Decizia Nr.268 din 22.03.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Compania Naţională Poşta Română - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 331/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 412D/2011.La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, consilierul juridic Radu Diaconescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar, prin care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că textul criticat instituie un tratament identic atât pentru debitorul care nu achită obligaţia bugetară, cât şi pentru debitorul care achită la termen obligaţia bugetară, dar efectuează plata în alt cont bugetar decât cel corect. Existenţa unui termen de decădere mai lung de un an ar da posibilitatea debitorului să poată solicita îndreptarea erorilor materiale din documentele de plată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 4 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 331/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Compania Naţională Poşta Română - S.A. din Bucureşti într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că instituirea aceluiaşi termen de decădere atât pentru debitorul care nu achită obligaţia bugetară, cât şi în cazul unui debitor care achită la termen obligaţia bugetară, dar efectuează plata în alt cont bugetar decât cel corect, contravine prevederilor art. 16 din Constituţie. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale este constantă în a reţine că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normelor legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Dispoziţiile legale criticate, reglementând posibilitatea depunerii cererii pentru stingerea creanţei fiscale în termen de un an de la data plăţii, sub sancţiunea decăderii, nu sunt de natură să aducă atingere principiului egalităţii în drepturi. Decăderea este o sancţiune de drept procesual pentru lipsa de diligenţă a celui care nu îşi exercită la timp dreptul sau şi-a exercitat dreptul cu nerespectarea prevederilor legale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 114 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care la data sesizării aveau următorul conţinut: „Cererea poate fi depusă în termen de un an de la data plăţii, sub sancţiunea decăderii.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor egalitatea în drepturi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că legiuitorul a stabilit în art. 48 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 regula generală potrivit căreia organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului.În ceea ce priveşte creanţele fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate, potrivit art. 114 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, organul fiscal, la cererea debitorului, va efectua îndreptarea erorilor din documentele de plată întocmite de acesta. Cererea pentru îndreptarea acestor erori trebuie depusă în termen de un an de la data plăţii, sub sancţiunea decăderii.În continuare, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate se aplică exclusiv acelor debitori care au efectuat plata obligaţiilor fiscale, dar aceasta este viciată de anumite erori intervenite în actul care face dovada plăţii. Astfel, cererea prevăzută de textul de lege criticat nu poate fi depusă decât de debitorul care a efectuat plata, actul doveditor al acesteia conţinând erori materiale. Prin urmare, textul de lege criticat se aplică doar acelui debitor care a efectuat o plată, iar nu şi acelui debitor care nu a efectuat plata obligaţiilor sale fiscale, astfel că nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16.În ceea ce priveşte stabilirea de către legiuitor a unui termen de decădere, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa constantă că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.Pe de altă parte, împrejurarea că debitorul care a efectuat o plată afectată de erori materiale, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască termenul în care putea să solicite îndreptarea erorilor din documentele de plată, precum şi consecinţele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenţei legale dă expresie propriei sale culpe, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Compania Naţională Poşta Română - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 331/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu