Decizia Nr.282 din 08.05.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 530 din 16 iulie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Ingrid Alina Tudora	- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Universum“ - S.R.L. din Botoşani în Dosarul nr. 6.202/193/2012 al Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 580D/2013.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 aprilie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 8 mai 2014, când a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 6 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.202/193/2012, Judecătoria Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Universum“ - S.R.L. din Botoşani într-o cauză având ca obiect o plângere contravenţională împotriva unui proces-verbal încheiat de Garda Financiară Botoşani.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că reglementarea cuprinsă în art. 2 din Legea nr. 103/1992 reprezintă, în fapt, un monopol şi, în acelaşi timp, o discriminare în rândul persoanelor legal autorizate pentru activitatea de comerţ. Aceasta apreciază că prin textul de lege criticat se încalcă, în mod flagrant, libera circulaţie a mărfurilor, dreptul fiecărui comerciant de a-şi stabili propria strategie în activitatea de comercializare a bunurilor existente în circuitul civil, respectarea proprietăţii pentru bunurile dobândite în mod licit şi, nu în ultimul rând, principiul cererii şi al ofertei, drept caracteristică a economiei de piaţă.5. Judecătoria Botoşani - Secţia civilă, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 103/1992, apreciază că aceasta este neîntemeiată. Astfel, „faptul că autoarea excepţiei nu a făcut dovada afilierii la un cult religios, prin prezentarea unei autorizaţii emise în condiţiile legii, ci doar a unei relaţii de colaborare comercială, printr-o autorizare extinsă şi asupra colaboratorilor, nu face dovada că dreptul său de valorificare a produselor a fost încălcat, sau altfel spus, nu a fost ocrotit de textul de lege criticat“.6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 din Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 1 octombrie 1992. Prevederile de lege criticate au următorul conţinut:

– Art. 2: „Producerea sau valorificarea bunurilor prevăzute la art. 1 de către alte persoane, fizice sau juridice, decât cultele religioase se poate face numai cu autorizarea lor prealabilă, dată în condiţiile stabilite de către fiecare cult în considerarea propriei sale exclusivităţi.“10. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) teza întâi potrivit căruia proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, art. 45 privind libertatea economică şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) referitor la economia de piaţă. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia susţine că prevederile art. 2 din Legea nr. 103/1992 instituie un monopol şi, în acelaşi timp, o discriminare în rândul persoanelor legal autorizate pentru activitatea de comerţ, având în vedere faptul că, potrivit acestui text de lege, dreptul de producere şi valorificare a obiectelor şi veşmintelor de cult, precum şi de tipărire a cărţilor de cult, a celor teologice sau cu conţinut bisericesc, necesare practicării cultului de către alte persoane, fizice sau juridice, decât cultele religioase, se poate face numai cu autorizarea lor prealabilă, dată în condiţiile stabilite de către fiecare cult în considerarea propriei sale exclusivităţi. 12. În acest context, Curtea reţine că potrivit art. 1 din Legea nr. 103/1992, prin „obiecte de cult“ se înţelege vasele liturgice, icoanele metalice sau litografiate, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc, cruciuliţele şi medalioanele cu imagini religioase specifice cultului, obiectele de colportaj religios şi altele asemenea. Se asimilează obiectelor de cult şi calendarele religioase, precum şi produsele necesare exercitării activităţii de cult, cum ar fi tămâia şi lumânările, cu excepţia celor decorative şi a celor pentru nunţi şi botezuri. Prin „veşminte de cult“ se înţelege şi stofele şi broderiile specifice, necesare realizării veşmintelor respective. De asemenea, se asimilează obiectelor de cult tipăriturile de cult, manualele şi cursurile teologice necesare desfăşurării activităţii din instituţiile de învăţământ religios ale cultului respectiv. Totodată, ilustratele, pliantele, albumele de artă şi filmele prezentând lăcaşuri de cult sau obiecte de artă bisericească, cu excepţia celor care fac parte din patrimoniul cultural naţional se pot realiza numai cu acordul cultului respectiv. 13. Curtea constată că regimul general al cultelor este reglementat, în temeiul dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. s) din Constituţie, prin lege organică, în acest sens fiind Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014, lege care recunoaşte cultelor statutul de persoane juridice de utilitate publică. Cultele se organizează şi funcţionează, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice, în baza Legii nr. 489/2006 şi a dispoziţiilor constituţionale ale art. 29 alin. (3) şi (5), potrivit cărora cultele religioase sunt libere, se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii, sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia. În acest context, Curtea reţine că legiuitorul constituant a înţeles, în aplicarea principiului autonomiei cultelor, să lase la latitudinea acestora stabilirea unor reglementări specifice în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea lor, termenul de autonomie incluzând în substanţa lui şi autonomia financiară a cultelor. Ca atare, în sensul dispoziţiilor constituţionale evocate, statul are obligaţia de a garanta libertatea religioasă şi de a recunoaşte caracterul de interes public al activităţii cultelor, sprijinul statului reprezentând o obligaţie care răspunde unei nevoi sociale generale. 14. Faţă de critica autoarei excepţiei, Curtea constată că atât prevederile art. 2 din Legea nr. 103/1992, cât şi cele ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, republicată, au enunţat explicit dreptul exclusiv al cultelor religioase de a produce şi valorifica obiectele şi bunurile necesare activităţii de cult. În acest context, Curtea reţine că pentru exercitarea libertăţii de religie sunt necesare anumite bunuri strâns legate de activitatea de cult, şi anume obiecte de cult, veşminte liturgice, icoane, lumânări, manuale teologice etc. Este însă dreptul fiecărui cult de a stabili, în conformitate cu propria tradiţie, care sunt obiectele de cult specifice şi caracteristicile acestora. Aceste obiecte definesc identitar anumite comunităţi religioase faţă de altele şi de aceea producerea şi comercializarea lor s-a realizat, în mod tradiţional, în România, sub controlul cultelor, Legea nr. 103/1992 constituind expresia juridică a acestei realităţi, având drept scop prezervarea identităţii originare a cultului religios. Întrucât fiecare religie presupune o practică şi rituri specifice, prin textul de lege criticat legiuitorul a reglementat, în mod firesc, ca persoanele, fizice sau juridice, interesate în producerea sau valorificarea obiectelor de cult, să se supună regulilor cultului respectiv. Legea nr. 103/1992 stabileşte, de asemenea, şi un drept de proprietate intelectuală şi de protejare a propriei imagini a fiecărui cult religios, considerându-se a fi în interesul statului şi al cetăţenilor, în funcţie de apartenenţa religioasă, de a nu da ocazia unor agenţi economici să interfereze în ceea ce constituie tocmai specificul activităţii cultelor. Această reglementare legală este menită şi de a asigura ca unele bunuri cu destinaţie cultică să nu fie produse în condiţii care să le altereze caracterul sacru sau să fie comercializate în condiţii inadecvate. Din aceste considerente, legiuitorul a considerat necesar ca producerea sau valorificarea acestora de către alte persoane, fizice sau juridice, decât cultele religioase să se poată face numai cu autorizarea lor prealabilă, dată în condiţiile stabilite de către fiecare cult în considerarea propriei sale exclusivităţi. 15. Curtea apreciază că prin textul de lege criticat legiuitorul a urmărit ca, atât cultul, ca titular al propriei imagini publice, ce poate fi grav alterată prin liberalizarea activităţii de producere şi valorificare a obiectelor de cult, cât şi credincioşii trebuie protejaţi prin măsuri statale. Scopul urmărit prin reglementarea de lege criticată este acela de a proteja imaginea cultelor religioase, prin producerea şi comercializarea obiectelor şi veşmintelor de cult, tipărirea cărţilor de cult, a celor teologice sau cu conţinut bisericesc, necesare practicării cultului, în condiţiile pe care doctrina şi practica acestuia o impun. În acest sens, legiuitorul are în vedere şi realizarea unei autonomii financiare a cultelor religioase, prin asigurarea unor venituri proprii care să le asigure funcţionarea. În acest context, Curtea reţine că veniturile realizate prin valorificarea resurselor proprii de către cultele religioase recunoscute şi desfăşurarea unor activităţi economice de către acestea susţin o serie de activităţi pastoral-spirituale, teologice, social-filantropice, cultural-educaţionale etc. 16. De asemenea, referitor la critica privind încălcarea, prin textul de lege criticat, „a liberei circulaţii a mărfurilor, precum şi a dreptului fiecărui comerciant de a-şi stabili propria strategie în activitatea de comercializare a bunurilor existente în circuitul civil“, Curtea constată că, aşa cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa, exemplu fiind Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011, principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor. Potrivit art. 45 din Constituţie, este garantată exercitarea „în condiţiile legii“ a accesului liber al persoanelor la o activitate economică, iar textul de lege criticat nu face altceva decât să instituie obligativitatea respectării unor exigenţe legale. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, statul având obligaţia să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competenţa să stabilească sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora. 17. Curtea reţine, totodată, că accesul liber al persoanei la o activitate economică nu înlătură obligaţia comerciantului de a se conforma regulilor de comerţ şi, de asemenea, nu exclude instituirea, prin lege, a sancţiunii confiscării mărfurilor, produselor sau sumelor de bani destinate desfăşurării unor activităţi comerciale neautorizate. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit în jurisprudenţa sa că aplicarea şi executarea unor sancţiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancţionat, nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private, întrucât sunt consecinţa unor încălcări ale legii (în acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 56 din 13 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, Decizia nr. 67 din 18 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 19 iulie 2000, precum şi Decizia nr. 261 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 5 august 2003). Aşa fiind, Curtea constată că nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale potrivit cărora accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Aceasta, deoarece operatorul economic în activitatea căruia s-a constatat săvârşirea unei contravenţii nu poate invoca principiul libertăţii economice, în condiţiile în care acesta nu a respectat prevederile legale. 18. Ca atare, Curtea apreciază că reglementarea legală criticată nu contravine normelor constituţionale invocate de autoarea excepţiei, necesitatea autorizării prealabile de către cultele religioase a altor persoane în vederea producerii sau valorificării obiectelor de cult fiind impusă de natura specifică a acestora, precum şi de asigurarea provenienţei şi conformităţii acestor bunuri cu exigenţele cultului respectiv. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială „Universum“ - S.R.L. din Botoşani în Dosarul nr. 6.202/193/2012 al Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 2 din Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 mai 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora