Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.268 din 24.04.2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala a Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 826 din 27 septembrie 2018



SmartCity1

Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 23.764/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.094D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.482D/2017 şi nr. 2.901D/2017, având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate similare celei din primul dosar strigat, respectiv prevederi ale Legii nr. 77/2016, excepţii ridicate de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 837/310/2017 al Judecătoriei Sinaia şi în Dosarul nr. 16.239/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă.4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor nr. 2.482D/2017 şi nr. 2.901D/2017 la Dosarul nr. 2.094D/2017.6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. 7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.482D/2017 şi nr. 2.901D/2017 la Dosarul nr. 2.094D/2017, care este primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, în raport cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:9. Prin Încheierea din 31 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 23.764/281/2016, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.094D/2017.10. Prin Încheierea din 15 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 837/310/2017, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi ale art. 11, cu excepţia tezei întâi, din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.482D/2017.11. Prin Încheierea din 12 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 16.239/211/2016, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.901D/2017.12. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016.13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece acestea se aplică nu numai situaţiilor juridice ce se vor naşte, se vor modifica sau stinge după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016, ci şi situaţiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării în vigoare a acestei legi, precum şi efectelor prezente şi viitoare ale unor raporturi juridice trecute încheiate între bănci şi consumatori, ceea este contrar art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (2) şi (3), art. 45, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie.14. Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.094D/2017, opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.15. Judecătoria Sinaia, în Dosarul nr. 2.482D/2017, nu îşi exprimă opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.16. Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.901D/2017, opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.17. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierile de sesizare, îl constituie atât unele prevederi punctuale ale Legii nr. 77/2016, cât şi legea în integralitatea sa, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său.21. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 44 alin. (2) şi (3) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 135 alin. (2) lit. a) privind economia şi art. 148 alin. (2) cu privire la integrarea în Uniunea Europeană.22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în raport cu evoluţia jurisprudenţială în materie, Curtea observă că, în prezentele cauze, în ceea ce priveşte o parte dintre prevederile legale criticate din Legea nr. 77/2016, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei[...]", precum şi din prevederile art. 29 alin. (3) din aceeaşi lege, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Astfel, se reţine ca element comun situaţiei de fapt din cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat instanţa de contencios constituţional în prezentele dosare, că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autoarea excepţiei a invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil [„Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare"] şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. 23. În aceste condiţii, instanţa de contencios constituţional urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la prevederile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016.24. De asemenea, faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Se reţine că, potrivit primei teze a acestui articol, prevederile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. 25. Aşa fiind, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016.26. În continuare se observă că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Curtea a constatat că prevederile art. 11 teza întâi, raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reţinut că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste prevederi de lege ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) - în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. 27. Totodată, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, paragraful 122, Curtea a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile" din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". 28. Întrucât, în prezentele cauze, sesizarea Curţii Constituţionale a fost realizată ulterior publicării Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 şi, având în vedere faptul că, în toate cauzele, contractele de credit au fost încheiate sub imperiul vechiului Cod civil din 1864, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile" din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, precum şi cea a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.29. Prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, Curtea a statuat că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă, aşa încât, atunci când criticile de neconstituţionalitate a unei norme juridice privesc un înţeles sau înţelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumţia de constituţionalitate şi care nu au fost excluse din cadrul constituţional prin decizia interpretativă, este evident că instanţa constituţională este competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea şi Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 48).30. Cu privire la dispoziţiile art. 11 teza întâi raportat la art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 77/2016, Curtea constată că acestea reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. Este de observat că art. 3 teza a doua a fixat regulile de drept substanţial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar art. 5 şi art. 6 din lege reglementează, în esenţă, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menţionate. 31. Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportat la art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a mai pronunţat, în acest sens fiind Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, paragrafele 50-60, prin care Curtea a reţinut că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin aceste prevederi din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Este o măsură conexă firească deciziei debitorului de a transmite creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar. 32. Suspendarea plăţilor aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia prin care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă, pe perioada suspendării plăţilor, celelalte obligaţii ale debitorului rezultate din acesta se execută în continuare.33. În acest context, Curtea a reţinut că suspendarea antemenţionată se aplică atât în situaţia în care creditorul obligaţiei de plată nu formulează contestaţie împotriva notificării transmise, cât şi în situaţia în care acesta din urmă formulează o asemenea contestaţie. Astfel, în lipsa formulării contestaţiei prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, notificarea transmisă creditorului rămâne definitivă, în sensul că ambele părţi acceptă faptul că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, în condiţiile intervenirii impreviziunii, părţile având posibilitatea de a negocia pentru a ajunge la un alt acord în termenul prevăzut de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016. De abia după expirarea termenului menţionat se poate încheia actul de dare în plată. Pe toată perioada de timp care acoperă termenul de contestare, precum şi termenul de negociere, executarea plăţilor derivate din contractul de credit este suspendată. În acest fel, legiuitorul a pus la îndemâna debitorului un instrument juridic, prin intermediul căruia echilibrează poziţia economică net inferioară a consumatorului în raport cu profesionistul în condiţiile intervenirii impreviziunii. Ar fi fost, de altfel, nefiresc ca, pe această perioadă, contractul să fi continuat să se execute ca atare, mai ales că este una pre-procesuală, de negociere între părţi, în care sunt cercetate posibilităţile de continuare a executării contractului de credit, prin adaptarea acestuia la noile condiţii socio economice. În schimb, în ipoteza în care creditorul formulează contestaţie, notificarea este afectată de o condiţie rezolutorie, aceea a admiterii contestaţiei de către instanţa judecătorească competentă. Însă, indiferent dacă această condiţie se împlineşte, pe toată perioada în care curge termenul de formulare a contestaţiei şi a judecăţii, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, notificarea are drept efect şi suspendarea plăţilor rezultate din contractul de credit, ca o măsură provizorie şi conexă acesteia.34. În acest context, Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată care înlătură efectele negative asupra patrimoniului debitorului în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Din cele de mai sus, Curtea, având în vedere conţinutul normativ al art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a constatat că aceste prevederi legale reglementează o intervenţie etatică cu privire la executarea contractelor de credit aflate în curs.35. Astfel, Curtea a constatat că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, în sensul art. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentat de creanţa care face obiectul contractului de credit, intervenţia statului operată prin textele de lege criticate urmăreşte un scop legitim, respectiv protecţia consumatorului prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit în condiţiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864. Aşadar, scopul legitim urmărit se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului, iar suspendarea executării plăţilor este o măsură capabilă să îndeplinească scopul legitim urmărit, neexistând nicio abatere între substanţa acesteia şi finalitatea pe care o are în vedere. Mai mult, măsura reglementată şi finalitatea avută în vedere se află într-un evident raport de consecvenţă logică, drept care se impune concluzia irefragabilă a caracterului său adecvat.36. Aşa fiind, Curtea a constatat că măsura legală criticată este necesară, legiuitorul având deplina competenţă constituţională, în temeiul art. 15 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, de a proteja într-un mod efectiv interesele patrimoniale ale cetăţenilor săi, atunci când în paradigma executării contractului intervine un aspect care ţine de impreviziune. Curtea a constatat că această orientare legislativă a ţinut seama de realităţile socio economice existente, aspect cu privire la care legiuitorul are o largă marjă de apreciere, precum şi de particularităţile şi specificul circumstanţelor referitoare la iminenţa începerii sau continuării procedurii de executare silită cu efecte iremediabile asupra consumatorului, respectiv la relaţia profesionist - consumator, în care acesta din urmă se află într-o situaţie de inferioritate economică. De aceea, în cazul în care între părţi există o neînţelegere, apărută cu privire la existenţa impreviziunii în contracte, legiuitorul, în mod corect, a apreciat ca fiind necesară o suspendare de drept a executării unui asemenea contract până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive în cauza care tranşează problema litigioasă dintre părţi.37. Cu privire la prevederile art. 11 teza întâi raportat la cele ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragrafele 44-49. Cu acel prilej s-a arătat că mecanismul procedural reglementat de legiuitorul ordinar în vederea aplicării art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 are în vedere, ca şi în cazul art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, două etape cu o semnificaţie deosebită în economia acesteia. Astfel, o primă etapă, obligatorie, se subsumează unei negocieri directe între părţi şi priveşte procedura notificării reglementate de art. 5 alin. (1) din lege, părţile putând, ele însele, să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit, prin darea în plată a imobilului. Această etapă se aplică şi trebuie parcursă indiferent că bunul imobil ipotecat a fost sau nu vândut în cadrul unei proceduri execuţionale la data intrării în vigoare a legii. Cea de-a doua etapă, judiciară, facultativă prin natura sa, vizează intervenţia instanţelor judecătoreşti la cererea debitorilor, în vederea aplicării Legii nr. 77/2016, respectiv constatarea stingerii datoriei izvorâte din contractul de credit. Astfel, debitorul obligaţiilor de plată a sumelor de bani în cadrul unui contract de credit trebuie să parcurgă, în mod obligatoriu, prima etapă procedurală, în sensul ajungerii la un consens cu creditorul şi al evitării, pe cât posibil, a intervenţiei în cadrul raporturilor contractuale a instanţei judecătoreşti. Legiuitorul a reglementat acest mecanism procedural în două etape pentru a da posibilitatea încetării contractului, ca rezultat al acordului de voinţă al părţilor, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti, apelarea la forţa de constrângere a statului realizându-se, în mod evident, numai atunci când părţile nu ajung la un consens.38. Prin urmare, a apela direct la instanţa judecătorească, cu nesocotirea primei etape, cea a notificării, echivalează cu caracterul inadmisibil al unei asemenea acţiuni promovate în temeiul art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, instanţele judecătoreşti fiind în drept, în această ipoteză, să respingă ca atare acţiunea debitorului. Acesta a fost şi sensul Deciziei nr. 639 din 27 octombrie 2016, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 12 ianuarie 2017, în care Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, pe motiv că însăşi acţiunea principală era inadmisibilă. Prin urmare, indiferent dacă bunul imobil constituit drept garanţie pentru executarea contractului de credit a fost vândut anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, debitorul este obligat, din punct de vedere procedural, să parcurgă mai întâi etapa notificării şi de abia după aceea să solicite concursul instanţelor judecătoreşti pentru constatarea stingerii datoriei.39. În privinţa bunurilor imobile adjudecate anterior intrării în vigoare a legii, Curtea a constatat că legiuitorul ordinar a recurs la o ficţiune juridică, în sensul că datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanţiei a fost vândut la un preţ mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituţia de credit. Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obţinute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum şi, după caz, sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit. O asemenea ficţiune juridică, departe de a fi arbitrară, valorifică un element accesoriu al contractului de credit, ipoteca, definită, în cazul de faţă, ca fiind un drept real asupra unui bun imobil afectat restituirii sumei de bani împrumutate, şi este de natură să asigure echilibrul contractual dintre părţi în limitele riscului inerent unui contract de credit, eliminând din sfera raporturilor dintre debitor şi creditor riscul supraadăugat. Prin urmare, Curtea a constatat că textul criticat nu încalcă art. 44 din Constituţie, în măsura în care acesta este aplicat în condiţiile intervenirii impreviziunii. În caz contrar, s-ar accepta, pe de o parte, ruina debitorului şi îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului, contractul de credit nemaiputând constitui temeiul îmbogăţirii acestuia, ci situaţia imprevizibilă intervenită, iar, pe de altă parte, s-ar crea o vădită inegalitate între debitorii care, având în vedere aceeaşi situaţie de impreviziune, au reuşit să reziste acesteia pe un interval temporal mai extins sau mai restrâns. Or, acest criteriu, coroborat cu data intrării în vigoare a legii, este unul artificial şi arbitrar, întrucât impreviziunea trebuie evaluată în exclusivitate în funcţie de echilibrul contractual dintre părţi, fiind, aşadar, o chestiune ce ţine de dezechilibrarea prestaţiilor la care acestea s-au obligat din cauza unui element exterior conduitei lor a cărui amploare nu putea fi prevăzută. Aşadar, stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficţiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanţiei a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiţie impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării. Aşa fiind, ca urmare a stingerii datoriilor prin darea în plată a bunului în condiţiile legii criticate, executarea contractului încetează.40. Astfel cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 638 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 14 februarie 2017, paragraful 25, instanţa judecătorească, fiind independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea instituţiei impreviziunii în temeiul Legii nr. 77/2016, în configurarea determinată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, respectiv în temeiul prevederilor art. 969 şi art. 970 din Cod civil din 1864, chiar şi în cauzele în care este începută executarea silită, indiferent de stadiul executării silite a bunului ipotecat, respectiv în speţele unde este pusă în discuţie o asemenea chestiune, cu consecinţa stingerii datoriilor rezultate din contractele de credit.41. Curtea a mai reţinut că revine instanţelor de judecată competenţa de a stabili cadrul procesual în care se soluţionează litigiul dedus judecăţii, în funcţie de stadiul derulării contractului de credit. Totodată, Curtea a reiterat faptul că este rolul instanţelor de judecată să interpreteze normele legale şi să facă aplicarea acestora în funcţie de conţinutul normativ, respectiv dacă sunt norme de drept substanţial sau de drept procesual şi dacă sunt de imediată aplicare, precum şi cu privire la prioritatea acestora, în funcţie de caracterul de normă specială sau de drept comun (a se vedea Decizia nr. 357 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2017, paragrafele 40 şi 42).42. Având în vedere cele de mai sus, Curtea a constatat că soluţia legislativă de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit, indiferent de data la care a fost vândut bunul imobil ipotecat prin licitaţie publică sau printr-un alt mod agreat de creditor, nu încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului, consacrat de art. 44 din Constituţie.43. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 115, că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează.44. Cu referire la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016 formulate din perspectiva art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 614 din 5 octombrie 2017, în plus faţă de ceea ce reiese din motivarea Curţii din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii - legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi a liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, paragraful 16, că principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.45. În ceea ce priveşte menţionarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, faţă de jurisprudenţa sa în materie, Curtea reiterează lipsa incidenţei acestor dispoziţii constituţionale.46. Cu privire la invocarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că, în cauzele deduse judecăţii, prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 148 nu au incidenţă în cauză.47. Faţă de această împrejurare, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.48. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale şi ale art. 8 alin. (1)-(4), precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile" cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 23.764/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 837/310/2017 al Judecătoriei Sinaia şi în Dosarul nr. 16.239/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în aceleaşi dosare, ale aceloraşi instanţe de judecată, şi constată că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sinaia şi Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 24 aprilie 2018.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 268/2018

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 268 din 2018
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 476 2017
    Dragi solicitanți de împrumut Sunteți în dificultate financiară? Vrei să începi propria afacere? Această societate de împrumut a fost înființată în întreaga lume cu scopul de a ajuta săracii și oamenii cu dificultăți financiare de viață. Dacă doriți să solicitați un împrumut, reveniți la noi cu detaliile de mai jos pe e-mail: elenanino0007@gmail.com Nume: Suma imprumutata necesara: Durata împrumutului: Numar de mobil: Mulțumesc și Dumnezeu să binecuvânteze ÎNCREDERE Elena
ANONIM a comentat Legea 86 2017
     Dear Applicant, Do you seek funds to pay off Credits and Debts? SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) is here to put a stop to your financial problems. We offer all kinds of Loan (Personal Loan, Commercial Loan, etc.) We give out loan with an Interest rate of 1.00%. Interested applicants should Contact us via email: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) Please Fill the Application Form Below: - Complete Name: - Loan amount needed: - Loan Duration: - Purpose of loan: - City / Country: - Telephone: - How Did You Hear About Us: If you are interested to get a loan then kindly write us with the loan requirement. Please, contact us for more information: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com )
ANONIM a comentat Legea 86 2017
     Dear Applicant, Do you seek funds to pay off Credits and Debts? SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) is here to put a stop to your financial problems. We offer all kinds of Loan (Personal Loan, Commercial Loan, etc.) We give out loan with an Interest rate of 1.00%. Interested applicants should Contact us via email: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) Please Fill the Application Form Below: - Complete Name: - Loan amount needed: - Loan Duration: - Purpose of loan: - City / Country: - Telephone: - How Did You Hear About Us: If you are interested to get a loan then kindly write us with the loan requirement. Please, contact us for more information: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com )
ANONIM a comentat Decretul 620 2009
     Do You Need A Loan To Consolidate Your Debt At 1.0%? Or A Personal Loans * Business Loans etc. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) We Offers Financial Consulting To Client, Companies Seeking Debt / Loan Financing And Seeking For Working Capital To Start A New Business Or To Expand Existing Business. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com )
ANONIM a comentat Rectificare 257 2006
     Do You Need A Loan To Consolidate Your Debt At 1.0%? Or A Personal Loans * Business Loans etc. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) We Offers Financial Consulting To Client, Companies Seeking Debt / Loan Financing And Seeking For Working Capital To Start A New Business Or To Expand Existing Business. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com )
ANONIM a comentat Rectificare 257 2006
     Do You Need A Loan To Consolidate Your Debt At 1.0%? Or A Personal Loans * Business Loans etc. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) We Offers Financial Consulting To Client, Companies Seeking Debt / Loan Financing And Seeking For Working Capital To Start A New Business Or To Expand Existing Business. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com )
ANONIM a comentat Rectificare 257 2006
     Do You Need A Loan To Consolidate Your Debt At 1.0%? Or A Personal Loans * Business Loans etc. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) We Offers Financial Consulting To Client, Companies Seeking Debt / Loan Financing And Seeking For Working Capital To Start A New Business Or To Expand Existing Business. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com )
ANONIM a comentat OUG 50 2018
    Buna tuturor, Sunt un creditor privat, ofer un împrumut la 2% aceasta este o companie legitimă cu onoare și diferență suntem gata să vă ajutăm în orice problemă financiară pe care o oferiți noi oferim toate tipurile de împrumut, deci dacă sunteți interesat de această ofertă de împrumut contactați-ne prin e-mail: (anggadiman1@gmail.com) Furnizați, de asemenea, detaliile următoare pentru a putea continua imediat cu împrumutul. Nume: Suma necesară: Durata: un țară: Scopul împrumutului: Venit lunar: Numar de telefon: Contactați-ne cu detaliile de mai sus pe adresa noastră de email: anggadiman1@gmail.com Vă privește cu toții.
ANONIM a comentat Hotărârea 117 2018
    Bună ziua, sunt doamna Renee, care în prezent locuiesc în SUA, sunt o femeie căsătorită în prezent cu doi copii și am fost blocată într-o situație financiară până în august 2015 și am avut nevoie să refinanțez și să plătesc facturile pentru medicamentele fiului meu. Am încercat să caut credite de la diverse firme de împrumut atât private, cât și corporative, dar niciodată cu succes, iar majoritatea băncilor mi-au refuzat creditul. Dar așa cum Dumnezeu mi-ar fi dat-o, am fost prezentată unei femei din Dumnezeu un creditor privat de împrumut numit de doamna Valleria Ali și am primit o sumă de împrumut de $ 100,000.00 USD și astăzi sunt un proprietar de afaceri și copiii mei se descurcă bine în acest moment. Deci, dragă, dacă trebuie să contactați orice firmă cu privire la asigurarea unui împrumut cu rată scăzută a dobânzii de 2% și planuri de rambursare mai bune și programul, vă rugăm să îl contactați pe dl. James Ben că nu știe că fac acest lucru, dar sunt atât de fericit acum și am decis să las oamenii să știe mai multe despre el, el oferă tot felul de împrumuturi atât pentru persoane fizice și companii și, de asemenea, vreau ca Dumnezeu să-l binecuvânteze mai mult. Puteți contacta compania prin intermediul acestui e-mail: valleriaali67@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
     Do You Need A Loan To Consolidate Your Debt At 1.0%? Or A Personal Loans * Business Loans etc. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) We Offers Financial Consulting To Client, Companies Seeking Debt / Loan Financing And Seeking For Working Capital To Start A New Business Or To Expand Existing Business. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com )
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 268/2018
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu