DECIZIE Nr. 26 din 10 februarie 1998
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 lit. c)
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10 din 19 aprilie 1997 cu privire la
diminuarea blocajului financiar si a pierderilor din economie, aprobata prin
Legea nr. 151 din 24 iulie 1997
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 146 din 10 aprilie 1998
Ioan Muraru - presedinte
Costica Bulai - judecator
Viorel Mihai Ciobanu - judecator
Mihai Constantinescu - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Victor Dan Zlatescu - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol, pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a
prevederilor art. 11 lit. c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/1997,
ridicata de Societatea Comerciala "BDS Balescu & Comp." - S.N.C.
Buzau in Dosarul nr. 667/1997 al Tribunalului Buzau.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 3 februarie 1998, in
prezenta reprezentantului Ministerului Public si in lipsa partilor legal
citate, fiind consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand
nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 10
februarie 1998.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 12 iunie 1997, pronuntata in Dosarul nr. 667/1997,
Tribunalul Buzau a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
10/1997, ridicata de Societatea Comerciala "BDS Balescu & Comp."
- S.N.C. Buzau.
In motivarea exceptiei se sustine ca aceasta ordonanta este
neconstitutionala, deoarece abroga art. 11 din Legea nr. 76/1992, incalcandu-se
astfel dispozitiile art. 138 si ale art. 107 alin. (3) din Constitutie,
potrivit carora impozitele si orice alte venituri ale bugetului de stat se
stabilesc numai prin lege, iar ordonantele se emit in temeiul unei legi
speciale de abilitare, in limitele si in conditiile prevazute de aceasta.
Exprimandu-si opinia, instanta de judecata considera exceptia nefondata,
iar dispozitiile art. 11 lit. c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
10/1997, prin care se abroga Legea nr. 76/1992, ca fiind constitutionale. In
acest sens, apreciaza ca abrogarea art. 11 din Legea nr. 76/1992, prin care se
limita taxa de timbru la 10.000 lei, are ca efect inlaturarea unei inechitati
"ce se crease prin exceptarea agentilor economici de la plata integrala a
taxelor de timbru pentru actiunile introduse la instantele judecatoresti".
In scopul solutionarii cauzei, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, republicata, s-au solicitat puncte de vedere presedintilor celor doua
Camere ale Parlamentului si Guvernului.
In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca "nu se poate retine
neconstitutionalitatea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 10/1997",
intrucat aceasta ordonanta a fost emisa in temeiul delegarii legislative
prevazute la art. 114 alin. (4) din Constitutie, care implica, in mod necesar,
si posibilitatea modificarii sau abrogarii legilor in vigoare. De asemenea,
arata ca abrogarea Legii nr. 76/1992 a fost necesara pentru evitarea unor
reglementari paralele, care au, in esenta, acelasi scop de prevenire si
inlaturare a blocajului financiar, si ca din motivarea exceptiei nu rezulta ca
s-ar contesta masurile adoptate prin ordonanta de urgenta respectiva.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992,
republicata, constata urmatoarele:
In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr.
47/1992, Curtea este competenta sa solutioneze exceptia de
neconstitutionalitate invocata.
Prin aceasta exceptie Societatea Comerciala "BDS Balescu &
Comp." - S.N.C. Buzau invoca neconstitutionalitatea Ordonantei de urgenta
a Guvernului nr. 10/1997, dar din motivare rezulta ca se refera la dispozitiile
art. 11 lit. c) din ordonanta, prin care se abroga art. 11 din Legea nr.
76/1992. In consecinta, prin prezenta decizie Curtea urmeaza sa se pronunte cu
privire la dispozitiile art. 11 lit. c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 10/1997, aprobata, fara modificari sau completari ale acestui articol prin
Legea nr. 151/1997.
Prin exceptia invocata se sustine ca abrogarea Legii nr. 76/1992 prin art.
11 lit. c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/1997 este
neconstitutionala, deoarece, de principiu, abrogarea unei legi este de
competenta exclusiva a Parlamentului.
Acest motiv de neconstitutionalitate nu poate fi retinut. Potrivit art. 114
din Constitutie, ordonanta fiind expresia unei delegari legislative, in mod
necesar implica si posibilitatea modificarii sau abrogarii legilor in vigoare,
in functie de limitele abilitarii legislative care, in cazul ordonantelor de
urgenta, este prevazuta la alin. (4) al art. 114 din Constitutie. In acest sens
este si Decizia Curtii Constitutionale nr. 102 din 31 octombrie 1995, publicata
in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995, in
care s-a statuat ca, "prin ordonante, Guvernul poate sa reglementeze
primar, sa modifice sau sa abroge reglementarea existenta".
Nici motivul de neconstitutionalitate, potrivit caruia ordonanta atacata
incalca art. 138 alin. (1) din Constitutie, care prevede ca impozitele, taxele
si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor
sociale de stat se stabilesc numai prin lege, nu poate fi retinut. In practica
jurisdictionala a Curtii s-a statuat ca reglementarea taxei de timbru este de
domeniul legii ordinare si, de aceea, de principiu, o asemenea reglementare
poate face obiectul unei delegari legislative. In acest sens sunt deciziile
Curtii Constitutionale nr. 5 din 14 iulie 1992 si nr. 75 din 13 iulie 1994,
publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992
si, respectiv, nr. 190 din 25 iulie 1994.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie,
precum si al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr.
47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 lit. c)
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 10/1997, aprobata prin Legea nr.
151/1997, ridicata de Societatea Comerciala "BDS Balescu & Comp."
- S.N.C. Buzau in Dosarul nr. 667/1997 al Tribunalului Buzau.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din 10 februarie 1998.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat asistent,
Gabriela Dragomirescu