Decizia Nr.261 din 21.05.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 398 din 02 iulie 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Aspazia Cojocaru	- judecător
Acsinte Gaspar	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Ion Predescu	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Judecătoria Galaţi - Secţia civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 7.814/233/2012, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 223D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea Petrică Costache a depus note scrise, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele criticate satisfac cerinţele procedurale şi nu contravin drepturilor fundamentale ale părţilor în litigiu. Se face trimitere la practica în această materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 19 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 7.814/233/2012, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei la executare formulate împotriva unei executări silite începute în baza unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu sunt constituţionale în măsura în care dau posibilitatea organului constatator de a inversa ordinea modalităţilor de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii, stabilită de legiuitor prin textul criticat. Astfel, potrivit prevederilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Se arată că, în practică, organele abilitate obişnuiesc să folosească, cu precădere, cea de a doua modalitate de comunicare prevăzută de lege, respectiv comunicarea prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului, fără a face comunicarea, în prealabil, potrivit celei dintâi. Se susţine că, chiar şi în lipsa unei precizări exprese făcute de legiuitor în acest sens, dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 trebuie interpretate ca stabilind o ordine obligatorie a modalităţilor în care trebuie să fie îndeplinită procedura de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii. Se arată că o altă interpretare a dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este de natură a încălca accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 536 din 28 aprilie 2011 prin care Curtea a statuat că textele criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităţilor de comunicare prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 467 din 6 iunie 2006. Se mai arată că situaţia reglementată prin textul criticat este diferită de cea analizată în Decizia Curţii Constituţionale nr. 536 din 28 aprilie 2011, invocată în susţinerea excepţiei, întrucât art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 prevede comunicarea actelor de procedură prin publicitate, modalitate ce nu asigură, potrivit deciziei anterior citate, deplinul acces la justiţie. Or, dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prevăd afişarea la domiciliul sau la sediul contravenientului.Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.260 din 8 octombrie 2009, nr. 858 din 18 octombrie 2012 şi nr. 1.070 din 13 decembrie 2012.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, notele scrise depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată, însă, că sunt criticate, în realitate, dispoziţiile art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, care au următorul cuprins:

– Art. 27: „Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. [...]“.Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prin numeroase decizii, dintre care Decizia nr. 467 din 6 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 28 iunie 2006, Decizia nr. 1.064 din 16 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 5 octombrie 2010, Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 502 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 10 august 2012. Astfel, prin Decizia nr. 467 din 6 iunie 2006, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte comunicarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, precum şi a înştiinţării de plată a amenzii corespunzătoare, regula generală este prevăzută de art. 26 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi constă în înmânarea lor direct contravenientului. Textul de lege dedus controlului de constituţionalitate instituie o excepţie de la această regulă, excepţie aplicabilă situaţiei în care contravenientul lipseşte de la domiciliul sau, după caz, de la sediul său ori, deşi prezent, refuză să semneze procesul-verbal. Curtea a statuat că nu se poate reţine critica de neconstituţionalitate privind pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 şi 24 din Legea fundamentală, întrucât dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, referitoare la afişarea procesului-verbal, nu constituie, prin ele însele, o nesocotire a dreptului de acces liber la justiţie. Curtea a observat că autorul excepţiei pleacă de la premisa că, în practică, există riscul să nu ia cunoştinţă de existenţa actului sancţionator. Aceasta e însă doar o supoziţie ce se întemeiază pe o simplă temere ipotetică potrivit căreia instrumentum probationis ar putea fi distrus sau furat. În realitate, afişarea, ca modalitate de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, satisface pe deplin cerinţele procedurale care să asigure contravenientului exercitarea atât a dreptului de acces liber la justiţie, cât şi a dreptului de apărare. Mai mult, Curtea a reţinut că, din modul în care a fost formulată excepţia de neconstituţionalitate, se desprinde concluzia că autorul acesteia nu critică textul de lege supus controlului pentru conţinutul său, ci pentru ceea ce, în opinia sa, lipseşte acestui text, problemă ce ţine de procesul de legiferare, excedând sfera de competenţă a Curţii Constituţionale. Prin Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, acestuia îi sunt înmânate copia de pe procesul-verbal şi înştiinţarea de plată a amenzii, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal. Dacă contravenientul este absent sau refuză să semneze procesul-verbal, conform prevederilor art. 26 alin. (3) şi art. 27 din aceeaşi ordonanţă, comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face de către agentul constatator, prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul ori la sediul contravenientului, în termen de cel mult o lună de la data încheierii. Curtea a observat că sunt reglementate astfel două modalităţi tehnice de realizare a comunicării: prin înmânare şi prin poştă sau afişare. Raţiunea celei din urmă constă în aducerea la cunoştinţa persoanei care a săvârşit o contravenţie a documentelor menţionate, aşa încât aceasta să poată formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei în termen de 15 zile de la data comunicării, potrivit art. 31 alin. (1) din acelaşi act normativ, care în acest caz va fi data primirii acesteia, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a face plângere. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoştinţarea efectivă a contravenientului în privinţa faptei săvârşite şi a sancţiunii contravenţionale aplicate. Astfel, Curtea a constatat că prin dispoziţiile art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu le este îngrădit contravenienţilor accesul liber la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil, nefiind astfel încălcate prevederile art. 21 din Constituţie, şi nici cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Distinct de cele arătate, în privinţa respectării ordinii modalităţilor de comunicare prevăzute la art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea observă că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres obligativitatea respectării de către organele abilitate a ordinii în care metodele de comunicare în cauză au fost enumerate. Mai mult, Curtea reţine faptul că textul criticat creează o situaţie juridică diferită de cea generată prin dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, la care instanţa face trimitere. Astfel, în acest caz, nu este vorba despre folosirea, în mod discreţionar, a modalităţii de comunicare prin afişare la sediul unei autorităţi publice sau pe o pagină de internet a unei astfel de instituţii, care, printre altele, ar avea ca efect aducerea la cunoştinţa publicului a săvârşirii unei contravenţii, şi în privinţa căreia Curtea a reţinut, inclusiv prin decizia anterior referită, că aceasta este o modalitate ultimă şi subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalităţi de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective (a se vedea Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 26 iunie 2009, şi Decizia nr. 891 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 17 august 2010). De asemenea, modalităţile de comunicare enumerate în textul criticat sunt echivalente ca eficacitate, iar realizarea lor poate fi cu uşurinţă controlată de către instanţa de judecată şi probată prin mijloacele de probă prevăzute de lege. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către Judecătoria Galaţi - Secţia civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 7.814/233/2012, şi constată că dispoziţiile art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 mai 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop