- prezentarea unor soluţii adecvate, fundamentate
ştiinţific, la nivelul forurilor internaţionale;
- participarea personalului forţelor armate la
exerciţiile comune de pregătire organizate pe plan intern şi internaţional;
- organizarea unor sesiuni de comunicări ştiinţifice pe
teme de drept internaţional umanitar, în colaborare cu: CICR, Institutul de
Drept Internaţional Umanitar de la San Remo; Centrul de Drept Internaţional
Umanitar de la Ploieşti, Asociaţia Română de Drept Umanitar (ARDU); Societatea
Română de Crucea Roşie; Avocatul Poporului;
- sprijinirea realizării, în colaborare cu Ministerul
Afacerilor Externe, a unor parteneriate între instituţiile de învăţământ
superior din România şi cele din străinătate, după caz.
2. Diseminarea
normelor de drept internaţional umanitar în cadrul societăţii civile
a) Modalităţi generale de stabilire a contactului cu
reprezentanţii mass-mediei şi ai societăţii civile:
- informarea publicului cu privire la activităţile
Comisiei naţionale, normele de bază ale dreptului internaţional umanitar, prin
organizarea de dezbateri, de conferinţe de presă, expoziţii foto, cursuri de
pregătire destinate jurnaliştilor (corespondenţilor de război), prin utilizarea
mass-mediei;
- elaborarea de către Comisie a unui proiect de listă
de măsuri legislative şi regulamente pentru acele probleme din dreptul
internaţional umanitar care solicită o atenţie deosebită;
- atragerea tuturor instituţiilor/ministerelor
interesate să participe la procesul de diseminare a normelor de drept
internaţional umanitar;
- predarea normelor de bază ale dreptului internaţional
atât în licee (încurajarea introducerii studierii normelor de bază ale
dreptului internaţional umanitar în aria curriculară, organizarea de evenimente
extraşcolare şi competiţii naţionale), cât şi în universităţi (în special în
facultăţile de drept, de relaţii internaţionale şi de jurnalism);
- formarea profesorilor în calitate de experţi prin realizarea unor schimburi de experienţă la universităţi
şi facultăţi similare din străinătate;
- organizarea de către universităţi a unor cursuri
specializate de drept internaţional umanitar.
b) Modalităţi speciale de realizare a contactului cu
reprezentanţii mass-mediei şi ai societăţii civile:
- introducerea unui modul de drept internaţional
umanitar în curriculumul disciplinelor de educaţie civică, la nivel liceal;
- introducerea unei discipline opţionale - Dreptul
internaţional umanitar- la liceele cu profil vocaţional: teologic, militar,
pedagogic;
- elaborarea unui Ghid de drept internaţional pe înţelesul
tuturor, care să conţină elemente fundamentale din practica dreptului
internaţional umanitar şi un ansamblu esenţial de cutume aplicabile contextual
de către cetăţenii care, sub o formă sau alta, în calităţi sau situaţii
variate, intră sub incidenţa dreptului internaţional umanitar;
- organizarea de concursuri naţionale şi internaţionale
pe teme de drept internaţional umanitar, pentru elevii
de liceu;
- realizarea de parteneriate între licee, în cadrul
unor programe internaţionale pe teme de drept internaţional umanitar;
- organizarea de cursuri de formare pentru cadrele
didactice (cu precădere pentru profesorii de ştiinţe socioumane, diriginţi şi
directori de unităţi şcolare), în domeniul dreptului internaţional umanitar;
- generalizarea introducerii în curricula universitară
(în funcţie de decizia facultăţilor - având caracter facultativ, opţional sau
obligatoriu, de exemplu în instituţiile de învăţământ militar/medical/teologic)
a disciplinei Drept internaţional umanitar (această disciplină, în prezent, se
studiază în cadrul facultăţilor de drept, la cursurile de licenţă,
postuniversitare şi de masterat);
- sprijinirea asigurării mobilităţii cadrelor
didactice/ studenţilor prin participarea la burse tip Erasmus, şi nu numai, a
participării la conferinţe interne şi internaţionale, precum şi la concursuri
interne şi internaţionale (aşa cum, a fost dobândită deja, o tradiţie la
Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi la Facultatea de Drept a
Universităţii „Nicolae Titulescu,, din Bucureşti) ori schimburi de experienţă,
pe probleme specifice dreptului internaţional umanitar;
- sprijinirea instituţiilor de învăţământ superior
pentru constituirea/dotarea unor centre de drept internaţional umanitar, cu
participare internă şi internaţională, aşa cum, există deja, la Facultatea de
Drept a Universităţii „Nicolae Titulescu" din Bucureşti;
- cooptarea cadrelor didactice (specialişti în
dreptul internaţional) într-un corp de experţi (ce va fi înfiinţat), în vederea
consultării cu prilejul iniţierii actelor normative contingente domeniului.
II. Realizarea unei
comunicări eficiente şi a unui flux informaţional optim
- Intreprinderea de acţiuni
pentru stabilirea/asigurarea unei reţele de contacte
- Crearea unui site propriu al Comisiei Naţionale de Drept
Internaţional Umanitar
- Distribuirea unui cotidian propriu
- Utilizarea unui logo, semn propriu
- Redactarea şi difuzarea unei publicaţii proprii
- Organizarea unor conferinţe sau seminarii anuale fie
de către Comisie singură, fie în parteneriat cu alte organe naţionale;
participarea la evenimentele importante organizate la nivel naţional şi care au
legătură cu domeniul dreptului internaţional umanitar.
III. Relaţia Comisiei
Naţionale de Drept Internaţional Umanitar cu autorităţile naţionale
Cooperarea cu Guvernul României:
a) informarea periodică a autorităţilor cu privire la
activităţile întreprinse de Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar;
b) impulsionarea Guvernului României în vederea
onorării obligaţiilor internaţionale asumate şi furnizării organizaţiilor
internaţionale a informaţiilor adecvate;
c) implicarea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional
Umanitar în elaborarea rapoartelor sau documentelor prin comentarii asupra
proiectului de raport/document, precum şi în activităţile care se desfăşoară la
nivel naţional pentru obţinerea de informaţii referitoare la aplicarea normelor
de drept internaţional umanitar.
IV. Adoptarea
măsurilor privind protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat
- Identificarea şi realizarea unui proiect de inventar
privind proprietatea culturală, în vederea marcării acesteia cu semnul de
protecţie corespunzător
- Determinarea implicării factorilor locali pentru
aplicarea măsurilor cu privire la protejarea proprietăţii culturale
- Elaborarea şi adoptarea unor acte normative de
aplicare a prevederilor tratatelor internaţionale referitoare la protecţia
bunurilor culturale.
V. Acordarea protecţiei
adecvate civililor, femeilor, copiilor şi persoanelor defavorizate în caz de
conflict armat
1. Protecţia juridică a femeilor şi a copiilor în
caz de conflict armat
Convenţia de la Geneva III, Convenţia de la Geneva IV şi protocoalele adiţionale I şi II conferă copiilor o protecţie specială; statele au obligaţia de
aplicare a normelor de drept internaţional umanitar privind protecţia copiilor,
obligaţii care rezultă din convenţiile de la Geneva din 1949 şi din
protocoalele adiţionale: art. 47, 48, 127 şi 144 din convenţiile de la Geneva I, II, III, precum şi din art. 6 din
Protocolul opţional din 2000 la Convenţia din 1989 privind protecţia acordată
copiilor.
2. Serviciul de
protecţie civilă
a) Acordarea protecţiei semnului distinctiv pentru
apărarea civililor (Protocolul I la Convenţia de la Geneva din 1949); semnul distinctiv constă
dintr-un triunghi albastru pe fundal portocaliu (art. 66, anexa I, cap. V din Protocolul I) - conform art.
66 paragraful 8, statele-parte la convenţiile de la Geneva din 1949 au
obligaţia să utilizeze adecvat acest semn distinctiv.
b) Protecţia refugiaţilor şi a persoanelor strămutate.
VI. Resurse adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor
stabilite prin strategie
1. Instituţii
participante la Comisie şi resurse umane
a) Formarea unor experţi în
dreptul internaţional umanitar care să reprezinte toate instituţiile cu
competenţe în sfera dreptului internaţional umanitar
b) Reprezentarea în Comisia Naţională de Drept
Internaţional Umanitar a tuturor ministerelor interesate de domeniul dreptului
internaţional umanitar
c) Cooptarea în Comisia Naţională de Drept Internaţional
Umanitar a Ministerului Culturii şi Cultelor şi modificarea în acest sens a
Hotărârii Guvernului nr. 420 din 29 martie 2006
-Asigurarea continuităţii Comisiei în fiecare minister
care şi-a desemnat reprezentanţi
d) Profesionalism
Membrii Comisiei trebuie să aibă cunoştinţe şi
informaţii din domeniul dreptului internaţional umanitar, întrucât acestea sunt
necesare pentru desfăşurarea activităţii Comisiei.
e) Desemnarea persoanelor care
să se ocupe de activitatea din cadrul Comisiei Naţionale de Drept Internaţional
Umanitar să se facă pe bază de competenţă, motivaţie.
f) Asigurarea flexibilităţii în organizarea activităţii
Comisiei, competenţa, motivaţia şi flexibilitatea constituind factori-cheie
care pot avea o influenţă decisivă asupra eficienţei activităţii Comisiei
g) Organizarea unor acţiuni cu participarea
reprezentanţilor CICR şi a altor specialişti în domeniul dreptului
internaţional umanitar
h) Valorificarea rolului
Secretariatului Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar.
VII. Acţiuni viitoare
în domeniul promovării dreptului internaţional umanitar
1. Includerea în cadrul Comisiei Naţionale de Drept
Internaţional Umanitar a reprezentanţilor Ministerului Culturii şi Cultelor
2. Analizarea raportului dintre dreptul internaţional umanitar
şi aplicarea de sancţiuni internaţionale în cazul încălcării normelor de drept
internaţional umanitar
3. Modificarea Hotărârii Guvernului nr. 420/2006 ar
urma să vizeze includerea în cadrul Comisiei Naţionale de Drept Internaţional
Umanitar a Ministerului Culturii şi Cultelor şi înscrierea Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative alături de Ministerul Afacerilor Externe,
Ministerul Apărării şi Ministerul Justiţiei printre ministerele care asigură
preşedinţia prin rotaţie a Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar.
4. Completarea strategiei:
- completarea strategiei naţionale a României de
aplicare a dreptului internaţional umanitar în măsura apariţiei unor situaţii
şi elemente noi, care să facă necesară această completare.
5. Urmărirea principalelor tendinţe înregistrate în
cadrul Uniunii Europene în domeniul dreptului internaţional umanitar:
a) asigurarea respectării garanţiilor procedurale
fundamentale acordate acelor persoane deţinute ca urmare a unui conflict armat
sau a oricărei alte situaţii de violenţă prevăzute în instrumentele juridice
internaţionale din domeniul dreptului internaţional umanitar:
- respectarea de către statele membre, implicit de
România, a prevederilor art. 13 din cea de-a treia Convenţie de la Geneva,
privind protecţia prizonierilor de război, de curiozitatea publică;
b) promovarea internaţionalizării standardelor
referitoare la exportul de arme:
- aplicarea codului Uniunii Europene reglementând
exportul de arme;
- susţinerea eforturilor întreprinse pe plan
internaţional în vederea elaborării unui tratat în cadrul Organizaţiei
Naţiunilor Unite, reglementând comerţul cu arme;
c) analizarea şi susţinerea propunerii Uniunii
Europene privind încheierea unui instrument juridic obligatoriu care abordează
problemele de ordin umanitar, în special cele referitoare la bombele cu
fragmentaţie (cluster munitions), până la sfârşitul anului 2008, prin raportare
la prevederile Convenţiei din 1980 privind armele convenţionale;
d) examinarea de către statele membre UE, implicit de
România, a posibilităţii de participare la proiectele-pilot regionale destinate
diseminării liniilor directoare ale CICR referitoare la facilităţile interne şi
reglementarea acordării de ajutor în caz de producere a unui dezastru internaţional,
precum şi a asistenţei iniţiale de recuperare.
PARTEA a III-a
Sediul Secretariatului Comisiei Naţionale de Drept
Internaţional Umanitar
Ploieşti, str. Gheorghe Grigore Cantacuzino nr. 257, OP
12, CP 9, judeţul Prahova, România
Cod:100507
Tel./Fax: 00 40 -244-584 107
Mobil: 00 40-722-380-133
00 40-722-381-653
E-mail: cndiuro@yahoo.com
ANEXA
PRINCIPALELE INSTRUMENTE JURIDICE
de drept internaţional umanitar
1. Cea de-a patra Convenţie de la Haga din 1907
privind respectarea legilor şi obiceiurilor războiului
2. Anexa la cea de-a patra Convenţie de la Haga din
1907: Regulamentul privind respectarea legilor şi obiceiurilor războiului
3. Convenţia referitoare la începerea ostilităţilor,
Haga, 18 octombrie 1907
4. Protocolul din 1925 privind interzicerea utilizării
gazului asfixiant, otrăvitor sau a altor tipuri de gaz şi a mijloacelor
bacteriologice de purtare a războiului
5. Prima Convenţie de la Geneva
privind îmbunătăţirea sorţii răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie,
din 12 august 1949
6. Cea de-a doua Convenţie de la Geneva pentru
îmbunătăţirea sorţii răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor forţelor armate pe mare, din 12 august 1949
7. Cea de-a treia Convenţie de la Geneva referitoare la
tratamentul prizonierilor de război, 12 august 1949
8. Cea de-a patra Convenţie de la Geneva privind
protecţia persoanelor civile în timp de război,12 august 1949
9. Primul Protocol din 1977,
adiţional la convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, privind protecţia
victimelor conflictelor armate internaţionale
10. Cel de-al doilea Protocol din 1977, adiţional la
convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, privind protecţia victimelor
conflictelor armate fără caracter internaţional
11. Convenţia de la Haga din 1954 pentru protecţia
bunurilor culturale în caz de conflict armat
12. Regulamentul privind punerea în aplicare a
Convenţiei pentru protecţia proprietăţii culturale în
caz de conflict armat
13. Primul Protocol la Convenţia de la Haga din 1954
privind protecţia proprietăţii culturale în eventualitatea unui conflict armat
14. Cel de-al doilea Protocol la Convenţia de la Haga
privind protecţia bunurilor culturale în caz de
conflict armat, 1999
15. Convenţia din 1972 privind interzicerea
dezvoltării, producerii sau stocării armelor bacteriologice (biologice) şi
toxice, precum şi privind distrugerea acestora
16. Convenţia asupra interzicerii sau limitării
utilizării anumitor arme clasice care pot fi considerate ca producând efecte
traumatizante excesive sau ca lovind fără discriminare, Geneva, 10 octombrie
1980
17. Primul Protocol la Convenţia din 1980 privind
fragmentele nedetectabile
18. Cel de-al doilea Protocol la Convenţia din 1980 privind restricţiile în utilizarea minelor, dispozitivelor
capcană sau a altor dispozitive
19. Cel de-al treilea Protocol la Convenţia din 1980
privind interzicerea sau restricţionarea utilizării armelor incendiare
20. Cel de-al patrulea Protocol
la Convenţia din 1980 privind armele laser care provoacă orbirea (1995)
21. Cel de-al cincilea Protocol din 2003 la Convenţia
din 1980, privind resturile explozive de război
22. Convenţia din 1993 privind interzicerea
dezvoltării, producţiei, stocării şi utilizării armelor chimice, precum şi
privind distrugerea lor
23. Convenţia de la Ottawa din 1997 privind
interzicerea utilizării, stocării, producerii şi transferului de mine
antipersonal şi distrugerea acestora
24. Statutul din 1993 al Tribunalului Penal pentru urmărirea persoanelor răspunzătoare pentru încălcări
serioase ale dreptului internaţional umanitar comise, începând cu 1991, pe
teritoriul fostei Republici Federative Iugoslavia
25. Statutul din 1994 al Tribunalului Penal pentru
urmărirea persoanelor răspunzătoare de genocid şi alte încălcări serioase ale dreptului
internaţional umanitar comise pe teritoriul Rwandei şi a cetăţenilor din Rwanda
răspunzători pentru genocid şi alte asemenea încălcări comise pe teritoriul
statelor vecine între 1 ianuarie 1994-31 decembrie 1994
26. Statutul Curţii Penale Internaţionale, Roma, 1998