DECIZIE Nr.
286 din 11 martie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 335 din 30 aprilie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Ninosu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Gabriela Dragomirescu -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ecaterina Ana Oprea în
Dosarul nr. 27.196/3/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, sens în care'invocă jurisprudenţa în materie a Curţii
Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 28 septembrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 27.196/3/2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005. Excepţia a fost ridicată de Ecaterina Ana Oprea într-o cauză civilă
având ca obiect preluarea în mod abuziv, în sensul Legii nr. 10/2001, a unor
utilaje şi instalaţii, ca bunuri imobile.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că
textul de lege criticat trebuie analizat, prin raportare la art. 44 alin. (1)
şi (2) teza întâi din Constituţie, sub aspectul discriminării între persoanele
care introduc cerere în baza Legii nr. 10/2001, în calitate de proprietar
asupra imobilului preluat în mod abuziv de către stat, cât şi cu privire la
necesitatea ocrotirii proprietăţii indiferent de obiectul său.
In legătură cu diferenţa de tratament dintre
proprietarul imobilului prin natura sa şi proprietarul imobilului prin
destinaţie, arată că, de exemplu, prin art. 10 din Legea nr. 10/2001, „în cazul
imobilelor prin natura lor care au fost demolate se acordă despăgubiri, în
schimb, în cazul imobilelor prin destinaţie casate sau distruse, nu se
acordă despăgubiri, creându-se o situaţie de inechitate şi inegalitate
între proprietari." De asemenea, consideră că textul este interpretabil,
„în sensul că utilajele şi instalaţiile preluate de către stat ar putea fi
revendicate doar odată cu imobilul, interpretare de natură să aneantizeze drepturile persoanelor proprietare
ale acestor bunuri, dar care deţineau imobilul sub un alt titlu decât cel de
proprietate", precum şi că, practic, se face „o distincţie între acţiunea
în restituire introdusă de
proprietarii de bunuri imobile prin natura lor şi cea introdusă de proprietarii
de bunuri imobile prin destinaţie, bunuri mobile afectate folosinţei bunurilor
imobile prin natura lor". Textul de lege criticat dispune doar cu privire
la ipoteza în care aceeaşi persoană ar fi fost atât proprietarul imobilului
prin natura sa, cât şi al bunurilor afectate folosinţei acestuia, pe când ipoteza
în care „persoanele acestor proprietari diferă" este nesoluţionată.
Autorul excepţiei consideră că astfel se poate ajunge la două categorii de
situaţii: situaţia în care proprietarul imobilului revendică şi instalaţiile şi
utilajele preluate odată cu imobilul şi situaţia în care proprietarul
instalaţiilor şi utilajelor deţinea imobilul doar în baza unui titlu precar şi
nu îşi poate întemeia acţiunea pe art. 6 alin. (2) din legea criticată, care
„face o diferenţiere arbitrară între cele două categorii de reclamanţi".
Din punct de vedere al prejudiciului suferit, între cele doua situaţii nu
există decât cel mult o diferenţă de cuantum, „care nu poate justifica însă o
diferenţă de tratament".
Cel de-al doilea aspect de neconstituţionalitate
priveşte acordarea despăgubirilor, care, în opinia autorului excepţiei,
„trebuie să urmeze principiile dreptului comun în materie, preferându-se deci o
restituire în natură a bunului, şi numai în măsura în care aceasta nu mai este
posibilă, se va recurge la despăgubiri". Această din urmă soluţie
constituie o excepţie, care vizează situaţii similare celor prevăzute de art. 6
alin. (2) din legea criticată şi care au rolul „de a înlocui în patrimoniul petentului însuşi bunul
care nu mai poate fi restituit". Autorul excepţiei consideră că
„operaţiunile de casare şi distrugere vizate de art. 6 alin. (2) din Legea nr.
10/2001 constituie exact situaţii care reclamă acordarea de despăgubiri prin
echivalent", ceea ce diferă de măsura „înlocuirii"
prevăzute de lege, care comportă două ipoteze:
bunurile care le-au înlocuit pe cele vechi au fost acordate fostului
proprietar, astfel că se poate susţine că pretenţiile acestuia au fost
satisfăcute, şi situaţia în care înlocuirea constituie doar un temei pentru a
justifica refuzul reconstituirii dreptului de proprietate, cu consecinţa
încălcării textului constituţional privind garantarea proprietăţii private.
Tribunalul Bucureşti
- Secţia a IV-a civilă consideră că, „având în
vedere art. 8 din Constituţia României din anul 1948, art. 44 din Constituţia
României (actuală) şi art. 1 din Protocolul adiţional la CEDO", „se impune
analizarea excepţiei de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, sens în care
invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 190 din 20 aprilie 2007.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt constituţionale,
sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 668/2006.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate
la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată în
Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au
următorul cuprins: „(2) Măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi
instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul,
în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse."
Autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat
încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1), potrivit căruia „(1)
Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.
Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege", şi
alin. (2) teza întâi, care statuează că „Proprietatea privată este garantată
si ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
In esenţă, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile
art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 instituie o diferenţă de tratament între
proprietarul imobilului prin natura sa şi proprietarul imobilului prin
destinaţie, în sensul că în cazul imobilelor prin natura lor, care au fost
demolate, se acordă despăgubiri, pe când în cazul imobilelor prin destinaţie
(utilaje, instalaţii), care au fost casate sau distruse, nu se acordă
despăgubiri, creându-se o situaţie de inechitate şi inegalitate între
proprietari. Consideră că se încalcă astfel dispoziţiile constituţionale
privind dreptul de proprietate.
Curtea constată că prevederile art. 6 alin. (2) din
legea criticată au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin
raportare la prevederile art. 44 din Constituţie. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 668 din 10
octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940
din 21 noiembrie 2006, făcând trimitere la jurisprudenţa sa constantă, Curtea a
constatat că exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie
absolutizat, ci trebuie să se ţină seama de prevederile art. 44 alin. (1) teza
a doua din Constituţie, potrivit cărora „Conţinutul şi limitele acestor drepturi
sunt stabilite de lege", ca şi de acelea ale art. 136 alin. (5) ce consacră caracterul
inviolabil al proprietăţii private „în condiţiile legii organice". Legiuitorul
ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea
atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu fie în
contradicţie cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale
altor subiecte de drept, putând astfel să instituie anumite limitări rezonabile
în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. In consecinţă, prin
decizia menţionată, Curtea a reţinut că, prin art. 6 alin. (2) din legea
criticată, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în
limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.
De asemenea, de exemplu, prin deciziile nr. 190 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 269 din 20 aprilie 2007, şi nr. 760 din 18 septembrie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 23
octombrie 2007, pronunţându-se asupra unor excepţii de neconstituţionalitate
ale art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru critici similare celor din
prezenta cauză, Curtea a statuat că legiuitorul este liber să opteze în
privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsuri reparatorii, precum şi
a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, fără ca prin aceasta să
instituie un tratament juridic diferit pentru anumite categorii de cetăţeni
aflaţi în situaţii identice, ci are în vedere situaţia concretă a bunurilor
preluate.
Cele statuate prin deciziile
menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au
intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei
jurisprudenţe.
Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. Â.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989, excepţie ridicată de Ecaterina Ana Oprea în Dosarul nr. 27.196/3/2006 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţata în şedinţa publică din data de 11 martie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu