DECIZIE Nr. 261 din 5 decembrie 2000
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 392 alin.
4 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 174 din 5 aprilie 2001
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Lucian Stangu - judecator
Nicolae Popa - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Gabriela Ghita - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penala, ridicata de Anton
Sommert in Dosarul nr. 740/2000 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia I penala.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 16 noiembrie 2000 in
prezenta autorului exceptiei, care a raspuns in nume personal, precum si pentru
Societatea Comerciala "Eurocontact" din Bucuresti, a aparatorului
partii Sorin Rosca Stanescu si a reprezentantului Ministerului Public, dezbateri
care au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand
nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la 23 noiembrie 2000 si
apoi la 5 decembrie 2000.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierea din 2 mai 2000, pronuntata in Dosarul nr. 740/2000, Curtea
de Apel Bucuresti - Sectia I penala a sesizat Curtea Constitutionala cu
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 392 alin. 4 din Codul de
procedura penala, exceptie ridicata de Anton Sommert in cadrul unui proces de
insulta si calomnie, avand ca obiect recursul declarat de acesta impotriva unei
decizii penale prin care i s-a respins contestatia in anulare.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca
prevederile art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penala, care nu prevad
calea de atac a recursului impotriva unei decizii prin care se respinge
contestatia in anulare, incalca dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin.
(1) referitoare la egalitatea in fata legii a cetatenilor, ale art. 20 alin.
(1), fiind in neconcordanta cu pactele si tratatele referitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care Romania este parte, ale art. 21 alin. (1) si
(2) referitoare la accesul liber la justitie, precum si ale art. 48 alin. (3)
referitoare la obligatia statului de a raspunde patrimonial pentru prejudiciul
cauzat prin erori judiciare. De asemenea, autorul exceptiei de
neconstitutionalitate sustine ca in cursul procesului penal, in diferite faze,
nu i-au fost respectate drepturile procesuale si in plus nu poate folosi,
datorita dispozitiilor legale criticate, nici caile de atac in cadrul
contestatiei in anulare.
Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I penala, exprimandu-si opinia, apreciaza
ca dispozitiile art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penala sunt
constitutionale, intrucat, in ipoteza admiterii contestatiei in anulare pentru
vreunul dintre cazurile prevazute la art. 386 din Codul de procedura penala si
a trimiterii cauzei pentru rejudecare la instanta de fond sau la instanta de
apel, sentinta pronuntata in fond si, respectiv, decizia pronuntata in apel
sunt supuse cailor de atac prevazute pentru apel si, respectiv, pentru recurs,
potrivit prevederilor art. 361 si, respectiv, art. 385^1 din Codul de procedura
penala. In situatia respingerii contestatiei in anulare, prin decizia
pronuntata de aceeasi instanta de recurs nu s-a prevazut calea de atac a
recursului, intrucat vizeaza infractiuni prevazute la art. 279 alin. 2 lit. a)
din Codul de procedura penala, care sunt de competenta judecatoriilor.
Impotriva sentintelor pronuntate de judecatorii s-a prevazut calea de atac a
recursului, conform art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala,
astfel ca, prin posibilitatea exercitarii din nou a unui recurs impotriva
deciziei instantei de recurs care a solutionat, prin respingere, contestatia in
anulare, s-ar prelungi nejustificat procesul penal. Prin aceasta nu se
ingradeste accesul liber la justitie, deoarece partea a avut la indemana calea
de atac prevazuta la art. 385^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala,
iar impotriva hotararilor definitive aceasta parte se mai poate adresa cu
cerere procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de
Justitie, solicitand promovarea unui recurs in anulare, in conditiile prevazute
la art. 410 din Codul de procedura penala.
In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua
Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere
asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate. Guvernul, in punctul sau de
vedere, considera ca exceptia ridicata este neintemeiata, deoarece contestatia
in anulare este o cale extraordinara de atac, iar ratiunea sa este aceea de a
asigura remedierea erorilor ce s-ar putea produce in activitatea instantelor
judecatoresti. Intrucat contestatia in anulare, ca toate caile extraordinare de
atac, reprezinta o prelungire a procesului penal, aceasta trebuie sa fie
folosita sub un strict control judecatoresc. De aceea, atunci cand contestatia
in anulare este intemeiata pe cazurile prevazute la lit. a) - c) ale art. 386
din Codul de procedura penala, activitatea de judecata se desfasoara in doua
etape, si anume admiterea in principiu si examinarea temeiniciei cererii.
Examinarea in principiu implica analiza indeplinirii conditiilor prevazute de
lege pentru introducerea acestei cai extraordinare de atac. In ipoteza in care
instanta constata ca vreuna dintre cerintele legale nu este indeplinita,
aceasta respinge, prin incheiere, contestatia in anulare ca fiind, in
principiu, inadmisibila, iar in ipoteza in care constata ca cerintele sunt
indeplinite, admite, prin incheiere, contestatia in anulare, ca fiind
admisibila in principiu, urmand sa fie analizata temeinicia cererii. In cea
de-a doua etapa, judecand contestatia dupa admiterea ei in principiu, instanta
fie va desfiinta prin decizie hotararea a carei anulare se cere, procedand la rejudecarea
recursului sau la rejudecarea cauzei dupa casare, fie va respinge, prin decizie
motivata, contestatia in anulare, ca fiind neintemeiata. Se apreciaza ca nici
incheierea de respingere in principiu, ca fiind inadmisibila, nici decizia de
admitere sau respingere, ca intemeiata sau neintemeiata, a contestatiei in
anulare nu sunt susceptibile sa fie atacate cu apel sau cu recurs, deoarece
sunt pronuntate de o instanta de recurs. Intrucat nici un subiect procesual nu
poate exercita o cale de atac impotriva acestor hotarari, nefiind o
imposibilitate numai pentru partea vatamata, este exclusa ipoteza discriminarii
sau a aplicarii unui tratament inegal.
Poate fi atacata cu apel sau cu recurs, dupa caz, numai sentinta sau
decizia pronuntata in cazul in care contestatia este intemeiata pe art. 386
lit. d) (cand impotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotarari definitive
pentru aceeasi fapta), iar hotararea a carei anulare se cere a ramas definitiva
la prima instanta sau la instanta de apel. Asadar posibilitatea atacarii cu
apel sau cu recurs a fost acordata in cazuri temeinic justificate (numai daca
impotriva unei persoane au fost pronuntate doua hotarari definitive si numai
daca hotararea a carei anulare se cere a ramas definitiva la prima instanta sau
la instanta de apel, daca este cazul, pentru a nu priva partea de vreun grad de
jurisdictie), fara a crea vreo discriminare. In aceste conditii prevederile
art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penala nu contravin dispozitiilor art.
16 alin. (1) din Constitutie, care prevad ca cetatenii sunt egali in fata legii
si a autoritatilor publice. Principiul egalitatii nu trebuie sa atraga
aplicarea aceluiasi regim juridic unor situatii diferite.
In ceea ce priveste contrarietatea dispozitiilor art. 392 alin. 4 din Codul
de procedura penala cu prevederile art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie, se
arata ca lipsa posibilitatii de a exercita o cale de atac impotriva incheierii
de respingere in principiu a contestatiei in anulare nu este de natura sa
prejudicieze accesul liber la justitie sau sa ingradeasca exercitiul acestui
drept, in conditiile in care calea de atac a contestatiei in anulare poate fi
promovata numai dupa ce subiectul procesual a exercitat toate caile ordinare de
atac prevazute de lege [in cazurile prevazute la art. 386 lit. a) - c) din
Codul de procedura penala], partea beneficiind de toate gradele de jurisdictie
prevazute de lege. Referitor la sustinerea ca aceleasi prevederi legale
contravin dispozitiilor art. 48 alin. (3) din Constitutie se arata ca
imposibilitatea legala de a exercita o cale de atac impotriva incheierii de
respingere in principiu a contestatiei in anulare nu este de natura sa aduca
atingere dreptului oricarei persoane de a obtine despagubiri din partea
statului in cazul in care a suferit un prejudiciu de pe urma savarsirii unei
erori judiciare in procesul penal. In ceea ce priveste neconstitutionalitatea
dispozitiilor legale criticate, in raport cu art. 20 alin. (1) din Constitutie
si cu art. 6, 13 si 17 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, se arata ca prin art. 6 alin. 1 din conventie
"nu se confera nici un drept victimei unei infractiuni de a declansa
proceduri penale impotriva autorului acesteia si nici de a cere continuarea
procedurilor pana la pronuntarea unei hotarari de catre o instanta
judecatoreasca. Mai mult, dispozitiile art. 6 din conventie nu sunt aplicabile
in cazul cailor extraordinare de atac". Cu privire la pretinsa
contrarietate dintre prevederile legale criticate si dispozitiile art. 17 din
conventie, referitoare la interzicerea abuzului de drept, acestea nu au
aplicabilitate in speta. Avand in vedere ca dispozitiile legale criticate nu
contravin prevederilor art. 6, 13 si 17 din conventie, este neintemeiata sustinerea
ca ele ar contraveni dispozitiilor art. 20 alin. (1) din Constitutie.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit
de judecatorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, ale partii prezente,
concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la
prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine
urmatoarele:
Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este
competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si
ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992,
republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
392 alin. 4 din Codul de procedura penala, care au urmatorul cuprins:
"Sentinta data in contestatie este supusa apelului, iar decizia data in
apel este supusa recursului." Aceste dispozitii legale privesc caile de
atac ce pot fi folosite impotriva hotararilor judecatoresti date in
solutionarea contestatiei in anulare.
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca acest text contravine
dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 20 alin. (1), cu
referire la art. 6, 13 si 17 din Conventia pentru apararea drepturilor omului
si a libertatilor fundamentale, ale art. 21 alin. (1) si (2) si ale art. 48
alin. (3) din Legea fundamentala, texte care au urmatorul cuprins:
Art. 16 alin. (1)
"Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara
privilegii si fara discriminari.";
Art. 20 alin. (1)
"Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor
vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a
Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este
parte.";
Art. 21
"(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea
drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.";
Art. 48 alin. (3)
"Statul raspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile
cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale."
Dispozitiile din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, invocate in sustinerea exceptiei de
neconstitutionalitate, prevad:
Art. 6
"1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod
public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta
independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra
incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra
temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.
[...]";
Art. 13
"Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de
prezenta conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei
instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane
care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale.";
Art. 17
"Nici o dispozitie din prezenta conventie nu poate fi interpretata ca
implicand, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfasura
o activitate sau de a indeplini un act ce urmareste distrugerea drepturilor sau
a libertatilor recunoscute de prezenta conventie sau de a aduce limitari mai
ample acestor drepturi si libertati decat acelea prevazute de aceasta
conventie."
Autorul exceptiei considera ca dispozitiile de lege criticate sunt
neconstitutionale, deoarece nu prevad nici o cale de atac impotriva deciziei
date de instanta de recurs in solutionarea contestatiei in anulare.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea
Constitutionala constata ca aceasta este neintemeiata si, in consecinta,
urmeaza sa o respinga.
Cu privire la critica de neconstitutionalitate potrivit careia dispozitiile
art. 392 alin. 4 din Codul de procedura penala incalca principiul liberului
acces la justitie, prevazut la art. 21 alin. (1) din Constitutie, se retine ca
in activitatea sa jurisdictionala anterioara Curtea Constitutionala a examinat
semnificatia acestui principiu. Astfel, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8
februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69
din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca liberul acces la justitie nu presupune
si accesul la toate mijloacele procedurale prin care se infaptuieste justitia,
iar instituirea regulilor de desfasurare a procesului in fata instantelor
judecatoresti, deci si reglementarea cailor ordinare si extraordinare de atac,
este de competenta exclusiva a legiuitorului. Aceasta solutie decurge din
dispozitiile art. 125 alin. (3) din Constitutie, potrivit carora
"Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege", precum
si din cele ale art. 128 din Constitutie, conform carora "Impotriva
hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita
caile de atac, in conditiile legii".
In considerentele aceleiasi decizii se retine ca semnificatia art. 21 alin.
(2) din Constitutie, potrivit caruia accesul liber la justitie nu poate fi
ingradit, este aceea ca nici o categorie sau grup social nu poate fi exclus de
la exercitiul drepturilor procesuale prevazute de lege. Insa legiuitorul poate
institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de
procedura, astfel incat accesul liber la justitie nu inseamna accesul la toate
structurile judecatoresti si la toate caile de atac.
In acelasi sens Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat, si anume prin
deciziile nr. 92 din 11 septembrie 1996 si nr. 38 din 26 februarie 1998,
publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie
1996 si, respectiv, nr. 177 din 13 mai 1998.
Curtea constata, de asemenea, ca prevederile legale criticate sunt in
concordanta si cu dispozitiile art. 6 si 13 din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
In ceea ce priveste critica referitoare la incalcarea dispozitiilor art. 16
alin. (1) din Constitutie Curtea a statuat in mod constant (de exemplu, prin
Decizia nr. 16 din 9 februarie 1999, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999) ca instituirea unor reguli
speciale, inclusiv in ceea ce priveste caile de atac, nu este contrara
principiului egalitatii cetatenilor in fata legilor si a autoritatilor publice
atata timp cat aceste reguli asigura egalitatea cetatenilor in utilizarea lor.
Principiul egalitatii nu inseamna uniformitate, asa incat, daca la situatii
egale trebuie sa corespunda un tratament egal, la situatii diferite tratamentul
nu poate fi decat diferit.
Referitor la sustinerea ca prevederile art. 392 alin. 4 din Codul de
procedura penala contravin dispozitiilor art. 48 alin. (3) din Constitutie
Curtea constata ca nu exista nici o legatura intre prevederea legala ce face
obiectul exceptiei si obligatia statului de a repara prejudiciile cauzate prin
erori judiciare in procesele penale.
In sfarsit, Curtea constata ca este nefondata si sustinerea potrivit careia
textul de lege criticat contravine dispozitiilor art. 17 din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece continutul
dispozitiilor legale nu are nici o legatura cu obiectul de reglementare al
acestei norme juridice internationale.
Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie,
precum si al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 alin. (1),
(4) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 392 alin. 4
din Codul de procedura penala, ridicata de Anton Sommert in Dosarul nr.
740/2000 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia I penala.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 5 decembrie 2000.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat asistent,
Doina Suliman