Decizia Nr.285 din 24.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 402 alin. 1 şi 2 şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marian Cristian Dulgheru în Dosarul nr. 25.206/215/2009 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 26 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 25.206/215/2009, Judecătoria Craiova - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 402 alin. 1 şi 2 şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Marian Cristian Dulgheru într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că instituirea obligativităţii unei cauţiuni lasă loc arbitrariului instanţei de judecată, care poate impune plata unei sume excesiv de mari. Pe de altă parte, sintagma „poate suspenda executarea“ din art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă este de natură a favoriza arbitrariul şi de a conduce la diferenţe de tratament juridic, permiţând adoptarea de soluţii diferite în cazuri similare, fără justificare.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 402 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că absenţa unei reglementări explicite, de natură a contura sfera unor ajustări procedurale reflectate de sintagma „aplicare corespunzătoare“, face dispoziţia respectivă „inaccesibilă şi neclară“, generând posibilitatea unor acte arbitrare, abuzive ale instanţei de judecată, care poate utiliza procedura judecăţii în primă instanţă cu orice fel de reducţiuni, în numele „aplicării corespunzătoare“ dispuse de lege.De asemenea, se mai afirmă că lipsirea părţii de calea de atac a apelului este una arbitrară, discriminatorie faţă de alte ipoteze juridice, şi încalcă realizarea deplină a unui proces echitabil şi a dreptului la apărare.Judecătoria Craiova - Secţia civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 402 alin. 1 şi 2 şi ale art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.După modificările aduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, prevederile art. 402 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă au următorul cuprins: „Instanţa sesizată va solicita de îndată organului de executare să-i transmită, în termenul fixat, dosarul de executare sau, după caz, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare în cauză, dispoziţiile art. 139 fiind aplicabile în mod corespunzător. Părţile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestaţiei se face de urgenţă şi cu precădere. Procedura prevăzută pentru judecata în primă instanţă se aplică în mod corespunzător.Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie se dă fără drept de apel, cu excepţia hotărârii pronunţate în temeiul art. 400¹ şi al art. 401 alin. 2.“De asemenea, art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevede că: „Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată, precum şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate Curtea constată următoarele:I. Dispoziţiile art. 402 alin. 1 din Codul de procedură civilă modificate preiau soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate astfel încât, potrivit jurisprudenţei sale constate, Curtea urmează să se pronunţe asupra acestor noi dispoziţii.Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 436 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 22 iunie 2006, Curtea a constatat că accesul liber la justiţie nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite.Aşa fiind, Curtea nu a putut reţine că textul de lege dedus controlului contravine art. 21 din Constituţie, în măsura în care, în cuprinsul acestuia, nu se precizează in terminis că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului, situaţie în care exercitarea cumulativă a ambelor căi de atac împotriva unei hotărâri ar fi constituit, într-adevăr, un criteriu de constituţionalitate. De altfel, nici reglementările internaţionale în materie nu impun un anumit număr de grade de jurisdicţie sau de căi de atac, în acest sens fiind art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede asigurarea posibilităţii unui recurs efectiv la o instanţă naţională.Curtea a constatat că nu poate fi acceptată nici critica privind înfrângerea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 24 referitoare la dreptul la apărare, deoarece exercitarea acestui drept nu este îngrădită, părţile având dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului şi de a beneficia, în cadrul procesului, de toate mijloacele de apărare şi garanţiile prevăzute de lege, independent de gradele de jurisdicţie de care beneficiază.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia anterioară îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Distinct de cele arătate mai sus, Curtea nu poate reţine nici critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate conform căreia sintagma „aplicare corespunzătoare“ ar putea genera acte arbitrare din partea instanţelor de judecată care potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie au competenţa de a realiza justiţia în conformitate şi în limitele prevăzute de Legea fundamentală. Dispoziţiile legale criticate sunt suficient de clare, ceea ce permite instanţelor judecătoreşti să îşi îndeplinească în mod corespunzător competenţele prevăzute de lege.II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 902 din 5 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 23 ianuarie 2007, Curtea a statuat că instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii ca o condiţie a suspendării executării are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie.De asemenea, prin Decizia nr. 539 din 18 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 12 decembrie 2005 s-a statuat că, în ceea ce priveşte pretinsa omisiune a legiuitorului de a stabili criterii obiective pentru determinarea cuantumului cauţiunii, de natură să permită săvârşirea de abuzuri de către judecător, aceasta chiar reală fiind, nu ar putea fi complinită de către Curte, care nu are atribuţii de legiuitor pozitiv. În fapt, însă, judecătorul este ţinut să respecte anumite limite rezonabile la stabilirea cauţiunii, eventualul abuz putând fi cenzurat, de vreme ce încheierea de soluţionare a cererii de suspendare este supusă recursului, în temeiul art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, debitorul beneficiind astfel de toate garanţiile accesului liber la justiţie, ca şi de cele ale dreptului la apărare.Prin Decizia nr. 365 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, Curtea a statuat că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie. Sub acest aspect, procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente de ocrotire a accesului liber la justiţie tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea şi de a solicita suspendarea acesteia.De asemenea, prin Decizia nr. 209 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2010, Decizia nr. 1.408 din 16 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 13 februarie 2009, Decizia nr. 268 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 7 aprilie 2009, şi Decizia nr. 1.319 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 10 noiembrie 2009, Curtea a respins excepţiile ridicate şi a constatat că aceste dispoziţii legale criticate sunt constituţionale.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 402 alin. 1 şi 2 şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marian Cristian Dulgheru în Dosarul nr. 25.206/215/2009 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae