DECIZIE Nr. 26 din 15 februarie 2000
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 148 alin.
1 lit. h) din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 232 din 26 mai 2000
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Iuliana Nedelcu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
prevederilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, exceptie
ridicata de Gheorghe Mudura in Dosarul nr. 5.308/1999 al Curtii de Apel Pitesti
- Sectia penala.
La apelul nominal se constata lipsa partii, fata de care procedura de
citare este legal indeplinita.
Cauza fiind in stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public
solicita respingerea exceptiei ca nefondata. Se arata ca masura arestarii,
prevazuta la art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, poate fi
dispusa doar ca urmare a indeplinirii in mod cumulativ a conditiilor privind
existenta probelor sau a indiciilor temeinice ca inculpatul a savarsit o
infractiune pentru care legea penala prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 2
ani, iar lasarea in libertate a inculpatului ar prezenta un pericol pentru
ordinea publica. Ca atare, se considera ca textul criticat asigura respectarea
garantiilor constitutionale referitoare la prezumtia de nevinovatie, nefiind
incalcate, astfel cum sustine autorul exceptiei, prevederile art. 23 alin. (8)
din Constitutie si nici cele ale Conventiei pentru apararea drepturilor omului
si a libertatilor fundamentale.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 23 noiembrie 1999, pronuntata in Dosarul nr.
5.308/1999, Curtea de Apel Pitesti - Sectia penala a sesizat Curtea
Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 148
alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Gheorghe
Mudura intr-o cauza in care acesta a fost arestat preventiv si este cercetat
penal sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute la art. 10 si 13 din
Legea nr. 87/1994 si a infractiunii de inselaciune prevazute la art. 215 alin.
1, 4 si 5 din Codul penal.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca masura
arestarii inculpatului, ce poate fi luata daca acesta a savarsit o infractiune
pentru care legea penala prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani, este o
masura abuziva care nu are la baza o conceptie stiintifica, ci exprima
considerente de politica penala, iar conditia din acelasi text, potrivit careia
lasarea inculpatului in libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea
publica, constituie o legalizare a abuzului si un instrument de represiune,
deoarece permite ca o persoana sa fie declarata periculoasa pentru ordinea
publica inainte de a se dovedi vinovatia acesteia. Ca atare, se considera ca
art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala contravine art. 23 alin.
(8) din Constitutie, deoarece, desi se bucura de prezumtia de nevinovatie,
inculpatul este, totusi, considerat un pericol public. Se mai sustine ca art.
148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala contravine si urmatoarelor
texte din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale: art. 1, privind obligatia de a respecta drepturile omului, art.
6, care reglementeaza dreptul la un proces echitabil, art. 7, referitor la
legalitatea pedepsei, art. 13, care priveste dreptul la un recurs efectiv, art.
17, privitor la interzicerea abuzului de drept, si art. 18, privind limitarea
folosirii restrangerii drepturilor.
Exprimandu-si opinia, instanta de judecata apreciaza ca exceptia de
neconstitutionalitate este neintemeiata, intrucat prevederile art. 148 alin. 1
lit. h) din Codul de procedura penala nu incalca in nici un fel principiile ce
calauzesc procesul penal si nu ingradesc dreptul la aparare, care este garantat
in tot cursul procesului penal.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra
exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de
procedura penala este neintemeiata. Se arata ca masura arestarii preventive,
fiind un mijloc destinat sa asigure desfasurarea normala a urmaririi penale si
a procesului penal, in general, nu are, potrivit doctrinei si practicii
judiciare, intelesul ca inculpatului i se imputa deja savarsirea unei
infractiuni, ci ca exista probe sau indicii considerate temeinice in raport cu
stadiul in care se afla procesul penal. In ceea ce priveste art. 148 alin. 1
lit. h) din Codul de procedura penala, se apreciaza ca in acest caz este si mai
evidenta intentia legiuitorului nu de a-l considera pe inculpat deja vinovat de
savarsirea unei infractiuni, ci de a permite luarea masurii arestarii
preventive, daca fapta este pedepsita de lege cu inchisoare mai mare de 2 ani.
Se mai mentioneaza ca insasi Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale prevede la art. 5 paragraful 1 lit. c) situatia in
care persoana a fost arestata sau retinuta in vederea aducerii sale in fata
autoritatii judiciare competente, "atunci cand exista motive verosimile de
a banui ca a savarsit o infractiune [...]". In spiritul Conventiei,
prezumtia de nevinovatie nu exclude arestarea preventiva, iar pe intreaga
durata a urmaririi penale si atata timp cat vinovatia nu a fost legal stabilita
prezumtia de nevinovatie isi produce in intregime efectele. Este citata, in acest
sens, Decizia din 9 ianuarie 1959 a Comisiei Europene a Drepturilor Omului
referitoare la plangerea nr. 367/1958, tragandu-se concluzia in sensul ca
garantiile pe care Codul de procedura penala le prevede pentru respectarea
prezumtiei de nevinovatie sunt in deplina concordanta atat cu dispozitiile
constitutionale, cat si cu normele din conventiile europene, in interpretarea
data acestora de organele jurisdictionale competente.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii
nr. 47/1992, retine urmatoarele:
In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr.
47/1992, republicata, Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze
exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost legal sesizata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala, potrivit carora:
"Masura arestarii inculpatului poate fi luata daca sunt intrunite
conditiile prevazute in art. 143 si numai in vreunul din urmatoarele cazuri:
[...];
h) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa
inchisorii mai mare de 2 ani, iar lasarea sa in libertate ar prezenta un
pericol pentru ordinea publica."
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala
constata ca aceasta este neintemeiata si urmeaza sa fie respinsa.
I. O prima critica de neconstitutionalitate este formulata in legatura cu
conditiile prevazute la art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala,
potrivit carora masura arestarii inculpatului poate fi luata daca acesta a
savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare
de 2 ani, iar lasarea lui in libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea
publica. In legatura cu cea dintai conditie, se sustine ca este o sursa de abuz
pentru organele judiciare, deoarece face posibila luarea masurii arestarii
preventive a unei persoane, indiferent de gravitatea reala a faptei de a carei
savarsire ea este invinuita, iar cu referire la cea de a doua conditie, se
considera ca aceasta dispozitie da posibilitatea organelor judiciare sa renunte
la strangerea probelor privind existenta infractiunii si a raspunderii penale.
In concluzie, se solicita "suprimarea sau reformularea unui text de
sorginte comunista, cu un evident caracter represiv si aleatoriu, contrar
conceptiei dreptului penal modern, referitoare la infractiune, infractor,
temeiul raspunderii penale, asigurarea unui proces echitabil si asigurarea
dreptului la aparare".
Examinand aceasta sustinere, Curtea constata ca nu poate fi retinuta
afirmatia autorului exceptiei, potrivit careia dispozitiile legale criticate ar
fi de sorginte comunista, intrucat si in reglementarile anterioare codurile de
procedura penala cuprindeau prevederi asemanatoare. Astfel, la art. 193 alin. 2
din Codul de procedura penala roman de la 1864 se prevedea ca "Judecatorul
de instructie va putea da mandat de arestare in circumstante grave si cand
arestarea este indispensabila instructiunii cauzei, sau este reclamata de un
interes al sigurantei publice. Acest mandat nu poate fi dat decat daca faptul
imputat este pedepsit cu o pedeapsa minimum de trei luni". O dispozitie
asemanatoare se gaseste in Codul de procedura penala de la 1936, republicat in
1948, care la art. 200, printre cazurile de retinere a faptuitorului, prevede
la pct. 9: "in caz de delict, cand acesta se pedepseste de lege cu o
pedeapsa mai mare de un an sau cand legea autoriza sporirea pedepsei la mai
mult de un an, daca retinerea este necesara cercetarilor, sau este reclamata de
un interes al ordinii sau sigurantei publice, ori exista temere fondata de
disparitie"; iar la art. 250 alin. 2: "Organul de urmarire penala
poate emite mandat de arestare fie din oficiu, fie pe baza dispozitiei procurorului,
cand fapta imputata este pedepsita de lege cu o pedeapsa mai mare de un an,
daca arestarea este in interesul cercetarilor sau anchetei penale, sau daca
este reclamata de un interes al ordinii sau sigurantei publice, ori exista
temere fondata de disparitie." In Codul penal de la 1968, in vigoare si in
prezent, cazurile in care se dispune arestarea inculpatului sunt enumerate la
art. 148 alin. 1 lit. a) - h), ultimul, aflat in discutie, referindu-se la
infractiuni pedepsite cu inchisoare mai mare de 2 ani si daca se constata ca
lasarea in libertate a faptuitorului ar prezenta un pericol pentru ordinea
publica.
De altfel, in aceasta materie prevederi asemanatoare se regasesc, de
exemplu, si in art. 144 din Codul de procedura penala francez. Dispozitia
mentionata prevede ca detentia provizorie poate fi ordonata sau prelungita in
materie criminala si in materie corectionala, daca pedeapsa prevazuta de lege
este egala sau mai mare de un an inchisoare in caz de delict flagrant ori mai
mare de 2 ani inchisoare in celelalte cazuri, in situatiile in care detentia
provizorie a persoanei puse sub urmarire penala este unicul mijloc de a
conserva probele sau indiciile materiale ori de a impiedica fie o presiune
asupra martorilor sau victimelor, fie o concertare frauduloasa intre persoanele
puse sub urmarire si complici. Masura arestarii preventive se dispune si atunci
cand detentia este necesara spre a proteja persoana in cauza, pentru a pune
capat infractiunii sau pentru a preveni savarsirea din nou a acesteia, precum
si pentru a garanta mentinerea persoanei respective la dispozitia justitiei sau
pentru a apara ordinea publica de tulburarea cauzata prin infractiune.
Asa fiind, Curtea constata ca, sub acest aspect, exceptia este
neintemeiata.
Nu poate fi retinuta nici critica potrivit careia prevederile art. 148
alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala dau posibilitatea organelor
judiciare sa renunte la strangerea probelor privind existenta infractiunii si a
raspunderii penale, intrucat constitutionalitatea textului criticat trebuie
examinata avand in vedere ambele conditii pe care acesta le impune, iar nu
numai cu privire la gravitatea pedepsei prevazute de lege pentru fapta
imputata. Astfel, pentru luarea masurii arestarii inculpatului organul judiciar
trebuie sa constate, pe de o parte, ca exista probe sau indicii temeinice ca
inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa
inchisorii mai mare de 2 ani, iar pe de alta parte, ca exista, de asemenea,
probe sau indicii temeinice ca lasarea in libertate a inculpatului ar prezenta
un pericol pentru ordinea publica.
II. Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine, de asemenea, ca
dispozitiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala incalca
prevederile art. 23 alin. (8) din Constitutie, potrivit carora "Pana la
ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este
considerata nevinovata". Se apreciaza ca, desi inculpatul se bucura de
prezumtia de nevinovatie, el este totusi considerat un pericol public.
Nici aceasta critica nu poate fi retinuta. Asa cum se arata si in punctul
de vedere al Guvernului, conditia privitoare la savarsirea unei infractiuni de
o anumita gravitate nu inseamna ca inculpatul este considerat ca a comis o
infractiune. Aceasta conditie este prevazuta pentru a permite luarea masurii
arestarii preventive, daca pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea mai mare
de 2 ani, iar prezumtia de nevinovatie nu interzice arestarea preventiva.
Afirmatia autorului exceptiei, in sensul ca prezumtia de nevinovatie ar fi
incompatibila cu conditia ca lasarea in libertate a faptuitorului sa prezinte
un pericol pentru ordinea publica, nu este nici ea intemeiata. Conditia
privitoare la existenta infractiunii este indeplinita atunci cand s-a constatat
ca exista probe sau indicii temeinice ca inculpatul a savarsit o fapta ce se
incadreaza in textul de lege care o prevede si o sanctioneaza cu inchisoare mai
mare de 2 ani, iar conditia privitoare la starea de pericol pentru ordinea publica
se realizeaza atunci cand, in urma analizei tuturor circumstantelor privitoare
la fapta si la faptuitor, se constata ca lasarea in libertate ar constitui un
pericol pentru ordinea publica. Aceasta conditie trebuie motivata in mod
special, deoarece, asa cum s-a stabilit in practica judiciara, ea nu rezulta si
nu se confunda cu pericolul social al faptei, ci trebuie sa fie constatata pe
baza altor imprejurari privind in special persoana faptuitorului.
III. Criticile autorului exceptiei, potrivit carora dispozitiile art. 148
alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala ar fi contrare unor dispozitii
ale Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale sunt, de asemenea, neintemeiate. Astfel, se considera ca textul
criticat contravine prevederilor art. 6 pct. 1 din conventie privitor la
dreptul la un proces echitabil, fara insa sa se formuleze vreun argument in
motivarea acestei afirmatii si, in consecinta, Curtea Constitutionala nu poate
retine aceasta sustinere. Nu poate fi retinuta nici sustinerea referitoare la
contrarietatea textului de lege criticat cu prevederile art. 7 din conventie,
privitor la regula "Nici o pedeapsa fara lege", intrucat, asa cum s-a
aratat, masura arestarii preventive nu se confunda cu pedeapsa. Autorul
exceptiei considera ca, intrucat, in temeiul art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul
de procedura penala, o persoana poate fi arestata si abia ulterior se pune in
discutie legalitatea si temeinicia acestei masuri, se incalca art. 13 din
conventie, care reglementeaza "Dreptul la un recurs efectiv", precum
si art. 17 din aceasta, privitor la "Interzicerea abuzului de drept".
Curtea Constitutionala constata ca, fata de cele deja aratate, aceste sustineri
sunt nejustificate. In sfarsit, urmeaza sa fie inlaturata si sustinerea
potrivit careia textul criticat contravine art. 18 din conventie, referitor la
"Limitarea folosirii restrangerii drepturilor", deoarece restrangerea
libertatii, pe care o implica masura arestarii preventive, este justificata,
asa cum prevede art. 49 alin. (1) din Constitutie, de necesitatea desfasurarii
instructiei penale, fiind, in acelasi timp, proportionala cu situatia care a
determinat-o si deci in conformitate cu prevederile alin. (2) al aceluiasi
articol din Legea fundamentala.
Raportand dispozitiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedura
penala la prevederile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, Curtea Constitutionala constata ca, in mod contrar
afirmatiilor autorului exceptiei, aceste dispozitii legale exprima, in dreptul
intern, prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din conventie, potrivit carora:
"[...] Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia
urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale: [...];
c) daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata
autoritatii judiciare competente, atunci cand exista motive verosimile de a
banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a crede
in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa
savarsirea acesteia." Sunt respectate, de asemenea, si prevederile pct. 4
al art. 5 din conventie, conform carora: "Orice persoana lipsita de
libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca un recurs in fata
unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra
legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este
ilegala." Intr-adevar, in dreptul intern aceste principii se regasesc in
art. 5 alin. 3 din Codul de procedura penala, care dispune: "Daca cel
impotriva caruia s-a luat masura arestarii preventive sau o masura de
restrangere a libertatii considera ca aceasta este ilegala, are dreptul, in tot
cursul procesului, sa se adreseze instantei competente, potrivit legii."
Fata de cele aratate rezulta ca art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de
procedura penala, care prevede unul dintre cazurile in care poate fi luata
masura arestarii preventive, nu contravine normelor sau principiilor
constitutionale si nici prevederilor Conventiei pentru apararea drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale, iar aspectele referitoare la aplicarea
acestui text nu fac obiectul contenciosului constitutional.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23
alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 148 alin. 1
lit. h) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Gheorghe Mudura in
Dosarul nr. 5.308/1999 al Curtii de Apel Pitesti - Sectia penala.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 15 februarie 2000.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat asistent,
Gabriela Dragomirescu