DECIZIE Nr.
295 din 11 martie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 119 din Legea nr. 31/1990 privind
societatile comerciale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 264 din 3 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 din Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale, excepţie ridicată de Constantin Coltatu în Dosarul nr.
24.993/3/2007 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 10 decembrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 24.993/3/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 119 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Excepţia a fost ridicată de Constantin Colţatu într-o
acţiune comercială având ca obiect autorizare convocare AGA.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate
contravin prevederilor constituţionale ale art. 44 şi art. 135. In acest sens,
arată că, „prin posibilitatea ca o minoritate să convoace, prin intermediul
instanţei, AGA, deşi majoritatea acţionarilor s-ar opune, se aduce atingere
dreptului de proprietate asupra acţiunilor al acţionarilor majoritari şi
principiilor constituţionale privind economia de piaţă, bazată pe libera
iniţiativă şi concurenţă, privind libertatea comerţului."
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a comercială apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege
criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de
judecătorul- raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,'3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 119 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004,
dispoziţii modificate prin art. I punctul 66 din Legea nr. 441/2006 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr.
26/1990 privind registrul comerţului, republicată, lege publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 28 noiembrie
2006.
Aceste dispoziţii de lege au următoarea redactare:
„(1) Consiliul de administraţie, respectiv
directoratul, convoacă de îndată adunarea generală, la cererea acţionarilor
reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social sau o
cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel şi dacă cererea
cuprinde dispoziţii ce intră în atribuţiile adunării.
(2) Adunarea generală va fi convocată în termen de
cel mult 30 de zile şi se va întruni în termen de cel mult 60 de zile de la
data primirii cererii.
(3) In cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul, nu convoacă adunarea
generală, instanţa de la sediul societăţii, cu citarea consiliului de
administraţie, respectiv a directoratului, va putea autoriza convocarea
adunării generale de către acţionarii care au formulat cererea. Prin aceeaşi
încheiere instanţa aprobă ordinea de zi, stabileşte data de referinţă prevăzută
la art. 123 alin. (2), data ţinerii adunării generale şi, dintre acţionari,
persoana care o va prezida.
(4) Costurile convocării adunării generale, precum
şi cheltuielile de judecată, dacă instanţa aprobă cererea conform alinA (3), sunt suportate de
societate."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de
lege, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 44
referitoare la Dreptul de proprietate privată şi art. 135
privind Economia.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că textul de lege criticat nu conţine nicio normă contrară prevederilor
constituţionale menţionate mai sus. Acest text de lege acordă instanţei de
judecată posibilitatea de a autoriza convocarea adunării generale numai în
măsura în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul nu fac acest
lucru în urma solicitării acţionarilor ce reprezintă cel puţin 5% din capitalul
social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se prevede astfel.
Potrivit aceluiaşi text de lege, instanţa
judecătorească poate hotărî prin încheiere doar în ceea ce priveşte convocarea
adunării generale, stabilirea datei de referinţă pentru acţionarii îndreptăţiţi
să fie înştiinţaţi şi să voteze în cadrul adunării generale, a datei ţinerii
adunării generale, precum şi referitor la desemnarea dintre acţionari a
persoanei care o va prezida. Prin urmare, intervenţia instanţei, dincolo de
deblocarea activităţii societăţii comerciale, la cererea unora dintre
acţionari, nu permite nicio imixtiune în activitatea internă a societăţii,
aceasta urmând a se realiza în deplină concordanţă cu principiul autonomiei de decizie a organelor de
conducere, care rămân libere a hotărî cu privire la operaţiunile comerciale
întreprinse de agentul economic, în condiţiile legii.
Astfel a statuat Curtea Constituţională în
jurisprudenţa sa, concretizată prin Decizia nr. 416 din 11 noiembrie 2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 854 din 2 decembrie 2003, şi Decizia nr. 713 din
24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 7 decembrie 2006, iar
raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează
valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 din Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale, excepţie ridicată de Constantin Colţatu în Dosarul nr.
24.993/3/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 martie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman