Decizia Nr.290 din 24.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 365 şi art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Morava Expert - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.991/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 14 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.991/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 365 şi art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială Morava Expert - S.R.L. din Bucureşti într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de suspendare provizorie a unei sentinţe arbitrale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că reglementările criticate sunt neconstituţionale întrucât, în timp ce în cazul litigiilor declanşate pe calea dreptului comun nu există un text care să prevadă posibilitatea suspendării executării provizorii a unei hotărâri judecătoreşti, în cazul procedurii arbitrale art. 365 stabileşte o asemenea posibilitate şi astfel se creează o inegalitate între subiecţii de drept.Procedura suspendării este o procedură specială, care nu permite cercetarea fondului cauzei, ci numai o „pipăire“ a acesteia, iar o eventuală admitere a suspendării în acest cadru procesual s-ar putea face exclusiv în temeiul unor elemente de fapt pur subiective, neputându-se apela la apărări de fond. Astfel, se creează o stare de inegalitate între debitor şi creditor, în sensul că un creditor ar fi obligat să respecte o încheiere pronunţată în urma unei examinări sumare a fondului cauzei.De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prin imposibilitatea exercitării vreunei căi de atac împotriva încheierii se aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială apreciază că excepţia este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 365 şi art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:– Art. 365: „Competenţa de a judeca în primă instanţă acţiunea în anulare revine instanţei judecătoreşti imediat superioare celei prevăzute la art. 342, în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.Acţiunea în anulare poate fi introdusă în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale. Instanţa judecătorească va putea suspenda executarea hotărârii arbitrale împotriva căreia a fost introdusă acţiunea în anulare, numai după depunerea unei cauţiuni fixate de ea. Dispoziţiile art. 403 alin. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător.“; – Art. 403 alin. 4: „În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusă este deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 24 privind dreptul la apărare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor criticate, pe baza unor critici similare. Astfel, Curtea a făcut unele consideraţii asupra instituţiei arbitrajului şi a consecinţelor juridice ce decurg din folosirea acestei proceduri speciale prin Decizia nr. 8 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 31 ianuarie 2007, prilej cu care a reţinut că arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită. Curtea a arătat că arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, aşa cum prevede art. 341 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitrar, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului. În cazul în care părţile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmează să fie aplicată. Aşa fiind, Curtea a observat că incidenţa dispoziţiilor legale criticate este subsecventă acordului de voinţă intervenit între părţile care au încheiat convenţia arbitrală şi care au optat pentru soluţionarea litigiului de către un tribunal arbitral. Împrejurarea că autorul excepţiei a achiesat la soluţionarea litigiului pe această cale, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască dispoziţiile legale referitoare la judecarea litigiului de o asemenea instituţie, precum şi consecinţele juridice ale aplicării lor, nu îl îndreptăţeşte să se prevaleze de necunoaşterea legii şi deci lipseşte de temei critica reglementării în cauză. De asemenea, prin Decizia nr. 404 din 24 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2009, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată. Totodată, împrejurarea că împotriva încheierii instanţei prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executării, până la soluţionarea cererii de suspendare, nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, la folosirea căilor de atac şi la înfăptuirea justiţiei, deoarece, pe de o parte, legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situaţii juridice, iar, pe de altă parte, prevederile constituţionale nu garantează folosirea tuturor căilor de atac. Curtea a mai reţinut că specificul procedurii care presupune urgenţa este un motiv suficient pentru a justifica lipsa oricărei căi de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite, ceea ce nu este de natură să contravină art. 21 şi 24 din Constituţie. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Distinct de cele mai sus arătate, Curtea constată că sunt neîntemeiate susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cărora există o diferenţă de tratament pentru persoanele care apelează la procedura arbitrală prin raportare la persoanele care apelează direct la instanţele judecătoreşti, în privinţa executării hotărârilor. Faptul că art. 365 din Codul de procedură civilă se referă atât la calea de atac a acţiunii în anulare, cât şi la suspendarea executării hotărârii arbitrale nu înseamnă introducerea unui nou caz de suspendare a executării. Posibilitatea suspendării executării operează în condiţii similare şi în privinţa hotărârilor judecătoreşti în temeiul art. 403 alin. 1 coroborat cu alin. 3 din Codul de procedură civilă. Dispoziţiile art. 403 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă menţionate de art. 365 din acelaşi cod nu fac decât să precizeze modalitatea concretă de aplicare a dispoziţiilor legale criticate, în aceleaşi condiţii ca pentru hotărârile judecătoreşti. Curtea mai reţine în prezenta cauză faptul că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ţinut, desigur, ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituţional. Astfel, prevederile art. 365 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, fără discriminări. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 365 şi art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Morava Expert - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.991/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 februarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae