DECIZIE Nr.
259 din 20 martie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art.
18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 27,
art. 28, art. 33 alin. (1) si art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 279 din 26 aprilie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă
- procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art.
18, art. 19 alin . (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33
alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ioan Leon Rus în Dosarul
nr. 10.311/2006 (nr. unic 3.990/211/2006) al Judecătoriei Cluj-Napoca.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că
dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 25 octombrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 10.311/2006 (nr. unic 3.990/211/2006), Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7),
art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin.
(3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1), toate sub aspectul termenului
„contravenient", şi ale art. 34 alin. (1) referitoare la expresia
„necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei
procesului-verbal" din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor. Excepţia de
neconstituţionalitate a fost ridicată de Ioan Leon Rus într-o cauză civilă
având ca obiect soluţionarea plângerii împotriva procesului-verbal de
constatare şi sancţionare a unei contravenţii, emis de Inspectoratul de Poliţie
al Judeţului Cluj.
In motivarea excepţiei autorul
acesteia are în vedere următoarele aspecte: „1. stabilirea nejudiciară a
vinovăţiei contravenţionale şi sarcina probei în procedura judiciară
contravenţională de drept comun; 2. aplicabilitatea normelor constituţionale şi
contravenţionale consacrând dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovăţie;
3. violarea dreptului la respectarea prezumţiei de nevinovăţie de normele
juridice privind procedura contravenţională de drept comun; 4. contrarietatea
dintre normele juridice privind procedura contravenţională judiciară de drept
comun şi principiul constituţional şi convenţional al statului de drept şi
democratic, bazat pe respectarea drepturilor omului".
I. Prima critică de
neconstituţionalitate are în vedere două probleme distincte: stabilirea
nejudiciară a vinovăţiei contravenţionale
şi sarcina probei în procedura judiciară contravenţională de drept comun.
Cu referire la stabilirea nejudiciară a vinovăţiei
contravenţionale, se consideră că utilizarea, în cuprinsul Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
180/2002, si în special în art. 18, art. 16 alin. (1), (5) si (7), art. 17,
art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) si (3), art. 25 alin.
(1) si (3), art. 26 alin. (1) si (3), art. 27, art. 38 alin. (1), art. 44 alin.
(2), art. 28 şi 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1), art. 14 alin. (3) şi
art. 39 alin. (2), a denumirii de „contravenient" pentru persoana despre
care se afirmă că a săvârşit o contravenţie are „semnificaţia de persoană
vinovată de săvârşirea unei contravenţii, iar nu de persoană cercetată sau
acuzată de săvârşirea unei contravenţii, înainte ca actul de aplicare a
sancţiunii contravenţionale să rămână irevocabil şi executoriu". De
asemenea, toate aceste elemente „semnifică evident stabilirea, direct prin
lege, a faptului că ne aflăm în prezenţa unei fapte prevăzute şi sancţionate de
acte normative contravenţionale, că acestea prezintă pericol social şi că ea a
fost săvârşită cu vinovăţie de persoana în cauză".
In legătură cu sarcina probei în procedura
contravenţională de drept comun, se arată că, în ipoteza în care sancţiunea
contravenţională „a fost aplicată anterior de agentul administrativ,
«contravenientul» care formulează plângerea se află în situaţia de a fi partea
care a sesizat instanţa judecătorească". Ca atare, el are poziţia
procesuală de contestator, în timp ce organul care a aplicat sancţiunea este
intimat, acestuia revenindu-i şi sarcina de a răsturna prezumţia de legalitate
şi temeinicie a procesului-verbal. Pe această cale, contestatorul
„contravenient" trebuie să îşi dovedească nevinovăţia în faţa
judecătorului, fără ca agentul administrativ să fie obligat să dovedească vinovăţia
persoanei căreia i-a aplicat sancţiunea.
II. A doua critică de
neconstituţionalitate are în vedere aplicarea în materia contravenţiilor a
prezumţiei de nevinovăţie, consacrată de art. 23 alin. (11) din Constituţia
României şi de art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, precum şi de jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului. Sub acest aspect, principala problemă pe care o ridică
autorul excepţiei de neconstituţionalitate are în vedere faptul că materia
contravenţiilor intră în domeniul „penal", chiar dacă dreptul intern nu o
consacră ca atare, pe baza unor criterii complementare, admise în practica
Curţii Europene a Drepturilor Omului, care ţin de natura faptei şi de
gravitatea sancţiunii.
III. Potrivit celei de-a treia critici de
neconstituţionalitate, normele legale privind procedura judiciară
contravenţională de drept comun violează dreptul la respectarea prezumţiei de
nevinovăţie. In acest sens, se arată că prezumţia de nevinovăţie trebuie respectată
atât de instanţa judecătorească, cât şi de legiuitor, ca şi de structurile
administrative în activitatea de aplicare a legii. Totodată, prezumţia de
nevinovăţie „comandă ca sarcina probei să revină acuzării" şi ca orice
dubiu să profite „acuzatului", aşa cum s-ar fi pronunţat Curtea Europeană
a Drepturilor Omului, printre altele, în cauza Barbera, Messegue şi Jabardo împotriva Spaniei, 1988. In concluzie, consideră că „procedura
contravenţională română de drept comun violează evident dreptul la respectarea
prezumţiei de nevinovăţie, consacrat de art. 6 paragraful 2 din Convenţia
europeană a drepturilor omului şi interpretat în lumina instanţei de contencios
european".
IV. In sfârşit, o ultimă
critică de neconstituţionalitate constă în aceea că principiul statului de
drept şi democratic, bazat pe respectarea drepturilor omului, ar fi încălcat de
normele juridice privind procedura contravenţională judiciară de drept comun,
prin faptul că „poliţistul este liber să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile
potrivit unei competenţe de apreciere foarte largi, iar apoi este scutit de
orice sarcină a probei «acuzaţiilor» şi sancţiunilor sale îndreptate împotriva
«contravenienţilor» automat vinovaţi, aceştia fiind obligaţi să adune şi să
prezinte probe pentru a anula măsura poliţistului, pentru a înlătura sancţiunea
care Ie-a fost aplicată de acesta, pentru a-şi dovedi nevinovăţia". Ca
atare, consideră că prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, sunt contrare şi' art. 1
alin. (3) din Constituţie, interpretat potrivit art. 20 alin. (1) din aceasta,
„în lumina preambulului Convenţiei europene a drepturilor omului, interpretat,
la rândul său, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în lumina
jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului".
Judecătoria Cluj-Napoca, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază
că excepţia ridicata este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, invocând jurisprudenţa
Curţii Constituţionale, consideră că excepţia este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, invocă
Decizia Curţii Constituţionale nr. 183/2003.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 16 alin. (1) si
(7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26
alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1), toate sub aspectul termenului
„contravenient", şi ale art. 34 alin. (1) referitoare la expresia
„necesare in vederea verificării legalităţii şi temeiniciei
procesului-verbal" din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, ordonanţă modificată şi completată prin Legea nr.
526/2004, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 1.149 din 6 decembrie 2004, prin Legea
nr. 352/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 25 iulie 2006, şi prin
Ordonanţa Guvernului nr. 8/2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 78 din 27
ianuarie 2006. Textele de lege criticate au următorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1) şi (7): „(1) Procesul-verbal
de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul
unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face
parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv
codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului;
descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care
a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la
aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează
contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a
avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării
în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul
normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a
căii de atac şi organul la care se depune plângerea. [...]
(7) In momentul încheierii procesului-verbal agentul
constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a
face obiectiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile
sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte menţiuni», sub
sancţiunea nulităţii procesului-verbal.";
- Art. 17: „Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului
constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei
juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei
comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea
procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.";
- Art. 18: „Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la
cerere, actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac menţiunile
prevăzute la art. 16 alin. (3). In caz de refuz, pentru legitimarea
contravenientului agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiţeri de
poliţie, jandarmi sau gardieni publici.";
- Art. 19 alin. (1): „Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul
constatator şi de contravenient. In cazul în care contravenientul nu se află de
faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune
despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un
martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul
de identitate al martorului şi semnătura acestuia.";
- Art. 25 alin. (1) şi
(3): „(1) Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în
copie, contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului
bunurilor confiscate. [...]
(3) In situaţia în care contravenientul a fost
sancţionat cu amendă, precum şi dacă a fost obligat la despăgubiri, odată cu
procesul-verbal, acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de plată. In
înştiinţarea de plată se va face menţiunea cu privire la obligativitatea
achitării amenzii la instituţiile abilitate să o încaseze, potrivit legislaţiei
în vigoare şi, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare,
în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.";
- Art. 26 alin. (3): „In
cazul în care contravenientul nu este prezent
sau, deşi prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia,
precum şi a înştiinţării de plată se face de către agentul constatator în
termen de cel mult o lună de la data încheierii.";
- Art. 27: „Comunicarea
procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se
face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul
contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal
semnat de cel puţin un martor.";
- Art. 28: „(1) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de
ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data
comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ,
agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
In actul normativ de stabilire a contravenţiilor această posibilitate trebuie
menţionată în mod expres. Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la
miezul nopţii zilei următoare, iar termenul care se sfârşeşte într-o zi de
sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la
sfârşitul primei zile de lucru următoare.
(2) Amenzile care se cuvin bugetului de stat pot fi
achitate la Casa de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A. sau la unităţile
Trezoreriei Statului, iar amenzile cuvenite bugetelor locale se achită la Casa
de Economii şi Consemnaţiuni - C.E.C. - S.A. sau la casieriile autorităţilor
administraţiei publice locale ori ale altor instituţii publice abilitate să
administreze veniturile bugetelor locale, indiferent de localitatea pe a cărei
rază acestea funcţionează, de cetăţenia, domiciliul sau de reşedinţa
contravenientului ori de locul săvârşirii contravenţiei, precum şi la ghişeul
unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României. O copie de pe
chitanţă se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite
prin poştă organului din care acesta face parte, potrivit dispoziţiilor alin.
(1).
(3) Amenzile contravenţionale pot fi achitate şi
prin intermediul instrumentelor de plată electronică în cadrul Ghişeului
virtual de plăţi, proiect-pilot coordonat de Ministerul Comunicaţiilor şi
Tehnologiei Informaţiei, parte a Sistemului e-guvernare, din cadrul Sistemului
Electronic Naţional. In acest caz:
a) achitarea unei
amenzi contravenţionale se dovedeşte prin prezentarea extrasului de cont al
plătitorului sau a dovezii de plată emise de Ghişeul virtual de plăţi, aceasta
specificând data şi ora efectuării plăţii;
b) se elimină obligativitatea pentru plătitor de a
preda o copie de pe extrasul de cont sau de pe dovada de plată emisă de Ghişeul
virtual de plăţi către agentul constatator sau organul din care acesta face
parte. ";
- Art. 33 alin. (1): „Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de
zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a
făcut plângerea,
a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal
sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la
rezolvarea temeinică a cauzei. ";
- Art. 34 alin. (1): „Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică
dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe
celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice
alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi
temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii
stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
dispoziţiile de lege criticate contravin, în ordinea invocării lor,
prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (11) care consacră prezumţia de
nevinovăţie şi ale art. 1 alin. (3) referitoare la valorile care definesc
România ca stat de drept, democratic şi social, precum şi preambulului şi art.
6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia ridicată, Curtea constată că textele
de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, cu
o motivare identică şi prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi
convenţionale ca şi în cauza de faţă. Prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 425 din 17 iunie 2003, Curtea a respins excepţia
ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că „utilizarea de către legiuitor a
noţiunii de contravenient nu are semnificaţia înfrângerii prezumţiei de
nevinovăţie consacrate de art. 23 alin. (11) din Constituţie". De
asemenea, Curtea a statuat că „din procedura de soluţionare a plângerii
împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu
rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la
apărare". Nici critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 1 alin.
(3) din Legea fundamentală nu a fost reţinută, constatându-se că legiuitorul îi
atribuie agentului constatator competenţe în concordanţă cu principiile şi
normele constituţionale.
Cele statuate prin decizia menţionată
îşi menţin valabilitatea, în cauza de faţă neintervenind elemente noi de natură
să determine reconsiderarea soluţiei pronunţate cu acel prilej.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1),
art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin.
(1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ioan Leon Rus în Dosarul nr.
10.311/2006 (nr. unic 3.990/211/2006) al Judecătoriei Cluj-Napoca.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu